ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3659/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3659/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. 36218/3/2009,

la data de 16 septembrie 2009, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâții

C.T., N.L., N.O.M., Statul Roman prin C.N.A.D.N.R. SA, C.N.A.D.N.R. SA – D.R.D.P.

București, în calitate de expropriator, prin care a solicitat obligarea

pârâților persoane fizice la lăsarea în deplina proprietate și liniștita

posesie a terenului în suprafața de 5952,65 mp, teren situat în comuna

Mogoșoaia, tarla 605, jud. Ilfov; radierea din Cartea Funciară cu nr. 1548

a Comunei Mogoșoaia, nr. cadastral 1661, a înscrierii inexacte privind dreptul de proprietate al acestor pârâți asupra terenului revendicat la pct. 1;

constatarea existentei, anterior exproprierii, a unui drept exclusiv de

proprietate al reclamantului asupra porțiunii de teren în suprafața de 1047,35

ap expropriate în favoarea C.N.A.D.N.R.-D.R.D.P. București, porțiune de teren

figurând în prezent în Cartea Funciara cu nr. 4801 (transcris din CF nr. 1548)

a com. Mogoșoaia, cu nr. cadastral 1661/2 și, în consecință, constatarea

existentei dreptului exclusiv al reclamantului la încasarea despăgubirilor

aferente exproprierii porțiunii de teren în suprafața de 1047,35 mp.

În motivare

reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

8012 din 03 noiembrie 1995 de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov

și transcris în Registrul de transcripțiuni sub nr. 1960 din 03 noiembrie 1995,

a cumpărat de la D.Ș. un teren în suprafața de 7000 mp situat în comuna

Mogoșoaia, tarla 605, jud. Ilfov, titlul vânzătoarei fiind reprezentat de titlul

de proprietate nr. 519 din 05 noiembrie 1992 eliberat în baza Legii nr. 18/1991

de Comisia mun. București și Sectorului Agricol Ilfov pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor, titlu transcris de aceasta în

Registrul de transcripțiuni sub nr. 1568 din 18 octombrie 1995.

La data de 16

ianuarie 2005 D.Ș. a decedat, iar la data de 24 ianuarie 2005 a fost emis

de BNP C.I. certificatul de moștenitor, în care figurează drept moștenitor D.P.,

fiul defunctei, iar în masa succesorala ce-i revine acestuia se află și

terenul vândut în 1995 de mama acestuia.

În baza

certificatului de moștenitor sus-menționat, OCPI Ilfov a emis încheierea de

intabulare nr. 578 din data de 01 februarie 2005 prin care a admis cererea de

intabulare a terenului pe numele lui D.P.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat la 07 februarie 2005 de BNP R.E., D.P. a vândut

terenul către cumpărătorii C.N., C.T., N.L. și N.O.M. Prin încheierea de carte

funciara 4725 din 28 februarie 2005 emisa de OCPI Ilfov, aceștia din urma si-au

înscris în indiviziune și părți egale, în CF nr. 1548 a comunei Mogoșoaia,

dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.

Prin sentința civila nr.

2676 din 18 mai 2007 a Judecătoriei Buftea, menținută prin decizia civila nr.

1612A din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a

III-a civilă, s-a respins acțiunea de constatare a nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 07 februarie 2005 de

BNP R.E., instanțele apreciind că pârâții C. și N. au fost de

bună-credință la încheierea contractului cu D.P.

A mai arătat că în

anul 2007 s-a dispus exproprierea, în baza Legii nr. 198/ 2004, a unei suprafețe de 1047,35 mp din terenul în suprafața de 7000 mp. Întrucât situația terenului

la momentul exproprierii era litigioasă, expropriatorul a consemnat la banca

despăgubirea aferenta suprafeței expropriate atât pe numele reclamantului, cât

și pe numele pârâților, urmând ca suma sa fie deblocata celui care își va

stabili pe cale judecătoreasca dreptul de proprietate.

Reclamantul a arătat

că la baza titlului invocat de pârâți a stat, așa cum a reținut și Curtea

de Apel București prin decizia irevocabilă nr. 21 din 7 ianuarie 2009,

certificatul de moștenitor din 24 ianuarie 2005, eliberat de BNP C.I., în

cuprinsul căruia a fost înscris ca bun moștenit de D.P. de la mama sa D.Ș.

