ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 514/2017

Decizia nr. 514/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 1098 din 1 iulie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/1371/2010 al Tribunalului Comercial Mureș, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumei de 446.752,18 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în temeiul contractului de execuție de lucrări de demolare nr. 32 din 23 februarie 2009, încheiat între beneficiarul SC C. SCS antreprenorul SC B. SRL Petelea și executantul SC A. SRL Sântana de Mureș. A fost obligată de asemenea, la plata sumei de 297.875,75 lei, reprezentând accesorii conform clauzei penale până la pronunțarea hotărârii judecătorești 1 iulie 2011, dar și în continuare câte 446,75 lei, pentru fiecare zi de întârziere până la stingerea creanței principale, precum și la plata sumei de 18.281,29 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În considerentele hotărârii, s-a reținut, în esență, că între beneficiarul SC C. SCS și pârâta SC B. SRL Petelea s-a încheiat contractul de antrepriză generală nr. 32 din 23 februarie 2009, având ca obiect demolarea construcției industriale care a aparținut SC D. SA Reghin.

Între beneficiarul final, antreprenorul general și reclamanta SC A. SRL Sântana de Mureș, s-a încheiat contractul de subantrepriză nr. 83 din 23 februarie 2009, acțiunea dedusă judecății vizând obligațiile cuprinse în acest din urmă contract, antreprenorul general refuzând plata lucrărilor de demolare pe considerentul că nu au fost efectuate în condițiile prevăzute în contract, valoarea lor fiind cuprinsă în factura nr. 9111 din 22 aprilie 2009, în sumă de 681.637,95 lei.

Tribunalul i-a recunoscut reclamantei efectuarea lucrărilor în proporție de 68,64%, proporție rezultată din probele administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză întocmit precum și depozițiile martorilor, valoarea acestor lucrări fiind stabilită la suma de 446.752,18 lei, la care s-au adăugat penalitățile de întârziere apreciind că este incidentă clauza penală înscrisă în contract. Cheltuielile de judecată au fost stabilite proporțional cu recunoașterea pretențiilor reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta SC A. SRL Sântana de Mureș și pârâta SC B. SRL.

I. Apelanta-reclamantă, prin cererea de apel formulată a solicitat schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul obligării pârâtei la plata integrală a lucrărilor executate în baza contractului de subantrepriză nr. 83 din 23 februarie 2009, respectiv a sumei de 650.877,97 lei plus penalitățile de întârziere în cuantum de 307.214,40 lei, cu cheltuieli de judecată.

Apelanta-reclamantă a susținut că este îndreptățită și la plata integrală a daunelor interese calculate la suma de 307.214,40 lei, având în vedere cuantumul debitului principal, dar și numărul de zile de întârziere.

În legătură cu procedura concilierii, a arătat că a fost îndeplinită în condițiile în care a promovat o cerere de emitere a ordonanței de plată împotriva pârâtei pentru aceeași sumă în care s-a pronunțat ordonanța de respingere a cererii de emitere a ordonanței de plată.

II. Apelanta-pârâta SC B. SRL, prin cererea de apel formulată, a solicitat schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În cererea de apel, a susținut, în principal, că acțiunea este inadmisibilă întrucât reclamanta nu a urmat procedura concilierii directe reglementată de art. 720

1

C. proc. civ. S-a susținut, de asemenea, excepția de neexecutare despre care s-a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu se poate pronunța întrucât nu a formulat cerere reconvențională iar o analiză a acestei excepții ar conduce la încălcarea principiului disponibilității acțiunii civile consacrat prin art. 129 alin. (6) C. civ.

S-a mai susținut că, prin respingerea cererii pentru efectuarea unei contraexpertize, i s-a încălcat dreptul la apărare, în condițiile în care au fost invocate erori privind modalitatea de calcul a suprafețelor, deși expertului i se pusese în vedere să efectueze măsurătorile conform releveelor, acesta calculându-le potrivit planurilor cadastrale.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 30/A din 19 martie 2012, a respins apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței comerciale nr. 1098 din 1 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în Dosarul nr. x/1371/2010.

A admis apelul declarat de pârâta SC B. SRL, împotriva aceleiași hotărâri.

