ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1374/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1374/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, la data de 28 octombrie 2010, sub nr. 51987/3/2010,

reclamanții P.C., S.L., I.L., S.O., S.I., S.A.M.M., au chemat în judecată pe pârâții

R.A.A.P.P.S. și SC G.I.G. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 23 noiembrie 2004, autentificat

de Biroul Notarial Public M., prin care R.A.A.P.P.S. a înstrăinat, cu pretextul

abuziv de „teren aferent vilelor 12 a+b+c” din S., aproximativ 3000 mp, din totalul

de 6562 mp, proprietatea acestora, iar pe cale de consecință să fie obligați pârâții

să le lase în deplină proprietate și posesie terenul situat în S. (în punct numit

P.), în prezent Aleea N., județul Ilfov; să fie anulat rolul fiscal, numărul cadastral

și încheierea de intabulare precum și alte acte încheiate cu privire la acest imobil.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că sunt descendenții autorului lor G.I., care, conform actului

de vânzare cu privilegiu, autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat, a împărțit

copiilor săi terenurile agricole pe care le stăpânea în cătunul D. (după 1940 denumit

sat S.).

Autorul acestora a avut

7 copii, respectiv V., R., A., I., S.S., G. și N., iar ei sunt în principal descendenții

lui R. care a avut la rândul sau 5 copii, respectiv M., V.V., A.A., V.V.V. și L.M.,

decedată, are 3 copii, respectiv O., I.I., S.A.M.M., toți în viață. V., decedat,

a avut 1 copil, respectiv M.D., care a vândut drepturile sale succesorale către

ei; A.A., decedată, fără copii; V.V.V., decedată, are doi copii, respectiv P.C.

și S.L.; I.L., în viață.

Fiul său R.I., a preluat

în proprietatea sa, cu acel prilej, cât și ulterior, cu învoirea tatălui său și

cu bună înțelegere cu frații săi, pe lângă ceea ce i se cuvenea prin acel act și

întregul teren din punctul numit La P., astfel că, după decesul său în 1944, copiii

săi l-au moștenit, devenind coproprietari și ai acelui teren de 6562 mp, pe atunci

teren agricol, realitate confirmată de documentul succesoral legal întocmit în 1945.

Dintre cei 6 moștenitori

ai lui R.I. a rămas în viață numai reclamanta L.I. și urmașii celorlalți proprietari

decedați, care prin moștenirea averii părinților lor, a mătușii lor și prin cumpărare

de drepturi succesorale, au calitate de coproprietari ai terenului și de reclamanți

în prezenta acțiune.

Reclamanții au solicitat

instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

din 23 noiembrie 2004 autentificat de Biroul Notarial Public M., ce are ca obiect

imobilul situat în S., în punctul numit P., ai cărui moștenitori-proprietari sunt.

Primul motiv de nulitate

absolută îl constituie faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 21 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001 având în vedere că, deși pârâta R.A.A.P.P.S. a fost notificată

în temeiul Legii nr. 10/2001, aceasta, înainte de a soluționa notificarea depusă,

a înstrăinat imobilul către SC G.I.G. SA. La data când s-a făcut vânzarea, respectiv

în 23 noiembrie 2004, situația juridică a imobilului nu era soluționată așa cum

prevede chiar art. 11 din O.G. nr. 19/2002. Notificarea reclamanților în temeiul

Legii nr. 10/2001, a fost soluționată ulterior, prin decizia din 20 aprilie 2006

R.A.A.P.P.S., în sensul respingerii notificării.

Un alt motiv de nulitate

absolută, îl constituie faptul că acest contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat

prin fraudă la lege, înainte de soluționarea situației juridice a terenului, cu

încălcarea, astfel, a dispozițiilor art. 24 din O.G. nr. 19/2002.

Un alt motiv de nulitate

absolută îl constituie faptul că acel contract de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat

cu bună credință.

La data de 10

februarie 2011, pârâta R.A.A.P.P.S. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția

netimbrării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților,

excepția puterii lucrului judecat pe capătul al treilea din acțiune.

