ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6272/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6272/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor civile de față;

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 30 decembrie

2009, reclamanta R.A.A.P.P.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P.A.D. și

M.A., anularea deciziilor nr. 32 din 29 ianuarie 2007, nr. 28 din 29 ianuarie 2007,

nr. 30 din 29 ianuarie 2007, nr. 31 din 29 ianuarie 2007 și nr. 33 din 29 ianuarie

2007, anularea proceselor-verbale încheiate de R.A.A.P.P.S. și pârâți la data de

22 februarie 2007, radierea înscrierilor făcute în cartea funciară în baza acestor

titluri, repunerea în situația anterioară, respectiv reintrarea în patrimoniul R.A.A.P.P.S.

a terenurilor ce au făcut obiectul deciziilor menționate, emise de regie.

În motivarea acțiunii întemeiate în drept

pe dispozițiile art. 953, 966, 1900 C. civ. și ale Legii nr. 10/2001, reclamanta

a arătat că, ulterior emiterii deciziilor menționate și a încheierii proceselor-verbale

de punere în posesie, a fost

chemată în judecată alături de pârâți, de către reclamanta I.M., întrucât autorul

său, numitul B.R., a fost adevăratul titular al dreptului de proprietate asupra

terenurilor în litigiu, dobândite de la C.V. și C.A.

Pârâții P.A.D. și M.A. au formulat la 23

februarie 2010 întâmpinare și cerere reconvențională prin care au solicitat să se

constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare sub semnătură privată

transcrise la fostul Tribunal Ilfov, secția I civilă-comercială, cu nr. 1616 din

25 martie 1949, 1619 din 25 martie 1949 și nr. 1620 din 25 martie 1949 pentru inexistența

consimțământului vânzătorilor C.A. și C.V. și C.l. și C.T., conform art. 948

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., la încheierea acestor acte și inexistența obiectului

vânzării, conform art. 948 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 963,

1310 și 1311 C. civ. și inexistența vânzării ca act juridic bilateral, conform

art. 942 și 943 C. civ.

În

motivarea cererii reconvenționale, pârâții-reclamanți au susținut

că actele de vânzare-cumpărare menționate nu sunt semnate de vânzători, iar potrivit

istoricului de rol fiscal, imobilele au fost expropriate de la autorii săi în anul

1948, când a avut loc și evacuarea acestora, astfel că nu puteau fi vândute valabil

la data de 25 martie 1949.

S-a arătat, totodată, că pretinsul cumpărător

B.R., care ar fi semnat contractele de vânzare-cumpărare sub semnătură privată este

de fapt o persoană care nu a existat, astfel că nu exista nici capacitatea de folosință

a persoanei fizice și, prin urmare, actele menționate sunt nule absolut.

La termenul din 23 iunie 2010, Tribunalul

a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei pârâte

pe cererea reconvențională, iar la termenul din 06 octombrie 2010 a invocat din

oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pârâte pe cererea

principală.

Prin sentința civilă nr. 1254 din 06 octombrie

2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei pârâte R.A.A.P.P.S., în ceea ce privește cererea

principală și a respins cererea principală ca fiind formulată de o persoană fără

calitate procesuală activă.

Prin aceeași hotărâre, s-a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a reclamantei pârâte R.A.A.P.P.S., în ceea ce

privește cererea

reconventională

și, pe cale de consecință, s-a respins cererea reconventională ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că prin deciziile menționate în petitul acțiunii principale,

s-au restituit în natură pârâților P.A.D. și M.A., terenurile în suprafață de 575

m.p., 539,96 m.p. și 164,81 m.p., cota parte indiviză din drumul de acces, 290,33

m.p., precum și 183 m.p. și cota parte indiviză din drumul de acces de 5,74 m.p.,

toate situate în prezent în incinta imobilului din str. K. nr. 45A.

Prin decizia nr. 32 din 29 ianuarie 2007,

R.A.A.P.P.S. a restituit în natură pârâtului P.A.D. terenul în suprafață de 802,79

m.p., de la nr. 68A pe str. C., situat în incinta imobilului din str. K., nr. 45A.

