ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3659/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. 36218/3/2009, la data de 16 septembrie 2009, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâții C.T., N.L., N.O.M., Statul Roman prin C.N.A.D.N.R. SA, C.N.A.D.N.R. SA – D.R.D.P. București, în calitate de expropriator, prin care a solicitat obligarea pârâților persoane fizice la lăsarea în deplina proprietate și liniștita posesie a terenului în suprafața de 5952,65 mp, teren situat în comuna Mogoșoaia, tarla 605, jud. Ilfov; radierea din Cartea Funciară cu nr. 1548 a Comunei Mogoșoaia, nr. cadastral 1661, a înscrierii inexacte privind dreptul de proprietate al acestor pârâți asupra terenului revendicat la pct. 1; constatarea existentei, anterior exproprierii, a unui drept exclusiv de proprietate al reclamantului asupra porțiunii de teren în suprafața de 1047,35 ap expropriate în favoarea C.N.A.D.N.R.-D.R.D.P.

București, porțiune de teren figurând în prezent în Cartea Funciara cu nr. 4801 (transcris din CF nr. 1548) a com. Mogoșoaia, cu nr. cadastral 1661/2 și, în consecință, constatarea existentei dreptului exclusiv al reclamantului la încasarea despăgubirilor aferente exproprierii porțiunii de teren în suprafața de 1047,35 mp. În motivare reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8012 din 03 noiembrie 1995 de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov și transcris în Registrul de transcripțiuni sub nr. 1960 din 03 noiembrie 1995, a cumpărat de la D.Ș. un teren în suprafața de 7000 mp situat în comuna Mogoșoaia, tarla 605, jud. Ilfov, titlul vânzătoarei fiind reprezentat de titlul de proprietate nr. 519 din 05 noiembrie 1992 eliberat în baza Legii nr. 18/1991 de Comisia mun.

București și Sectorului Agricol Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, titlu transcris de aceasta în Registrul de transcripțiuni sub nr. 1568 din 18 octombrie 1995. La data de 16 ianuarie 2005 D.Ș. a decedat, iar la data de 24 ianuarie 2005 a fost emis de BNP C.I. certificatul de moștenitor, în care figurează drept moștenitor D.P., fiul defunctei, iar în masa succesorala ce-i revine acestuia se află și terenul vândut în 1995 de mama acestuia. În baza certificatului de moștenitor sus-menționat, OCPI Ilfov a emis încheierea de intabulare nr. 578 din data de 01 februarie 2005 prin care a admis cererea de intabulare a terenului pe numele lui D.P. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 07 februarie 2005 de BNP R.E., D.P.

a vândut terenul către cumpărătorii C.N., C.T., N.L. și N.O.M. Prin încheierea de carte funciara 4725 din 28 februarie 2005 emisa de OCPI Ilfov, aceștia din urma si-au înscris în indiviziune și părți egale, în CF nr. 1548 a comunei Mogoșoaia, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu. Prin sentința civila nr. 2676 din 18 mai 2007 a Judecătoriei Buftea, menținută prin decizia civila nr. 1612A din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă, s-a respins acțiunea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 07 februarie 2005 de BNP R.E., instanțele apreciind că pârâții C. și N. au fost de bună-credință la încheierea contractului cu D.P.

A mai arătat că în anul 2007 s-a dispus exproprierea, în baza Legii nr. 198/ 2004, a unei suprafețe de 1047,35 mp din terenul în suprafața de 7000 mp. Întrucât situația terenului la momentul exproprierii era litigioasă, expropriatorul a consemnat la banca despăgubirea aferenta suprafeței expropriate atât pe numele reclamantului, cât și pe numele pârâților, urmând ca suma sa fie deblocata celui care își va stabili pe cale judecătoreasca dreptul de proprietate. Reclamantul a arătat că la baza titlului invocat de pârâți a stat, așa cum a reținut și Curtea de Apel București prin decizia irevocabilă nr. 21 din 7 ianuarie 2009, certificatul de moștenitor din 24 ianuarie 2005, eliberat de BNP C.I., în cuprinsul căruia a fost înscris ca bun moștenit de D.P.

