ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5436/2010

Prin acțiunea

formulată la 29 decembrie 2005, înregistrată la Tribunalul București sub nr.

49233/3/2005, reclamanta B.C.R. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului, cerând ca, prin hotărârea ce va fi

pronunțată să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 458.017,20 RON

reprezentând cheltuieli de judecată (taxe de timbru și onorarii) suportate de

B.C.R. în litigiile declanșate de SC D.A. SA; obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, în cursul anului 2003, SC D.A. SA a declanșat

mai multe litigii de executare silită împotriva B.C.R. pentru o creanță de 19,4

milioane dolari, în temeiul unei convenții cadru încheiată de acționarii celor

două unități (SC D.A. SA cu fosta BRCE - Bancorex) autentificată sub nr.

1345/1996, în acest mod urmărind vânzarea silită a acțiunilor B.C.R. deținute

la un număr de 20 societăți comerciale, precum și executarea silită prin

poprire a contului curent al băncii deschis la Banca Națională a României, până

la concurența sumei precizată în convenția cadru.

Reclamanta a mai

arătat că împotriva executării declanșate de SC D.A. S.A. împotriva sa, a

formulat contestații la executare, invocând prescripția dreptului de a se cere

executarea silită în temeiul convenției cadru nr. 1345/1996 și, pe fond,

netemeinicia demersurilor întreprinse.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a mai susținut că în procesele declanșate a efectuat

cheltuieli constând în taxe judiciare de timbru și onorarii care, în situația

anulării executării silite, urmau să fie recuperate de la SC D.A. SA.

Invocând art. 15 din

O.U.G. nr. 18/2004 potrivit căruia în litigiile amintite AVAS reprezintă banca,

apoi, același articol modificat prin O.U.G. nr. 85/2004, în care s-a prevăzut,

în esență, subrogarea AVAS în drepturile și obligațiile B.C.R., reprezentând

Statul și având calitatea de garant în toate procesele aflate pe rol sau care

vor fi declanșate în legătură cu activitatea desfășurată de fosta BNCOREX SA.

În sfârșit,

reclamanta a susținut în acțiune că, potrivit dispozițiilor din cele două

ordonanțe de urgență, AVAS, care a preluat calitatea procesuală deținută de

B.C.R. în toate litigiile declanșate de SC D.A. SA înainte ca acestea să fie

finalizate, trebuie să suporte toate cheltuielile de judecată (taxe judiciare

de timbru, onorarii); că tranzacția încheiată de AVAS cu SC D.A. SA la 24

noiembrie 2004 a prejudiciat-o grav întrucât a fost pusă în situația de a nu-și

mai putea recupera cheltuielile de judecată efectuate în perioada anterioară

subrogării intervenite ( art. 15 O.U.G. nr. 85/2004).

Referindu-se la

cuprinsul tranzacției, reclamanta a arătat că prin aceasta AVAS s-a obligat să

achite SC D.A. S.A 16,8 milioane DOLARI S.U.A. și a renunțat la toate litigiile

aflate pe rolul instanțelor de judecată, precum și la orice pretenții viitoare

față de SC D.A. SA; s-a convenit ca fiecare parte să suporte cheltuielile

efectuate în litigiile de executare silită inițiate de SC D.A. SA împotriva

B.C.R.

Se mai arată că din

toate procesele de executare silită, unul singur a fost finalizat la Înalta

Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5765 din 16 decembrie 2004 (s-a

constatat că este prescris dreptul de a cere executarea silită a

Convenției-cadru nr. 1345/1996), soluția fiind valabilă și pentru celelalte

litigii aflate pe rolul instanțelor la acea dată.

La termenul din 7

martie 2006, reclamanta a formulat cerere de mărire a câtimii cereri principale

de la suma de 458.017,20 RON la suma 506.411,10 RON.

Ulterior, la 10

octombrie 2006, reclamanta și-a precizat cuantumul pretențiilor la nivelul

sumei de 420.078,18 RON.