S-a reținut că pârâții au calitatea de

persoane îndreptățite la restituire, în sensul Legii nr. 10/2001, în calitate de

succesori ai foștilor proprietari, C.V. și C.A., de la care imobilele au fost preluate

de Statul Român.

Având în vedere capătul principal al acțiunii,

întemeiat pe dispozițiile art. 948 pct. 2 C. civ., prin care s-a invocat lipsa consimțământului

valabil, coroborat cu art. 966 C. civ. - lipsa cauzei sau cauza falsă a obligației,

tribunalul a apreciat că valabilitatea dispozițiilor de restituire în natură trebuie

analizată exclusiv prin prisma respectării condițiilor imperative prevăzute de legea

specială de reparație, întrucât unitatea notificată nu are, față de notificatori,

aceeași poziție pe care o au părțile unui contract.

S-a reținut astfel, că nu se poate reține

incidența motivului de nulitate prevăzut de art. 948 pct. 2 C. civ. și nici a celui

decurgând din încălcarea dispozițiilor imperative ale legii privind condițiile în

care se poate constata calitatea de persoană îndreptățită la restituire (fraudarea

legii), singura persoană care ar avea interesul și calitatea procesuală activă de

a cere constatarea nulității dispozițiilor de restituire fiind terțul ale cărui

drepturi au fost vătămate prin emiterea acestor dispoziții.

Prin urmare, s-a considerat că reclamanta

nu are un interes direct și, prin urmare, nici calitate procesuală activă, potrivit

principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, întrucât a emis ea însăși

actele a căror nulitate solicită să se constate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității

procesuale pasive a reclamantei pârâte pe cererea reconventională, tribunalul a

reținut că

acțiunea în nulitatea

unui act juridic trebuie să fie formulată împotriva părților acestui act, ori a

succesorilor acestora, în cauză această condiție nefiind îndeplinită. S-a apreciat

că, atâta vreme cât există o persoană ce se pretinde succesoarea cumpărătorului

B.R., respectiv numita I.M., atât inexistența persoanei cumpărătorului, cât și eventualele

motive de nulitate decurgând din această situație de fapt, nu pot fi stabilite decât

în contradictoriu cu pretinsul moștenitor, cu atât mai mult cu cât pârâții reclamanții

au cunoștință de identitatea și pretențiile acestuia, fiind părți în Dosarele

nr. 17199/3/2007 și nr. 17201/3/2007.

Împotriva sentinței menționate au declarat

apel reclamanta pârâtă R.A.A.P.P.S. și pârâții-reclamanți P.A.D. și M.A.

Prin motivele sale de apel, apelanta-reclamantă

a criticat sentința ca nelegală și netemeinică, susținând că prima instanță trebuia

să analizeze cauza din perspectiva dovedirii calității de persoană îndreptățită

potrivit Legii nr. 10/2001, în sensul că pârâții s-au dovedit a nu avea această

calitate, întrucât autorii lor, soții C. au înstrăinat imobilele înainte de preluarea

de către stat.

În

acest context, apelanta-reclamantă a susținut că a existat

o eroare în manifestarea consimțământului în emiterea deciziilor de restituire în

natură în favoarea pârâților, această eroare materializându-se prin prezentarea

actelor de proprietate ale autorilor, deși imobilele fuseseră înstrăinate de aceștia

în anul 1949.

S-a învederat, totodată, că în speță cauza

(scopul) emiterii deciziilor a fost una falsă, dedusă din eroarea asupra motivului

determinat (scopul imediat - măsură reparatorie), R.A.A.P.P.S. emițând deciziile

petenților care nu aveau calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001.

Reclamanta-apelantă a învederat că dispozițiile

speciale se completează cu normele de drept comun, respectiv aceea că, ulterior

expirării termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, trebuie să se aplice dispozițiile

art. 948 pct. 2 C. civ., sancțiunea fiind cea prevăzută de art. 966 C. civ., în

caz contrar unitatea notificată fiind prejudiciată.

