ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4522/2012

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La 12 august 2009, reclamanta SC

S. SRL Târgu Mureș l-a chemat în judecată pe pârâtul O.S. pentru a fi obligat

să-i predea întreaga arhivă a societății, să achite amenda civilă de 50 RON

pentru fiecare zi de întârziere, în condițiile art. 580

3

C. proc.

civ., și cheltuieli de judecată.

Prin

încheierea din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului Comercial Mureș, a fost supus

analizei capătul doi din cererea de chemare în judecată privitor la obligarea

pârâtului O.S. la plata unei amenzi civile de 50 RON pentru fiecare zi ce va

trece de la data comunicării hotărârii până la data la care pârâtul se va

conforma și va preda integral arhiva.

Instanța a

invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale, pe care a respins-o și

l-a obligat pe pârât la plata amenzii civile de 50 RON/zi de întârziere,

începând cu data comunicării sentinței nr. 2355 din 30 noiembrie 2009.

Invocând dispozițiile

art. 17 C. proc. civ., prin care se reglementează prorogarea legală de competență,

instanța a apreciat că are competența materială de a se pronunța și asupra capătului

de cerere privind aplicarea amenzii civile.

Prin sentința

nr. 2355 din 30 noiembrie 2009, Tribunalul Comercial Mureș a admis acțiunea reclamantei,

obligându-l pe pârât să-i predea reclamantei întreaga arhivă, astfel cum documentația

aferentă a fost inventariată de PFA P.E. conform contractului de prestări servicii

din 16 aprilie 2009, cu 800 RON cheltuieli de judecată.

Instanța, având

în vedere prevederile art. 73 lit. c) din Legea nr. 31/1990, Legea nr. 82/1991 și

Legea nr. 16/1996 a reținut că toate aceste acte normative exprimă principiul potrivit

căruia ținerea evidenței contabile se constituie într-o obligație de interes public

și revine persoanei juridice, în speță SC S. SRL Târgu Mureș, astfel că arhiva în

materialitatea sa nu poate face obiectul vreunei convenții civile private între

persoane terțe, fie ei și asociați ai societății, art. 73 lit. c) din Legea nr.

31/1990 stabilind direct răspunderea administratorilor în ceea ce privește ținerea

în bună regulă a registrelor societății.

Apărarea pârâtului

în sensul existenței unui raport privat încheiat cu asociații, nu are relevanță,

deoarece aceștia sunt persoane fizice distincte de persoana juridică, iar documentele

contabile nu sunt bunuri aflate în circuitul civil și nu au aparținut niciodată

pârâtului.

Curtea de Apel

Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul

pârâtului, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei

instanțe, reținând că instanța a omis să se pronunțe asupra excepției ridicate din

oficiu privind cel de-al doilea capăt de cerere, mențiunea cum că cererea specială

întemeiată pe art. 580

3

C. proc. civ. va fi soluționată separat, nesuplinind

nesoluționarea expresă prin dispozitiv a excepției lipsei competenței materiale.

De reținut este

faptul că prin întâmpinare pârâtul a formulat cerere reconvențională solicitând

instituirea unui drept de retenție în favoarea acestuia, asupra documentelor din

arhiva reclamantei.

În rejudecare,

Tribunalul Comercial Mureș a admis în parte acțiunea comercială a reclamantei, l-a

obligat pe pârât să predea reclamantei arhiva aparținând SC S. SRL aferentă perioadei

1992-2007, respectiv toate documentele cuprinse în inventarul întocmit de PFA P.E.;

a luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtului

la plata unei amenzi civile de 50 RON pe zi întârziere și a respins acțiunea reconvențională

formulată de pârâtul reclamant O.S., având ca obiect instituirea unui drept de retenție

în favoarea acestuia, așa cum rezultă din sentința nr. 874 din 26 aprilie 2011.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța, în raport de dispozițiile art. 73 lit. c) din Legea

nr. 31/1990, Legea nr. 82/1991 a apreciat întemeiată acțiunea, nefiind justificată

cererea reconvențională întrucât reclamantul nu invocă o creanță certă, lichidă

și exigibilă împotriva pârâtei reconvenționale, ci împotriva unei terțe persoane,

neexistând o conexiune între lucru și creanțe.

Apelul declarat

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Târgu Mureș,

secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2/A

din 16 ianuarie 2012.

