ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 285/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 24 ianuarie 2012, sub nr. 612/2/2012, reclamantul

M.R. prin S.V.A.D.E.

în contradictoriu cu pârâta A.N.S.P.S.A. a formulat cerere de suspendare a

executării Ordinului ANSVSA nr. 350 din 18 ianuarie 2012 privind pe M.R., până

la pronunțarea instanței de fond ce va fi investită cu soluționarea cererii

privind anularea acestui act și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată conform art. 274 C.proC. civ.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că prin actul în cauză, liderului sindical reprezentat i-a fost

dispusă schimbarea locului și felului muncii, prin detașare, la o instituție

subordonata (DSVSA Teleorman) aflată la cca. 90 km distanță de localitatea de reședința. Dl. M.R. a fost pus în imposibilitatea desfășurării

activității și mandatului sindical acordat de către membrii de sindicat

angajați ai instituției care a dispus delegarea, respectiv ANSVSA.

Ordinul nu prezintă

în nici un mod motivele care au stat la baza elaborării și emiterii sale,

nesocotind astfel prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici.

De asemenea, a

precizat că prin actul administrativ contestat nu s-au stabilit în concret

drepturile salariale și de delegare de care urmează să beneficieze persoana

detașată.

Față de aspectele de

mai sus, a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării ordinului.

Pârâta a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că au fost

respectate condițiile legale pentru a se dispune detașarea, în cauză nefiind

aplicabilă teza a II-a a art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, ce are în

vedere situația în care detașarea se face de pe o funcție publică de execuție

pe o funcție publică de conducere.

Prin sentința civilă nr.

1100 din 17 februarie 2012 a Curții de Apel București, Secția a VIII contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea și, pe cale de consecință, s-a

dispus suspendarea executării Ordinului ANSVSA nr. 350 DIN 18 ianuarie 2012

până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, a reținut, în esență, că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004

pentru suspendarea executării actului administrativ unilateral.

În ceea ce privește

condiția existenței cazului bine justificat, instanța de fond a reținut că

actul administrativ nu respecta condițiile subînțelese din dispozițiile art. 87

alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici:

modificarea raporturilor de serviciu nu a fost motivată expres, nefiind indicat

niciunul dintre motivele legale ce pot fi invocate și care să fie incident în

cauză.

Totodată, s-a

constatat că actul administrativ nu respecta condițiile subînțelese din

dispozițiile art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici. S-a mai reținut, totodată, că prin actul administrativ

din cauză, reclamantul a fost pus în imposibilitatea desfășurării activității

și mandatului acordat de către membrii de sindicat angajați ai pârâtei,

fiindu-i practic imposibil să gestioneze interesele acestora de la distanța

instituției unde a fost detașat față de sediul sindicatului.

Mai mult, actul

administrativ nu îndeplinește nici condiția stabilita prin dispozițiile art. 45

din Legea nr. 53/2003 cu care se completează prevederile Legii nr. 188/1999.

Modificarea felului muncii din șef serviciu al Serviciului control din cadrul D.A.T.C.

al ANSVSA în șef serviciu al Serviciului de inspecții la nivelul unei

instituții teritoriale subordonate, s-a făcut fără acordul persoanei în cauză.

În ceea ce privește

condiția iminenței pagubei, instanța a reținut că drepturile bănești aferente

detașării nu au fost stabilite prin actul de detașare nici în privința

cuantumului lor propriu-zis și nici în privința metodologiei de

individualizare, astfel că persoana detașată urmează să suporte personal aceste

costuri care în mod firesc intrau în sarcina angajatorului.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs pârâta A.N.S.V.P.S.A., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în speță

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

atât sub aspectul cazului bine justificat cât și sub aspectul pagubei iminente.

Astfel, susține

recurenta că Ordinul nr. 350 din 18 ianuarie 2012 prin care s-a dispus

detașarea intimatului-reclamant la DSVSA Teleorman, în funcția publică de

conducere de șef serviciu, Serviciul Inspecții s-a emis în baza adresei nr. 390

din 12 ianuarie 2012 a DSVSA Teleorman prin care s-a solicitat detașarea unui funcționar

public la această instituție, în vederea bunei desfășurări a activității.

Consideră recurenta

reclamantă că în speță nu erau îndeplinite cele două condiții de suspendare ale

actului administrativ, Ordinul nr. 350 din 18 ianuarie 2012 fiind emis cu respectarea

dispozițiilor legale în vigoare.

Intimatul M.R. prin S.V.A.C.E.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și

menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond susținând în

esență că ordinul a cărei suspendare s-a solicitat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor

legale.

Examinând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins,

pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „În cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în

condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond”.

Din perspectiva

acestor dispoziții legale, rezultă că pentru a se dispune suspendarea

executării unui act administrativ este necesar a fi îndeplinite cumulativ

condițiile legale stabilite, respectiv un caz bine justificat, care să impună

suspendarea iar această măsură să fie necesară pentru prevenirea unei pagube

iminente.

Noțiunea de caz bine justificat

a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar condiția

pagubei iminente a fost definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din

același act normativ, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau,

după caz, perturbarea previzibilă gravă a  funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public.

Instanța de control

judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată, ca fiind îndeplinite

ambele condiții legale.

Astfel, în ceea ce

privește condiția cazului bine justificat, prima instanță a constatat și

reținut în mod corect că există o îndoială serioasă  în privința legalității actului

din perspectiva condițiilor impuse prin art. 87 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

în sensul că actul administrativ nu a fost motivat în privința cazului legal

care justifică detașarea, potrivit textului de lege invocat, mobilitatea funcționarilor

publici se poate realiza prin modificarea raportului de serviciu doar pentru eficientizarea

activității autorității și instituțiilor publice (lit. a)) și în interesul

funcționarului public pentru dezvoltarea carierei și funcția publică (lit. c)).

În speță însă, actul

administrativ a cărui suspendare s-a solicitat nu a fost motivat sub niciunul

din motivele legale, nefiind menționate nici motivele care privesc interesul funcționarului

public și nici cele privind eficientizarea activității.

Instanța de control

judiciar constată că în cauză era îndeplinită și condiția  pagubei iminente

astfel cum este aceasta definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât drepturile bănești

aferente detașării nu au fost precizate prin ordinul contestat, și nici metodologia

de individualizare a acestora, astfel cum în mod corect s-a reținut și prin sentința

atacată.

Susținerile recurentei-reclamante

potrivit cărora, instanța de fond ar fi reținut în mod greșit că este îndeplinită

și această cerință legală fără a examina actele depuse în cauză din care rezultă

că intimatului-reclamant i-a fost păstrat salariul avut anterior detașării cât

și faptul că au fost suportate cheltuielile aferente cazării și  deplasării acestuia

nu pot fi reținute întrucât instanța de fond, sesizată cu o cerere de suspendare

a executării actului administrativ trebuie doar să „pipăie” fondul evitând a se

pronunța asupra acestuia, pentru a putea constata dacă cererea vizează un act

administrativ vădit nelegal iar executarea acestuia imediată poate produce efecte

nejustificate cu privire la situația reclamantului.

Aspectele invocate de

recurentă sunt aspecte care vizează fondul cauzei iar verificarea acestora de

către instanța de fond presupune prejudecarea fondului.

În speță, instanța a

procedat în spiritul textelor legale incidente, raportându-se la probatoriul

administrat, reținând îndeplinirea condițiilor legale, fără a prejudeca fondul

cauzei, stabilind că împrejurările legate de starea de fapt și de drept

invocate, creează îndoieli serioase asupra legalității actului a cărui suspendare

s-a cerut cât și o pagubă iminentă.

Astfel fiind,

reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte în

temeiul dispozițiilor art. 312(1) C. proc. civ. și art. 20(1) din Legea nr. 554/2004

va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

formulat de A.N.S. Veterinară P.S.A. împotriva Sentinței civile nr. 1100 din 17

februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2013.