ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1374/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 28 octombrie 2010, sub nr. 51987/3/2010, reclamanții P.C., S.L., I.L., S.O., S.I., S.A.M.M., au chemat în judecată pe pârâții R.A.A.P.P.S. și SC G.I.G. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 23 noiembrie 2004, autentificat de Biroul Notarial Public M., prin care R.A.A.P.P.S. a înstrăinat, cu pretextul abuziv de „teren aferent vilelor 12 a+b+c” din S., aproximativ 3000 mp, din totalul de 6562 mp, proprietatea acestora, iar pe cale de consecință să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie terenul situat în S. (în punct numit P.), în prezent Aleea N., județul Ilfov; să fie anulat rolul fiscal, numărul cadastral și încheierea de intabulare precum și alte acte încheiate cu privire la acest imobil.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt descendenții autorului lor G.I., care, conform actului de vânzare cu privilegiu, autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat, a împărțit copiilor săi terenurile agricole pe care le stăpânea în cătunul D. (după 1940 denumit sat S.). Autorul acestora a avut 7 copii, respectiv V., R., A., I., S.S., G. și N., iar ei sunt în principal descendenții lui R. care a avut la rândul sau 5 copii, respectiv M., V.V., A.A., V.V.V. și L.M., decedată, are 3 copii, respectiv O., I.I., S.A.M.M., toți în viață. V., decedat, a avut 1 copil, respectiv M.D., care a vândut drepturile sale succesorale către ei; A.A., decedată, fără copii; V.V.V., decedată, are doi copii, respectiv P.C.

și S.L.; I.L., în viață. Fiul său R.I., a preluat în proprietatea sa, cu acel prilej, cât și ulterior, cu învoirea tatălui său și cu bună înțelegere cu frații săi, pe lângă ceea ce i se cuvenea prin acel act și întregul teren din punctul numit La P., astfel că, după decesul său în 1944, copiii săi l-au moștenit, devenind coproprietari și ai acelui teren de 6562 mp, pe atunci teren agricol, realitate confirmată de documentul succesoral legal întocmit în 1945. Dintre cei 6 moștenitori ai lui R.I. a rămas în viață numai reclamanta L.I. și urmașii celorlalți proprietari decedați, care prin moștenirea averii părinților lor, a mătușii lor și prin cumpărare de drepturi succesorale, au calitate de coproprietari ai terenului și de reclamanți în prezenta acțiune.

Reclamanții au solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 23 noiembrie 2004 autentificat de Biroul Notarial Public M., ce are ca obiect imobilul situat în S., în punctul numit P., ai cărui moștenitori-proprietari sunt. Primul motiv de nulitate absolută îl constituie faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 având în vedere că, deși pârâta R.A.A.P.P.S. a fost notificată în temeiul Legii nr. 10/2001, aceasta, înainte de a soluționa notificarea depusă, a înstrăinat imobilul către SC G.I.G. SA. La data când s-a făcut vânzarea, respectiv în 23 noiembrie 2004, situația juridică a imobilului nu era soluționată așa cum prevede chiar art. 11 din O.G.

nr. 19/2002. Notificarea reclamanților în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost soluționată ulterior, prin decizia din 20 aprilie 2006 R.A.A.P.P.S., în sensul respingerii notificării. Un alt motiv de nulitate absolută, îl constituie faptul că acest contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat prin fraudă la lege, înainte de soluționarea situației juridice a terenului, cu încălcarea, astfel, a dispozițiilor art. 24 din O.G. nr. 19/2002. Un alt motiv de nulitate absolută îl constituie faptul că acel contract de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu bună credință. La data de 10 februarie 2011, pârâta R.A.A.P.P.S. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția puterii lucrului judecat pe capătul al treilea din acțiune.

Prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2011, Tribunalul a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a respins ca fiind neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat prin raportare la sentința civilă nr. 1448 din 9 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă și prin raportare la sentința civilă nr. 1018 din 1 iulie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. La 15 decembrie 2011, pârâta SC G.I.G. SA a depus întâmpinare prin care s-a invocat excepția insuficienței timbrări, în sensul că suma indicată ca fiind valoarea imobilului în litigiu este derizorie, excepția lipsei calității de reprezentant a reclamanților, excepția lipsei de interes, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar pe fond arată că cererea este neîntemeiată.

La data de 15 decembrie 2011, pârâta R.A.A.P.P.S. a depus o cerere de arătare a titularului dreptului de proprietate, Statul Român, în baza art. 12 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 213/1998. Prin sentința civilă nr. 668 din 5 aprilie 2012 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, excepția netimbrării și excepția lipsei calității de reprezentant, invocate de pârâta SC G.I.G. SA, a admis excepția lipsei de interes, a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții R.A.A.P.P.S.și SC G.I.G. SA, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind lipsită de interes; a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților ca rămasă fără obiect, au fost obligați reclamanții la plata către pârâta SC G.I.G.