Prin încheierea de ședință

din 20 octombrie 2011, Tribunalul a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților și a respins ca fiind neîntemeiată excepția autorității de

lucru judecat prin raportare la sentința civilă nr. 1448 din 9 noiembrie 2007 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă și prin raportare la sentința civilă

nr. 1018 din 1 iulie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

La 15 decembrie 2011,

pârâta SC G.I.G. SA a depus întâmpinare prin care s-a invocat excepția insuficienței

timbrări, în sensul că suma indicată ca fiind valoarea imobilului în litigiu este

derizorie, excepția lipsei calității de reprezentant a reclamanților, excepția lipsei

de interes, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar pe

fond arată că cererea este neîntemeiată.

La data de 15

decembrie 2011, pârâta R.A.A.P.P.S. a depus o cerere de arătare a titularului dreptului

de proprietate, Statul Român, în baza art. 12 alin. (4) și alin. (5) din Legea

nr. 213/1998.

Prin sentința civilă

nr. 668 din 5 aprilie 2012 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins,

ca neîntemeiate, excepția netimbrării și excepția lipsei calității de reprezentant,

invocate de pârâta SC G.I.G. SA, a admis excepția lipsei de interes, a respins acțiunea

formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții R.A.A.P.P.S.și SC G.I.G.

SA, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind lipsită de interes;

a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților ca rămasă

fără obiect, au fost obligați reclamanții la plata către pârâta SC G.I.G. SA a sumei

de 2.480 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că reclamanții au indicat, prin însăși cererea de chemare în

judecată, valoarea obiectului cererii ca fiind 500.100 RON, iar tribunalul a stabilit

taxa judiciară de timbru în cuantum de 9.112 RON și timbru judiciar de 5 RON. Cererea

reclamanților de reexaminare a taxei judiciare de timbru pe motivul că acțiunea

ar fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru în baza art. 15 lit. r) din

Legea nr. 146/1997 a fost respinsă ca fiind tardiv formulată.

În ceea privește primul

aspect, al modalității derizorii de evaluare a imobilului de către reclamanți, tribunalul

arată că potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, valoarea la care se calculează

taxa de timbru este cea declarată în acțiune sau în cerere.

În același text de lege

se arată că, dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanță ca derizorie,

evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin. (2)

din lege.

Sub cel de al doilea aspect,

al netimbrării „capătului 2 de cerere privind revendicarea”, tribunalul a constatat

că, din modul în care este formulată prezenta acțiune și temeiul de drept invocat

de către reclamanți, această solicitare de a obliga pârâții să le lase imobilul

în deplină proprietate și posesie, ca urmare a constatării nulității absolute a

contractului în litigiu, este de fapt o solicitare de repunere în situația anterioară,

urmare tocmai a constatării nulității actului juridic.

Această calificare a cererii

de chemare în judecată a fost, de altfel, avută în vedere de către tribunal la pronunțarea

încheierii interlocutorii din 20 octombrie 2011, de respingere a excepției autorității

de lucru judecat prin raportare la sentința civilă nr. 1448/2007, Tribunalul București,

secția a III-a civilă și prin raportare la sentința civilă nr. 1018 din 1 iulie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 38603/3/2009,

în care reclamanții au precizat, la 21 septembrie 2010, că obiectul acțiunii din

acel dosar, formulat în contradictoriu cu aceeiași pârâți, este obligarea pârâților

să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în S., în

punctul numit P., actualmente Aleea N., județul Ilfov.

Tribunalul a respins excepția

lipsei calității de reprezentant a reclamanților, invocată de către pârâtul SC

G.I.G. SA, analizând conținutul cererii de chemare în judecată și împuternicirea

avocațială depusă la dosar.

Asupra excepției lipsei

de interes în promovarea prezentei acțiuni, s-a reținut că prezentul dosar are ca

obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23

noiembrie 2004, autentificat la Biroul Notarial Public M., încheiat între pârâtele

R.A.A.P.P.S. și SC G.I.G. SA, iar ca urmare a acestei nulități să se dispună, de

către instanța de judecată, ca pârâții să restituie reclamantului imobilul teren

de 3000 mp situat în S., în punctul numit P., actualmente Aleea N., județul Ilfov.

Reclamanții din prezenta

cauză au mai promovat, anterior, diverse acțiuni prin care au urmărit restituirea

în natură a acestui imobil pretins a fi aparținut autorilor lor.