de la mama sa D.Ș. și terenul în litigiu, cu toate că acesta fusese vândut încă din anul 1995, astfel ca nu se mai găsea în patrimoniul acesteia la data decesului. Așa cum a decis Curtea de Apel București prin decizia irevocabilă sus-menționată, înscrierea în certificatul de moștenitor a unui bun ce nu făcea parte din patrimoniul succesoral al defunctei D.Ș. este lovită de nulitate absolută. Intimații pârâți-reclamanți C.N. și C.T. au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantului și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare la 03 noiembrie 1995 de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, invocând dolul și eroarea cu privire la acest act juridic și arătând că există neconcordanțe între terenul identificat în titlul de proprietate nr. 519 din 05 noiembrie 1992 al vânzătoarei D.S.

și terenul identificat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 03 noiembrie 1995 (prin care a cumpărat reclamantul). Prin sentința civilă nr. 600 din 25 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, s-a admis acțiunea reclamantului așa cum a fost precizată de către reclamant, au fost obligați pârâții persoane fizice să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 5952,65 mp identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a dispus radierea din cartea funciară cu nr. 1548 a com. Mogoșoaia, nr. Cad. 1661 a înscrierii privind dreptul de proprietate al pârâților persoane fizice asupra acestui teren, constatându-se în contradictoriu cu toți pârâții, că reclamantul, anterior exproprierii, a avut un drept exclusiv de proprietate asupra porțiunii de teren în suprafață de 1047,35 mp expropriate în favoarea C.N.A.D.N.R.

– D.R.D.P. București porțiunea de teren figurând în prezent în cf nr. 4801 (transcris din cf 1548 a comunei Mogoșoaia cu nr. Cadastral 1661/2) și în consecință, s-a constatat existența dreptului exclusiv al reclamantului la încasarea despăgubirilor aferente terenului expropriat fiind obligați pârâții persoane fizice la plata către reclamant a sumei de 17759 lei cheltuieli de judecată. S-a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâții – reclamanți C.N. și C.T., întrucât prin încheierea din 30 aprilie 2010 s-a dispus citarea pârâților-reclamanți cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 12.440 lei și 5 lei timbru judiciar, însă aceștia nu s-au conformat acestor dispoziții.

Comparând titlurile de proprietate, tribunalul a dat câștig de cauză reclamantului al cărui titlu provine de la adevăratul proprietar, pârâții C. și N. dobândind terenul de la un neproprietar, deoarece bunul nu se afla în masa succesorală la momentul decesului defunctei D.Ș., astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 21 din 07 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. S-a avut în vedere și faptul că titlul reclamantului are o dată mai veche și faptul că acesta și-a transcris contractul de vânzare – cumpărare în registrul de transcripțiuni sub nr. 1960 din 03 noiembrie 1995 aflat la Judecătoria S.A.I., potrivit regulilor de transcriere de la momentul dobândirii actului. Ca efect al transcripțiunii a avut loc strămutarea proprietății de la D.Ș.

la C.A., împrejurare dovedită și de faptul că acesta a figurat la administrația financiară și a achitat impozitele și taxele datorate statului, efectul actului juridic transcris fiind acela că este opozabil terților potrivit art. 1802 C. civ. Titlul de proprietate al pârâților provine de la un moștenitor al fostului proprietar în privința căruia certificatul de moștenitor, cu privire la bun a fost constat nul absolut. Ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare formulată de reclamant, în temeiul disp. în temeiul disp. art. 33 și 34 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus și radierea din cartea funciară nr. 1548 a com Mogoșoaia, nr. cad.

