ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4522/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4522/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La 12 august 2009, reclamanta SC
S. SRL Târgu Mureș l-a chemat în judecată pe pârâtul O.S. pentru a fi obligat
să-i predea întreaga arhivă a societății, să achite amenda civilă de 50 RON
pentru fiecare zi de întârziere, în condițiile art. 580
3
C. proc.
civ., și cheltuieli de judecată.
Prin
încheierea din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului Comercial Mureș, a fost supus
analizei capătul doi din cererea de chemare în judecată privitor la obligarea
pârâtului O.S. la plata unei amenzi civile de 50 RON pentru fiecare zi ce va
trece de la data comunicării hotărârii până la data la care pârâtul se va
conforma și va preda integral arhiva.
Instanța a
invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale, pe care a respins-o și
l-a obligat pe pârât la plata amenzii civile de 50 RON/zi de întârziere,
începând cu data comunicării sentinței nr. 2355 din 30 noiembrie 2009.
Invocând dispozițiile
art. 17 C. proc. civ., prin care se reglementează prorogarea legală de competență,
instanța a apreciat că are competența materială de a se pronunța și asupra capătului
de cerere privind aplicarea amenzii civile.
Prin sentința
nr. 2355 din 30 noiembrie 2009, Tribunalul Comercial Mureș a admis acțiunea reclamantei,
obligându-l pe pârât să-i predea reclamantei întreaga arhivă, astfel cum documentația
aferentă a fost inventariată de PFA P.E. conform contractului de prestări servicii
din 16 aprilie 2009, cu 800 RON cheltuieli de judecată.
Instanța, având
în vedere prevederile art. 73 lit. c) din Legea nr. 31/1990, Legea nr. 82/1991 și
Legea nr. 16/1996 a reținut că toate aceste acte normative exprimă principiul potrivit
căruia ținerea evidenței contabile se constituie într-o obligație de interes public
și revine persoanei juridice, în speță SC S. SRL Târgu Mureș, astfel că arhiva în
materialitatea sa nu poate face obiectul vreunei convenții civile private între
persoane terțe, fie ei și asociați ai societății, art. 73 lit. c) din Legea nr.
31/1990 stabilind direct răspunderea administratorilor în ceea ce privește ținerea
în bună regulă a registrelor societății.
Apărarea pârâtului
în sensul existenței unui raport privat încheiat cu asociații, nu are relevanță,
deoarece aceștia sunt persoane fizice distincte de persoana juridică, iar documentele
contabile nu sunt bunuri aflate în circuitul civil și nu au aparținut niciodată
pârâtului.
Curtea de Apel
Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul
pârâtului, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei
instanțe, reținând că instanța a omis să se pronunțe asupra excepției ridicate din
oficiu privind cel de-al doilea capăt de cerere, mențiunea cum că cererea specială
întemeiată pe art. 580
3
C. proc. civ. va fi soluționată separat, nesuplinind
nesoluționarea expresă prin dispozitiv a excepției lipsei competenței materiale.
De reținut este
faptul că prin întâmpinare pârâtul a formulat cerere reconvențională solicitând
instituirea unui drept de retenție în favoarea acestuia, asupra documentelor din
arhiva reclamantei.
În rejudecare,
Tribunalul Comercial Mureș a admis în parte acțiunea comercială a reclamantei, l-a
obligat pe pârât să predea reclamantei arhiva aparținând SC S. SRL aferentă perioadei
1992-2007, respectiv toate documentele cuprinse în inventarul întocmit de PFA P.E.;
a luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtului
la plata unei amenzi civile de 50 RON pe zi întârziere și a respins acțiunea reconvențională
formulată de pârâtul reclamant O.S., având ca obiect instituirea unui drept de retenție
în favoarea acestuia, așa cum rezultă din sentința nr. 874 din 26 aprilie 2011.
Pentru a pronunța
această hotărâre instanța, în raport de dispozițiile art. 73 lit. c) din Legea
nr. 31/1990, Legea nr. 82/1991 a apreciat întemeiată acțiunea, nefiind justificată
cererea reconvențională întrucât reclamantul nu invocă o creanță certă, lichidă
și exigibilă împotriva pârâtei reconvenționale, ci împotriva unei terțe persoane,
neexistând o conexiune între lucru și creanțe.
Apelul declarat
împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Târgu Mureș,
secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2/A
din 16 ianuarie 2012.