Astfel, în cadrul Dosarului

nr. 11252/3/2007 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții au

chemat în judecată pe pârâții R.A.A.P.P.S. și Statul Român prin Ministerul Economiei

și Finanțelor solicitând obligarea acestora să lase în deplină proprietate și posesie

reclamanților imobilul situat în comuna S., punctul P., în prezent vila X, în suprafață

de circa 4000 mp.

Prin sentința civilă 1448/2007,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată,

reținând că, anterior promovării acțiunii în revendicare în baza Legii nr. 10/2001,

numita V.P. a depus notificările din 6 noiembrie 2001 către R.A.A.P.P.S., care au

fost soluționate prin decizia din 20 aprilie 2006 prin respingerea notificărilor

ca neîntemeiate.

Această sentință a devenit

irevocabilă prin respingerea, ca tardiv, a apelului promovat, prin decizia civilă

nr. 24/2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosar

nr. 11252/3/2007 și prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 8971/2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Prin sentința civilă

nr. 1018 din 1 iulie 2010, definitivă prin respingerea apelului, tribunalul a admis

excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea prin care reclamanții

au solicitat, din nou, obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și

posesie imobilul în litigiu, constatând autoritatea de lucru judecat a sentinței

civile nr. 1448/2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și a obligat

reclamanții, în solidar, la plata sumei de 4.998 RON către pârâta SC G.I.G. SA reprezentând

cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește prezenta

acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

din 23 noiembrie 2004 autentificat la Biroul Notarial Public M., tribunalul a subliniat

că una din condițiile esențiale de promovare a unei acțiuni civile este interesul,

care reprezintă folosul practic urmărit de cel ce pune în mișcare acțiunea civilă,

interes material sau moral care trebuie să fie legitim, născut și actual, personal

și direct.

În prezenta cauză tribunalul

a constatat că tocmai această condiție a interesului nu este îndeplinită având în

vedere particularitățile acestei spețe, câtă vreme acțiunea în revendicare le-a

fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții.

În motivarea apelului,

apelanții-reclamanți au arătat că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

au calitatea de proprietari, deoarece terenul a fost confiscat abuziv de către activiștii

comuniști, fără nicio formalitate scrisă, și că potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001,

imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, libere de orice sarcini.

S-a precizat că instanța

de fond în mod greșit a admis excepția lipsei de interes invocată de intimata SC

G.I.G. SRL prin întâmpinarea formulată, deoarece această întâmpinare este tardivă,

fiind depusă la data de 15 decembrie 2011, după prima zi de înfățișare, și pe cale

de consecință este tardivă; pe cale de consecință sentința este nelegală.

De asemenea, s-a arătat

că hotărârea este nelegală, deoarece nulitatea absolută poate fi invocată de oricine

are interes, or, obiectul acțiunii este constatarea nulității absolute a contractului

de vânzare-cumpărare încheiat între intimate, contract care are ca obiect imobilul

în litigiu, precizându-se că imobilul a fost dobândit de autorul apelanților, astfel

că aceștia au un interes legitim să ceară nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale.

În acest sens, s-a invocat

decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se menționează

că atunci când există neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului are prioritate, și

că, din succesiunea proceselor avute de către apelanți, în vederea recăpătării dreptului

lor, reiese că acestora le-a fost încălcat dreptul la un proces just și echitabil,

așa cum prevede art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deși dreptul

de proprietate al autorului lor nu a încetat niciodată, statul nu a avut niciodată

proprietatea, ci numai posesia asupra terenului în cauză, iar R.A.A.P.P.S. a avut

terenul numai în administrare și nu în proprietate.

Prin decizia nr. 51A din

14 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul reclamanților

a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut că lipsa de interes se invocă pe cale de excepție,

fiind o excepție de fond peremptorie și absolută, ea putând fi ca atare invocată

chiar și de către instanță din oficiu, și în orice stare a pricinii.

Prin urmare, chiar și

în condițiile în care întâmpinarea depusă ar fi tardivă, sancțiunea decăderii nu

ar fi aplicabilă și pentru dreptul de a invoca excepția lipsei interesului.

Curtea de Apel a constatat

că în mod corect, tribunalul, ca instanță de fond, a respins acțiunea promovată

de reclamanți, ca fiind lipsită de interes.