Instanța de apel

a apreciat, asupra reținerii corecte a situației de fapt de către prima instanță,

în sensul că cesiunea părților sociale prin contractul din 23 aprilie 2009 a creat

obligația plății prețului cesiunii către asociații S.V.F. și C.A.I., neexistând

un raport juridic între pârât și societate, așa încât nu i se poate opune societății

un drept de retenție asupra arhivei, apelantul neavând nicio creanță certă, lichidă

și exigibilă împotriva societății reclamante, astfel că cererea principală, cât

și cererea reconvențională au fost soluționate corect.

Prin recursul

declarat la 12 martie 2012, pârâtul-reclamant O.S. a solicitat casarea deciziei

atacate, schimbarea în parte a sentinței, în sensul anulării obligării sale la predarea

în favoarea intimatei a arhivei și admiterea cererii reconvenționale.

A invocat

art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., reiterând situația de fapt, arătând că documentele

esențiale ce constituie arhiva SC S. SRL au fost deja predate și invocând contractul

de cesiune care-i conferă drepturile prevăzute de art. 1322 din vechiul C. civ.,

art. 1618, art. 1619 din același cod și art. 815 C. com., precum și art. 1694

C. com., cu referire la păstrarea arhivei și a instituirii dreptului de retenție.

Recursul este

nefondat.

Potrivit art.

304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea atacată poate fi modificată dacă nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine

de natura pricinii și vizează ipotezele când hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se sprijină în sensul că acestea lipsesc sau există o motivare insuficientă;

când motivele hotărârii recurate sunt contradictorii; când hotărârea cuprinde motive

străine de natura pricinii.

Din analiza motivelor

de recurs reiese că recurentul nu a motivat de ce consideră hotărârea nemotivată

sau insuficient motivată ci, doar a invocat art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel

că instanța nu-și poate exercita controlul de legalitate, acest motiv neputând fi

primit.

Art. 304 pct.

8 C. proc. civ. prevede că hotărârea atacată poate fi modificată dacă instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, textul reglementând situația când judecătorul

fondului interpretează actul juridic, dedus judecății, cu toate că nu avea dreptul

să o facă, clauzeie stipulate fiind clare și precise.

Motivele de recurs

fac referire la contractul de cesiune, care însă a fost analizat și interpretat

corect de instanța de judecată, nefiindu-i alterată substanța și natura juridică.

Instanța a apreciat

corect că acest contract nu vizează raporturi contractuale între pârât și societate,

raporturile contractuale fiind între pârât și asociați ai societății, iar asociații

nu se confundă cu societatea.

Este de netăgăduit

că nu a fost schimbată natura juridică a acestui act juridic, instanța analizând

un contract de cesiune, nu altă formă de contract.

Invocând incidența

în cauză a art. 1322, art. 1318, art. 1619, art. 1694 din C. civ. vechi și art.

815 C. com., cu referire la efectele contractului de cesiune, recurentul a vizat

cea de-a doua ipoteză a art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și anume încălcarea sau aplicarea

greșită a legii, perspectivă din care va fi analizat acest motiv.

Art. 1322 din

vechiul C. civ. reglementa situația vânzătorului care „nu este dator a preda lucrul,

dacă cumpărătorul nu plătește prețul și nu are dat de vânzător un termen pentru

plată”, art. 1618 din același act normativ prevede ca „deponentul este îndatorat

în a întoarce depozitarului toate spezele făcute pentru păstrarea lucrului depozitat

și a-l dezdăuna de toate pierderile cășunate lui din cauza depozitului”, iar potrivit

art. 1619 „depozitarul poate să oprească depozitul până la plata integrală cuvenită

lui din cauza depozitului”.

Toate aceste texte

de lege nu sunt incidente în cauză deoarece între pârât și societatea recurentă

nu există niciun raport contractual.

Contractul de

cesiune invocat este încheiat între pârât în calitate de cedent și S.V.F. și C.A.I.

în calitate de cesionari, obligația de plată a prețului părților sociale cedate

fiind asumată de cesionari prin contractul de cesiune, și cum societatea nu are

nicio calitate în acest contract, legal instanța de apel a înlăturat apărare pârâtului

cum că predarea arhivei era condiționată de achitarea sumei menționate.

Constatând că

pârâtul nu are nicio creanță certă, lichidă, exigibilă împotriva reclamantei, ci

împotriva unei terțe persoane, Înalta Curte apreciază că nu se justifică nici cererea

pârâtului privind instituirea dreptului de retenție asupra documentelor din arhiva

reclamantei, așa cum corect a motivat și a reținut instanța de apel.

Pentru aceste

motive, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul O.S. împotriva deciziei nr. 2/A din 16 ianuarie 2012, pronunțată

de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012.