SA a sumei de 2.480 RON cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au indicat, prin însăși cererea de chemare în judecată, valoarea obiectului cererii ca fiind 500.100 RON, iar tribunalul a stabilit taxa judiciară de timbru în cuantum de 9.112 RON și timbru judiciar de 5 RON. Cererea reclamanților de reexaminare a taxei judiciare de timbru pe motivul că acțiunea ar fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru în baza art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 a fost respinsă ca fiind tardiv formulată. În ceea privește primul aspect, al modalității derizorii de evaluare a imobilului de către reclamanți, tribunalul arată că potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acțiune sau în cerere.

În același text de lege se arată că, dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanță ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin. (2) din lege. Sub cel de al doilea aspect, al netimbrării „capătului 2 de cerere privind revendicarea”, tribunalul a constatat că, din modul în care este formulată prezenta acțiune și temeiul de drept invocat de către reclamanți, această solicitare de a obliga pârâții să le lase imobilul în deplină proprietate și posesie, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului în litigiu, este de fapt o solicitare de repunere în situația anterioară, urmare tocmai a constatării nulității actului juridic.

Această calificare a cererii de chemare în judecată a fost, de altfel, avută în vedere de către tribunal la pronunțarea încheierii interlocutorii din 20 octombrie 2011, de respingere a excepției autorității de lucru judecat prin raportare la sentința civilă nr. 1448/2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă și prin raportare la sentința civilă nr. 1018 din 1 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 38603/3/2009, în care reclamanții au precizat, la 21 septembrie 2010, că obiectul acțiunii din acel dosar, formulat în contradictoriu cu aceeiași pârâți, este obligarea pârâților să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în S., în punctul numit P., actualmente Aleea N., județul Ilfov.

Tribunalul a respins excepția lipsei calității de reprezentant a reclamanților, invocată de către pârâtul SC G.I.G. SA, analizând conținutul cererii de chemare în judecată și împuternicirea avocațială depusă la dosar. Asupra excepției lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni, s-a reținut că prezentul dosar are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 noiembrie 2004, autentificat la Biroul Notarial Public M., încheiat între pârâtele R.A.A.P.P.S. și SC G.I.G. SA, iar ca urmare a acestei nulități să se dispună, de către instanța de judecată, ca pârâții să restituie reclamantului imobilul teren de 3000 mp situat în S., în punctul numit P., actualmente Aleea N., județul Ilfov.

Reclamanții din prezenta cauză au mai promovat, anterior, diverse acțiuni prin care au urmărit restituirea în natură a acestui imobil pretins a fi aparținut autorilor lor. Astfel, în cadrul Dosarului nr. 11252/3/2007 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții au chemat în judecată pe pârâții R.A.A.P.P.S. și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea acestora să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul situat în comuna S., punctul P., în prezent vila X, în suprafață de circa 4000 mp. Prin sentința civilă 1448/2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că, anterior promovării acțiunii în revendicare în baza Legii nr. 10/2001, numita V.P.

a depus notificările din 6 noiembrie 2001 către R.A.A.P.P.S., care au fost soluționate prin decizia din 20 aprilie 2006 prin respingerea notificărilor ca neîntemeiate. Această sentință a devenit irevocabilă prin respingerea, ca tardiv, a apelului promovat, prin decizia civilă nr. 24/2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosar nr. 11252/3/2007 și prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 8971/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Prin sentința civilă nr. 1018 din 1 iulie 2010, definitivă prin respingerea apelului, tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea prin care reclamanții au solicitat, din nou, obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu, constatând autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1448/2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și a obligat reclamanții, în solidar, la plata sumei de 4.998 RON către pârâta SC G.I.G. SA reprezentând cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește prezenta acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 noiembrie 2004 autentificat la Biroul Notarial Public M., tribunalul a subliniat că una din condițiile esențiale de promovare a unei acțiuni civile este interesul, care reprezintă folosul practic urmărit de cel ce pune în mișcare acțiunea civilă, interes material sau moral care trebuie să fie legitim, născut și actual, personal și direct. În prezenta cauză tribunalul a constatat că tocmai această condiție a interesului nu este îndeplinită având în vedere particularitățile acestei spețe, câtă vreme acțiunea în revendicare le-a fost respinsă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții.