După administrarea

probelor încuviințate (înscrisuri), Tribunalul București, secția a V-a civilă,

prin Sentința nr. 1484 din 28 noiembrie 2006, a admis în parte acțiunea și a

obligat pe pârâta AVAS să plătească reclamantei B.C.R. suma de 151.659,35 RON

reprezentând pretenții și 2690 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În esență,

Tribunalul, referindu-se la situația de fapt redată în acțiune, a reținut că

încheierea tranzacției de către pârâta AVAS cu SC D.A. SA la 24 noiembrie 2004

reprezintă o faptă ilicită întrucât prin aceasta s-au încălcat dispozițiile

O.U.G. nr. 131/2000 și H.G. nr. 909/2000, caracterul ilicit al tranzacției

rezultând și din faptul că, prin Decizia civilă nr. 5765 din 16 decembrie 2004,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul B.C.R. și a constatat

irevocabil că dreptul SC D.A. SA de a cere executarea silită a Convenției-cadru

nr. 1345/1996 este prescris.

S-a conchis că

tranzacția în discuție a pus B.C.R. în situația de a nu-și putea recupera

cheltuielile de judecată efectuate în litigiile cu SC D.A. SA până la data

subrogării Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în drepturile și

obligațiile băncii.

În ce privește

cuantumul pretențiilor, Tribunalul, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, a

reținut că este dovedit pentru suma de 151 659, 35 RON (filele nr. 7-19,

24-28), excluzând din calcul: facturile fiscale din 2 decembrie 2004 și din 14

septembrie 2005 (filele 22 și 29) care reprezintă sume achitate de bancă după 1

noiembrie 2004; factura nr. 354902/2005 (fila 23) care reprezintă o copie

ilizibilă; chitanțele reprezentând taxe de timbru în valoare de 24.659.000 lei

achitate în dosare ale căror obiect nu se cunoaște; sumele achitate în baza

contractelor încheiate la data de 10 decembrie 2004 (fila 34) pe considerentul

că au fost plătite după data subrogării.

Sentința Tribunalului

a fost apelată de către ambele părți.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 64 din 30 ianuarie 2008, a

respins, ca nefondat, apelul reclamantei B.C.R. și a admis apelul pârâtei

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a schimbat în parte

sentința Tribunalului în sensul că a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei

suma de 9.095.000 lei vechi cu titlu de pretenții. Celelalte dispoziții din

sentință au fost menținute.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a avut în vedere că, în ce privește pe reclamanta

B.C.R. SA sentința tribunalului este corectă.

Referitor la apelul

pârâtei AVAS admis, instanța de apel a reținut cele ce urmează:

Atât textul art. 15

din O.U.G. nr. 18/2004 cât și cuprinsul acestuia din O.U.G. nr. 85/2004 au

vizat poziția procesuală a B.C.R. SA în litigiile privind executarea silită

cerută de SC D.A. SA în sensul că AVAS s-a subrogat în B.C.R. SA, revenindu-i

astfel legal toate sarcinile privind achitarea cheltuielilor de judecată.

De altfel, încă din

19 aprilie 2004, între B.C.R. SA și SC Avocați B.S. și A. care, conform

contractului de asistență juridică nr. 487 din 12 mai 2003, reprezenta B.C.R.

SA în litigiile privind executarea silită declanșată de SC D.A. SA, a

intervenit o convenție potrivit căreia toate obligațiile contractuale ale

B.C.R. SA vor fi plătite de AVAS, care va achita toate cheltuielile vizând

asistența juridică.

De la data publicării

O.U.G. nr. 18/2004 în M. Of. din 9 aprilie 2004, în mod nejustificat B.C.R. SA

a continuat să achite taxe de timbru în dosarele în care avea calitatea de

pârâtă, deși în acestea trebuia să depună în scris cereri în care să indice

noul titular al calității procesuale pasive - AVAS care, efectiv avea obligația

să achite taxele de timbru și, implicit, să suporte a onorariile de avocat,

astfel cum s-a stabilit în convenția din 19 aprilie  2004.

Deși legal, B.C.R. SA

a fost scoasă din litigiile aflate în curs de judecată sau din cele care vor fi

ulterior înregistrate, parte fiind AVAS, a continuat să apeleze, pe proprie

răspundere, la consultanță juridică de specialitate, încheind în acest sens mai

multe contracte de asistență juridică cu Societatea civilă de avocați N.D.K.P.,

în perioada 25 octombrie 2004 - 29 octombrie 2006, în care, la art. 2, se

precizează că angajarea avocatului se face exclusiv pe cheltuiala B.C.R. care

declară că, pentru sumele nemenționate în contract, nu se va regresa împotriva

Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

Așadar, în toate

contractele la care s-a făcut referire mai sus, plătitorul onorariului a fost

B.C.R. SA.