și terenul în litigiu, cu toate că acesta fusese vândut încă din anul 1995,

astfel ca nu se mai găsea în patrimoniul acesteia la data decesului. Așa

cum a decis Curtea de Apel București prin decizia irevocabilă

sus-menționată, înscrierea în certificatul de moștenitor a unui bun ce nu

făcea parte din patrimoniul succesoral al defunctei D.Ș. este lovită de

nulitate absolută.

Intimații pârâți-reclamanți

C.N. și C.T. au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care

au solicitat respingerea acțiunii reclamantului și constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare la 03 noiembrie 1995

de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, invocând dolul și eroarea cu

privire la acest act juridic și arătând că există neconcordanțe între

terenul identificat în titlul de proprietate nr. 519 din 05 noiembrie 1992 al

vânzătoarei D.S. și terenul identificat în contractul de vânzare-cumpărare

autentificat la 03 noiembrie 1995 (prin care a cumpărat reclamantul).

Prin sentința civilă nr.

600 din 25 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a

civilă, s-a admis acțiunea reclamantului așa cum a fost precizată de către reclamant,

au fost obligați pârâții persoane fizice să lase reclamantului în deplină

proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 5952,65 mp identificat

prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a dispus radierea din cartea

funciară cu nr. 1548 a com. Mogoșoaia, nr. Cad. 1661 a înscrierii privind dreptul de proprietate al pârâților persoane fizice asupra acestui teren,

constatându-se în contradictoriu cu toți pârâții, că reclamantul, anterior

exproprierii, a avut un drept exclusiv de proprietate asupra porțiunii de teren

în suprafață de 1047,35 mp expropriate în favoarea C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P.

București porțiunea de teren figurând în prezent în cf nr. 4801 (transcris din

cf 1548 a comunei Mogoșoaia cu nr. Cadastral 1661/2) și în consecință, s-a

constatat existența dreptului exclusiv al reclamantului la încasarea

despăgubirilor aferente terenului expropriat fiind obligați pârâții persoane

fizice la plata către reclamant a sumei de 17759 lei cheltuieli de judecată.

S-a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâții –

reclamanți C.N. și C.T., întrucât prin încheierea din 30 aprilie 2010 s-a

dispus citarea pârâților-reclamanți cu mențiunea achitării taxei judiciare de

timbru de 12.440 lei și 5 lei timbru judiciar, însă aceștia nu s-au

conformat acestor dispoziții.

Comparând titlurile

de proprietate, tribunalul a dat câștig de cauză reclamantului al cărui titlu

provine de la adevăratul proprietar, pârâții C. și N. dobândind terenul de la

un neproprietar, deoarece bunul nu se afla în masa succesorală la momentul

decesului defunctei D.Ș., astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 21 din 07

ianuarie 2009 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. S-a

avut în vedere și faptul că titlul reclamantului are o dată mai veche și faptul

că acesta și-a transcris contractul de vânzare – cumpărare în registrul de

transcripțiuni sub nr. 1960 din 03 noiembrie 1995 aflat la Judecătoria S.A.I., potrivit regulilor de transcriere de la momentul dobândirii actului.

Ca efect al

transcripțiunii a avut loc strămutarea proprietății de la D.Ș. la C.A.,

împrejurare dovedită și de faptul că acesta a figurat la administrația

financiară și a achitat impozitele și taxele datorate statului, efectul actului

juridic transcris fiind acela că este opozabil terților potrivit art. 1802 C.

civ.

Titlul de proprietate

al pârâților provine de la un moștenitor al fostului proprietar în privința

căruia certificatul de moștenitor, cu privire la bun a fost constat nul

absolut.

Ca urmare a admiterii

acțiunii în revendicare formulată de reclamant, în temeiul disp. în temeiul

disp. art. 33 și 34 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus și radierea din cartea

funciară nr. 1548 a com Mogoșoaia, nr. cad. 1661 a înscrierii privind dreptul de proprietate al pârâților C. și N.

Totodată, s-a mai

reținut că pentru porțiunea de teren în suprafață de 1.047,35 mp care a

fost expropriată în temeiul Legii nr. 198/2004, reclamantul are dreptul

exclusiv la încasarea despăgubirilor aferente porțiunii de teren expropriate

prin hotărârea 66/2007 emisă de comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a

Consiliului local Mogoșoaia, jud. Ilfov și a procesului verbal de stabilire a

cuantumului despăgubirilor.

