ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5549/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 725 din 14 mai 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a luat act de renunțarea reclamanților N.L.A., N.I.C., N.T., N.P.A. și N.A.E.L. față de pârâții S.D., C.S.O. și D.C. S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în privința capătului de cerere ce are ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, și s-a respins capătul de cerere ce are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 29 iulie 2002 încheiat între N.A. și S.A., s-a respins capătul de cerere ce viza revendicarea imobilului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții N.L.A., N.P.A.

și N.A.E.L., s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, reținându-se următoarele considerente: Tribunalul a soluționat acțiunea, prin raportare la precizarea obiectului acestuia din data de 24 februarie 2005. Cererea precizatoare formulată de reclamanți la data menționată anterior, se află la Dosarul nr. 20953/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București, ață de respectiva precizare, acțiunea avea două capete de cerere și nume: constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare în baza cărora, pârâții au dobândit proprietatea asupra apartamentelor imobilului ce a aparținut autorului L.N., și obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul în cauză.

S-a mai constatat că cererea reclamanților a mai fost precizată ulterior, la data de 11 martie 2008. Potrivit precizării menționate, prin acțiune se solicită instanței, în mod distinct și expres, să constate caracterul abuziv și nelegala preluare (nevalabilitatea titlului statului) a imobilului de către stat. Separat de capătul de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului, reclamanții și-au menținut capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și revendicarea imobilului. După cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul din 11 martie 2008, instanța a luat act de precizare, și raportându-se la obiectul cererii precizatoare, a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1. Urmare a declinării cauzei la Tribunal, această instanță a invocat la rândul ei, excepția necompetenței materiale, dându-se astfel naștere unui conflict negativ de competență.

Conflictul negativ de competență a fost soluționat de Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 33 din 08 octombrie 2008. Regulatorul de competență a fost în sensul că, din punct de vedere material, Tribunalul este instanța competentă să soluționeze cauza. Instanța de apel a constatat că tribunalul trebuia să soluționeze cauza prin raportare la capetele de cerere cuprinse în cererea precizatoare din data de 11 martie 2008. În sensul celor arătate, s-a reținut că susținerea apelanților reclamanți conform cu care primul capăt de cerere din acțiunea precizată nu a fost soluționat.

Prima instanță nu a soluționat prin dispozitivul sentinței, capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului, deoarece s-a raportat la forma acțiunii precizate din data de 24 februarie 2005, și nu la forma acesteia, din data de 11 martie 2008. Acest lucru rezultă din chiar considerentele sentinței apelate, în care, deși se face o analiză laborioasă a aspectelor soluționate, nu se face vorbire despre vreo precizare a obiectului cererii, intervenită ulterior datei de 17 martie 2005. În aceste condiții, s-a reținut că susținerea intimaților, conform căreia, capătul de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului, ar fi fost soluționat implicit. Chiar dacă s-ar accepta această susținere, nu s-ar putea trece peste evidența nematerializării în dispozitivul sentinței a respectivei soluții.

Nesoluționarea primului capăt de cerere de către instanță, poate afecta soluția dată capetelor de cerere analizate, dacă această din urmă soluție depinde de modul în care se va soluționa primul capăt de cerere. În speță, s-a reținut cu titlu de principiu, că soluția dată primului capăt de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului, influențează soluția celorlalte două capete de cerere (revendicarea și a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare). Astfel, dacă titlul statului ar fi considerat valabil, s-ar schimba întrutotul pentru care acțiunea în revendicare și în constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare trebuie respinsă, deoarece autorul reclamanților nu ar mai avea titlu, iar pârâții ar fi cumpărat apartamentele de la adevăratul proprietar.

