ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 285/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24 ianuarie 2012, sub nr. 612/2/2012, reclamantul M.R. prin S.V.A.D.E. în contradictoriu cu pârâta A.N.S.P.S.A. a formulat cerere de suspendare a executării Ordinului ANSVSA nr. 350 din 18 ianuarie 2012 privind pe M.R., până la pronunțarea instanței de fond ce va fi investită cu soluționarea cererii privind anularea acestui act și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 C.proC. civ. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin actul în cauză, liderului sindical reprezentat i-a fost dispusă schimbarea locului și felului muncii, prin detașare, la o instituție subordonata (DSVSA Teleorman) aflată la cca.

90 km distanță de localitatea de reședința. Dl. M.R. a fost pus în imposibilitatea desfășurării activității și mandatului sindical acordat de către membrii de sindicat angajați ai instituției care a dispus delegarea, respectiv ANSVSA. Ordinul nu prezintă în nici un mod motivele care au stat la baza elaborării și emiterii sale, nesocotind astfel prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. De asemenea, a precizat că prin actul administrativ contestat nu s-au stabilit în concret drepturile salariale și de delegare de care urmează să beneficieze persoana detașată. Față de aspectele de mai sus, a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării ordinului.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că au fost respectate condițiile legale pentru a se dispune detașarea, în cauză nefiind aplicabilă teza a II-a a art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, ce are în vedere situația în care detașarea se face de pe o funcție publică de execuție pe o funcție publică de conducere. Prin sentința civilă nr. 1100 din 17 februarie 2012 a Curții de Apel București, Secția a VIII contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea și, pe cale de consecință, s-a dispus suspendarea executării Ordinului ANSVSA nr. 350 DIN 18 ianuarie 2012 până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ unilateral.

În ceea ce privește condiția existenței cazului bine justificat, instanța de fond a reținut că actul administrativ nu respecta condițiile subînțelese din dispozițiile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici: modificarea raporturilor de serviciu nu a fost motivată expres, nefiind indicat niciunul dintre motivele legale ce pot fi invocate și care să fie incident în cauză. Totodată, s-a constatat că actul administrativ nu respecta condițiile subînțelese din dispozițiile art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. S-a mai reținut, totodată, că prin actul administrativ din cauză, reclamantul a fost pus în imposibilitatea desfășurării activității și mandatului acordat de către membrii de sindicat angajați ai pârâtei, fiindu-i practic imposibil să gestioneze interesele acestora de la distanța instituției unde a fost detașat față de sediul sindicatului.

Mai mult, actul administrativ nu îndeplinește nici condiția stabilita prin dispozițiile art. 45 din Legea nr. 53/2003 cu care se completează prevederile Legii nr. 188/1999. Modificarea felului muncii din șef serviciu al Serviciului control din cadrul D.A.T.C. al ANSVSA în șef serviciu al Serviciului de inspecții la nivelul unei instituții teritoriale subordonate, s-a făcut fără acordul persoanei în cauză. În ceea ce privește condiția iminenței pagubei, instanța a reținut că drepturile bănești aferente detașării nu au fost stabilite prin actul de detașare nici în privința cuantumului lor propriu-zis și nici în privința metodologiei de individualizare, astfel că persoana detașată urmează să suporte personal aceste costuri care în mod firesc intrau în sarcina angajatorului.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta A.N.S.V.P.S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atât sub aspectul cazului bine justificat cât și sub aspectul pagubei iminente. Astfel, susține recurenta că Ordinul nr. 350 din 18 ianuarie 2012 prin care s-a dispus detașarea intimatului-reclamant la DSVSA Teleorman, în funcția publică de conducere de șef serviciu, Serviciul Inspecții s-a emis în baza adresei nr. 390 din 12 ianuarie 2012 a DSVSA Teleorman prin care s-a solicitat detașarea unui funcționar public la această instituție, în vederea bunei desfășurări a activității.

Consideră recurenta reclamantă că în speță nu erau îndeplinite cele două condiții de suspendare ale actului administrativ, Ordinul nr. 350 din 18 ianuarie 2012 fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Intimatul M.R. prin S.V.A.C.E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond susținând în esență că ordinul a cărei suspendare s-a solicitat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Din perspectiva acestor dispoziții legale, rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este necesar a fi îndeplinite cumulativ condițiile legale stabilite, respectiv un caz bine justificat, care să impună suspendarea iar această măsură să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar condiția pagubei iminente a fost definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată, ca fiind îndeplinite ambele condiții legale.

Astfel, în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, prima instanță a constatat și reținut în mod corect că există o îndoială serioasă în privința legalității actului din perspectiva condițiilor impuse prin art. 87 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 în sensul că actul administrativ nu a fost motivat în privința cazului legal care justifică detașarea, potrivit textului de lege invocat, mobilitatea funcționarilor publici se poate realiza prin modificarea raportului de serviciu doar pentru eficientizarea activității autorității și instituțiilor publice (lit. a)) și în interesul funcționarului public pentru dezvoltarea carierei și funcția publică (lit. c)). În speță însă, actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat nu a fost motivat sub niciunul din motivele legale, nefiind menționate nici motivele care privesc interesul funcționarului public și nici cele privind eficientizarea activității.

Instanța de control judiciar constată că în cauză era îndeplinită și condiția pagubei iminente astfel cum este aceasta definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât drepturile bănești aferente detașării nu au fost precizate prin ordinul contestat, și nici metodologia de individualizare a acestora, astfel cum în mod corect s-a reținut și prin sentința atacată.

Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora, instanța de fond ar fi reținut în mod greșit că este îndeplinită și această cerință legală fără a examina actele depuse în cauză din care rezultă că intimatului-reclamant i-a fost păstrat salariul avut anterior detașării cât și faptul că au fost suportate cheltuielile aferente cazării și deplasării acestuia nu pot fi reținute întrucât instanța de fond, sesizată cu o cerere de suspendare a executării actului administrativ trebuie doar să „pipăie” fondul evitând a se pronunța asupra acestuia, pentru a putea constata dacă cererea vizează un act administrativ vădit nelegal iar executarea acestuia imediată poate produce efecte nejustificate cu privire la situația reclamantului.

Aspectele invocate de recurentă sunt aspecte care vizează fondul cauzei iar verificarea acestora de către instanța de fond presupune prejudecarea fondului. În speță, instanța a procedat în spiritul textelor legale incidente, raportându-se la probatoriul administrat, reținând îndeplinirea condițiilor legale, fără a prejudeca fondul cauzei, stabilind că împrejurările legate de starea de fapt și de drept invocate, creează îndoieli serioase asupra legalității actului a cărui suspendare s-a cerut cât și o pagubă iminentă. Astfel fiind, reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312(1) C. proc. civ. și art. 20(1) din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul formulat de A.N.S. Veterinară P.S.A. împotriva Sentinței civile nr. 1100 din 17 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2013.