ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 222/2013

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a V a civilă,

prin sentința civilă nr. 525 din 11 martie 2011, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamanta G.G., în contradictoriu cu SC A.R.A.V.I.G. SA,

cu sediul în București, B-dul. Carol I.

Analizând hotărârea nr.

525 din 11 martie 2011 prin prisma motivelor invocate prin acțiune, tribunalul

a reținut că, la data de 25 octombrie 2006, conducătorul auto R.C., în timp ce

s-a deplasat pe DN 1, pe raza comunei Săftica, județul Ilfov, a accidentat-o

grav pe numita B.A., mătușa reclamantei. Aceasta a fost dusă de urgență la Spitalul Clinic Floreasca București, iar la data de 6 noiembrie 2006 a decedat, în urma

politraumatismelor suferite în accidentul rutier.

Prin sentința penală nr.

244 din 08 iulie 2009 pronunțată de Judecătoria Buftea, inculpatul R.C. a fost

condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru ucidere din culpă, cu

suspendarea executării. Instanța penală a respins ca tardivă acțiunea civilă

formulată de G.G., în procesul penal, împotriva inculpatului și asiguratorului

R.C.A., reținând că aceasta avea deschisă calea prevăzută de art. 19 C. proc.

pen.

În ceea ce privește

prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii, instanța de fond a avut în

vedere dispozițiile art. 998 C. civ., text care instituie obligația generală de

reparare integrală a prejudiciului.

Este însă justificată

acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de

viață familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite

săvârșite de alte persoane sau care au suferit veritabile tulburări psihice în urma

decesului celor apropiați.

În cauză, reclamanta

nu a dovedit ca a suferit tulburări profunde psihice, astfel încât viața

familială sau socială/materială să-i fi fost alterate, ca urmare a decesului

mătușii sale.

Prin decizia civilă nr.

111/ A din 09 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis apelul declarat de apelanta - reclamantă G.G., împotriva sentinței civile

nr. 525 din 11 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA și cu

intimatul-intervenient R.C. și, pe cale de consecință, a schimbat în tot

sentința civilă apelată în sensul că:

A admis acțiunea și a

obligat pe intimata-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA la plata sumei de 100.000 RON, cu

titlu de despăgubiri către reclamantă.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 998 C. civ. din 1864 „

orice persoană, care cauzează un prejudiciu, este responsabil, pentru fapta

sa”.

În cauza de față,

existența faptei ilicite constă în accidentarea de către conducătorul auto R.C.

a numitei B.A.

În ce privește

vinovăția conducătorului auto în producerea accidentului și decesul victimei,

instanța de apel a constatat că vinovăția lui R.C. a fost stabilită cu

autoritate de lucru judecat, prin sentința penală nr. 244 din 08 iulie 2009

pronunțată de Judecătoria Buftea, în Dosarul nr. 918/94/2009.

Instanța de apel a

reținut că făptuitorul R.C. a fost asigurat la data producerii accidentului,

motiv pentru care devin incidente dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995.

Cu privire la

legătura de cauzalitate, instanța de apel corect a constatat că aceasta rezultă

din însăși comiterea faptei ilicite.

În ceea ce privește

cuantumul maxim al despăgubirilor care pot fi acordate, instanța de apel corect

a constatat că în anexa 3 din Normele Metodologice menționate se stipulează că

„în anul 2006, Limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de

asigurătorii R.C.A. pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de

autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea

accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii R.C.A. a căror valabilitate

începe în anul 2005 și în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2006

sunt cele prevăzute la pct. a-b din normele metodologice menționate mai sus.

De aceea, instanța de

apel a reținut că, din probele administrate în cauză, s-a dovedit suferința

morală a apelantei care reprezintă un sentiment inerent, atunci când decedează

o persoană apropiată.

Ceea ce trebuie

evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze suferința, iar

nu prejudiciul ca atare.