Prin apelul lor, apelanții pârâți au criticat

greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a R.A.A.P.P.S. în

cererea reconventională, susținând că, atâta timp cât reclamanta are interes să

invoce efectele juridice ale actelor de vânzare-cumpărare, corelativ

are și calitate procesuală pasivă într-o

acțiune prin care urmărește înlăturarea efectelor acestor acte.

S-a arătat că, în mod evident, este contradictoriu

raționamentul primei instanțe conform căruia nulitatea absolută trebuia judecată

doar în contra lui I.M., în calitate de pretinsă moștenitoare a lui B.R., din moment

ce s-a decis irevocabil că aceasta nu este moștenitoarea lui B.R., care a semnat

actele, ci a unei alte persoane cu acest nume.

Pe cale de consecință, s-a invocat calitatea

de având - cauză a R.A.A.P.P.S., ca succesor cu titlu particular al lui B.R., pretinsul

ultim proprietar al terenurilor, înainte de preluarea de către stat.

Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 771 A din 27 octombrie

2011, a respins apelul declarat de pârâții-reclamanți P.A.D. și M.A. și a admis

apelul reclamantei pârâte R.A.A.P.P.S., desființând în parte sentința apelată, cu

trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii principale, la aceeași instanță.

Prin decizia nr. 851 A din 15 decembrie

2011, pronunțată de aceeași instanță, s-a admis cererea formulată de apelanta reclamantă

R.A.A.P.P.S., în temeiul art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., și s-a dispus

completarea dispozitivului deciziei nr. 771 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a III-a, în sensul obligării pârâților reclamanți de a plăti reclamantei

pârâte suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, urmând ca pentru diferența

de 1.000 RON, aferentă apelului declarat de reclamanta pârâtă să se pronunțe instanța

de rejudecare.

Pentru a pronunța decizia prin care a soluționat

apelurile părților, instanța a reținut că deciziile emise de reclamantă în temeiul

Legii nr. 10/2001 reprezintă, din punct de vedere al dreptului comun, acte juridice

civile, ce produc efecte specifice naturii lor.

S-a considerat, astfel, că este evidentă

legitimarea procesuală a reclamantei de a solicita anularea deciziilor în condițiile

dreptului comun, având în vedere că procedura specială a Legii nr. 10/2001 nu îi

recunoaște acesteia posibilitatea ca, în calitate de unitate deținătoare, să atace

deciziile sub aspectul legalității, ceea ce justifică aplicarea normelor dreptului

comun.

S-a apreciat că este îndeplinită și cerința

interesului, în condițiile în care, conform H.G. nr. 60/2005, apelanta-reclamantă

este proprietarul bunurilor menționate în anexa 5 și administratorul bunurilor din

domeniul public și privat al statului, cuprinse în anexele 3 și 4 ale hotărârii

de guvern.

În ceea ce privește apelul părților, Curtea

de apel a apreciat că, întrucât imobilul ce formează obiectul deciziilor a căror

anulare se cere a fost preluat de stat în perioada comunistă, nu se poate califica

actuala unitate deținătoare ca fiind succesor cu titlu particular, față de caracterul

abuziv al preluării și cele reținute în decizia nr. 32/2007, în sensul că imobilul

restituit în natură a fost preluat de către stat fără titlu valabil.

S-a considerat că susținerile apelanților-pârâți-reclamanți

referitoare la inexistența lui B.R. exced cadrului procesual, în condițiile în care

prima instanță a soluționat cauza pe excepție.

Împotriva deciziei menționate au declarat

recurs, în termenul legal, pârâții-reclamanți P.A.D. și M.A., criticând-o ca nelegală

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele sale de recurs, pârâtul P.A.D.

a susținut că prin decizia atacată au fost încălcate dispozițiile art. 1190 C.

civ., întrucât prin cele două întâmpinări formulate de R.A.A.P.P.S. în Dosarele

nr. 17199/3/2007 și 17201/3/2007, aceasta a confirmat nulitatea relativă întemeiată

pe error in personam, astfel încât nu mai are calitate procesuală activă pentru

a invoca pe cale de acțiune, în anul 2009, nulitatea relativă a deciziilor sale.