A schimbat, în parte, hotărârea apelată după cum urmează:

A obligat pârâta SC B. SRL să-i plătească reclamantei SC A. SRL suma de 97.520 RON.

A eliminat din cuprinsul hotărârii dispoziția privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.

A obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 5.398,95 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.

A menținut celelalte dispoziții din sentința apelată.

A obligat reclamanta-apelantă să-i plătească pârâtei-apelante suma de 14.782 lei, cheltuieli de judecată în apel.

În fundamentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii concilierii directe, excepție invocată de către apelanta SC B. SRL, instanța de control a reținut că derularea procedurii prevăzută de art. 720 C. proc. civ. rezultă din înscrisurile depuse la dosar și aici se are în vedere cererea de emitere a unei somații de plată, dar și corespondența purtată între părți în legătură cu plata sumei de 650.877,97 lei, înscrisă în factura fiscală nr. 599 din 27 aprilie 2009.

În legătură cu excepția de neexecutare a contractului invocată de către pârâtă în fața primei instanțe și reiterată în cererea de apel, instanța de control a reținut că temeiul juridic al invocării excepției de neexecutare a contractului îl constituie interdependența obligațiilor reciproce din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre aceste obligații constituie cauza juridică a obligației corelative, situație care nu este proprie speței dată fiind natura contractului.

În ceea ce privește modul de îndeplinire a condițiilor de angajare a răspunderii contractuale instanța de apel a apreciat, în raport de materialul probatoriu administrat și de dinamica raporturilor contractuale, că se impune angajarea răspunderii contractuale a pârâtei și obligarea acesteia să-i plătească reclamantei contravaloarea lucrărilor reprezentând 15% din valoarea de 135.000 euro (650.877,97 lei), respectiv suma de 97.520 RON.

În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, instanța de apel, raportându-se la art. 12 din contract și constatând că între părți nu s-a încheiat o convenție de evaluare a daunelor interese pentru încălcarea obligațiilor contractuale, a apreciat că în speță nu sunt incidente prevederile art. 1066 C. civ.

Raportat la procentul pretențiilor acordat de către instanța de control, ca urmare a reevaluării probelor administrate în cauză și în urma stabilirii procentului de 15% din valoarea pretențiilor solicitate, instanța de control, în raport de dispozițiile art. 276 C. proc. civ., a modificat și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei în primă instanță, reducând valoarea acestora la suma de 5.398,95 lei.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât recurenta-reclamantă SC A. SRL cât și recurenta-pârâtă SC B. SRL.

I. Recurenta-reclamantă SC A. SRL și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea prezentului recurs, modificarea în întregime a deciziei pronunțate în data de 19 martie 2012 de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/1371/2010 ca fiind nelegală și nefondată și pe cale de consecință: admiterea apelului formulat de către reclamantă, modificarea în parte a sentinței apelate, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, admiterea în integralitate a acțiunii și pe cale de consecință, angajarea răspunderii contractuale a intimatei-pârâte în sensul obligării societății pârâte la repararea în natură a prejudiciului cauzat reclamantei prin neexecutarea lato sensu a obligațiilor contractuale asumate în sumă de 650.877,97 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în baza contractului de subantrepriză nr. 83 din 23 februarie 2009, obligării intimatei-pârâte la plata penalităților de întârziere calculate la valoarea facturii neachitate conform dispozițiilor contractuale în cuantum de 307.214,40 lei (penalități calculate de la scadența obligației principale și până la data înregistrării acțiunii) și care se vor calcula în continuare până la data achitării integrale a debitului, conform art. 12.2 din contract (0,10%) pe zi de întârziere, raportat la debitul neachitat), respingerea apelului promovat de către SC B. SRL ca fiind nefondat și menținerea dispozițiilor sentinței apelate cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 446.752,18 lei cu titlu de debit principal, respectiv a sumei de 298.875,75 lei cu titlu de penalități de întârziere de la data scadenței și până la data pronunțării hotărârii, dar și în continuare câte 446,75 lei pe fiecare zi de întârziere, respectiv a sumei de 18.281,29 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin criticile subsumate art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă faptul că hotărârea recurată nu este motivată în privința eliminării obligației recurentei-pârâte SC B. SRL de a achita penalitățile de întârziere, instanța de apel nearătând în mod expres motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa.