Împotriva acestei

sentințe civile, au declarat apel pârâții C. și N. susținând că:

prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției de netimbrare conform art. 137

C. proc. civ., deși era obligată să o rezolve cu prioritate; pârâții N. au

formulat separat o cerere de constatare a nulității titlului reclamantului, pe

care au depus-o la Judecătoria Buftea în dosarul nr. 4453/94/2011, motiv pentru

care s-a solicitat suspendarea judecării cauzei potrivit art. 244 alin. (1) pct.

1 C. proc. civ., însă instanța de fond a respins cererea, fără să aibă în

vedere că nu se poate investi cu cererea reconvențională ce avea același

obiect, aceasta fiind nulă, urmarea insuficientei timbrări; reclamantul a

prezentat instanței de fond o copie legalizată și nu originalul actului de

vânzare-cumpărare, motiv de tăgăduire a actului, neluat în considerare de către

instanță; prin întâmpinare și prin note scrise, pârâții au învederat

instanței de fond, neconcordanța dintre calitatea și însușirile obiectului din

actul de vânzare-cumpărare al reclamantului și descrierea bunului imobil din

titlul de proprietate al pârâților apelanți, situație sancționată cu

nulitatea absolută a acestuia; un alt aspect pe care instanța de fond nu l-a

reținut este prețul vânzării de 0,14 lei/mp, achitat de către reclamant la

achiziționarea terenului, derizoriu și neserios, disproporționat de mare în raport

cu valoarea lucrului cumpărat, încălcându-se prevederile art. 1303 C. civ.,

fapt sancționat cu nulitatea contractului de vânzare-cumpărare; instanța de

judecată a omis să rețină în compararea titlurilor părților, faptul că

apelanții pârâți au dobândit puterea și posesiunea asupra bunului imobil, la

data cumpărării, primirea lui făcându-se la locul unde se afla lucrul pe care

l-au cumpărat, ceea ce nu este și cazul intimatului-reclamant, care nu a

dobândit ceea ce pretinde că a cumpărat; instanța nu putea proceda la

compararea titlurilor, urmarea lipsei publicității imobiliare a titlului

reclamantului și nici nu putea admite obligarea Companiei Naționale de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA să achite intimatului –

reclamant despăgubiri pentru suprafața de 1047,35 mp, cererea acestuia fiind

inadmisibilă; nici cererea intimatului reclamant de radiere din cartea funciară

a dreptului de proprietate al apelanților pârâți asupra suprafeței de 5952,65

mp nu putea fi primită, întrucât s-ar încălca puterea de lucru judecat a unor

hotărâri judecătorești anterioare prin care s-a reținut bună credință

a pârâților.

La termenul din 07

noiembrie 2011, a formulat cerere de intervenție în interesul

apelanților-pârâți intervenientul A.G. solicitând respingerea acțiunii

reclamantului, invocând și prescripția dreptului la acțiune. În acest context,

avocatul intimatului-reclamant a susținut la rândul său excepția

inadmisibilității prescripției extinctive.

Prin decizia civilă nr.

232 A din 5 iunie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, s-a

respins excepția inadmisibilității prescripției extinctive

privind pct. 1 și 2 din acțiune, ca nefondată, s-a respins

excepția prescripției, ca nefondată, s-a respins, ca nefondat, apelul

formulat de pârâți și au fost obligați apelanții la plata a

3800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Asupra excepției

inadmisibilității prescripției extinctive relativ la primele două capete de

cerere din acțiune, instanța a constatat că intervenientul accesoriu a

formulat direct în apel excepția enunțată fără ca partea pentru care a

intervenit în proces pentru susținerea intereselor sale, să fi invocat ea

însăși excepția prescripției extinctive, astfel că din această perspectivă

cererea este inadmisibilă.

Totodată, prin art. 294

alin. (1) C. proc. civ. se reglementează sfera actelor ce pot fi promovate

direct în apel, însă excepția inadmisibilității prescripției extinctive, ca

cerere nouă nu poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac a apelului,

cu atât mai mult cu cât partea în favoarea căreia a intervenit în proces

intervenientul accesoriu nu a susținut la rândul său această excepție, context

în care excepția inadmisibilității va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce privește

excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că reclamantul a

dedus judecății un prim petit ce vizează revendicarea imobiliară, iar al doilea

privește radierea din cartea funciară nr. 1548 a Comunei Mogoșoaia, nr. cad.