Cea de a doua critică formulată de pârât

a vizat încălcarea dispozițiilor art. 966-968 C. civ., acțiunea fiind născută dintr-o

faptă culpabilă a R.A.A.P.P.S., constând fie în neglijența în consultarea arhivelor

publice, fie în intenția de a eluda dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că aceasta

(acțiunea) trebuia respinsă ca lipsită de interes.

Prin cea de-a treia critică, pârâtul P.A.D.

a susținut greșita interpretare a excepțiilor instituite prin art. 973 C. civ.,

atunci când a calificat poziția R.A.A.P.P.S. ca nefiind aceea de succesor cu titlu

particular sau cel puțin având cauză a lui B.R., în condițiile în care temeiul acțiunii

pe care a formulat-o l-a constituit tocmai titlul de proprietate al celui pe care

reclamanta l-a deposedat.

Critica formulată prin ultimul motiv de

recurs, întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a vizat modul de soluționare

a cererii reconventionale, în condițiile în care s-a reținut că acțiunea trebuia

să fie introdusă împotriva Statului Român, în calitate de moștenitor al succesiunii

vacante a lui B.R., omițând că această persoană nu

a figurat în evidența populației și, ca

atare, nu se cunoaște dacă a decedat sau nu.

S-a învederat că, prin această soluție,

instanța de apel a încercat să înlăture încălcarea dispozițiilor art. 21 alin.

(2) și (3) din Constituție privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces

echitabil, precum și cele ale art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Pârâta M.A. a criticat decizia recurată

ca nelegală, pentru greșita aplicare a art. 948 pct. 2 C. civ., susținând că reclamanta

nu are la dispoziție calea procedurală a unei acțiuni în nulitate relativă pentru

a ataca o decizie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 și, implicit, nici calitatea

procesuală activă în formularea unei astfel de cereri de chemare în judecată.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., s-a arătat că cererea reconvențională formulată ca și mijloc de apărare

față de susținerile reclamantei poate fi soluționată în contradictoriu cu acesta

din urmă, R.A.A.P.P.S. fiind un dobânditor cu titlu particular al bunurilor în legătură

cu care pretinde că ar fi intrat în patrimoniul lui B.R.

S-a invocat de către pârâta-recurentă faptul

că normele de procedură trebuie în mod obligatoriu să servească la soluționarea

fondului cauzei și nicidecum să constituie obstacole de natură să împiedice examinarea

nulității actelor juridice invocate de reclamantă în contradictoriu cu aceasta.

Examinând criticile invocate de pârâții

recurenți, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata

că recursurile declarate de aceștia sunt nefondate pentru considerentele ce succed:

În

ceea ce privește recursul declarat de pârâtul-reclamant P.A.D.,

Curtea va constata că aspectele invocate prin primul motiv de critică, în legătură

cu confirmarea nulității relative pentru eroare viciu de consimțământ (error in

personam) nu au făcut obiecul analizei instanței de apel, prin decizia recurată,

și nici al primei instanțe, neputând fi examinate pentru prima dată în recurs, întrucât

s-ar încălca dispozițiile art. 299 C. proc. civ.

De asemenea, excede considerentelor deciziei

recurate și critica formulată de pârâtul reclamant referitoare la încălcarea dispozițiilor

art. 966-968 C. civ., prin prisma principiului nemo auditur propriam turpitudinem

allegans.

Prin niciunul dintre considerentele deciziei

recurate, pentru care instanța de apel a reținut că reclamanta are calitate procesuală

activă în promovarea acțiunii principale, nu s-a făcut trimitere la acest principiu

de drept, reținându-se însă că este îndeplinită și cerința interesului, în condițiile

în care, potrivit prevederilor legale care îi reglementează modul de organizare

și funcționare, aceasta (apelanta-reclamantă) este proprietara bunurilor menționate

în anexa 5 și administratorul bunurilor din domeniul public și privat al statului,

cuprinse în anexele 3 și 4 ale hotărârii de guvern.

