ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3622/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3622/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 3973 din 6 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a M.A.I., ca neîntemeiată, și a respins acțiunea

formulată de reclamantul D.V.I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

pârâtul M.A.I. este neîntemeiată, deoarece obiectul cererii de chemare în

judecată îl reprezintă anularea Deciziei de imputație nr. 150491 din 19

februarie 2010, emisă de conducerea I.G.P.R., cât și revocarea Hotărârii nr. 70

din 20 august 2010, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

M.A.I.

Prin urmare, unul din capetele de cerere al

acțiunii îl reprezintă revocarea hotărârii emisă de Comisia de Jurisdicție a

Imputațiilor din cadrul M.A.I., astfel încât nu se poate susține lipsa

calității procesuale pasive a acestui pârât, care este emitentul actului

administrativ contestat, în speță hotărârea Comisiei de Jurisdicție a

Imputațiilor din cadrul M.A.I.

Pe fond, curtea de apel a reținut că

I.G.P.R.,ca autoritate contractantă, a încheiat cu SC P. SA un contract de

prestări de servicii, și nu unul de furnizare de produse petroliere, așa cum

greșit consideră reclamantul.

Prin H.G. nr. 649/2009 și O.U.G. nr. 67/2009,

cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus ca M.A.I. să primească

gratuit o cantitate de combustibil de la rezervele de stat pentru care a rămas

să fie plătită acciza și TVA la o dată ulterioară prin derogare de la

prevederile Codului fiscal.

Modalitatea de alimentare cu carburanți fiind

cea a cardurilor, s-a făcut și o instruire cu privire la tipul de carburant

care a fost repartizat, cât și cu privire la stațiile unde trebuia efectuată

alimentarea, așa cum rezultă din adresele emise la 20 noiembrie 2009 către toți

conducătorii auto din cadrul aparatului central, Adresele din 28 octombrie 2009

și din 29 octombrie 2009, aflate la dosar.

Urmare a Notei raport nr. 120597/C-SI din 8

ianuarie 2010, s-a dispus constituirea unei comisii pentru efectuarea

cercetărilor administrative la nivelul I.G.P.R. în ce privește paguba produsă

ca urmare a alimentărilor accidentale cu carburant de alt tip sau de la alte

stații decât cele prevăzute în contractele încheiate cu SC P. SA, așa cum s-a

menționat mai sus.

Pentru recuperarea prejudiciului s-a emis

Decizia de imputare ce face obiectul acțiunii de față cu nr. 150491 din 19

februarie 2010.

Prin Hotărârea Comisiei de soluționare a

contestațiilor nr. 151174 din 30 aprilie 2010 contestația reclamantului a fost

respinsă ca nefondată, iar prin Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a

Imputațiilor din M.A.I. nr. 70/2010 s-a dispus menținerea titlului executoriu

emis pe numele reclamantului, în speță decizia de imputare.

Instanța de fond a mai apreciat că nu pot fi

reținute susținerile reclamantului referitoare la împrejurarea că a fost nevoit

să alimenteze autoturismul cu carburant deoarece se afla în misiune cu

autoturismul de serviciu deoarece alimentarea s-a făcut în afara contractelor

existente și încheiate de I.G.P.R. cu SC P. SA.

În speță, sunt aplicabile și prevederile IMI

nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele

produse, potrivit cărora folosirea carburantului în interes de serviciu nu-l

exonerează de răspunderea materială.

Pe de altă parte, în luna decembrie 2009 nu

se epuizaseră cantitățile de carburant puse la dispoziția I.G.P.R. de către

Guvernul României și pentru acest motiv nu se poate justifica alimentarea

autoturismelor de serviciu cu cantități suplimentare de carburant, depășindu-se

astfel cheltuielile aprobate, cu atât mai mult cu cât reclamantul făcea parte

din cadrul Serviciului de Logistică al I.G.P.R., având atribuții esențiale în

încheierea și derularea contractelor de prestări de servicii, deși fusese

instruit pe bază de semnătură referitor la condițiile de utilizare a cardului de

alimentare.

De asemenea, nu s-a dovedit în ce constă

urgența invocată de reclamant sau cazul de forță majoră care l-a motivat să

alimenteze cu carburant de la o altă stație P. decât cele prevăzute în

contract.

De altfel, reclamantul a și recunoscut prin declarația

scrisă că a fost instruit cu privire la folosirea cardului pentru alimentarea

cu carburant, dând explicații în scris și Comisiei de cercetare administrativă

la 11 februarie 2010.

Nu pot fi susținute cele invocate de

reclamant în sensul că ar fi fost privat de dreptul de apărare deoarece, așa

cum s-a arătat mai sus, acesta a fost ascultat și a dat explicații în scris

Comisiei de cercetare.

Împotriva Sentinței civile nr. 3973 din data

de 6 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

reclamantul D.V.I., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de

atac și modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii

plângerii sale, așa cum a fost formulată.

Reclamantul a învederat, prin motivele

cererii de recurs, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică

deoarece, deși în drept este întemeiată și motivată, nu face referire și nu

reține actele depuse de către recurent în vederea reținerii cazului de forță

majoră, care îl punea în situația de a nu mai putea continua misiunea.

Se mai susține de către recurent că a

alimentat autoturismul cu care se afla în misiune cu același tip de carburant

specificat în contractele de prestări servicii încheiate între Inspectoratul

General al Poliției Române și SC P. SA, iar valoarea acestuia se încadra în

limitele aprobate și stabilite prin contract, însă prima instanță reține faptul

că suma din bonul depus era mai mare cu câțiva bani decât suma care ar fi

trebuit să o plătească la una din stațiile agreate, situație în care ar fi

trebuit să i se impute doar diferența dintre suma reținută în bonul atașat la

foaia de parcurs a misiunii și suma care ar fi trebuit să fie plătită la

oricare altă stație P., având în vedere că recurentul a alimentat tot la o

stație P., dar care nu se afla între cele din contractul de prestări servicii.

Recurentul solicită a se avea în vedere că

prin Hotărârea nr. 49/2010 a Comisiei de Jurisdicție din cadrul Ministerului Administrației

și Internelor s-a desființat Hotărârea nr. 151.174 din 30 aprilie 2010 și s-a

anulat decizia de imputare, soluția instanței de fond acoperind abuzul

Inspectoratului General al Poliției Rutiere săvârșit prin Hotărârea nr.

70/2010.

În drept, recursul este întemeiat pe

dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ.

În cauză au depus întâmpinare intimații

Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției

Române, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu motivarea, în esență,

că nu există prevederi legale sau contractuale care să permită recurentului

achiziționarea în mod discreționar a unor bunuri și servicii, chiar și în

situația folosirii acestora în interes de serviciu, cu excepția contractelor

existente la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, anume

Contractele nr. 112.714 din 11 septembrie 2009 și nr. 114.591 din 10 noiembrie

2009, încheiate cu SC P. SA. Faptul că reclamantul a folosit carburantul

respectiv în interes de serviciu, în timp ce efectua o misiune ordonată nu

poate constitui un motiv de exonerare de răspundere materială pentru

inexistența prejudiciului, Inspectoratul General al Poliției Române achitând

contravaloarea carburantului alimentat în alte condiții decât cele prevăzute în

contractele menționate, în contextul în care această unitate beneficia de

combustibil gratuit pus la dispoziție de rezervele de stat.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod întemeiat, prin sentința recurată, a

fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Administrației și Internelor și a fost respinsă acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamantul D.V.I. în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției

Române având ca obiect anularea Hotărârii nr. 70 din data de 20 august 2010,

emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului

Administrațiilor și Internelor și anularea Deciziei de imputare nr. 150.491 din

19 februarie 2010, emisă de Inspectorul General al Poliției Române.

Se constată că prin art. 1 pct. 11 din

Decizia de imputare nr. 150.491 din data de 19 februarie 2010, emisă de

Inspectorul General al Poliției Române, chestorul principal de poliție P.T., i

s-a imputat reclamantului D.V.I., comisar șef de poliție, suma de 192,26 RON,

reprezentând cota-parte din paguba de 2.561,13 lei produsă unității în perioada

24 octombrie 2009 - 29 decembrie 2009. La baza Deciziei de imputare

sus-menționată a stat Procesul-verbal nr. 150.491 din data de 19 februarie

2010, încheiat de Comisia de cercetare administrativă din cadrul

Inspectoratului General al Poliției Române cu ocazia cercetării administrative,

efectuată în perioada de la 9 februarie 2010 până la 19 februarie 2010 pentru

recuperarea pagubei produse de personalul propriu (posesori/utilizatori de P.

Carduri) din cadrul aparatului central al Inspectoratului General al Poliției

Române generate urmare a prestațiilor accidentale ce au rezultat din derularea

Contractelor de prestare servicii nr. 112.714 din 11 septembrie 2009 și nr.

114.591 din 10 noiembrie 2009, de "Preluare, distribuție și alimentare a

autovehiculelor aflate în asigurarea logistică a unităților de poliție, cu

combustibil repartizat I.G.P.R. de către A.N.R.S. pe bază de carduri",

încheiate cu SC P. SA.

Prin Hotărârea nr. 49 din data de 6 iulie

2010 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor a fost admisă plângerea formulată de D.V.I.

