ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3622/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3973 din 6 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., ca neîntemeiată, și a respins acțiunea formulată de reclamantul D.V.I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.A.I. este neîntemeiată, deoarece obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Deciziei de imputație nr. 150491 din 19 februarie 2010, emisă de conducerea I.G.P.R., cât și revocarea Hotărârii nr. 70 din 20 august 2010, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I.

Prin urmare, unul din capetele de cerere al acțiunii îl reprezintă revocarea hotărârii emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I., astfel încât nu se poate susține lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât, care este emitentul actului administrativ contestat, în speță hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. Pe fond, curtea de apel a reținut că I.G.P.R.,ca autoritate contractantă, a încheiat cu SC P. SA un contract de prestări de servicii, și nu unul de furnizare de produse petroliere, așa cum greșit consideră reclamantul. Prin H.G. nr. 649/2009 și O.U.G. nr. 67/2009, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus ca M.A.I. să primească gratuit o cantitate de combustibil de la rezervele de stat pentru care a rămas să fie plătită acciza și TVA la o dată ulterioară prin derogare de la prevederile Codului fiscal.

Modalitatea de alimentare cu carburanți fiind cea a cardurilor, s-a făcut și o instruire cu privire la tipul de carburant care a fost repartizat, cât și cu privire la stațiile unde trebuia efectuată alimentarea, așa cum rezultă din adresele emise la 20 noiembrie 2009 către toți conducătorii auto din cadrul aparatului central, Adresele din 28 octombrie 2009 și din 29 octombrie 2009, aflate la dosar. Urmare a Notei raport nr. 120597/C-SI din 8 ianuarie 2010, s-a dispus constituirea unei comisii pentru efectuarea cercetărilor administrative la nivelul I.G.P.R. în ce privește paguba produsă ca urmare a alimentărilor accidentale cu carburant de alt tip sau de la alte stații decât cele prevăzute în contractele încheiate cu SC P. SA, așa cum s-a menționat mai sus.

Pentru recuperarea prejudiciului s-a emis Decizia de imputare ce face obiectul acțiunii de față cu nr. 150491 din 19 februarie 2010. Prin Hotărârea Comisiei de soluționare a contestațiilor nr. 151174 din 30 aprilie 2010 contestația reclamantului a fost respinsă ca nefondată, iar prin Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din M.A.I. nr. 70/2010 s-a dispus menținerea titlului executoriu emis pe numele reclamantului, în speță decizia de imputare. Instanța de fond a mai apreciat că nu pot fi reținute susținerile reclamantului referitoare la împrejurarea că a fost nevoit să alimenteze autoturismul cu carburant deoarece se afla în misiune cu autoturismul de serviciu deoarece alimentarea s-a făcut în afara contractelor existente și încheiate de I.G.P.R.

cu SC P. SA. În speță, sunt aplicabile și prevederile IMI nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, potrivit cărora folosirea carburantului în interes de serviciu nu-l exonerează de răspunderea materială. Pe de altă parte, în luna decembrie 2009 nu se epuizaseră cantitățile de carburant puse la dispoziția I.G.P.R. de către Guvernul României și pentru acest motiv nu se poate justifica alimentarea autoturismelor de serviciu cu cantități suplimentare de carburant, depășindu-se astfel cheltuielile aprobate, cu atât mai mult cu cât reclamantul făcea parte din cadrul Serviciului de Logistică al I.G.P.R., având atribuții esențiale în încheierea și derularea contractelor de prestări de servicii, deși fusese instruit pe bază de semnătură referitor la condițiile de utilizare a cardului de alimentare.

De asemenea, nu s-a dovedit în ce constă urgența invocată de reclamant sau cazul de forță majoră care l-a motivat să alimenteze cu carburant de la o altă stație P. decât cele prevăzute în contract. De altfel, reclamantul a și recunoscut prin declarația scrisă că a fost instruit cu privire la folosirea cardului pentru alimentarea cu carburant, dând explicații în scris și Comisiei de cercetare administrativă la 11 februarie 2010. Nu pot fi susținute cele invocate de reclamant în sensul că ar fi fost privat de dreptul de apărare deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, acesta a fost ascultat și a dat explicații în scris Comisiei de cercetare.