1661 a înscrierii privind dreptul de proprietate al pârâților C. și N. Totodată, s-a mai reținut că pentru porțiunea de teren în suprafață de 1.047,35 mp care a fost expropriată în temeiul Legii nr. 198/2004, reclamantul are dreptul exclusiv la încasarea despăgubirilor aferente porțiunii de teren expropriate prin hotărârea 66/2007 emisă de comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Mogoșoaia, jud. Ilfov și a procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor. Împotriva acestei sentințe civile, au declarat apel pârâții C. și N. susținând că: prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției de netimbrare conform art. 137 C. proc.

civ., deși era obligată să o rezolve cu prioritate; pârâții N. au formulat separat o cerere de constatare a nulității titlului reclamantului, pe care au depus-o la Judecătoria Buftea în dosarul nr. 4453/94/2011, motiv pentru care s-a solicitat suspendarea judecării cauzei potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., însă instanța de fond a respins cererea, fără să aibă în vedere că nu se poate investi cu cererea reconvențională ce avea același obiect, aceasta fiind nulă, urmarea insuficientei timbrări; reclamantul a prezentat instanței de fond o copie legalizată și nu originalul actului de vânzare-cumpărare, motiv de tăgăduire a actului, neluat în considerare de către instanță; prin întâmpinare și prin note scrise, pârâții au învederat instanței de fond, neconcordanța dintre calitatea și însușirile obiectului din actul de vânzare-cumpărare al reclamantului și descrierea bunului imobil din titlul de proprietate al pârâților apelanți, situație sancționată cu nulitatea absolută a acestuia; un alt aspect pe care instanța de fond nu l-a reținut este prețul vânzării de 0,14 lei/mp, achitat de către reclamant la achiziționarea terenului, derizoriu și neserios, disproporționat de mare în raport cu valoarea lucrului cumpărat, încălcându-se prevederile art. 1303 C. civ., fapt sancționat cu nulitatea contractului de vânzare-cumpărare; instanța de judecată a omis să rețină în compararea titlurilor părților, faptul că apelanții pârâți au dobândit puterea și posesiunea asupra bunului imobil, la data cumpărării, primirea lui făcându-se la locul unde se afla lucrul pe care l-au cumpărat, ceea ce nu este și cazul intimatului-reclamant, care nu a dobândit ceea ce pretinde că a cumpărat;

instanța nu putea proceda la compararea titlurilor, urmarea lipsei publicității imobiliare a titlului reclamantului și nici nu putea admite obligarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA să achite intimatului – reclamant despăgubiri pentru suprafața de 1047,35 mp, cererea acestuia fiind inadmisibilă; nici cererea intimatului reclamant de radiere din cartea funciară a dreptului de proprietate al apelanților pârâți asupra suprafeței de 5952,65 mp nu putea fi primită, întrucât s-ar încălca puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești anterioare prin care s-a reținut bună credință a pârâților. La termenul din 07 noiembrie 2011, a formulat cerere de intervenție în interesul apelanților-pârâți intervenientul A.G.

solicitând respingerea acțiunii reclamantului, invocând și prescripția dreptului la acțiune. În acest context, avocatul intimatului-reclamant a susținut la rândul său excepția inadmisibilității prescripției extinctive. Prin decizia civilă nr. 232 A din 5 iunie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, s-a respins excepția inadmisibilității prescripției extinctive privind pct. 1 și 2 din acțiune, ca nefondată, s-a respins excepția prescripției, ca nefondată, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâți și au fost obligați apelanții la plata a 3800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Asupra excepției inadmisibilității prescripției extinctive relativ la primele două capete de cerere din acțiune, instanța a constatat că intervenientul accesoriu a formulat direct în apel excepția enunțată fără ca partea pentru care a intervenit în proces pentru susținerea intereselor sale, să fi invocat ea însăși excepția prescripției extinctive, astfel că din această perspectivă cererea este inadmisibilă. Totodată, prin art. 294 alin. (1) C. proc. civ. se reglementează sfera actelor ce pot fi promovate direct în apel, însă excepția inadmisibilității prescripției extinctive, ca cerere nouă nu poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac a apelului, cu atât mai mult cu cât partea în favoarea căreia a intervenit în proces intervenientul accesoriu nu a susținut la rândul său această excepție, context în care excepția inadmisibilității va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că reclamantul a dedus judecății un prim petit ce vizează revendicarea imobiliară, iar al doilea privește radierea din cartea funciară nr. 1548 a Comunei Mogoșoaia, nr. cad. 1661, a înscrierii inexacte privind dreptul de proprietate al pârâților asupra terenului revendicat la punctul 1. Capătul doi din acțiune se află în raport de accesorietate față de primul privind revendicarea, acțiune imprescriptibilă extinctiv, fapt ce atrage același caracter pentru petitul doi din acțiune, având în vedere dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 în vigoare la data sesizării instanței de judecată.