Instanța de apel
a apreciat, asupra reținerii corecte a situației de fapt de către prima instanță,
în sensul că cesiunea părților sociale prin contractul din 23 aprilie 2009 a creat
obligația plății prețului cesiunii către asociații S.V.F. și C.A.I., neexistând
un raport juridic între pârât și societate, așa încât nu i se poate opune societății
un drept de retenție asupra arhivei, apelantul neavând nicio creanță certă, lichidă
și exigibilă împotriva societății reclamante, astfel că cererea principală, cât
și cererea reconvențională au fost soluționate corect.
Prin recursul
declarat la 12 martie 2012, pârâtul-reclamant O.S. a solicitat casarea deciziei
atacate, schimbarea în parte a sentinței, în sensul anulării obligării sale la predarea
în favoarea intimatei a arhivei și admiterea cererii reconvenționale.
A invocat
art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., reiterând situația de fapt, arătând că documentele
esențiale ce constituie arhiva SC S. SRL au fost deja predate și invocând contractul
de cesiune care-i conferă drepturile prevăzute de art. 1322 din vechiul C. civ.,
art. 1618, art. 1619 din același cod și art. 815 C. com., precum și art. 1694
C. com., cu referire la păstrarea arhivei și a instituirii dreptului de retenție.
Recursul este
nefondat.
Potrivit art.
304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea atacată poate fi modificată dacă nu cuprinde
motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine
de natura pricinii și vizează ipotezele când hotărârea atacată nu cuprinde motivele
pe care se sprijină în sensul că acestea lipsesc sau există o motivare insuficientă;
când motivele hotărârii recurate sunt contradictorii; când hotărârea cuprinde motive
străine de natura pricinii.
Din analiza motivelor
de recurs reiese că recurentul nu a motivat de ce consideră hotărârea nemotivată
sau insuficient motivată ci, doar a invocat art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel
că instanța nu-și poate exercita controlul de legalitate, acest motiv neputând fi
primit.
Art. 304 pct.
8 C. proc. civ. prevede că hotărârea atacată poate fi modificată dacă instanța,
interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul
lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, textul reglementând situația când judecătorul
fondului interpretează actul juridic, dedus judecății, cu toate că nu avea dreptul
să o facă, clauzeie stipulate fiind clare și precise.
Motivele de recurs
fac referire la contractul de cesiune, care însă a fost analizat și interpretat
corect de instanța de judecată, nefiindu-i alterată substanța și natura juridică.
Instanța a apreciat
corect că acest contract nu vizează raporturi contractuale între pârât și societate,
raporturile contractuale fiind între pârât și asociați ai societății, iar asociații
nu se confundă cu societatea.
Este de netăgăduit
că nu a fost schimbată natura juridică a acestui act juridic, instanța analizând
un contract de cesiune, nu altă formă de contract.
Invocând incidența
în cauză a art. 1322, art. 1318, art. 1619, art. 1694 din C. civ. vechi și art.
815 C. com., cu referire la efectele contractului de cesiune, recurentul a vizat
cea de-a doua ipoteză a art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și anume încălcarea sau aplicarea
greșită a legii, perspectivă din care va fi analizat acest motiv.
Art. 1322 din
vechiul C. civ. reglementa situația vânzătorului care „nu este dator a preda lucrul,
dacă cumpărătorul nu plătește prețul și nu are dat de vânzător un termen pentru
plată”, art. 1618 din același act normativ prevede ca „deponentul este îndatorat
în a întoarce depozitarului toate spezele făcute pentru păstrarea lucrului depozitat
și a-l dezdăuna de toate pierderile cășunate lui din cauza depozitului”, iar potrivit
art. 1619 „depozitarul poate să oprească depozitul până la plata integrală cuvenită
lui din cauza depozitului”.
Toate aceste texte
de lege nu sunt incidente în cauză deoarece între pârât și societatea recurentă
nu există niciun raport contractual.
Contractul de
cesiune invocat este încheiat între pârât în calitate de cedent și S.V.F. și C.A.I.
în calitate de cesionari, obligația de plată a prețului părților sociale cedate
fiind asumată de cesionari prin contractul de cesiune, și cum societatea nu are
nicio calitate în acest contract, legal instanța de apel a înlăturat apărare pârâtului
cum că predarea arhivei era condiționată de achitarea sumei menționate.
Constatând că
pârâtul nu are nicio creanță certă, lichidă, exigibilă împotriva reclamantei, ci
împotriva unei terțe persoane, Înalta Curte apreciază că nu se justifică nici cererea
pârâtului privind instituirea dreptului de retenție asupra documentelor din arhiva
reclamantei, așa cum corect a motivat și a reținut instanța de apel.
Pentru aceste
motive, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâtul O.S. împotriva deciziei nr. 2/A din 16 ianuarie 2012, pronunțată
de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012.