Din acest motiv,

instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce

să stabilească o sumă necesară, nu atât pentru a repune victima într-o situație

similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral

susceptibile de a atenua suferința provocată prin pierderea unei persoane

apropiate.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată a declarat recurs, în termen legal. SC A.R.A.V.I.G. SA

și R.C., în calitate de intervenient.

- S.C. A.R.A.V.I.G. SA

critică decizia atacată, ca fiind netemeinică și nelegală, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Greșit instanța de

apel a considerat depoziția martorului audiat în cauză ca suficientă pentru

dovedirea prejudiciului moral pretins de către intimata-reclamantă.

- Faptul că între

persoana decedată și intimată existau relații de prietenie și de sprijin

reciproc, că intimata era singurul sprijin al mătușii sale, acordându-i în mod

constant îngrijire, ocupându-se de cele necesare traiului (aprovizionare cu

medicamente și alimente), nu reprezintă în sine o probă din care să rezulte

faptul că intimata-reclamantă ar fi suferit un prejudiciu de ordin afectiv, ca

urmare a decesului mătușii sale.

- Între intimată și

persoana decedată exista încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de

întreținere, iar intimata era obligată să-i acorde mătușii sale îngrijire și

sprijin, inclusiv să-i asigure cele necesare traiului.

- Intimata-reclamantă

trebuia să dovedească o legătură suficient de puternică cu victima la momentul

intervenirii decesului.

- Victima

accidentului de circulație (mătușa intimatei-reclamante) avea la momentul

decesului o vârstă respectabilă, respectiv 83 ani, și că intimata-reclamantă a

încheiat cu victima un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere,

în baza căruia victima înstrăina locuința personală intimatei, în schimbul

întreținerii.

- Daunele morale

acordate de instanța de apel în cuantum de 100.000 lei sunt exagerat de mari,

în raport cu jurisprudența în materie.

- R.C., în calitate

de intervenient, critică decizia atacată ca fiind nelegală și netemeinică,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- În cauză nu s-a

dovedit existența unui prejudiciu moral și nici legătura de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciu.

- Prin probatoriul

existent, intimata-reclamantă nu a dovedit alterarea posibilității sale de

viață familială și socială.

- Intimata-reclamantă

nu este rudă cu victima și nu a locuit cu aceasta vreodată.

Criticile formulare

de recurenta-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA și de intimatul R.C. vizează, în esență,

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând

în interpretarea eronată a dispozițiilor legale incidente și anume art. 998-999

C. civ.

Potrivit acestor

dispoziții, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală, trebuie

îndeplinite anumite condiții și anume: existența faptei ilicite, a prejudiciului,

a legăturii de cauzalitate, dintre fapta ilicită și prejudiciu, și a culpei.

Instanța de apel a

admis acțiunea reclamantei și a obligat pe intimata-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA

la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri către reclamantă, cu

ignorarea rolului activ ce îi revenea conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 129

alin. (5) C. proc. civ. prevăd că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin

toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeli pentru aflarea

adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a

legii, în scopul pronunțării unei sentințe legale, fiind reglementat rolul

activ al judecătorului în soluționarea cauzei.

Criticile de recurs

sunt fondate, deoarece instanța de apel nu a intrat practic în cercetarea

fondului, neanalizând condițiile de admisibilitate a art. 998-999 C. civ.,

considerând doar că sunt îndeplinite aceste condiții.

Pentru aceste

considerente, se vor admite recursurile, iar în baza art. 312 C. proc. civ. se

va casa decizia și sentința civilă nr. 525 din 11 martie 2011 a Tribunalului

București și se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Cu ocazia

rejudecării, se vor analiza și celelalte critici formulate de recurenta-pârâtă SC

A.R.A.V.I.G. SA și intervenientul R.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA și de intervenientul R.C.

împotriva deciziei civile nr. 111/ A din 9 martie

2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia

atacată și sentința civilă nr. 525 din 11 martie 2011 a Tribunalului București,

secția a V-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2013.