S-a reținut că nu este fondată critica vizând netimbrarea cererii reconvenționale la valoarea imobilului indicată prin acțiune întrucât apelanții-pârâți, conform încheierii de ședință din data de 18 martie 2011, au lăsat la aprecierea instanței soluționarea excepției de netimbrare a cererii reconvenționale și nu au promovat cerere de reexaminare. La fond, la data de 18 martie 2011 pârâții C.N. și C.T. au formulat cerere de suspendare a judecății în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmare a faptului că dezlegarea pricinii atârnă în tot de existența dreptului de proprietate al reclamantului C.A. asupra terenului care constituie obiectul litigiului, drept contestat de către pârâții N.L.

și N.O. care au solicitat Judecătoriei Buftea constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 03 noiembrie 1995 în baza căruia reclamantul s-a ridicat în pretenții asupra pârâților. S-a reținut că instanța de fond a respins în mod corect cererea de suspendare în considerarea faptului că în cauză, cererea reconvențională are același obiect, și ca atare soluția fiind în acord cu prevederile legale, nefiind dovedită existența unei „alte cauze” în sensul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În ce privește critica neprezentării originalului titlului de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu, s-a reținut că în practicaua încheierii de dezbateri de la 05 februarie 2010 în dosarul primei instanțe s-a precizat că reclamantul a prezentat originalul titlului de proprietate.

Critica privind neconcordanțele între vecinătățile terenului astfel cum este descris în actul de proprietate al reclamantului și cele corespunzătoare din actul similar al pârâților s-a reținut că nu este susținută de înscrisuri, având în vedere actele de proprietate ale părților încheiate în formă autentică, titlul de proprietate nr. 519 din 05 noiembrie 1992 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor – Municipiul București și S.A.I, pe numele D.Ș. și transcris sub nr. 1568 din 18 octombrie 1995 de Judecătoria S.A.I., precum și decizia nr. 21 din 07 ianuarie 2009 pronunțată irevocabil de C.A.B. – Secția a IV-a Civilă în dosar nr. 2506/4/2006, prin care s-a anulat certificatul de moștenitor al lui D.P., cu privire la componența masei succesorale rămase de pe urma defunctei D.Ș., în sensul înlăturării suprafeței de 7000 mp.

S-a mai reținut că pârâții nu au formulat la fond obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză, care a concluzionat „că terenul reclamantului este același cu cel al pârâților”. Având în vedere că prima instanță a anulat cererea reconvențională ca netimbrată, critica apelanților-pârâți relativ la neanalizarea petitului privind nulitatea absolută a actului autentic menționat s-a dovedit a fi nefondată. Totodată, contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 03 noiembrie 1995 a fost transcris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sub nr. 1960 din 03 noiembrie 1995 pentru opozabilitate față de terți în condițiile legale în vigoare la acea dată.

Dat fiind situația incertă a terenului la data emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 66 din 28 noiembrie 2007, apelanții-pârâți nu figurează ca titulari ai despăgubirii aferente suprafeței de 1047,35 mp expropriată, suma urmând a fi deblocată de către expropriator la data statuării irevocabile asupra dreptului de proprietate. Nici critica vizând reiterarea de către reclamant a cererii de radiere din Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra terenului de 5952,65 mp nu a fost primită, câtă vreme acest petit este accesoriu cererii de revendicare a terenului, admisibil în condițiile art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996. Întrucât nu au avut un „bun”, apelanții-pârâți nu au fost „privați de un bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.E.D.O.