În motivarea apelului, apelanții-reclamanți au arătat că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, au calitatea de proprietari, deoarece terenul a fost confiscat abuziv de către activiștii comuniști, fără nicio formalitate scrisă, și că potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, libere de orice sarcini. S-a precizat că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei de interes invocată de intimata SC G.I.G. SRL prin întâmpinarea formulată, deoarece această întâmpinare este tardivă, fiind depusă la data de 15 decembrie 2011, după prima zi de înfățișare, și pe cale de consecință este tardivă; pe cale de consecință sentința este nelegală.

De asemenea, s-a arătat că hotărârea este nelegală, deoarece nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, or, obiectul acțiunii este constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între intimate, contract care are ca obiect imobilul în litigiu, precizându-se că imobilul a fost dobândit de autorul apelanților, astfel că aceștia au un interes legitim să ceară nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale.

În acest sens, s-a invocat decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se menționează că atunci când există neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului are prioritate, și că, din succesiunea proceselor avute de către apelanți, în vederea recăpătării dreptului lor, reiese că acestora le-a fost încălcat dreptul la un proces just și echitabil, așa cum prevede art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deși dreptul de proprietate al autorului lor nu a încetat niciodată, statul nu a avut niciodată proprietatea, ci numai posesia asupra terenului în cauză, iar R.A.A.P.P.S. a avut terenul numai în administrare și nu în proprietate.

Prin decizia nr. 51A din 14 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul reclamanților a fost respins ca nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că lipsa de interes se invocă pe cale de excepție, fiind o excepție de fond peremptorie și absolută, ea putând fi ca atare invocată chiar și de către instanță din oficiu, și în orice stare a pricinii. Prin urmare, chiar și în condițiile în care întâmpinarea depusă ar fi tardivă, sancțiunea decăderii nu ar fi aplicabilă și pentru dreptul de a invoca excepția lipsei interesului. Curtea de Apel a constatat că în mod corect, tribunalul, ca instanță de fond, a respins acțiunea promovată de reclamanți, ca fiind lipsită de interes.

S-a reținut în acest sens, că, anterior promovării prezentului litigiu, prin sentința civilă nr. 1448/2007 a Tribunalului București, a fost respinsă acțiunea în revendicare, ca neîntemeiată, cu motivarea că notificările din 6 noiembrie 2001 formulate de numita V.P. către R.A.A.P.P.S. au fost respinse, ca neîntemeiate, decizia nefiind contestată. S-a apreciat că actele de proprietate, folosite în cadrul respectivei acțiuni în revendicare, nu reprezintă titluri în baza cărora să se poată valorifica dreptul de proprietate, în condițiile în care, calitatea lor de proprietari, nu a fost recunoscută în urma recurgerii la procedura administrativă obligatorie, instituită prin legea specială de reparație.

Sentința civilă nr. 1448/2007 a devenit irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului. Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume să fie legitim, să fie personal și direct, să fie născut și actual, el trebuind să existe în momentul în care este formulată cererea. Un interes eventual, ca și un interes care a trecut, a fost depășit, nu mai poate fi luat în considerare.

Dacă dreptul este născut și actual, atunci și interesul este născut și actual, or, s-a apreciat că, în cauză, reclamanții nu au făcut dovada că ar avea vreun interes actual în promovarea prezentului litigiu, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu referire la imobilul în litigiu, ei neprevalându-se de un folos practic, cât timp, și dacă imobilul în cauză ar reintra în patrimoniul vânzătorului, reclamanții nu ar putea să obțină restituirea acestuia, cât timp acțiunea lor anterioară de revendicare, a fost în mod irevocabil respinsă. Persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să dovedească că urmărește obținerea unui folos propriu, a unui interes din anularea actului respectiv, în caz contrar, acțiunea fiind lipsită de interes și trebuind respinsă ca atare.

În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apelanții au fost obligați la 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimata SC G.I.G. SRL. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, cu următoarea motivare: Decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, întrucât instanțele de fond au admis, în mod neîntemeiat și nelegal, excepția lipsei de interes a acțiunii de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare. În conformitate cu definiția noțiunii nulității absolute a unui contract și în raport cu înscrisurile depuse la dosar, ce constituie probe în acest sens, nulitatea absolută a unui contract poate fi invocată de oricine are interes.