S-a reținut în acest sens,

că, anterior promovării prezentului litigiu, prin sentința civilă nr. 1448/2007

a Tribunalului București, a fost respinsă acțiunea în revendicare, ca neîntemeiată,

cu motivarea că notificările din 6 noiembrie 2001 formulate de numita V.P. către

R.A.A.P.P.S. au fost respinse, ca neîntemeiate, decizia nefiind contestată. S-a

apreciat că actele de proprietate, folosite în cadrul respectivei acțiuni în revendicare,

nu reprezintă titluri în baza cărora să se poată valorifica dreptul de proprietate,

în condițiile în care, calitatea lor de proprietari, nu a fost recunoscută în urma

recurgerii la procedura administrativă obligatorie, instituită prin legea specială

de reparație.

Sentința civilă nr. 1448/2007

a devenit irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului.

Pentru a justifica sesizarea

instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume

să fie legitim, să fie personal și direct, să fie născut și actual, el trebuind

să existe în momentul în care este formulată cererea. Un interes eventual, ca și

un interes care a trecut, a fost depășit, nu mai poate fi luat în considerare.

Dacă dreptul este născut

și actual, atunci și interesul este născut și actual, or, s-a apreciat că, în cauză,

reclamanții nu au făcut dovada că ar avea vreun interes actual în promovarea prezentului

litigiu, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

încheiat cu referire la imobilul în litigiu, ei neprevalându-se de un folos practic,

cât timp, și dacă imobilul în cauză ar reintra în patrimoniul vânzătorului, reclamanții

nu ar putea să obțină restituirea acestuia, cât timp acțiunea lor anterioară de

revendicare, a fost în mod irevocabil respinsă.

Persoana care invocă nulitatea

absolută a unui act juridic trebuie să dovedească că urmărește obținerea unui folos

propriu, a unui interes din anularea actului respectiv, în caz contrar, acțiunea

fiind lipsită de interes și trebuind respinsă ca atare.

În baza art. 274

alin. (3) C. proc. civ., apelanții au fost obligați la 2.000 RON cheltuieli de judecată

către intimata SC G.I.G. SRL.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamanții, cu următoarea motivare:

Decizia atacată a fost

dată cu aplicarea greșită a legii, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, întrucât instanțele

de fond au admis, în mod neîntemeiat și nelegal, excepția lipsei de interes a acțiunii

de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

În conformitate cu definiția

noțiunii nulității absolute a unui contract și în raport cu înscrisurile depuse

la dosar, ce constituie probe în acest sens, nulitatea absolută a unui contract

poate fi invocată de oricine are interes.

Din înscrisurile doveditoare,

respectiv acte de proprietate, certificate de moștenitor, depuse la dosar, rezultă

că recurenții,

în

calitate de moștenitori ai titularului dreptului de proprietate, sunt persoane legal

îndreptățite a promova prezenta acțiune de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare

încheiat între pârâți, și pe cale de consecință au interes legitim, născut și actual,

personal și direct, de a promova prezenta acțiune.

Invocă decizia nr. 33/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție care menționează că, atunci când există neconcordanțe

între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția

Europeană a Drepturilor Omului are prioritate. Susțin că le-a fost încălcat dreptul

la un proces just și echitabil, așa cum prevede art. 6 și protocolul Convenției

Europene a Drepturilor Omului.

Menționează că dreptul

recurenților de a formula prezenta cerere există, fiind de notorietate că dreptul

de proprietate al autorului lor, R.I., nu a încetat niciodată, întrucât Statul nu

a avut niciodată proprietatea, ci numai posesia asupra acestui teren și pe cale

de consecință, R.A.A.P.P.S. a avut acest teren numai în administrare și nu în proprietate.

Un alt motiv de nelegalitate,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este acela că i

nstanța de apel a motivat

greșit decizia recurată susținând că, în cauză reclamanții nu au făcut dovada că

ar avea un interes actual, în promovarea prezentului litigiu, „neprevalându-se de

un folos practic.”

Susțin că, din probele

depuse la dosar, rezultă că acest imobil-teren situat în prezent în S. ca fiind

cunoscut „La P.”, a aparținut lui R.G.I., astfel că recurenții sunt persoane îndreptățite

de a formula prezenta acțiune, întrucât sunt moștenitorii autorului R.G.I., deținătorul

și proprietarul de drept al acestui imobil-teren.