și, ca atare, revendicarea prin compararea titlurilor acordă eficiență acestor dispoziții. Prin decizia civilă nr. 329 A din 5 octombrie 2012 a aceleiași instanțe s-a admis cererea petentului C.A. de completare a deciziei civile nr. 232 A din 5 iunie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de intervenție accesorie formulată de intervenientul A.G. în interesul apelanților-pârâți. Împotriva deciziei civile nr. 232 A din 5 iunie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă și a deciziei civile nr. 329 A din 5 octombrie 2012 a aceleiași instanțe au declarat recurs pârâții C.N., C.T., N.L. și N.O.M., indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 4, 5, 7, 8 și 9 C. proc.

civ.

și formulând următoarele critici referitoare la prima hotărâre atacată: - pârâții au contestat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina lor pentru cuantumul exagerat al acesteia, iar instanța a respins cererea de reexaminare și nu a pus în discuția părților excepția de netimbrare, decât după închiderea dezbaterilor; - i nstanța de apel a trecut cu vederea faptul că instanța de fond și-a depășit atribuțiile deoarece a admis cererea intimatului fără să fi fost învestită printr-o cerere în revendicare prin compararea titlurilor părților; - instanța de apel s-a pronunțat fără să verifice toate aspectele privind situația de fapt, conformitatea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, neconcordanțele între titlul reclamantului și cel al pârâților, însușindu-și fără nicio motivare concluziile instanței de fond; - în judecarea apelului instanța a omis să cerceteze și să se pronunțe asupra încheierii de intabulare nr. 4725/2802.2008 a OCPI Ilfov, care nu a confirmat existența publicități titlului reclamantului, aspect care contrazice concluziile instanței pe acest aspect.

- instanța nu a stăruit suficient conform art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. în aflarea adevărului, pentru a garanta părților realizarea unui proces echitabil și a omis în dispozitivul hotărârii să se pronunțe asupra cererii intervenientului. - instanța de apel a ignorat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 21 din 7 ianuarie 2009 pronunțată de către Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, dar și sentința civilă nr. 334 din 02 martie 2011 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 713A din 14 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de apel București, Secția a IV-a civilă, prin care s-a admis despăgubirea reclamantului cu suma de 87.558 euro pentru suprafața de 1047, 35 m.p.

pentru care recurenții au fost expropriați. - este insuficient motivată încheierea de ședință pronunțată de instanța de apel pe excepția de litispendență cu dosarul nr. 8264/3/2009, ce avea ca obiect despăgubiri rezultate din exproprierea suprafeței de 1047,35 m.p, - instanța de apel nu a analizat critica privind faptul că instanța de fond nu are conform art. 10 din legea nr. 554/2004, competența materială de modificare și anulare în parte a Hotărârii nr. 66 din 28 noiembrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. - instanța de apel nu s-a pronunțat nici asupra aspectelor de legalitate a sentinței atacate, neavând în vedere criteriul legalității titlului pârâților și că dobândirea s-a confirmat că a fost făcută cu bună credință, cu titlu oneros de la un proprietar aparent.

- instanța nu a observat că suprafața de 1047, 35 m.p nu a făcut obiectul cererii de revendicare, acțiunea fiind astfel inadmisibilă. - privarea recurenților de bunul dobândit cu bună credință, în absența oricărei despăgubiri constituie o încălcare a unui drept, așa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. - instanța nu a cenzurat cheltuielile de judecată, nemenționând în ce constau acestea. Criticile aduse deciziei civile nr. 329 A din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă sunt, în esență, următoarele, fiind invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 5 și 9 C. proc.

civ.: - după comunicarea de către instanța de apel a deciziei civile nr. 232A din 05 iunie 2012, la data de 6 iulie 2012, reclamantul a solicitat instanței sa se pronunțe și asupra celorlalte aspecte din cererea incidentală a intervenientului A.G., rămase nesoluționate pentru care s-a fixat termen de judecată la dată de 5 octombrie 2012; - conform art. 281 2 C. proc. civ., instanța era obligată să soluționeze de urgență cererea în termenul de declarare a recursului împotriva deciziei civile nr. 232A din 05 iunie 2012, iar în cazul în care nu ar fi fost posibil acest fapt, instanța putea conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) teză a II-a C. proc. civ.