Din înscrisurile doveditoare, respectiv acte de proprietate, certificate de moștenitor, depuse la dosar, rezultă că recurenții, în calitate de moștenitori ai titularului dreptului de proprietate, sunt persoane legal îndreptățite a promova prezenta acțiune de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți, și pe cale de consecință au interes legitim, născut și actual, personal și direct, de a promova prezenta acțiune. Invocă decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care menționează că, atunci când există neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului are prioritate. Susțin că le-a fost încălcat dreptul la un proces just și echitabil, așa cum prevede art. 6 și protocolul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Menționează că dreptul recurenților de a formula prezenta cerere există, fiind de notorietate că dreptul de proprietate al autorului lor, R.I., nu a încetat niciodată, întrucât Statul nu a avut niciodată proprietatea, ci numai posesia asupra acestui teren și pe cale de consecință, R.A.A.P.P.S. a avut acest teren numai în administrare și nu în proprietate. Un alt motiv de nelegalitate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este acela că i nstanța de apel a motivat greșit decizia recurată susținând că, în cauză reclamanții nu au făcut dovada că ar avea un interes actual, în promovarea prezentului litigiu, „neprevalându-se de un folos practic.” Susțin că, din probele depuse la dosar, rezultă că acest imobil-teren situat în prezent în S. ca fiind cunoscut „La P.”, a aparținut lui R.G.I., astfel că recurenții sunt persoane îndreptățite de a formula prezenta acțiune, întrucât sunt moștenitorii autorului R.G.I., deținătorul și proprietarul de drept al acestui imobil-teren. Menționează că au pornit prezentul litigiu, întrucât intimata R.A.A.P.P.S.

i-a lipsit de folosul propriu ce urma să-l obțină în urma notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare ce a fost respinsă prin decizia din 20 aprilie 2006, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare ce a avut loc în 23 noiembrie 2004, care încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și art. 11 din O.G. nr. 19/2002. Pe fond, consideră cererea de nulitate absolută ca fiind întemeiată întrucât contractul a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 11 din O.G. nr. 19/2002 și prin fraudarea art. 24 din O.G. nr. 19/2002, cu reaua credință a părților care aveau cunoștință de existența notificării.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Recurenții au susținut greșita interpretare și aplicare a legii pentru faptul că instanțele de fond au reținut că acțiunea promovată ar fi lipsită de un interes actual, serios și legitim. Arată că interesul lor provine din faptul că pârâtele au dispus de bunul proprietatea lor, recunoscut de drept prin efectul Legii nr. 10/2001, în frauda legii și a dreptului lor legitim. Nu poate fi reținută o astfel de interpretare a efectului pe care aplicarea Legii nr. 10/2001 îl are cu privire la dreptul recurenților reclamanți, pentru simplul fapt că aceștia nu au fost recunoscuți ca persoane îndreptățite la restituirea imobilului, pe calea prevăzută de legea specială.

Astfel, în condițiile în care notificările formulate de autoarea lor, în temeiul Legii nr. 10/2001, au fost respinse iar decizia unității deținătoare nu a fost atacată, reclamanții nu se mai pot prevala de prezumția instituită de art. 2 din Legea nr. 10/2001 pentru a invoca un interes născut, actual și legitim în promovarea unei acțiuni în desființarea actului de înstrăinare a bunului. Este real că nulitatea absolută a unui act juridic poate fi pretinsă de orice persoană care justifică un interes, chiar terț fată de actul juridic în sine, însă în cazul unui act translativ de proprietate, interesul se justifică prin aceea că partea invocă, la rândul său, un drept recunoscut de lege asupra bunului.

Corect au apreciat instanțele de fond că, în ipoteza în care, în urma admiterii acțiunii în nulitate și ca efect al repunerii părților în situația anterioară, bunul s-ar reîntoarce în patrimoniul statului și administrarea R.A.A.P.P.S., această împrejurare nu ar profita reclamanților, care au pierdut, prin respingerea notificării și necontestarea în instanță a acestei măsuri, posibilitatea recunoașterii, pe calea legii speciale, a dreptului de proprietate pe care pretind că l-au moștenit de la autorul lor. Prin urmare, în astfel de situație, reclamanții nu ar putea beneficia de niciun folos practic de natură a justifica interesul lor în promovarea prezentei acțiuni. Au mai invocat recurenții reclamanți, prin prisma deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Împrejurarea că instanțele de fond au apreciat că cererea reclamanților nu poate fi examinată pe fond întrucât nu îndeplinește o condiție prevăzută de lege pentru exercitarea ei, aceea a interesului procesual, nu poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului acestora la un proces echitabil întrucât reclamanții au beneficiat de garanțiile procesuale în vederea examinării pretențiilor deduse judecății. Pe de altă parte, dispozițiile deciziei nr. 33/2008 nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecății, întrucât vizează aplicarea dreptului comun în acțiunile în revendicare, promovate după adoptarea legislației speciale de reparații, neputând fi invocată ca argument pentru a susține încălcarea dreptului la un proces echitabil sau ca temei juridic pentru a justifica un interes procesual, într-o acțiune în nulitate întemeiată pe alte considerente.

Față de aceste considerente, reținând legalitatea soluției atacare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții S.L., I.L., P.C., S.A.M.M., S.I. și S.O. împotriva deciziei nr. 51A din 14 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2014.