1661, a înscrierii inexacte privind dreptul de proprietate al pârâților asupra

terenului revendicat la punctul 1. Capătul doi din acțiune se află în raport de

accesorietate față de primul privind revendicarea, acțiune imprescriptibilă

extinctiv, fapt ce atrage același caracter pentru petitul doi din acțiune,

având în vedere dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 în vigoare

la data sesizării instanței de judecată.

S-a reținut că

nu este fondată critica vizând netimbrarea cererii reconvenționale la valoarea

imobilului indicată prin acțiune întrucât apelanții-pârâți, conform încheierii

de ședință din data de 18 martie 2011, au lăsat la aprecierea instanței

soluționarea excepției de netimbrare a cererii reconvenționale și nu au

promovat cerere de reexaminare.

La fond, la data de

18 martie 2011 pârâții C.N. și C.T. au formulat cerere de suspendare a

judecății în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmare a faptului

că dezlegarea pricinii atârnă în tot de existența dreptului de proprietate al

reclamantului C.A. asupra terenului care constituie obiectul litigiului, drept

contestat de către pârâții N.L. și N.O. care au solicitat Judecătoriei Buftea

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 03 noiembrie 1995

în baza căruia reclamantul s-a ridicat în pretenții asupra pârâților.

S-a reținut că

instanța de fond a respins în mod corect cererea de suspendare în considerarea

faptului că în cauză, cererea reconvențională are același obiect, și ca atare

soluția fiind în acord cu prevederile legale, nefiind dovedită existența unei

„alte cauze” în sensul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În ce privește

critica neprezentării originalului titlului de proprietate al reclamantului

asupra terenului în litigiu, s-a reținut că în practicaua încheierii de

dezbateri de la 05 februarie 2010 în dosarul primei instanțe s-a precizat că

reclamantul a prezentat originalul titlului de proprietate.

Critica privind

neconcordanțele între vecinătățile terenului astfel cum este descris în actul

de proprietate al reclamantului și cele corespunzătoare din actul similar al

pârâților s-a reținut că nu este susținută de înscrisuri, având în vedere

actele de proprietate ale părților încheiate în formă autentică, titlul de

proprietate nr. 519 din 05 noiembrie 1992 emis de Comisia Județeană pentru

Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor – Municipiul București

și S.A.I, pe numele D.Ș. și transcris sub nr. 1568 din 18 octombrie 1995 de

Judecătoria S.A.I., precum și decizia nr. 21 din 07 ianuarie 2009 pronunțată

irevocabil de C.A.B. – Secția a IV-a Civilă în dosar nr. 2506/4/2006, prin care

s-a anulat certificatul de moștenitor al lui D.P., cu privire la componența

masei succesorale rămase de pe urma defunctei D.Ș., în sensul înlăturării

suprafeței de 7000 mp.

S-a mai reținut

că pârâții nu au formulat la fond obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică

imobiliară efectuat în cauză, care a concluzionat „că terenul reclamantului

este același cu cel al pârâților”.

Având în vedere că

prima instanță a anulat cererea reconvențională ca netimbrată, critica

apelanților-pârâți relativ la neanalizarea petitului privind nulitatea absolută

a actului autentic menționat s-a dovedit a fi nefondată.

Totodată, contractul

de vânzare-cumpărare autentificat la 03 noiembrie 1995 a fost transcris în

registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sub nr. 1960 din 03 noiembrie 1995

pentru opozabilitate față de terți în condițiile legale în vigoare la acea

dată.

Dat fiind situația

incertă a terenului la data emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr.

66 din 28 noiembrie 2007, apelanții-pârâți nu figurează ca titulari ai

despăgubirii aferente suprafeței de 1047,35 mp expropriată, suma urmând a fi

deblocată de către expropriator la data statuării irevocabile asupra dreptului

de proprietate.

Nici critica vizând

reiterarea de către reclamant a cererii de radiere din Cartea Funciară a

dreptului de proprietate asupra terenului de 5952,65 mp nu a fost primită, câtă

vreme acest petit este accesoriu cererii de revendicare a terenului, admisibil

în condițiile art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996.

Întrucât nu au avut

un „bun”, apelanții-pârâți nu au fost „privați de un bun” în sensul art. 1 din

Protocolul 1 adițional la C.E.D.O. și, ca atare, revendicarea prin compararea

titlurilor acordă eficiență acestor dispoziții.

Prin decizia civilă nr.

