ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6538/2010

Asupra recursului civil de față;

Prin decizia nr. 37 din 10 martie 2010,

Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul

declarat de F.S. împotriva sentinței civile nr. 348 din 2 martie 2009 a Tribunalului

Iași.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanță,

contestatorul F.S. solicită modificarea în parte a dispoziției din 24

septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului lași în sensul acordării măsurilor

reparatorii în echivalent pentru imobilul din Iași, pentru o suprafață mai mare

decât cea consemnată în dispozitiv. Arată contestatorul că este moștenitorul defunctei

F.L. conform Ordinului de succesiune emis de Tribunalul Religios Regional Haita

și a defunctului M.Z.F. potrivit ordinului de succesiune ale aceluiași tribunal

și că părinții săi au dobândit prin actul dotal din 11 mai 1946 dreptul de proprietate

asupra imobilului din Iași, compus inițial din două clădiri, magazie, beciuri, curți

și terenul împrejur și că imobilul astfel identificat a fost preluat de stat în

mod abuziv în baza Decretului nr. 111/1951, construcția fiind demolată, iar terenul

sistematizat, ocupat în prezent de stradă, trotuar, spațiu verde, căi de acces.

Prin dispoziția din 24 septembrie 2007

emisă de Primarul Municipiului Iași s-a respins cererea de restituire în natură

a imobilului, motivat de faptul că imobilul construit a fost demolat, iar terenul

este ocupat de stradă, trotuar, spațiu verde, căi de acces, propunându-se acordarea

de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247 2005 Titlul VII modificată și completată

prin O.U.G. 81/2007 pentru suprafața de 600 mp teren și construcția demolată.

Din raportul de expertiză efectuat la instanța

de fond rezultă că din măsurătorile efectuate în teren și confruntarea planului

rezultat cu planul cadastral a Orașului Iași ediția 1955, fosta proprietate F. cu

suprafața reală de 1610 mp se situează în Municipiul Iași și că pe fosta proprietate

sunt în prezent detalii de sistematizare-străzi și trotuare ce aparțin domeniului

public gestionat de Primăria Municipiului Iași și blocuri de locuințe proprietate

particulară, nefiind posibilă restituirea în natură a imobilului în litigiu.

În apel, la cererea contestatorului s-a

dispus efectuarea unei completări la raportul de expertiză întocmit.

Din răspunsul expertului la obiectivele

propuse de apelant rezultă că suprafața identificată la imobilul situat în Iași,

(fostă proprietatea F.) este în concordanță atât cu planul orașului Iași ediția

1955 și cu cel realizat în perioada 1960 - 1970 și că dimensiunile propuse de contestator

nu se regăsesc în planurile topografice menționate anterior, iar dacă se va lua

în considerare schița anexată ar rezulta suprapuneri cu proprietățile vecine terenului

revendicat. Prin urmare, deși apelantul a susținut constant că întinderea proprietății

autorilor săi a fost cu mult mai mare decât cea pentru care i s-au propus despăgubiri

sau cea constatată de expert, acesta nu a făcut dovada întinderii exacte a fostei

proprietăți sau dacă la data preluării suprafeței de 600 mp, consemnată în actele

de preluare, autorii săi aveau în proprietate și alte suprafețe de teren; față de

actul dotal nr. 1407/1946 de înzestrare a mamei contestatorului rezultă că acesteia

i s-a constituit dotă în vederea căsătoriei din imobil, fără însă a fi inserate

alte elemente de identificare a fostei proprietăți.

O condiție esențială pentru aplicarea dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 este aceea ca solicitantul sau autorul său să fi avut calitatea

de proprietar al bunului preluat de stat.

Dreptul de proprietate poate fi dovedit

prin orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ,

translativ sau declarativ și care generează o prezumție relativă de proprietate

în favoarea persoanei care îl invocă. Legiuitorul a constituit astfel o prezumție

relativă simplă în favoarea persoanelor îndreptățite prin art. 24, în sensul că

în absența unor probe contrare se consideră că persoana individualizată în actul

normativ a deținut imobilul sub nume de proprietar, existența și întinderea dreptului

de proprietate fiind cele înscrise în actul normativ sau de autoritate prin care

s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare.

În lipsa altor acte doveditoare a fostei

proprietăți a autorilor apelantului, în mod corect instanța de fond a reținut că

dispoziția contestată din 24 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași

este temeinică și legală, în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată,

a Legii nr. 247/2005 modificată și completată prin O.U.G. 81/2007, urmând a fi menținută.

Împotriva deciziei de apel a formulat cerere

de recurs apelantul-reclamant, criticând-o pentru următoarele motive:

S-au respins în mod greșit obiecțiunile

la raportul de expertiză topografică; din schițele la care se face referire în raportul

de expertiză rezultă că dimensiunile imobilului sunt diferite, lungime cât și ca

lățime, deși în raport se face trimitere la acestea; nu s-a răspuns la obiectivul

nr. 3, prin care a solicitat ca, odată cu identificarea imobilului, să se identifice

și deținătorii fiecărei construcții, cu referire atât la construcțiile efectuate

cât și la dotările edilitare gospodărești de utilitate publică.

Toate aceste aspecte trebuiau lămurite

de instanță în virtutea rolului activ consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., iar aceasta nu se putea face decât prin intermediul expertului topograf, căruia

instanța trebuia să-i comunice obiecțiunile formulate.

Înalta Curte constată că recursul este

nul, motivele formulate neputând fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., care reglementează motivele de nelegalitate care pot fi invocate în susținerea

unei cereri de recurs - art. 302

1

alin. (1) lit. a) C. proc. civ. prevăzând

că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul.

Deși recurentul face trimitere la dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care ar atrage o încadrare formală în dispozițiile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce critică de fapt sunt aspecte de temeinicie

a hotărârii, respectiv a modului de apreciere de către instanță a unui raport de

expertiză și a obiecțiunilor la acest raport de expertiză - ceea ce excede dispozițiilor

art. 304 C. proc. civ..

Constatând, prin urmare, că recursul formulat

este nul, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor procedurale sus­menționate

și să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamantul F.S. împotriva deciziei nr. 37 din 10 martie

2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 03 decembrie 2010.