ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3422/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Cererea de recurs

Recurenta

G.L.D. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 1046 din 20 noiembrie 2011 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea cererii a susținut că Hotărârea

nr. 1046/2011 a Plenului C.S.M. este nelegală, deoarece îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 61 din Legea nr. 303/2004 pentru a fi numită în funcția de

judecător la Tribunalul București.

Recurenta a arătat că a susținut un interviu

în fața secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care

a constatat faptul că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi

numită în funcția de judecător, fiind emisă Hotărârea nr. 1019 din 20 decembrie

2011.

A precizat că Hotărârea Plenului C.S.M. prin

care s-a respins cererea de numire în funcția de judecător a fost emisă cu

exces de putere.

Cu privire la criteriul referitor la volumul

de activitate, respectiv numărul de dosare pe procuror/judecător, încărcătura

pe judecător la nivelul Curții de Apel București și Tribunalului București era

de aproximativ 529 dosare și 929 dosare, net superior celui de 243,82 lucrări

și 10,23 dosare pe an înregistrate la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

A precizat că are o vechime în magistratură,

ca procuror, de 13 ani și 7 luni, din care 7 ani și 6 luni cu grad profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește situația posturilor

vacante la 1 decembrie 2011, publicată pe site-ul Consiliului Superior al

Magistraturii, la data formulării cererii existau 6 posturi vacante.

A mai susținut recurenta că din interpretarea

sintagmei „pot fi numiți”, care se regăsește în cuprinsul art. 61 alin. (1) din

Legea nr. 303/2004, rezultă că magistrații care formulează cereri de transfer

au dreptul la o aplicare justă a marjei de apreciere de către autoritatea

decidentă și în cadrul acesteia, în condițiile întrunirii tuturor criteriilor,

formularea unei cereri de transfer este un drept și nu o vocație.

Superior al Magistraturii

Intimatul a solicitat respingerea recursului,

a arătat că la soluționarea cererii s-au avut în vedere schemele de posturi la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, schemele de posturi

la instanțele unde s-a solicitat numirea; gradul de ocupare a schemelor și

încărcătura pe procuror și judecător.

S-au avut în vedere și dispozițiile art. 23

alin. (1

1

) din Regulamentul aprobat prin H.P.C.S.M. nr. 193/2006,

motivele de ordin profesional, complexitatea activității desfășurate la

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, numărul mare de

lucrări/procuror înregistrate în perioada de referință analizată prin raportare

la volumul de activitate existent la Curtea de Apel București și Tribunalul București

în vederea asigurării unui echilibru în buna funcționare a instanțelor și

parchetelor.

A precizat intimatul că numirea în funcția de

judecător sau procuror nu constituie un drept, ci o vocație, propunerea este de

competența exclusivă a C.S.M., context în care trebuie asigurat un echilibru

între interesul general și cel particular al judecătorului sau al procurorului

care solicită aprobarea cererii de numire.

Înalta Curte, examinând recursul,

întâmpinarea, probele cauzei și legislația aplicabilă, constată că recursul

este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

Recurenta a solicitat transferul din funcția

de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca

judecător la Tribunalul București.

Prin Hotărârea nr. 1019 din 20 decembrie

2011, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a

constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 61 din Legea nr. 303/2004

pentru numirea acesteia în funcția de judecător, atât Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și Curtea de Apel București și

Tribunalul București au comunicat avizul favorabil pentru numirea recurentei ca

judecător.

În aceste circumstanțe factuale, care atestă

îndeplinirea tuturor cerințelor legii pentru transferul solicitat de recurentă,

hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii este adoptată cu exces de

putere, după cum vom explica mai jos.

În cauză, intimatul a pus în discuție

oportunitatea numirii în funcția de judecător a recurentei, în raport de

motivele invocate prin întâmpinare.

Trebuie precizat că oportunitatea este o

dimensiune a legalității și se subsumează acesteia.

Înalta Curte arată că prin legalitatea unui

act se înțelege conformarea acestuia cu legile, precum și cu alte acte

normative cu forță juridică superioară, iar oportunitatea se manifestă sub

forma dreptului de apreciere al autorității care emite actul.

Limitele dreptului de apreciere al unei

autorități sunt determinate prin conținutul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea

nr. 554/2004 care definește excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de

apreciere al unei autorități publice prin încălcarea drepturilor și

libertăților cetățenilor.

În cazul transferului judecătorilor sau

procurorilor, dreptul este reglementat de art. 61 din Legea nr. 303/2004, text

care cuprinde și condițiile în care se poate efectua transferul.

Îndeplinirea condițiilor legii nu a fost

contestată de intimat, ci dimpotrivă, Hotărârea nr. 1019/2011 a secției pentru

judecători a confirmat dreptul recurentei de a fi transferată ca judecător.

Mai mult, autoritățile judiciare implicate în

procedură, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Curtea de Apel București și Tribunalul București și-au exprimat acordul cu

privire la transfer. Interesul public invocat de intimat nu este susținut de

probele cauzei, volumul de activitate în cadrul parchetului unde funcționa

recurenta nefiind de natură a justifica refuzul transferului, volumul de

activitate fiind mai mare la instanțe.

Dimpotrivă, avizul pozitiv al parchetului

demonstrează că prin transferul recurentei nu este afectată activitatea

acestuia.

De asemenea, chiar la data soluționării

prezentului recurs, la Tribunalul București existau 4 posturi vacante, din care

3 temporar vacante, așadar exista un post definitiv și efectiv vacant.

În aceste circumstanțe, respectiv volumul de

activitate mai mare la instanțe decât la parchet, avizul favorabil al

parchetului, precum și al Curții de Apel București și al Tribunalului București

și existența unor posturi vacante demonstrează că intimatul a exercitat dreptul

de apreciere cu încălcarea dreptului recurentei de a fi transferată ca

judecător, aceasta îndeplinind toate condițiile legii.

Hotărârea atacată este emisă cu exces de putere,

așa cum s-a explicat mai sus, ceea ce conduce la nelegalitatea acesteia, având

ca și consecință vătămarea dreptului.

Față de cele menționate, în temeiul art. 29

alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, modificată și completată,

recursul va fi admis, sens în care va fi anulată hotărârea recurată.

Urmează să fie obligat intimatul, în temeiul

art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să emită o hotărâre

prin care să dispună numirea în funcția de judecător a recurentei la una din instanțele

care a acordat avizul favorabil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.L.D. împotriva

Hotărârii nr. 1046 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 1046 din 20 decembrie

2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Obligă intimatul Consiliul Superior al

Magistraturii să emită o nouă hotărâre, prin care să aprobe cererea de numire a

recurentei G.L.D. în funcția de judecător la Tribunalul București și să emită

propunere în acest sens Președintelui României.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

iulie 2012.

Procesat

de GGC - AZ