În concluzie, Curtea va reține că niciuna

dintre criticile formulate de recurent în legătură cu soluția dată de instanță cererii

principale nu privește considerentele deciziei recurate, neputând fi încadrate în

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile referitoare

la modul de soluționare a cererii reconvenționale, Curtea va reține că raportat

la temeiul de drept pentru care s-a solicitat să se constate nulitatea contractelor

de vânzare-cumpărare, respectiv art. 948 alin. (1) C. civ., lipsa consimțământului

vânzătorilor, s-a reținut corect că ar avea calitate procesuală pasivă doar numitul

B.R., sau succesorul în drepturi al cumpărătorilor, ca parte în contractul de vânzare-cumpărare

încheiat cu autorii pârâtului.

Prin urmare, repunerea în situația anterioară

nu poate opera decât între părți și nu poate fi cerută decât de acestea, pentru

că numai părțile sunt în situația de a solicita restituirea a ceea ce au prestat

cu titlu de obligație contractuală.

În consecință, fiind în discuție dreptul

de proprietate, interesează persoana în patrimoniul căreia acest drept s-a transmis,

astfel că, nefiind parte în contract, R.A.A.P.P.S. nu are calitate procesuală pasivă

în cererea reconvențională.

Nici critica recurentului-pârât întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondată.

Decizia recurată nu cuprinde motive străine

de natura cauzei. Aprecierea instanței de apel în sensul că acțiunile privind valabilitatea

contractelor de vânzare-cumpărare ar putea fi introduse împotriva statului, în calitate

de succesor legal al moștenirii vacante rămase de pe urma recurentului B.R., nu

constituie motive străine de natura cauzei, atâta timp cât în speță trebuia examinată

chestiunea calității procesuale pasive a pârâților din cererea reconvențională.

Curtea va constata că nici recursul pârâtei

M.A., întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu este fondat.

Recurenta a susținut că reclamanta nu își

poate valorifica pretențiile pe calea procedurală a unei acțiuni în nulitate relativă,

pentru a ataca o decizie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 sub aspectul legalității

și, implicit, nu are nici calitate procesuală activă în formularea unui astfel de

acțiuni, întrucât dispozițiile art. 948 pct. 2 C. civ. se aplică numai convențiilor,

iar decizia emisă la finalul procedurii administrative nu reprezintă un contract.

Or, verificarea legalității în condițiile

dreptului comun nu poate să se efectueze decât în cadrul procesual stabilit printr-o

acțiune în constatarea nulității absolute pentru încălcarea unei dispoziții imperative

a Legii nr. 10/2001, acțiune pe care reclamanta a înțeles să o formuleze.

Admisibilitatea acțiunii în anulare, precum

și calitatea procesuală activă a reclamantei decurg din regimul juridic al dispoziției

emise în baza Legii nr. 10/2001, act juridic civil, destinat să producă anumite

efecte juridice, să creeze, să modifice sau să stingă raporturi juridice civile.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat

de recurentă, referitor la principiul prevalentei fondului asupra formelor procedurale

și la efectele lipsei capacității de folosință a unei persoane este, de asemenea,

nefondat.

Faptul că reclamanta se prevalează de actele

de înstrăinare încheiate de autoare pârâților cu numitul B., nu îi conferă acestuia

calitate procesuală pasivă în acțiune în constatarea nulității absolute a acestor

acte.

Pentru aceste motive și având în vedere

și considerentele expuse în analiza recursului pârâtului reclamant P.A.D., Curtea

va constata că recursul pârâtei-reclamante M.A. este nefondat.

În consecință, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate

de pârâții-reclamanți împotriva deciziei civile nr. 771/1 din 23 octombrie 2011

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarat

de pârâții-reclamanți P.A.D. și M.A. împotriva deciziei nr. 771A din 27 octombrie

2011 a Curții de Apel București, secția IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

octombrie 2012.