Dacă titlul statului ar fi considerat nevalabil, acest lucru ar influența modul de interpretare a dispozițiilor legale aplicabile în speță, atât raportat la revendicare, cât și raportat la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. În acest sens, trebuie precizat că în Legea nr. 10/2001 sunt reglementate în mod distinct, situațiile în care imobilele au fost preluate; cu titlu sau au fost preluate fără titlu. S-a reținut că cele arătate anterior, nu semnifică faptul că primul capăt de cerere trebuie soluționat pe fond, ci doar faptul că el trebuie avut în vedere de către instanță, ca și capăt de cerere separat. De asemenea, cele arătate anterior, nu semnifică faptul că soluțiile date celorlalte capete de cerere sunt ab initio greșite, ci doar faptul că soluția ce se va da capătului de e omis a fi analizat, ar putea influența sub aspectul motivării sau al mitului, soluțiile celorlalte două capete de cerere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții G.M., L.C., L.E., I.D., V.C., E.E.M., S.G.E., T.M.R., C.L.F. și T.V. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Recurenții L.E. și L.C. au susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății, de cererea precizatoare a acțiunii din 11 martie 2008. Se mai susține că trimiterea cauzei spre rejudecare este nelegală, pentru că ea duce practic la prelungirea procesului fără o justificare ținând seama de vârstă înaintată a multor pârâți și de faptul că litigiu se află la al III-lea ciclu procesual, litigiu început în anul 2002. Recurenta G.M.

a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului reclamanților. Se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii raportat la obiectul acțiunii, la precizările făcute de reclamantă la 11 martie 2008, și la excepția prescripției extinctive. Recurentele I.D. și V.C., au susținut incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care obiectul principal al acțiunii reclamanților și finalitatea întregului demers al intimaților reclamanți este revendicarea întregului imobil situat în București, iar celelalte capete de cerere sunt accesorii. Or, în opinia acestor recurente, omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la capătul de cerere accesoriu privind constatarea nevalabilității titlului statului, nu are consecința lipsirii părții de dreptul la cele două grade de jurisdicție deoarece capătul accesoriu este reglementat de cererea principală - revendicarea imobilului.

Pârâții S.G.E., E.E.M. și T.M.R., au solicitat modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului reclamanților și menținerea hotărârii instanței de fond. Se susține astfel că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, se învederează că în mod greșit instanța de apel a reținut că precizarea depusă de reclamanți la 11 martie 2008 are valoare unei noi investiri cu un nou capăt de cerere. Or, cererea de chemare în judecată, susțin acești recurenți, nu putea fi modificată fără acordul părților în cauză. În ceea ce privește recursul pârâților C.L.F. și V.A.M. se susține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin invocarea acelorași aspecte legate de greșita interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății ce vizează În principal revendicarea imobilului, iar celelalte petite fiind accesorii, nu pot influența soluția dată principalului.

Se mai arată că contrar afirmațiilor reclamanților, aceștia nu au făcut o cerere de reîntregire și nici de modificare a cererii de chemare în judecată la 26 februarie 2005 în conformitate cu art. 132 C. proc. civ., ci o nouă cerere pentru că în cererea de chemare în judecată din 16 august 2002 reclamanții nu au precizat că cererea va fi completată ulterior și cu alți pârâți, alte contracte și alt obiect. În drept au fost invocate și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Examinând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Este real că litigiu a parcurs mai multe cicluri procesuale, însă tot atât de real este și faptul că acțiunea precizatoare din 11 martie 2008 nu a format obiect de analiză și examinare pentru instanța de fond situație în care nu s-a cercetat fondul cauzei prin prisma tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită instanța în limitele și condițiile principiului disponibilității. Din această perspectivă, este legală soluția instanței de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare. Trimiterea cauzei spre rejudecare în condițiile necercetarii fondului și raporturilor juridice dintre părți prin raportare la toate petitele acțiunii astfel cum a fost precizată la 11 martie 2008, se impunea și prin prisma dreptului la un proces echitabil.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile pârâților sunt cu adevărat examinate de instanța sesizată, iar examinarea lor să se regăsească și în considerentele hotărârii. Noțiunea de proces echitabil printre altele presupune ca o instanță de judecată să fi examinat în mod real problemele esențiale ce i-au fost deduse judecății. Or, din perspectiva celor expuse, nefiind examinată cererea precizatoare a acțiunii, din 11 martie 2008 (în condițiile în care instanța la termenul de judecată din 05 februarie 2008 a pus în vedere reclamanților să-și precizeze acțiunea, obiectul ei și capetele de cerere, precum și temeiul juridic) instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei.

Față de cele expuse, susținerile recurenților sunt nefondate și cum ele nu îndeplinesc cerințele art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul tuturor pârâților urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții: l.G.M.,; L.C., L.E., I.D., V.C., E.E.M., S.G.E., T.M.R., C.L.F. și T.V. împotriva deciziei nr. 49A din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2010.