Motivarea hotărârii, se arată, trebuie să se facă de instanța care s-a pronunțat în fond, înfățișând considerentele de fapt și de drept care au condus-o la respectiva soluție. În cazul pronunțării unei hotărâri în apel, instanța de apel este obligată ea însăși să își motiveze hotărârea, respectiv să arate care sunt împrejurările de fapt și implicit încadrarea lor juridică, care au determinat schimbarea soluției pronunțate de prima instanță.

Criticile subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează, în esență, interpretarea și aplicarea greșită a legii cu privire la analiza făcută de instanța de control judiciar referitoare la excepția de neexecutare a contractului și la condițiile angajării răspunderii contractuale.

În susținerea acestor critici recurenta-reclamantă aduce în susținere următoarea argumentație:

Referitor la excepția de neexecutare a contractului recurenta-reclamantă arată că nu și-a însușit niciodată procesul-verbal nr. 44 din 22 aprilie 2009, contrar celor reținute, în mod eronat, de instanța de apel, fiind important de precizat faptul că intimata-pârâtă a încheiat cu beneficiara finală C. un proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, nr. 2/129 din 17 aprilie 2009, în cuprinsul căruia s-a făcut referire la faptul că se impun anumite remedieri în sensul înlăturării de pe amplasament a unor bucăți de beton.

Consideră recurenta-reclamantă că reaua-credință a intimatei-pârâte este dovedită prin faptul că recepția finală cu C. s-a realizat în 17 aprilie 2009, ocazie cu care s-a stabilit că până în 23 aprilie 2009 să fie remediate viciile, însă recurenta-pârâtă a convocat-o pe recurenta-reclamantă la recepție în data de 22 aprilie 2009, la 5 zile de la data recepției cu C. și cu numai o zi înainte de expirarea termenului de remediere impus de beneficiar.

Recurenta-reclamantă arată că, făcând aplicarea dispozițiilor contractuale cuprinse în art. 2.5 din contractul de subantrepriză, dând dovadă de bună credință, a încercat încă din cursul zile de 22 aprilie 2009 să demareze procedura de remediere a acestor pretinse vicii, însă agenții de pază care asigurau paza amplasamentului i-au învederat faptul că nu mai este permis accesul, astfel încât recurenta-pârâtă nu poate să își invoce propria culpă și să precizeze că nu datorează această sumă de bani deoarece recurenta-reclamantă nu și-a respectat obligațiile contractuale asumate în sensul că a executat necorespunzător sau nu a executat integral lucrarea de demolare.

În acest sens recurenta-reclamantă face trimitere la procesele verbale de recepție încheiate între părți și concluzionează în sensul că, din succesiunea cronologică a întocmirii acestor procese-verbale rezultă reaua-credință a recurentei-pârâte și aprecierea disproporționată de către recurenta-pârâtă a deficiențelor identificate.

În aceste condiții, se arată că recurenta-pârâtă SC B. SRL nu a putut să își susțină în mod pertinent excepția de neexecutare a contractului invocată, nu a dovedit că recurenta-reclamantă nu ar fi executat lucrarea, nu a dovedit că ea ar fi remediat viciile și nu a explicat de ce i-a încălcat dreptul contractual de a remedia eventualele vicii constatate prin proces-verbal de recepție finală.

În sprijinul susținerilor sale recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 970 alin. (1) C. civ., arătând că executarea cu bună-credință a contractelor presupune două obligații ce revin părților: obligația de loialitate și obligația de cooperare.

Se arată că recurenta-pârâtă a încălcat atât obligația de loialitate prin încălcarea dreptului recurentei-reclamante de a putea beneficia de un termen pentru eventualele remedieri cât și obligația de cooperare constând în îndatorirea părților de a facilita executarea contractului pentru a se asigura echilibrul prestațiilor.

Concluzionând, recurenta-reclamantă arată că, raportat la aceste încălcări evidente ale obligației de executare cu bună-credință a contractelor, recurenta-pârâtă nu îi poate opune excepția de neexecutare a contractului în sensul că neplata prețului antreprizei se datorează faptului că recurenta-reclamantă nu și-ar fi adus la îndeplinire obligațiile contractuale asumate.

În cadrul criticii vizând interpretarea și aplicarea legii în ceea ce privește analiza instanței cu privire la condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale recurenta-reclamantă arată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale a debitoarei prevăzute de art. 1073 și urm. C. civ. raportate și la prevederile C. com. dată fiind natura comercială a raporturilor dintre cele două societăți.

În ceea ce privește prima condiție de angajare a răspunderii contractuale privitoare la existența unei fapte ilicite constând fie în neexecutarea în întregime, ori cu întârziere a obligațiilor contractuale recurenta-reclamantă precizează că această condiție este îndeplinită, în speță, fapta ilicită constând în neexecutarea lato sensu a obligațiilor contractuale, dat fiind faptul că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit integral și la termenele stipulate în contractul perfectat obligația de plată asumată, neachitând contravaloarea serviciilor efectuate de recurenta-reclamantă în favoarea debitoarei. Practic, se arată, prin faptul neplății contravalorii serviciilor efectuate de către recurenta-reclamantă în favoarea societății pârâte, în condițiile și termenele stipulate în contract, recurenta-pârâtă a săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii pentru societatea reclamantă.

Cu privire la cea de-a doua condiție de angajare a răspunderii contractuale - și anume existența unui prejudiciu - se arată că prin simplul fapt că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală de plată a sumelor de bani reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, lipsind-o pe recurenta-reclamantă de folosința acestei sume de bani a suferit un prejudiciu semnificativ, pentru a cărui reparare se impune nu doar obligarea debitoarei la executarea în natură a acestei obligații, ci și acordarea de daune interese moratorii.

În ceea ce privește caracterul cert al creanței sale, recurenta-reclamantă precizează faptul că această condiție este întru totul îndeplinită, în raport de art. 379 alin. (3) C. proc. civ., caracterul cert al acesteia fiind stabilit prin semnarea contractului de lucrări, precum și prin acceptarea facturii fiscale nr. 599 din 27 aprilie 2009 suma de 650.877,97 lei.

De asemenea, se arată, creanța recurentei îndeplinește și condiția specială de lichiditate, întrucât suma reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de către recurenta-reclamantă în favoarea debitoarei a fost stabilită în mod expres în cuprinsul facturilor fiscale emise, dreptul său de creanță asupra debitoarei fiind unul exigibil.

Cu privire la daunele-interese moratorii, recurenta-reclamantă arată că, potrivit doctrinei, acestea se cuvin creditorului fără ca acesta să fie ținut să justifice vreo pagubă, în condițiile art. 12.2 din contractul de lucrări.

Referitor la cea de-a treia condiție de angajare a răspunderii contractuale - existența unui raport de cauzalitate direct între fapta ilicită și prejudiciu - se arată faptul că prejudiciul suferit de către recurenta-reclamantă este consecința logică și directă a neexecutării de către recurenta-pârâtă a obligațiilor contractuale de plată a contravalorii serviciilor prestate - obligație contractuală esențială - care a făcut obiectul contractului și pentru care s-a emis factura fiscală.

În ceea ce privește culpa debitorului, recurenta-reclamantă înțelege să învedereze faptul că obligația asumată de către pârâtă - plata prețului aferent bunurilor care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare perfectat între recurentă și pârâtă - este una de rezultat. Fiind vorba de o obligație de rezultat, simplul fapt al nerealizării rezultatului, concretizat în neîndeplinirea obligației de plată asumată conform convenției părților, constituie o dovadă a vinovăției debitorului, ceea ce declanșează o prezumție de culpă a acestuia.

II. Recurenta-pârâtă SC B. SRL și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea cererii de recurs, în sensul modificării în parte a hotărârii instanței de apel, cu consecința respingerii în totalitate a pretențiilor intimatei-reclamante, ca neîntemeiate și obligarea intimatei SC A. SRL la plata cheltuielilor de judecată ocazionate prin prezentul litigiu, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constând în: taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Critica adusă de recurenta-pârâtă deciziei recurate, circumscrisă motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează faptul că instanța de apel, făcând o aplicare greșită a prevederilor legale, a înlăturat în mod netemeinic apărările apelantei-pârâte cu privire la excepția de neexecutare a contractului de către reclamantă.