B.C.R. SA a încheiat,

de asemenea pe risc propriu, contracte de asistență juridică cu profesorii

universitari dr. S.C. și I.D.

Cheltuielile

reprezentând, așadar, onorariile de avocat și costul consultațiilor

profesorilor universitari, achitate de B.C.R. SA ulterior datei de 9 aprilie

2004, nu s-au datorat culpei AVAS, ele fiind achitate efectiv pe riscul B.C.R.

SA.

Ținând cont de faptul

că O.U.G. nr. 85/2004 a modificat doar art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, intrat

în vigoare în aprilie 2004, pentru cheltuielile de judecată (taxe, onorarii,

alte plăți necesare în derularea proceselor) subrogarea a intervenit la 19

aprilie 2004.

Conchizând, instanța

de apel a reținut că în speță nu se poate reține în sarcina AVAS existența unei

fapte ilicite în măsură să atragă răspunderea civilă delictuală, că sumele

reprezentând cheltuieli de judecată datorate de pârâta AVAS reclamantei sunt

doar cele care au fost achitate de B.C.R. SA în procesele deja pornite înainte

de aprilie 2004, cheltuieli care însumează 9.095.000 lei vechi.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta.

Reclamanta B.C.R. SA

reproșează instanței de apel că a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății schimbând înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia (art. 304

pct. 8 C. proc. civ.). Susține că în mod greșit instanța de apel nu a luat în

seamă tranzacția din 24 noiembrie 2004 intervenită între AVAS și SC D.A. SA,

tranzacție care face imposibilă recuperarea ulterioară de către B.C.R. SA a

cheltuielilor de judecată efectuate anterior datei de 1 noiembrie 2004, când

consideră că a intervenit subrogarea AVAS în drepturile și obligațiile B.C.R.

SA.

Printr-o altă

critică, reclamanta susține că în mod greșit instanța de apel nu a reținut

aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 998-999 C. civ. care reglementează

răspunderea civilă delictuală. Consideră de asemenea că instanța de apel, prin

soluția pronunțată, a încălcat prevederile art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004.

Prin recursul

formulat, pârâta AVAS susține că hotărârea este nelegală, fiind pronunțată cu

încălcarea dispozițiilor art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004 și a principiului

neretroactivității legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

La termenul de astăzi

instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția de necompetență materială a

tribunalului de a soluționa cauza în primă instanță.

Excepția va fi admisă

pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr.

219/2005 legiuitorul a avut în vedere atât dispozițiile procedurale privind

instanța competentă să soluționeze căile de atac dar și dispozițiile de

competență materială determinate de valoarea obiectului litigiului.

Potrivit art. 1 pct.

1 raportat la art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., modificat prin Legea nr.

219/2005, judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile în

materie civilă al căror obiect are o valoare de până la 500.000 lei.

În speță, valoarea

obiectului litigiului, astfel cum a fost precizată la 10 octombrie 2006, (file

272-273 Dosarul nr. 49233/3/2005 al Tribunalului București), este de sub

500.000 lei, respectiv de 420.078,18 lei, astfel încât, competentă să judece

pricina în primă instanța era judecătoria și nu tribunalul.

Cum Tribunalul

București a soluționat cauza în primă instanță în loc să trimită dosarul, spre

competentă soluționare, judecătoriei, a pronunțat o hotărâre nelegală, cu

încălcarea prevederilor art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 pct. 1 lit. b) C.

proc. civ., dispoziții legale încălcate și de către instanța de apel.

Drept urmare, având

în vedere că pricina a fost soluționată cu încălcarea dispozițiilor procedurale

privind competența materială, excepție de ordine publică, se impune admiterea

recursurilor și casarea ambelor hotărâri.

Admiterea excepției

face inutilă analizarea motivelor celor două recursuri, susținerile făcute de

părți în cadrul acestora putând fi folosite ca apărări la instanța de fond.

Având în vedere

dispozițiile procedurale menționate, ca o consecință a casării ambelor

hotărâri, cauza urmează a fi trimisă, pentru soluționare în primă instanță, la

Judecătoria Sectorului 1 București în raza căreia își are sediul pârâta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanta B.C.R. SA și de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 64 din 30 ianuarie 2008 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia

atacată și Sentința nr. 1484 din 28 noiembrie 2006 a Tribunalului București,

secția a V-a civilă.

Trimite cauza spre

soluționare Judecătoriei sectorului 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG