ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5549/2010

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 725 din

14 mai 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a luat act de renunțarea

reclamanților N.L.A., N.I.C., N.T., N.P.A. și N.A.E.L. față de pârâții S.D., C.S.O.

și D.C.

S-a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune în privința capătului de cerere ce are ca obiect

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, și s-a respins

capătul de cerere ce are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului

de vânzare-cumpărare din 29 iulie 2002 încheiat între N.A. și S.A., s-a respins

capătul de cerere ce viza revendicarea imobilului.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanții N.L.A., N.P.A. și N.A.E.L., s-a desființat

sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, reținându-se

următoarele considerente:

Tribunalul a soluționat

acțiunea, prin raportare la precizarea obiectului acestuia din data de 24 februarie

se află la Dosarul nr. 20953/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București, ață de

respectiva precizare, acțiunea avea două capete de cerere și nume: constatarea nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare în baza cărora, pârâții au dobândit

proprietatea asupra apartamentelor imobilului ce a aparținut autorului L.N., și

obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul

în cauză.

S-a mai constatat

că cererea reclamanților a mai fost precizată ulterior, la data de 11 martie 2008.

Potrivit precizării menționate, prin acțiune se solicită instanței, în mod distinct

și expres, să constate caracterul abuziv și nelegala preluare (nevalabilitatea titlului

statului) a imobilului de către stat. Separat de capătul de cerere privind constatarea

nevalabilității titlului statului, reclamanții și-au menținut capetele de cerere

având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

și revendicarea imobilului.

După cum rezultă

din încheierea de ședință de la termenul din 11 martie 2008, instanța a luat act

de precizare, și raportându-se la obiectul cererii precizatoare, a pus în discuție

excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1. Urmare a declinării

cauzei la Tribunal, această instanță a invocat la rândul ei, excepția necompetenței

materiale, dându-se astfel naștere unui conflict negativ de competență.

Conflictul negativ

de competență a fost soluționat de Curtea de Apel București prin sentința civilă

nr. 33 din 08 octombrie 2008. Regulatorul de competență a fost în sensul că, din

punct de vedere material, Tribunalul este instanța competentă să soluționeze cauza.

Instanța de apel

a constatat că tribunalul trebuia să soluționeze cauza prin raportare la capetele

de cerere cuprinse în cererea precizatoare din data de 11 martie 2008.

În sensul celor

arătate, s-a reținut că susținerea apelanților reclamanți conform cu care primul

capăt de cerere din acțiunea precizată nu a fost soluționat. Prima instanță nu a

soluționat prin dispozitivul sentinței, capătul de cerere având ca obiect constatarea

nevalabilității titlului statului, deoarece s-a raportat la forma acțiunii precizate

din data de 24 februarie 2005, și nu la forma acesteia, din data de 11 martie 2008.

Acest lucru rezultă din chiar considerentele sentinței apelate, în care, deși se

face o analiză laborioasă a aspectelor soluționate, nu se face vorbire despre vreo

precizare a obiectului cererii, intervenită ulterior datei de 17 martie 2005.

În aceste condiții,

s-a reținut că susținerea intimaților, conform căreia, capătul de cerere privind

constatarea nevalabilității titlului statului, ar fi fost soluționat implicit. Chiar

dacă s-ar accepta această susținere, nu s-ar putea trece peste evidența nematerializării

în dispozitivul sentinței a respectivei soluții.

Nesoluționarea

primului capăt de cerere de către instanță, poate afecta soluția dată capetelor

de cerere analizate, dacă această din urmă soluție depinde de modul în care se va

soluționa primul capăt de cerere.

În speță, s-a

reținut cu titlu de principiu, că soluția dată primului capăt de cerere având ca

obiect constatarea nevalabilității titlului statului, influențează soluția celorlalte

două capete de cerere (revendicarea și a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare).

Astfel, dacă titlul statului ar fi considerat valabil, s-ar schimba întrutotul pentru

care acțiunea în revendicare și în constatare a nulității absolute a contractelor

de vânzare-cumpărare trebuie respinsă, deoarece autorul reclamanților nu ar mai

avea titlu, iar pârâții ar fi cumpărat apartamentele de la adevăratul proprietar.

Dacă titlul statului ar fi considerat nevalabil, acest lucru ar influența modul

de interpretare a dispozițiilor legale aplicabile în speță, atât raportat la revendicare,

cât și raportat la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.

În acest sens, trebuie precizat că în Legea nr. 10/2001 sunt reglementate în mod

distinct, situațiile în care imobilele au fost preluate; cu titlu sau au fost preluate

fără titlu.