În susținerea acestei critici recurenta-pârâtă prezintă asemănările și deosebirile dintre cele două contracte de execuție lucrări de demolare, etapele contractuale și modul de îndeplinire a acestora, redă fragmente din declarațiile martorilor și punctează asupra următoarelor situații de fapt:

- față de deficiențele descoperite în data de 22 aprilie 2009, s-a constatat, cu ajutorul proceselor-verbale, depozițiilor martorilor, constatărilor executorului judecătoresc și a fotografiilor că lucrările de demolare stabilite contractual au fost realizate de către executantul SC A. SRL în proporție de doar 65% din totalul contractat (50% din prima etapă + 15% din a doua etapă), procentul global de neexecutare fiind de 35%;

- termenul acordat de beneficiar pentru remedierea deficiențelor și finalizarea lucrărilor, de 23 aprilie 2009, nu mai putea fi respectat, dată fiind constatarea cu numai o zi înainte de împlinirea acestui termen a unor deficiențe serioase ascunse de către apelanta-reclamantă;

- beneficiarul SC C. a solicitat recurentei SC B. SRL să efectueze lucrările de remediere a deficiențelor constatate în data de 22 aprilie 2009, lucru realizat exclusiv de aceasta prin mijloace proprii tehnice și financiare (solicitările s-au realizat verbal și prin intermediul corespondenței dintre recurentă și beneficiar);

- în data de 22 aprilie 2009, SC A. SRL a încercat să mușamalizeze situația de fapt care evidențiază, fără echivoc, neexecutarea obligațiilor sale contractuale și reaua sa credință, prin pretinsa dorință de a remedia toate deficiențele până a doua zi;

- la acel moment era imposibil de remediat deficiențe în procent de 35% din totalul lucrărilor de demolare în nici 24 de ore, iar acest fapt a fost evident nu doar pentru martorii care au declarat acest lucru, ci și pentru beneficiarul SC C., care nu a mai permis reclamantei accesul la locație în momentul respectiv;

- în realitate, accesul la locație a fost interzis de către beneficiarul SC C. și nu de către recurenta-pârâtă care nici nu ar fi avut această posibilitate, din moment ce firma de pază de la fața locului era angajată de apelanta-reclamantă SC A. SRL prin contractul depus la dosarul cauzei.

Consideră astfel recurenta-pârâtă că este nejustificată emiterea facturii nr. 599 din 27 aprilie 2011, în cuantum de 650.877,97 lei, motiv pentru care, prin adresa nr. 9/N din 7 mai 2009 a BIEJ E. nu a fost acceptată la plată, fiind retrimisă spre stornare și emiterea unei noi facturi la valoarea echivalentă procentului de 15% din totalul de 50% din cea de-a două etapă contractuală.

Arată recurenta-pârâtă că, această factură nu a fost acceptată la plată și, deși instanța de apel a respins prin hotărâre definitivă în parte pretențiile reclamantei, aceasta nu a emis o nouă factură, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 155 și urm. din C. fisc. recurenta se află în imposibilitate de a efectua o plată.

Consideră recurenta-pârâtă că față de cea de-a doua etapă a contractului de antrepriză privind executarea lucrărilor de demolare, poate fi opusă cu succes excepția de neexecutare a contractului, iar recurenta nu poate fi obligată la plata prețului contractului, nici măcar în parte, întrucât efectuarea lucrărilor trebuie privită în mod global fiind lipsită de utilitate realizarea unui procent de 15% situație de fapt care de altfel a adus chiar un prejudiciu recurentei, prin imposibilitatea de predare a lucrării către beneficiară.