printr-o hotărâre interlocutorie să acționeze pentru repunerea părților într-un nou termen de recurs pentru a evita astfel decăderea din drepturi a părților și vătămarea acestora; - prin nesoluționarea cererii reclamantului în termenul de recurs, instanța s-a dezinvestit cu pronunțarea unei hotărâri asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale după momentul depunerii și motivării de către pârâți a cererii de recurs, fiind încălcate astfel disp. art. 258 alin. (3) C. proc. civ.; - prin decizia civila nr. 329A din 5 octombrie 2012, instanța nu a soluționat cererea intervenientului, pronunțându-se numai pe aspectele de legalitate ale cererii reclamantului și nu pe aspectele privind fondul acesteia.

Astfel hotărârea este insuficient motivata, fiind nula. Examinând recursurile declarate împotriva deciziilor civile nr. 232 A din 5 iunie 2012 și respectiv nr. 329 A din 5 octombrie 2012 ale Curții de Apel București, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed: Recurenții – pârâți au invocat dispozițiile art. 304 pct. 3, 4, 5, 7 și 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret care sunt normele legale încălcate sau greșit aplicate de către instanță, din perspectiva textelor legale. Criticile formulate vor fi analizate prin incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât sub acest aspect excepția nulității recursului invocată de intimatul –reclamant C.A. va fi respinsă.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, nu este incident în speță, întrucât recurenții nu au arătat dispozițiile legale de ordine publică încălcate privind competența. Nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu subzistă, întrucât recurenții nu au arătat în ce constă pretinsa imixtiune a instanței de apel în sfera celorlalte două puteri în stat. Recurenții – pârâți nu au dezvoltat în cererile de recurs nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

„când hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2).”. Nici cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii” nu a fost dezvoltat în vreun fel prin motivele de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 232 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. Recurenții au invocat și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății.

Critica recurenților prin care exemplifică mai multe hotărâri judecătorești din care ar rezulta că intimatul – reclamant nu a dovedit existența unei fraude la încheierea actului de vânzare – cumpărare, vizează situația de fapt. Sub acest aspect recurenții fac vorbire de decizia civilă nr. 21 din 7 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, de sentința civilă nr. 2676 din 18 mai 2007 a Judecătoriei Buftea și de încheierea de intabulare a O.C.P.I. Județul Ilfov nr. 4725 din 28 februarie 2005. Recurenții au arătat că intimatul-reclamant a formulat alte două plângeri la Judecătoria Cornetu împotriva încheierilor de carte funciară solicitând anularea încheierilor de întabulare și radierea din c.f.

nr. 578/2005 a înscrisurilor dreptului de proprietate al apelanților – pârâți. Prin sentința civilă nr. 1676 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Cornetu au fost respinse plângerile conexe formulate de intimatul – reclamant, însă această hotărâre a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare. În al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1902 din 6 aprilie 2009, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, Judecătoria Buftea a respins plângerile conexe formulate de C.A. Pe parcursul acestor procese, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 prin hotărârea nr. 66 din 28 noiembrie 2007 a expropriat pentru cauză de utilitate publică pe recurenții – pârâți pentru suprafața de 1.047,35 m.p.

teren, din totalul de 7000 m.p. aflată în proprietatea recurenților. Pe același act de expropriere, comisia a adăugat și pe intimatul – reclamant, recunoscându-l astfel ca proprietar al suprafeței expropriate alături de recurenți. Recurenții au mai arătat că, la data de 16 septembrie 2009 intimatul – reclamant a promovat o nouă acțiune revendicând suprafața de 5952,65 m.p., din totalul de 7.000 m.p., solicitând înlăturarea acestora de la plata despăgubirilor. Ca răspuns la această acțiune, recurenții au promovat cerere reconvențională prin care au solicitat constatarea nulității titlului intimatului – reclamant și al cărui timbraj a fost contestat. Față de lipsa de reacție a instanței de fond pe capătul netimbrării, recurenții au formulat o altă cerere pe cale separată, solicitând suspendarea judecării cererii intimatului – reclamant.