Menționează că au pornit

prezentul litigiu, întrucât intimata R.A.A.P.P.S. i-a lipsit de folosul propriu

ce urma să-l obțină în urma notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare

ce a fost respinsă prin decizia din 20 aprilie 2006, după încheierea contractului

de vânzare-cumpărare ce a avut loc în 23 noiembrie 2004, care încalcă în mod flagrant

dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și art. 11 din O.G. nr. 19/2002.

Pe fond, consideră cererea

de nulitate

absolută

ca fiind întemeiată întrucât contractul a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 11 din O.G. nr. 19/2002 și prin

fraudarea art. 24 din O.G. nr. 19/2002, cu reaua credință a părților care aveau

cunoștință de existența notificării.

Analizând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenții au susținut

greșita interpretare și aplicare a legii pentru faptul că instanțele de fond au

reținut că acțiunea promovată ar fi lipsită de un interes actual, serios și legitim.

Arată că interesul lor

provine din faptul că pârâtele au dispus de bunul proprietatea lor, recunoscut de

drept prin efectul Legii nr. 10/2001, în frauda legii și a dreptului lor legitim.

Nu poate fi reținută o

astfel de interpretare a efectului pe care aplicarea Legii nr. 10/2001 îl are cu

privire la dreptul recurenților reclamanți, pentru simplul fapt că aceștia nu au

fost recunoscuți ca persoane îndreptățite la restituirea imobilului, pe calea prevăzută

de legea specială.

Astfel, în condițiile

în care notificările formulate de autoarea lor, în temeiul Legii nr. 10/2001, au

fost respinse iar decizia unității deținătoare nu a fost atacată, reclamanții nu

se mai pot prevala de prezumția instituită de art. 2 din Legea nr. 10/2001 pentru

a invoca un interes născut, actual și legitim în promovarea unei acțiuni în desființarea

actului de înstrăinare a bunului.

Este real că nulitatea

absolută a unui act juridic poate fi pretinsă de orice persoană care justifică un

interes, chiar terț fată de actul juridic în sine, însă în cazul unui act translativ

de proprietate, interesul se justifică prin aceea că partea invocă, la rândul său,

un drept recunoscut de lege asupra bunului.

Corect au apreciat instanțele

de fond că, în ipoteza în care, în urma admiterii acțiunii în nulitate și ca efect

al repunerii părților în situația anterioară, bunul s-ar reîntoarce în patrimoniul

statului și administrarea R.A.A.P.P.S., această împrejurare nu ar profita reclamanților,

care au pierdut, prin respingerea notificării și necontestarea în instanță a acestei

măsuri, posibilitatea recunoașterii, pe calea legii speciale, a dreptului de proprietate

pe care pretind că l-au moștenit de la autorul lor.

Prin urmare, în astfel

de situație, reclamanții nu ar putea beneficia de niciun folos practic de natură

a justifica interesul lor în promovarea prezentei acțiuni.

Au mai invocat recurenții

reclamanți, prin prisma deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind

dreptul la un proces echitabil. Împrejurarea că instanțele de fond au apreciat că

cererea reclamanților nu poate fi examinată pe fond întrucât nu îndeplinește o condiție

prevăzută de lege pentru exercitarea ei, aceea a interesului procesual, nu poate

fi interpretată ca o încălcare a dreptului acestora la un proces echitabil întrucât

reclamanții au beneficiat de garanțiile procesuale în vederea examinării pretențiilor

deduse judecății.

Pe de altă parte, dispozițiile

deciziei nr. 33/2008 nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecății, întrucât vizează

aplicarea dreptului comun în acțiunile în revendicare, promovate după adoptarea

legislației speciale de reparații, neputând fi invocată ca argument pentru a susține

încălcarea dreptului la un proces echitabil sau ca temei juridic pentru a justifica

un interes procesual, într-o acțiune în nulitate întemeiată pe alte considerente.

Față de aceste considerente,

reținând legalitatea soluției atacare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții S.L., I.L., P.C., S.A.M.M., S.I. și S.O. împotriva

deciziei nr. 51A din 14 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 mai 2014.