Arată recurenta-pârâtă, făcând trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și la doctrină că excepția de neexecutare a contractului nu este, din punct de vedere juridic, o excepție de procedură sau de fond, ci aceasta reprezintă un mijloc de apărare specific și un drept al părții unui contract sinalagmatic, de a refuza îndeplinirea obligațiilor pe care și le-a asumat contractual, atâta vreme cât cealaltă parte nu-și îndeplinește propriile sale obligații, fiind o măsură care poate fi valorificată chiar în caz de neexecutare parțială și chiar dacă debitorul obligației neexecutate total sau parțial nu este în întârziere.

Recurenta-pârâtă precizează că recurenta-reclamantă nu și-a mai îndeplinit niciodată obligația de executare a lucrărilor de remediere, aceasta fiind executată în totalitate de recurenta-pârâtă prin mijloace financiare și tehnice proprii, recurenta-pârâtă neavând nici în prezent obligația de plată a ultimei părți a prețului față de apelanta-reclamantă.

Consideră recurenta-pârâtă că, în speță, au fost îndeplinite condițiile pentru invocarea excepției de executare a contractului împotriva recurentei-reclamante.

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului recurentei-pârâte, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă SC B. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă SC A. SRL, ca nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată următoarele:

I. Recursul recurentei-reclamante este nefondat.

Critica subsumată art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită întrucât, în respectarea art. 295 C. proc. civ. instanța de apel și-a motivat, în considerentele deciziei, soluția de eliminare din cuprinsul sentinței apelate a dispoziției privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, argumentând în sensul că, în ceea ce privește clauza penală înscrisă în art. 12 din contract, aceasta sancționa numai neîndeplinirea obligației de către beneficiarul C., părțile în litigiu neîncheind nicio convenție de evaluare a daunelor interese pentru încălcarea obligațiilor contractuale.

Sub acest aspect motivarea este pertinentă și suficientă în consolidarea raționamentului pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția cu privire la această chestiune de drept.

Critica subsumată art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând analiza instanței de control judiciar cu privire la excepția de neexecutare a contractului este de asemenea, nefondată.

Este de reținut că, prin criticile formulate cu privire la această chestiune de drept ambele recurente își fundamentează întreaga argumentație pornind de la premisa admisibilității excepției de neexecutare a contractului din perspectiva condițiilor în care aceasta poate fi invocată.

Or, această apărare de fond a fost considerată neîntemeiată de instanța de apel în condițiile în care s-a reținut că natura obligațiilor cuprinse în contractul de subantrepriză, în litigiu, nu presupune o simultaneitate a îndeplinirii obligațiilor.

Soluția instanței de apel este legală și din acest punct de vedere.

Aceasta întrucât fundamentul excepției de neexecutare a contractului îl constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor născute din contractele sinalagmatice, împrejurarea că fiecare dintre ele este cauza juridică a celeilalte, ceea ce implică simultaneitatea executării acestora.

Invocarea acestei excepții are ca primă finalitate protecția părții contractante care și-a îndeplinit obligațiile contractuale cu bună-credință, fiind un veritabil mijloc de apărare în procesul civil.

Față de alte remedii convenționale privind neexecutarea voluntară a contractului aflate la îndemâna părților și aici ne referim cu titlu de exemplu la reziliere, dreptul de retenție, rezoluțiune, etc., alături de care are ca puncte comune reciprocitatea și interdependența obligațiilor, excepția de neexecutare a contractului are ca particularitate simultaneitatea obligațiilor născute din convențiile bilaterale.

Or, în speță, temeiul juridic al acțiunii este constituit de contractul de subantrepriză nr. 83 din 23 februarie 2009 având ca obiect executarea lucrărilor de demolare a obiectivului "Platforma Metalurgică Reghin, beneficiarul final al lucrării fiind SC C. SCS.

Lucrările ce au format obiectul obligațiilor asumate convențional urmau a fi executate în timp, printr-o serie de prestații succesive la sfârșitul fiecărei etape fiind încheiate procese-verbale de recepție, termenele fixate pentru executarea lucrărilor fiind de natură a exclude condiția simultaneității executării obligațiilor.

Așadar, deși contractul de subantrepriză în cauză este un contract sinalagmatic, deși obligațiile părților sunt reciproce și interdependente, acestea nu au temei pentru a invoca excepția de neexecutare a contractului, întrucât nu este îndeplinită condiția simultaneității acestora.