Pârâții – recurenți au arătat că în paralel cu judecarea acestei acțiuni, intimatul – reclamant a pornit un alt proces care face obiectul dosarului nr. 8264/3/2009, cu privire la drepturile cuvenite celor expropriați pentru suprafața de 1047,35 m.p., iar instanța de apel și-a depășit atribuțiile deoarece a admis cererea intimatului fără să fi fost investită pentru o cerere în revendicare prin compararea titlurilor. În judecarea apelului, instanța s-a pronunțat fără să verifice toate aspectele privind situația de fapt, înscrisurile depuse, notele cu privire la situația terenului, vecinătățile, regimul juridic al terenului, registrul agricol, planurile urbanistice. Toate aceste critici vizează aspecte ce țin de situația de fapt, de interpretarea probelor și nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc.

civ., iar unele nici nu au legătură cu speța de față. Este nefondată critica recurenților – pârâți referitoare la timbrajul cererii reconvenționale și la cererea de suspendare a judecării cauzei de fond. La termenul de judecată din data de 30 aprilie 2010, în fața primei instanțe, apărătorul recurenților a arătat că valoarea obiectului cererii reconvenționale, la care urmează a se calcula taxa de timbru, este aceeași cu valoarea terenului indicată în cererea principală, adică 832.902 (f. 116 din dosarul primei instanțe). Din încheierea de ședință din data 11 iunie 2010 (f. 123 dosar fond), rezultă că pârâții –reclamanți nu au achitat taxa judiciară așa cum li s-a pus în vedere, iar la termenul la care părțile au pus concluzii pe netimbrarea cererii reconvenționale pârâții – reclamanți au lăsat la aprecierea instanței și nu au formulat nici cerere de reexaminare a taxelor judiciare de timbru.

Cazul de suspendare prevăzut de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este unul de suspendare facultativă, iar nu obligatorie. Nefondată este și critica referitoare la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție accesorie formulată de A.G., întrucât prin decizia civilă nr. 329 A din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel București – Secția a IV – a civilă, instanța s-a pronunțat pe această cerere de intervenție. Pârâții – recurenți au criticat decizia și pentru faptul că au fost invocate mai multe excepții de ordine publică, de litispendență, puterea lucrului judecat și prescripția dreptului intimatului la acțiune, exemplificând decizia civilă nr. 21 din 7 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, sentința civilă nr. 334 din 2 martie 2011 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 713 A din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Hotărârile mai sus menționate nu au fost invocate în fața instanței de fond și nici în apel, astfel că nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs. Nefondată este și critica cu privire la faptul că instanța nu ar fi fost investită cu o acțiune în revendicare prin compararea titlurilor, întrucât din petitul acțiunii introductive de instanță rezultă acest lucru. Critica privind faptul că instanța de fond nu are conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența materială de modificare și anulare în parte a hotărârii nr. 66 din 28 noiembrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, nu poate fi primită întrucât nu a fost invocată în fața instanței de apel și nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs.

Este nefondată și critica potrivit căreia instanța nu s-ar fi pronunțat pe criteriile de comparare a titlurilor de proprietate. Comparând titlurile de proprietate, s-a constatat că titlul reclamantului provine de la adevăratul proprietar, pârâții C. și N. dobândind terenul de la un neproprietar, deoarece bunul nu se afla în masa succesorală la momentul decesului defunctei D.Ș., astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 21 din 07 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. S-a avut în vedere și faptul că titlul reclamantului are o dată mai veche și faptul că acesta și-a transcris contractul de vânzare – cumpărare în registrul de transcripțiuni sub nr. 1960 din 03 noiembrie 1995 aflat la Judecătoria S.A.I., potrivit regulilor de transcriere de la momentul dobândirii actului.