S-a reținut că

cele arătate anterior, nu semnifică faptul că primul capăt de cerere trebuie soluționat

pe fond, ci doar faptul că el trebuie avut în vedere de către instanță, ca și capăt

de cerere separat. De asemenea, cele arătate anterior, nu semnifică faptul că soluțiile

date celorlalte capete de cerere sunt ab initio greșite, ci doar faptul că soluția

ce se va da capătului de e omis a fi analizat, ar putea influența sub aspectul motivării

sau al mitului, soluțiile celorlalte două capete de cerere.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâții G.M., L.C., L.E., I.D., V.C., E.E.M., S.G.E.,

T.M.R., C.L.F. și T.V.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Recurenții L.E.

și L.C. au susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare

a legii față de obiectul dedus judecății, de cererea precizatoare a acțiunii din

11 martie 2008.

Se mai susține

că trimiterea cauzei spre rejudecare este nelegală, pentru că ea duce practic la

prelungirea procesului fără o justificare ținând seama de vârstă înaintată a multor

pârâți și de faptul că litigiu se află la al III-lea ciclu procesual, litigiu început

în anul 2002.

Recurenta G.M.

a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului reclamanților.

Se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii

raportat la obiectul acțiunii, la precizările făcute de reclamantă la 11 martie

2008, și la excepția prescripției extinctive.

Recurentele I.D.

și V.C., au susținut incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile

în care obiectul principal al acțiunii reclamanților și finalitatea întregului demers

al intimaților reclamanți este revendicarea întregului imobil situat în București,

iar celelalte capete de cerere sunt accesorii.

Or, în opinia

acestor recurente, omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la capătul de

cerere accesoriu privind constatarea nevalabilității titlului statului, nu are consecința

lipsirii părții de dreptul la cele două grade de jurisdicție deoarece capătul accesoriu

este reglementat de cererea principală - revendicarea imobilului.

Pârâții S.G.E.,

E.E.M. și T.M.R., au solicitat modificarea hotărârii instanței de apel în sensul

respingerii apelului reclamanților și menținerea hotărârii instanței de fond.

Se susține astfel

că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a

legii.

Astfel, se învederează

că în mod greșit instanța de apel a reținut că precizarea depusă de reclamanți la

11 martie 2008 are valoare unei noi investiri cu un nou capăt de cerere.

Or, cererea de

chemare în judecată, susțin acești recurenți, nu putea fi modificată fără acordul

părților în cauză.

În ceea ce privește

recursul pârâților C.L.F. și V.A.M. se susține incidența dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ. prin invocarea acelorași aspecte legate de greșita interpretare

și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății ce vizează

În principal revendicarea

imobilului, iar celelalte petite fiind accesorii, nu pot influența soluția dată

principalului.

Se mai arată că

contrar afirmațiilor reclamanților, aceștia nu au făcut o cerere de reîntregire

și nici de modificare a cererii de chemare în judecată la 26 februarie 2005 în conformitate

cu art. 132 C. proc. civ., ci o nouă cerere pentru că în cererea de chemare în judecată

din 16 august 2002 reclamanții nu au precizat că cererea va fi completată ulterior

și cu alți pârâți, alte contracte și alt obiect.

În drept au fost

invocate și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., și a motivelor

de recurs invocate, Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Este real că litigiu

a parcurs mai multe cicluri procesuale, însă tot atât de real este și faptul că

acțiunea precizatoare din 11 martie 2008 nu a format obiect de analiză și examinare

pentru instanța de fond situație în care nu s-a cercetat fondul cauzei prin prisma

tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită instanța în limitele și condițiile

principiului disponibilității.

Din această perspectivă,

este legală soluția instanței de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare.

Trimiterea cauzei

spre rejudecare în condițiile necercetarii fondului și raporturilor juridice dintre

părți prin raportare la toate petitele acțiunii astfel cum a fost precizată la 11

martie 2008, se impunea și prin prisma dreptului la un proces echitabil.

Or, dreptul la

un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile

pârâților sunt cu adevărat examinate de instanța sesizată, iar examinarea lor să

se regăsească și în considerentele hotărârii.

Noțiunea de proces

echitabil printre altele presupune ca o instanță de judecată să fi examinat în mod

real problemele esențiale ce i-au fost deduse judecății.

Or, din perspectiva

celor expuse, nefiind examinată cererea precizatoare a acțiunii, din 11 martie 2008

(în condițiile în care instanța la termenul de judecată din 05 februarie 2008 a

pus în vedere reclamanților să-și precizeze acțiunea, obiectul ei și capetele de

cerere, precum și temeiul juridic) instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei.

Față de cele expuse,

susținerile recurenților sunt nefondate și cum ele nu îndeplinesc cerințele

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul tuturor pârâților urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâții: l.G.M.,; L.C., L.E., I.D., V.C., E.E.M., S.G.E.,

T.M.R., C.L.F. și T.V. împotriva deciziei nr. 49A din 21 ianuarie 2010 a Curții

de Apel București, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 octombrie 2010.