329 A din 5 octombrie 2012 a aceleiași instanțe s-a admis cererea

petentului C.A. de completare a

deciziei civile nr. 232 A din 5 iunie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii

de intervenție accesorie formulată de intervenientul A.G. în interesul

apelanților-pârâți.

Împotriva deciziei

civile nr. 232 A din 5 iunie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a

civilă și a

deciziei

civile nr. 329 A din 5 octombrie 2012 a aceleiași instanțe

au declarat recurs

pârâții C.N., C.T., N.L. și N.O.M., indicând motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 3, 4, 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și formulând

următoarele critici

referitoare la prima hotărâre atacată:

- pârâții au

contestat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina lor pentru cuantumul

exagerat al acesteia, iar instanța a respins cererea de reexaminare și nu

a pus în discuția părților excepția de netimbrare, decât după

închiderea dezbaterilor;

- i

nstanța de apel a

trecut cu vederea faptul că instanța de fond și-a depășit atribuțiile deoarece

a admis cererea intimatului fără să fi fost învestită printr-o cerere în

revendicare prin compararea titlurilor părților;

- instanța de apel

s-a pronunțat fără să verifice toate aspectele privind situația de fapt,

conformitatea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, neconcordanțele

între titlul reclamantului și cel al pârâților, însușindu-și

fără nicio motivare concluziile instanței de fond;

- în judecarea

apelului instanța a omis să cerceteze și să se pronunțe asupra încheierii de

intabulare nr. 4725/2802.2008 a OCPI Ilfov, care nu a confirmat existența

publicități titlului reclamantului, aspect care contrazice concluziile

instanței pe acest aspect.

- instanța nu a

stăruit suficient conform art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. în aflarea

adevărului, pentru a garanta părților realizarea unui proces echitabil și

a omis în dispozitivul hotărârii să se pronunțe asupra cererii

intervenientului.

- instanța de

apel a ignorat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 21 din 7 ianuarie 2009

pronunțată de către Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, dar

și sentința civilă nr. 334 din 02 martie 2011 a Tribunalului

București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 713A din 14

septembrie 2011 pronunțată de Curtea de apel București, Secția a

IV-a civilă, prin care s-a admis despăgubirea reclamantului cu suma de 87.558

euro pentru suprafața de 1047, 35 m.p. pentru care recurenții au fost

expropriați.

- este insuficient

motivată încheierea de ședință pronunțată de instanța de apel pe

excepția de litispendență cu dosarul nr. 8264/3/2009, ce avea ca obiect

despăgubiri rezultate din exproprierea suprafeței de 1047,35 m.p,

- instanța de

apel nu a analizat critica privind faptul că instanța de fond nu are conform art.

10 din legea nr. 554/2004, competența materială de modificare și anulare în

parte a Hotărârii nr. 66 din 28 noiembrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004.

- instanța de apel nu

s-a pronunțat nici asupra aspectelor de legalitate a sentinței atacate, neavând

în vedere criteriul legalității titlului pârâților și că dobândirea s-a

confirmat că a fost făcută cu bună credință, cu titlu oneros de la un

proprietar aparent.

- instanța nu a

observat că suprafața de 1047, 35 m.p nu a făcut obiectul cererii de

revendicare, acțiunea fiind astfel inadmisibilă.

- privarea

recurenților de bunul dobândit cu bună credință, în absența oricărei

despăgubiri constituie o încălcare a unui drept, așa cum prevede art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

- instanța nu a

cenzurat cheltuielile de judecată, nemenționând în ce constau acestea.

Criticile aduse

deciziei civile nr. 329

A din 5 octombrie 2012 a

Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă sunt, în esență,

următoarele, fiind invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.

4, 5 și 9 C. proc. civ.:

- după comunicarea de

către instanța de apel a deciziei civile nr. 232A din 05 iunie 2012, la data de

6 iulie 2012, reclamantul a solicitat instanței sa se pronunțe și asupra

celorlalte aspecte din cererea incidentală a intervenientului A.G., rămase

nesoluționate pentru care s-a fixat termen de judecată la dată de 5

octombrie 2012;

- conform art. 281

2

C. proc. civ., instanța era obligată să soluționeze de urgență cererea în

termenul de declarare a recursului împotriva deciziei civile nr. 232A din 05

iunie 2012, iar în cazul în care nu ar fi fost posibil acest fapt, instanța

putea conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) teză a II-a C. proc. civ.