Susținerile recurenților – pârâți, potrivit cărora dreptul de proprietate ar fi golit de conținut întrucât reclamantul nu a exercitat prerogativele, că pârâtul nu a manifestat voință reală de a cumpăra și a dobândi proprietatea, actul de vânzare – cumpărare fiind o fictivitate, caracterul neglijent al reclamantului, exercitarea posesiei, folosinței și dispoziției bunului nu pot fi încadrate în critici de nelegalitate ale deciziei atacate. Criticile referitoare la faptul că în susținerea cererii sale intimatul nu a făcut dovada relei credințe a apelanților, sunt nefondate întrucât instanța de fond a fost investită cu o acțiune în revendicare pe comparare de titluri, neavând relevanță buna sau reaua credință a părților.

Referitor la critica vizând împrejurarea că radierea din cartea funciară nr. 548 a comunei Mogoșoaia a înscrierii dreptului de proprietate a mai făcut obiectul a două acțiuni judecătorești respinse prin sentințele civile nr. 2676 din 18 mai 2007 și nr. 1902 din 6 aprilie 2009, ambele pronunțate de către Judecătoria Buftea, astfel că intimatul nu mai putea promova o altă acțiune, Înalta Curte constată că și această critică este nefondată întrucât prin acțiunea de primă instanță, intimatul – reclamant a formulat un capăt de cerere accesoriu acțiunii în revendicare ce viza restabilirea situației tabulare (rectificare de CF), obiectul prezentei acțiuni fiind astfel diferit de cel ce a format obiectul dosarelor nr. 2506/94/2006 și nr. 314/94/2009 (plângere împotriva încheierii de carte funciară).

Criticile cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, întrucât suprafața de 1047,35 mp nu a făcut obiectul cererii de revendicare și cele ce vizează ”moralitatea” acestei acțiuni nu au fost invocate prin motivele de apel, astfel că nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs. Prin motivele de recurs, pârâții au mai susținut că privarea lor de bunul dobândit cu bună credință, în absența oricăror despăgubiri, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO. Aceste susțineri nu pot fi primite, având în vedere că prin admiterea acțiunii în revendicare formulată de proprietarul bunului, urmare a comparării titlurilor, se conferă eficiență practică articolului invocat. Pe de altă parte, se observă că recurenții au înțeles să formuleze acțiune în pretenții împotriva vânzătorului D.P., dosarul nr. 4453/94/2011 aflându-se pe rolul Judecătoriei Buftea.

De asemenea, critica referitoare la plata sumei de 3.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată ce reprezintă onorariul de avocat la care au fost obligați recurenții – pârâți către intimatul – reclamant este nefondată, nejustificându-se reducerea acesteia în raport de natura și complexitatea cauzei, termenele acordate și munca prestată de avocat. Criticile aduse deciziei civile nr. 329 A din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă sunt simple alegații, fără fundament și rațiune juridică, motivele de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 5 și 9 C. proc. civ., fiind invocate pur formal. Termenul prevăzut de art. 281 2 C. proc. civ. vizează formularea și depunerea cererii de completare a hotărârii pronunțate și, nicidecum, termenul în care instanța este obligată să soluționeze această cerere.

Omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra cererii de intervenție accesorie formulată de A.G. a fost complinită în baza art. 281 2 C. proc. civ., text de lege ce permite completarea hotărârii. Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâți împotriva deciziilor analizate. Subsecvent acestei soluții, în temeiul art. 274 C. proc. civ., văzând culpa procesuală a recurenților-pârâți, Înalta Curte îi va obliga, în solidar, la plata sumei de 4.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu de avocat, către intimatul-reclamant C.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții C.N., C.T., N.L. și N.O.M. împotriva deciziei civile nr. 232 A din 5 iunie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. Obligă recurenții-pârâți C.N., C.T., N.L. și N.O.M. în solidar la plata sumei de 4.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2013.