Nefondată este și critica subsumată de recurenta-reclamantă motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care vizează interpretarea și aplicarea legii de către instanța de apel cu privire la condițiile pentru angajare a răspunderii contractuale prevăzute de art. 1073 C. civ.

Este de reținut caracterul redundant al argumentației aduse în sprijinul acestei critici, recurenta-pârâtă readucând în discuție aspecte pe care le-a invocat, într-o altă formulare, în cadrul criticii vizând analiza instanței de apel cu privire la excepția de neexecutare a contractului.

În examinarea condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii, contractuale instanța de apel a avut în vedere, în mod judicios, faptul că, în ceea ce privește acest tip de răspundere, obiectul probei constă în stabilirea culpei contractuale și a întinderii prejudiciului în ceea ce privește obligațiile strict asumate contractual de părți.

Sub acest aspect, în mod legal, instanța de control judiciar, admițând apelul, a admis în parte acțiunea constatând că se impune angajarea răspunderii contractuale a recurentei-pârâte pentru lucrările contractate și efectuate de aceasta, procentul de 15% din valoarea totală a contractului fiind stabilit ca urmare a interpretării materialului probatoriu administrat care a relevat dinamica raporturilor juridice contractuale dintre părți.

În ceea ce privește criticile vizând daunele interese pentru încălcarea obligațiilor contractuale, este de reținut că acestea nu pot fi examinate din perspectiva art. 1066 C. civ., întrucât aceste pretenții exced cadrul contractual, nefiind reglementate convențional de părți.

Concret nu s-a inserat o clauză penală în convenția încheiată de antreprenorul principal cu subantreprenorul.

Trebuie menționat că recurenta-pârâtă SC B. SRL a fost supusă procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prin Sentința nr. 248 din 21 februarie 2013 a Tribunalului Specializat Mureș.

Față de această situație, prin încheierea de la 7 martie 2013, Înalta Curte a dispus suspendarea judecății recursurilor declarate de reclamanta SC A. SRL Sântana de Mureș și de pârâta SC B. SRL Petelea în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Prin Sentința nr. 828 din 27 octombrie 2016 Tribunalul Specializat Mureș a dispus închiderea procedurii față de recurenta-pârâtă, precum și revocarea Sentinței nr. 248 din 21 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș și a descărcat administratorul judiciar și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea ei, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.

În pronunțarea acestei hotărâri instanța a avut în vedere că prin raportul de activitate depus la dosar n data de 14 septembrie 2016 administratorul judiciar al debitoarei în reorganizare, SC B. SRL, a solicitat închiderea procedurii motivat de faptul că debitoarea a achitat toate datoriile prevăzute în plan.

Față de această împrejurare, în speță, în condițiile în care pe parcursul soluționării prezentului recurs împotriva recurentei-pârâte, s-a deschis și totodată s-a finalizat procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, sunt incidente dispozițiile art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora la data confirmării unui plan de reorganizare debitorul este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cea prevăzută în plan.

Altfel spus, recurenta-reclamantă nu poate solicita plata unei creanțe anterioare deschiderii procedurii, creanță stabilită în mod definitiv în cadrul acestei proceduri speciale și achitate potrivit planului.

II. Recursul recurentei-pârâte este nefondat.

Aceasta întrucât criticile formulate de către recurenta-pârâtă SC B. SRL vizează în integralitate faptul că, în speță, au fost îndeplinite condițiile pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului de către recurenta-pârâtă împotriva recurentei-reclamante.

Aceste critici își găsesc dezlegarea în cadrul acelorași considerente, mai sus evocate, care au stat la baza respingerii argumentației aduse de recurenta-reclamantă cu privire la aceeași problemă de drept, în cadrul motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Mai mult decât atât nici recurenta-pârâtă nu poate ignora faptul că orice sumă născută din raporturi juridice anterioare deschiderii procedurii insolvenței a fost definitiv stabilită în cadrul acestei proceduri speciale.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL Sântana de Mureș împotriva Deciziei nr. 30/A din 19 martie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL Petelea împotriva Deciziei nr. 30/A din 19 martie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 martie 2017.

Procesat de GGC - CT