printr-o hotărâre interlocutorie să acționeze pentru repunerea părților într-un

nou termen de recurs pentru a evita astfel decăderea din drepturi a părților și

vătămarea acestora;

- prin nesoluționarea

cererii reclamantului în termenul de recurs, instanța s-a dezinvestit cu

pronunțarea unei hotărâri asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu

ori asupra unei cereri conexe sau incidentale după momentul depunerii și

motivării de către pârâți a cererii de recurs, fiind încălcate astfel

disp. art. 258 alin. (3) C. proc. civ.;

- prin decizia civila

nr. 329A din 5 octombrie 2012, instanța nu a soluționat cererea

intervenientului, pronunțându-se numai pe aspectele de legalitate ale

cererii reclamantului și nu pe aspectele privind fondul acesteia. Astfel

hotărârea este insuficient motivata, fiind nula.

Examinând recursurile

declarate împotriva deciziilor civile nr. 232 A din 5 iunie 2012 și respectiv nr.

329 A din 5 octombrie 2012 ale Curții de Apel București, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed:

Recurenții – pârâți

au invocat dispozițiile art. 304 pct. 3, 4, 5, 7 și 8 C. proc. civ., fără a

arăta în concret care sunt normele legale încălcate sau greșit aplicate de

către instanță, din perspectiva textelor legale.

Criticile formulate

vor fi analizate prin incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât sub

acest aspect excepția nulității recursului invocată de intimatul –reclamant C.A.

va fi respinsă.

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea s-a dat

cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în

condițiile legii, nu este incident în speță, întrucât recurenții nu au arătat

dispozițiile legale de ordine publică încălcate privind competența.

Nici motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., vizând depășirea atribuțiilor

puterii judecătorești nu subzistă, întrucât recurenții nu au arătat în ce

constă pretinsa imixtiune a instanței de apel în sfera celorlalte două puteri

în stat.

Recurenții – pârâți

nu au dezvoltat în cererile de recurs nici motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 5 C. proc. civ. „când hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2).”.

Nici cazul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. „când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii” nu a fost dezvoltat în vreun fel prin motivele

de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 232 din 5 iunie 2012 a

Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Recurenții au invocat

și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu se

circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea

greșită a vreunui act juridic dedus judecății.

Critica recurenților prin

care exemplifică mai multe hotărâri judecătorești din care ar rezulta că

intimatul – reclamant nu a dovedit existența unei fraude la încheierea actului

de vânzare – cumpărare, vizează situația de fapt.

Sub acest aspect

recurenții fac vorbire de decizia civilă nr. 21 din 7 ianuarie 2009 a

Curții de Apel București, de sentința civilă nr. 2676 din 18 mai

2007 a Judecătoriei Buftea și de încheierea de intabulare a O.C.P.I. Județul

Ilfov nr. 4725 din 28 februarie 2005.

Recurenții au arătat

că intimatul-reclamant a formulat alte două plângeri la Judecătoria Cornetu împotriva încheierilor de carte funciară solicitând anularea încheierilor

de întabulare și radierea din c.f. nr. 578/2005 a înscrisurilor dreptului de

proprietate al apelanților – pârâți.

Prin sentința civilă nr.

1676 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Cornetu au fost respinse

plângerile conexe formulate de intimatul – reclamant, însă această hotărâre a

fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare. În al doilea ciclu procesual,

prin sentința civilă nr. 1902 din 6 aprilie 2009, definitivă și

irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, Judecătoria Buftea a

respins plângerile conexe formulate de C.A.

Pe parcursul acestor

procese, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 prin hotărârea nr. 66 din

28 noiembrie 2007 a expropriat pentru cauză de utilitate publică pe recurenții –

pârâți pentru suprafața de 1.047,35 m.p. teren, din totalul de 7000 m.p. aflată în proprietatea recurenților.

Pe același act de

expropriere, comisia a adăugat și pe intimatul –

reclamant, recunoscându-l astfel ca proprietar al suprafeței

expropriate alături de recurenți.

Recurenții au mai arătat

că, la data de 16 septembrie 2009 intimatul – reclamant a promovat o nouă

acțiune revendicând suprafața de 5952,65 m.p., din totalul de 7.000 m.p., solicitând înlăturarea acestora de la plata despăgubirilor.

Ca răspuns la această

acțiune, recurenții au promovat cerere reconvențională prin care au solicitat constatarea

nulității titlului intimatului – reclamant și al cărui timbraj a fost

contestat.

