ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 523/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 673 din 10 iunie 2011, Tribunalul Iași - Secția civilă, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A admis acțiunea civilă formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 1.255.877 lei, cu titlu de despăgubiri.

Analizând hotărârea nr. 673 din 16 martie 2011 prin prisma motivelor invocate, tribunalul a reținut că prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a solicitat, ca în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună obligarea acestuia la plata de despăgubiri bănești în cuantum de 1.255.877 lei, reprezentând contravaloarea dreptului de creanță recunoscut în prezent de statul român asupra cotei-părți de 1/4 din valoarea imobilului compus din construcție, în prezent demolată și teren aferent în suprafață de 3098 m.p., imobil situat în municipiul Iași, județul Iași. În motivarea acestei acțiuni, s-a arătat că în condițiile Legii nr. 10/2001 a notificat Primăria județului Iași, Consiliul local Iași, cu o cerere de restituire în natură a imobilului susmenționat și de acordare de despăgubiri.

În soluționarea acestei notificări, prin dispoziția din 03 februarie 2006 Primarul municipiului Iași a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005. S-a mai arătat că notificanții vor beneficia de măsurile reparatorii ce urmează a fi stabilite în următoarele cote: 1/2 – R. D.M. și 1/2 – R.I., R.C.I. și H.B. Dosarul a fost trimis Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților unde și-a urmat cursul de soluționare la Secretariatul Comisiei Centrale, astfel că prin Raportul nr. 819 din 26 ianuarie 2006 întocmit de Comisia pentru analiza notificărilor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, imobilul a fost evaluat potrivit standardelor internaționale de evaluare, la valoarea totală de 4.982.351 lei.

Prin decizia civilă nr. 61 din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Iași - Secția civilă a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Iași pentru Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, împotriva sentinței civile nr. 673/2011 din 16 martie 2011 a Tribunalului Iași, sentință pe care o schimbat-o în tot. A respins acțiunea civilă pronunțată de reclamantul R.C. I., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamantul R.I. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata unei despăgubiri bănești, în sumă de 1255.871 lei, reprezentând contravaloarea cotei-părți ce i se cuvine cu titlu de drept de creanță. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în condițiile Legii nr. 10/2001, a notificat Primăria Iași - Consiliul local Iași, cu privire la restituirea imobilului din Iași, strada Ștefan cel Mare, sau acordarea de despăgubiri. Prin dispoziția nr. 261 din 03 februarie 2006, Primarul municipiului Iași a dispus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

S-a dispus că notificanții vor beneficia de măsurile reparatorii ce urmează a fi stabilite în următoarele cote: 1/2 – R.D.M. și 1/2 – R.I., R.C.I. și H.B. Cu toate acestea, nici până în prezent nu s-au acordat niciun fel de despăgubiri în condițiile speciale. În dovedirea susținerilor, reclamantul a depus la dosar dispoziția nr. 261 din 3 februarie 2006. Împotriva deciziei civile mai sus enunțată a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.I., pentru motive de nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. - în dezvoltarea criticilor formulate, reclamantul R.I. a susținut, în esență, să se dispună admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a D.G.F.P.J. Iași și anularea cererii de apel formulată în prezenta cauză de către D.G.F.P.J.

Iași și în numele apelantului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința păstrării în tot a sentinței civile nr. 673 din 16 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția civilă. - în secundar, în măsura în care se va trece peste excepția susmenționată, să se dispună, pe cale incidentală, admiterea excepției de neconstituționalitate și respingerea, ca nefondat, a apelului declarat în cauză, cu consecința păstrării în tot a sentinței civile nr. 673 din 16 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. 10255/99/2010. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și de actele dosarului, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul R.I.

a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata unei despăgubiri bănești, în sumă de 1.255.871 lei, reprezentând contravaloarea cotei-părți ce i se cuvine cu titlu de drept de creanță. În fapt, a arătat reclamantul în motivarea cererii că, în condițiile Legii nr. 10/2001, a notificat Primăria județului Iași - Consiliul local Iași, cu privire la restituirea imobilului din Iași, strada Ștefan cel Mare, la acordarea de despăgubiri, cererea din 19 iulie 2001 la Primăria Iași. Prin dispoziția nr. 261 din 03 februarie 2006, Primarul municipiului Iași a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

S-a dispus că notificanții vor beneficia de măsurile reparatorii ce urmează a fi stabilite în următoarele cote: 1/2 – R.D.M. și 1/2 – R.I., R.C.I. și H.B. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Iași, de reprezentant al Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța de apel în mod judicios a statuat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 67 - 68 C. proc. civ.

Instanța de apel, în mod corect a reținut că Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași a reprezentat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, încă de la judecata la fond, precizând că împuternicirea de reprezentare în dosarul nr. 10255/99/2010 i-a fost dată de Ministerul Finanțelor Publice cu actul din 10 ianuarie 2011. Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași s-a apărat la fond, invocând excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii. Mai mult, la data de 23 februarie 2012, Statul Român, apelant în faza de apel, și-a fundamentat aceste două excepții și pe prevederile Deciziei nr. 27 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României.

Prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă. În aceeași hotărâre s-a stabilit că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, cum este cazul în speță, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.

Instanța supremă a statuat că atâta vreme cât, pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială. În ceea ce privește concordanța dintre legea specială și Convenția Europeană, instanța supremă a constatat că jurisprudența C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.

Astfel, în Cauza Păduraru contra României s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate de stat sau acordarea de despăgubiri. În această materie, statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005. Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Așadar, pentru cele reținute mai sus, înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul R.I., împotriva deciziei civile nr. 61 din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași - secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva deciziei civile nr. 61 din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă, Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013