împotriva Hotărârii nr. 151.174 din 30 aprilie 2010, emisă de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției

Române, cu consecința desființării hotărârii atacate și a anulării Deciziei de

imputare nr. 150.491 din 19 februarie 2010 în ceea ce-l privea pe petent, cu

motivarea că în sarcina recurentului nu poate fi reținută producerea niciunei

pagube în condițiile în care acesta a folosit combustibilul în interes de

serviciu în timp ce se afla în misiune cu autoturismul de serviciu și a

prezentat documente ce au atestat atât alimentarea cu combustibilul ce face

obiectul imputației, cât și respectarea itinerarului ce făcea obiectul

misiunii.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 70 din data de

20 august 2010, aceeași Comisie de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

Ministerului Administrațiilor și Internelor, în temeiul prevederilor art. 35

alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, a admis

cererea de revizuire a Hotărârii nr. 49 din 6 iulie 2010, formulată de

inspectorul general al Poliției Române, chestorul principal de poliție P.T., a

desființat Hotărârea nr. 49/2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor și a menținut

titlul executoriu emis pe numele reclamantului D.V.I., cu motivarea că în cazul

în discuție, respectiv al carburantului aflat în proprietatea Inspectoratului

General al Poliției Române ca urmare a punerii la dispoziție de către

Administrația Națională a Rezervelor de Stat și livrat de SC P. SA, se plăteau

doar serviciile de preluare, transport și distribuție, produsul (benzina și

motorina) era gratuit, iar acciza și taxa pe valoarea adăugată urmau a fi

plătite până la sfârșitul lunii iunie 2011, pe când în cazul alimentărilor

accidentale se factura prețul întreg al carburantului, din ziua respectivă de

la pompă, preț în care era inclus prețul produsului, precum și acciza și taxa

pe valoarea adăugată aferente produsului aflat în proprietatea SC P. SA.

Este necontestat că, prin H.G. nr. 649/2009

privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de

combustibil care vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Administrației

și Internelor, și prin O.U.G. nr. 67/2009 privind aprobarea scoaterii din

rezervele de stat a unor cantități de petrol pentru turboreactoare, care vor fi

acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului

Administrației și Internelor, precum și pentru stabilirea regimului taxei pe

valoarea adăugată și al accizelor pentru unele cantități de combustibil, cu

modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că Ministerul

Administrației și Internelor va primi gratuit o cantitate de combustibil de la

rezervele de stat, pentru care trebuia să plătească doar acciza și taxa pe

valoarea adăugată la o dată ulterioară, prin derogare de la prevederile Codului

fiscal.

O parte din cantitățile de carburant acordate

Ministerului Administrației și Internelor din rezerva de stat au fost

repartizate Poliției Române, această instituție derulând o serie de proceduri

de achiziție publică pentru a încheia contracte de prestări de servicii de

"preluare, distribuție și alimentare a autovehiculelor aflate în

asigurarea logistică a unităților de poliție, cu combustibil repartizat

Inspectoratului General al Poliției Române de către A.N.R.S. pe bază de

carduri". S-a probat în litigiu că reclamantul, la primirea cardului de

alimentare, anterior efectuării misiunii, a fost instruit pe bază de semnătură

cu privire la modul și condițiile de utilizarea a acestuia, precum și cu

privire la faptul că nu avea dreptul să alimenteze decât la stațiile prevăzute

în anexele la Contractele de prestări servicii nr. 112.714 din 11 septembrie

2009 și nr. 114.591 din 10 noiembrie 2009, încheiate de Inspectoratul General

al Poliției Române și SC P. SA și numai cu carburant primit de la Administrația

Națională a Rezervelor de Stat.

Împrejurarea că recurentul a achiziționat

carburant de la SC P. SA, chiar în interes de serviciu, în cadrul unei misiuni

ordonate, în afara condițiilor stipulate în Contractele de prestări de servicii

nr. 112.714 din 11 septembrie 2009 și nr. 114.591 din 10 noiembrie 2009

încheiate de Inspectoratul General al Poliției Române și SC P. SA nu poate

constitui un motiv de exonerare de răspundere materială pentru inexistența

prejudiciului, în condițiile în care, pe de o parte, cantitățile puse la

dispoziție în mod gratuit de către Guvernul României nu erau epuizate în luna

decembrie 2009 și astfel nu se putea justifica alimentarea autoturismelor

Poliției Române cu cantități suplimentare de carburant aparținând SC P. SA (cu

privire la care plata - incluzând contravaloarea carburantului, precum și a

accizei și a taxei pe valoarea adăugată - trebuia realizată integral într-un termen

de 60/30 de zile), și, pe de altă parte, nu a fost probată situația de forță

majoră invocată de reclamant.

În raport de cele mai sus arătate,

constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că

este legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond, urmează a se

dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea

ca nefondat a recursului declarat de reclamantul D.V.I. împotriva Sentinței

civile nr. 3973 din data de 6 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.V.I.

împotriva Sentinței civile nr. 3973 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20

septembrie 2012

Procesat

de GGC - AZ