Față de lipsa de

reacție a instanței de fond pe capătul netimbrării, recurenții au formulat o

altă cerere pe cale separată, solicitând suspendarea judecării cererii

intimatului – reclamant.

Pârâții – recurenți

au arătat că în paralel cu judecarea acestei acțiuni, intimatul – reclamant a

pornit un alt proces care face obiectul dosarului nr. 8264/3/2009, cu privire

la drepturile cuvenite celor expropriați pentru suprafața de 1047,35 m.p., iar instanța de apel și-a depășit atribuțiile deoarece a admis cererea intimatului fără

să fi fost investită pentru o cerere în revendicare prin compararea titlurilor.

În judecarea

apelului, instanța s-a pronunțat fără să verifice toate aspectele privind

situația de fapt, înscrisurile depuse, notele cu privire la situația terenului,

vecinătățile, regimul juridic al terenului, registrul agricol, planurile

urbanistice.

Toate aceste critici

vizează aspecte ce țin de situația de fapt, de interpretarea probelor și nu pot

fi încadrate în niciunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.

1 – 9 C. proc. civ., iar unele nici nu au legătură cu speța de față.

Este nefondată

critica recurenților – pârâți referitoare la

timbrajul

cererii reconvenționale și la cererea de suspendare a

judecării cauzei

de fond.

La termenul de

judecată din data de 30 aprilie 2010, în fața primei instanțe, apărătorul

recurenților a arătat că valoarea obiectului cererii reconvenționale, la care

urmează a se calcula taxa de timbru, este aceeași cu valoarea terenului

indicată în cererea principală, adică 832.902 (f. 116 din dosarul primei

instanțe).

Din încheierea de

ședință din data 11 iunie 2010 (f. 123 dosar fond), rezultă că pârâții

–reclamanți nu au achitat taxa judiciară așa cum li s-a pus în vedere, iar la

termenul la care părțile au pus concluzii pe netimbrarea cererii

reconvenționale pârâții – reclamanți au lăsat la aprecierea instanței și nu au

formulat nici cerere de reexaminare a taxelor judiciare de timbru.

Cazul de suspendare

prevăzut de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este unul de suspendare

facultativă, iar nu obligatorie.

Nefondată este și

critica referitoare la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

cererii de intervenție accesorie formulată de A.G., întrucât prin decizia

civilă nr. 329 A din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel București – Secția a IV

– a civilă, instanța s-a pronunțat pe această cerere de intervenție.

Pârâții – recurenți

au criticat decizia și pentru faptul că au fost invocate mai multe excepții de

ordine publică, de litispendență, puterea lucrului judecat și prescripția

dreptului intimatului la acțiune, exemplificând decizia civilă nr. 21 din 7

ianuarie 2009 a Curții de Apel București, sentința civilă nr. 334 din

2 martie 2011 a Tribunalului București,

Secția a III-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 713 A din 14

septembrie 2011 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Hotărârile

mai sus menționate nu au fost invocate în fața

instanței de fond și nici în apel,

astfel că nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs.

Nefondată este și

critica cu privire la faptul că instanța nu ar fi fost investită cu o acțiune

în revendicare prin compararea titlurilor, întrucât din petitul acțiunii

introductive de instanță rezultă acest lucru.

Critica privind

faptul că instanța de fond nu are conform art. 10 din Legea nr. 554/2004,

competența materială de modificare și anulare în parte a hotărârii nr. 66 din

28 noiembrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, nu poate fi

primită întrucât nu a fost invocată în fața instanței de apel și nu poate fi

analizată pentru prima dată în recurs.

Este nefondată și

critica potrivit căreia instanța nu s-ar fi pronunțat pe criteriile de

comparare a titlurilor de proprietate.

Comparând titlurile

de proprietate, s-a constatat că titlul reclamantului provine de la adevăratul

proprietar, pârâții C. și N. dobândind terenul de la un neproprietar, deoarece

bunul nu se afla în masa succesorală la momentul decesului defunctei D.Ș.,

astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 21 din 07 ianuarie 2009 a Curții

de Apel București, Secția a IV-a civilă. S-a avut în vedere și faptul

că titlul reclamantului are o dată mai veche și faptul că acesta și-a transcris

contractul de vânzare – cumpărare în registrul de transcripțiuni sub nr. 1960

din 03 noiembrie 1995 aflat la Judecătoria S.A.I., potrivit regulilor de transcriere de la momentul dobândirii actului.