Împotriva Sentinței civile nr. 3973 din data de 6 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul D.V.I., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii plângerii sale, așa cum a fost formulată. Reclamantul a învederat, prin motivele cererii de recurs, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece, deși în drept este întemeiată și motivată, nu face referire și nu reține actele depuse de către recurent în vederea reținerii cazului de forță majoră, care îl punea în situația de a nu mai putea continua misiunea.

Se mai susține de către recurent că a alimentat autoturismul cu care se afla în misiune cu același tip de carburant specificat în contractele de prestări servicii încheiate între Inspectoratul General al Poliției Române și SC P. SA, iar valoarea acestuia se încadra în limitele aprobate și stabilite prin contract, însă prima instanță reține faptul că suma din bonul depus era mai mare cu câțiva bani decât suma care ar fi trebuit să o plătească la una din stațiile agreate, situație în care ar fi trebuit să i se impute doar diferența dintre suma reținută în bonul atașat la foaia de parcurs a misiunii și suma care ar fi trebuit să fie plătită la oricare altă stație P., având în vedere că recurentul a alimentat tot la o stație P., dar care nu se afla între cele din contractul de prestări servicii.

Recurentul solicită a se avea în vedere că prin Hotărârea nr. 49/2010 a Comisiei de Jurisdicție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor s-a desființat Hotărârea nr. 151.174 din 30 aprilie 2010 și s-a anulat decizia de imputare, soluția instanței de fond acoperind abuzul Inspectoratului General al Poliției Rutiere săvârșit prin Hotărârea nr. 70/2010. În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ.

În cauză au depus întâmpinare intimații Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu motivarea, în esență, că nu există prevederi legale sau contractuale care să permită recurentului achiziționarea în mod discreționar a unor bunuri și servicii, chiar și în situația folosirii acestora în interes de serviciu, cu excepția contractelor existente la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, anume Contractele nr. 112.714 din 11 septembrie 2009 și nr. 114.591 din 10 noiembrie 2009, încheiate cu SC P. SA.

Faptul că reclamantul a folosit carburantul respectiv în interes de serviciu, în timp ce efectua o misiune ordonată nu poate constitui un motiv de exonerare de răspundere materială pentru inexistența prejudiciului, Inspectoratul General al Poliției Române achitând contravaloarea carburantului alimentat în alte condiții decât cele prevăzute în contractele menționate, în contextul în care această unitate beneficia de combustibil gratuit pus la dispoziție de rezervele de stat. Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În mod întemeiat, prin sentința recurată, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor și a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D.V.I.

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române având ca obiect anularea Hotărârii nr. 70 din data de 20 august 2010, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrațiilor și Internelor și anularea Deciziei de imputare nr. 150.491 din 19 februarie 2010, emisă de Inspectorul General al Poliției Române.

Se constată că prin art. 1 pct. 11 din Decizia de imputare nr. 150.491 din data de 19 februarie 2010, emisă de Inspectorul General al Poliției Române, chestorul principal de poliție P.T., i s-a imputat reclamantului D.V.I., comisar șef de poliție, suma de 192,26 RON, reprezentând cota-parte din paguba de 2.561,13 lei produsă unității în perioada 24 octombrie 2009 - 29 decembrie 2009. La baza Deciziei de imputare sus-menționată a stat Procesul-verbal nr. 150.491 din data de 19 februarie 2010, încheiat de Comisia de cercetare administrativă din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române cu ocazia cercetării administrative, efectuată în perioada de la 9 februarie 2010 până la 19 februarie 2010 pentru recuperarea pagubei produse de personalul propriu (posesori/utilizatori de P. Carduri) din cadrul aparatului central al Inspectoratului General al Poliției Române generate urmare a prestațiilor accidentale ce au rezultat din derularea Contractelor de prestare servicii nr. 112.714 din 11 septembrie 2009 și nr. 114.591 din 10 noiembrie 2009, de "Preluare, distribuție și alimentare a autovehiculelor aflate în asigurarea logistică a unităților de poliție, cu combustibil repartizat I.G.P.R.