Susținerile

recurenților – pârâți, potrivit cărora dreptul de proprietate ar fi golit de

conținut întrucât reclamantul nu a exercitat prerogativele, că pârâtul nu a

manifestat voință reală de a cumpăra și a dobândi proprietatea, actul de

vânzare – cumpărare fiind o fictivitate, caracterul neglijent al reclamantului,

exercitarea posesiei, folosinței și dispoziției bunului nu pot fi încadrate în

critici de nelegalitate ale deciziei atacate.

Criticile referitoare

la faptul că în susținerea cererii sale intimatul nu a făcut dovada relei

credințe a apelanților, sunt nefondate întrucât instanța de fond a fost

investită cu o acțiune în revendicare pe comparare de titluri, neavând

relevanță buna sau reaua credință a părților.

Referitor la critica

vizând împrejurarea că radierea din cartea funciară nr. 548 a comunei Mogoșoaia

a înscrierii dreptului de proprietate a mai făcut obiectul a două acțiuni

judecătorești respinse prin sentințele civile nr. 2676 din 18 mai 2007 și nr.

1902 din 6 aprilie 2009, ambele pronunțate de către Judecătoria Buftea, astfel

că intimatul nu mai putea promova o altă acțiune, Înalta Curte constată că și

această critică este nefondată întrucât prin acțiunea de primă instanță,

intimatul – reclamant a formulat un capăt de cerere accesoriu acțiunii în

revendicare ce viza restabilirea situației tabulare (rectificare de CF),

obiectul prezentei acțiuni fiind astfel diferit de cel ce a format obiectul dosarelor

nr. 2506/94/2006 și nr. 314/94/2009 (plângere împotriva încheierii de

carte funciară).

Criticile cu privire

la inadmisibilitatea acțiunii, întrucât suprafața de 1047,35 mp nu a

făcut obiectul cererii de revendicare și cele ce vizează ”moralitatea”

acestei acțiuni nu au fost invocate prin motivele de apel, astfel că nu

pot fi analizate pentru prima dată în recurs.

Prin motivele de

recurs, pârâții au mai susținut că privarea lor de bunul dobândit cu

bună credință, în absența oricăror despăgubiri, constituie o

încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.

Aceste susțineri

nu pot fi primite, având în vedere că prin admiterea acțiunii în revendicare

formulată de proprietarul bunului, urmare a comparării titlurilor, se conferă

eficiență practică articolului invocat. Pe de altă parte, se observă că

recurenții au înțeles să formuleze acțiune în pretenții

împotriva vânzătorului D.P., dosarul nr. 4453/94/2011 aflându-se pe rolul

Judecătoriei Buftea.

De asemenea, critica

referitoare la plata sumei de 3.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată ce

reprezintă onorariul de avocat la care au fost obligați recurenții – pârâți

către intimatul – reclamant este nefondată, nejustificându-se reducerea

acesteia în raport de natura și complexitatea cauzei, termenele acordate

și munca prestată de avocat.

Criticile aduse

deciziei civile nr. 329

A din 5 octombrie 2012 a

Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă sunt simple alegații, fără

fundament și rațiune juridică, motivele de motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 4, 5 și 9 C. proc. civ., fiind invocate pur formal.

Termenul prevăzut de art.

281

2

C. proc. civ. vizează formularea și depunerea cererii de

completare a hotărârii pronunțate și, nicidecum, termenul în care

instanța este obligată să soluționeze această cerere.

Omisiunea instanței

de apel de a se pronunța asupra cererii de intervenție accesorie formulată de A.G.

a fost complinită în baza art. 281

2

C. proc. civ., text de lege ce

permite completarea hotărârii.

Având în vedere

aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul declarat de pârâți împotriva deciziilor analizate.

Subsecvent acestei

soluții, în temeiul art. 274 C. proc. civ., văzând culpa procesuală a

recurenților-pârâți, Înalta Curte îi va obliga, în solidar, la plata sumei de

4.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu de avocat, către

intimatul-reclamant C.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâții C.N., C.T., N.L. și N.O.M. împotriva deciziei civile nr. 232

A din 5 iunie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Obligă

recurenții-pârâți C.N., C.T., N.L. și N.O.M. în solidar la plata sumei de 4.200

lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 septembrie 2013.