de către A.N.R.S. pe bază de carduri", încheiate cu SC P. SA. Prin Hotărârea nr. 49 din data de 6 iulie 2010 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a fost admisă plângerea formulată de D.V.I. împotriva Hotărârii nr. 151.174 din 30 aprilie 2010, emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu consecința desființării hotărârii atacate și a anulării Deciziei de imputare nr. 150.491 din 19 februarie 2010 în ceea ce-l privea pe petent, cu motivarea că în sarcina recurentului nu poate fi reținută producerea niciunei pagube în condițiile în care acesta a folosit combustibilul în interes de serviciu în timp ce se afla în misiune cu autoturismul de serviciu și a prezentat documente ce au atestat atât alimentarea cu combustibilul ce face obiectul imputației, cât și respectarea itinerarului ce făcea obiectul misiunii.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 70 din data de 20 august 2010, aceeași Comisie de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrațiilor și Internelor, în temeiul prevederilor art. 35 alin. (3) din O.G.

nr. 121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, a admis cererea de revizuire a Hotărârii nr. 49 din 6 iulie 2010, formulată de inspectorul general al Poliției Române, chestorul principal de poliție P.T., a desființat Hotărârea nr. 49/2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor și a menținut titlul executoriu emis pe numele reclamantului D.V.I., cu motivarea că în cazul în discuție, respectiv al carburantului aflat în proprietatea Inspectoratului General al Poliției Române ca urmare a punerii la dispoziție de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și livrat de SC P. SA, se plăteau doar serviciile de preluare, transport și distribuție, produsul (benzina și motorina) era gratuit, iar acciza și taxa pe valoarea adăugată urmau a fi plătite până la sfârșitul lunii iunie 2011, pe când în cazul alimentărilor accidentale se factura prețul întreg al carburantului, din ziua respectivă de la pompă, preț în care era inclus prețul produsului, precum și acciza și taxa pe valoarea adăugată aferente produsului aflat în proprietatea SC P. SA.

Este necontestat că, prin H.G. nr. 649/2009 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de combustibil care vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Administrației și Internelor, și prin O.U.G. nr. 67/2009 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de petrol pentru turboreactoare, care vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Administrației și Internelor, precum și pentru stabilirea regimului taxei pe valoarea adăugată și al accizelor pentru unele cantități de combustibil, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că Ministerul Administrației și Internelor va primi gratuit o cantitate de combustibil de la rezervele de stat, pentru care trebuia să plătească doar acciza și taxa pe valoarea adăugată la o dată ulterioară, prin derogare de la prevederile Codului fiscal.

O parte din cantitățile de carburant acordate Ministerului Administrației și Internelor din rezerva de stat au fost repartizate Poliției Române, această instituție derulând o serie de proceduri de achiziție publică pentru a încheia contracte de prestări de servicii de "preluare, distribuție și alimentare a autovehiculelor aflate în asigurarea logistică a unităților de poliție, cu combustibil repartizat Inspectoratului General al Poliției Române de către A.N.R.S.

pe bază de carduri". S-a probat în litigiu că reclamantul, la primirea cardului de alimentare, anterior efectuării misiunii, a fost instruit pe bază de semnătură cu privire la modul și condițiile de utilizarea a acestuia, precum și cu privire la faptul că nu avea dreptul să alimenteze decât la stațiile prevăzute în anexele la Contractele de prestări servicii nr. 112.714 din 11 septembrie 2009 și nr. 114.591 din 10 noiembrie 2009, încheiate de Inspectoratul General al Poliției Române și SC P. SA și numai cu carburant primit de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat.

Împrejurarea că recurentul a achiziționat carburant de la SC P. SA, chiar în interes de serviciu, în cadrul unei misiuni ordonate, în afara condițiilor stipulate în Contractele de prestări de servicii nr. 112.714 din 11 septembrie 2009 și nr. 114.591 din 10 noiembrie 2009 încheiate de Inspectoratul General al Poliției Române și SC P. SA nu poate constitui un motiv de exonerare de răspundere materială pentru inexistența prejudiciului, în condițiile în care, pe de o parte, cantitățile puse la dispoziție în mod gratuit de către Guvernul României nu erau epuizate în luna decembrie 2009 și astfel nu se putea justifica alimentarea autoturismelor Poliției Române cu cantități suplimentare de carburant aparținând SC P. SA (cu privire la care plata - incluzând contravaloarea carburantului, precum și a accizei și a taxei pe valoarea adăugată - trebuia realizată integral într-un termen de 60/30 de zile), și, pe de altă parte, nu a fost probată situația de forță majoră invocată de reclamant.

În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul D.V.I. împotriva Sentinței civile nr. 3973 din data de 6 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.V.I. împotriva Sentinței civile nr. 3973 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2012 Procesat de GGC - AZ