ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3138/2014

Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 306 din 9 iulie 2013, Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus încetarea detașării în cadrul misiunii EUPOL Afganistan, începând cu data de 15 iulie 2013, a domnului P.B.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Prin Hotărârea nr. 854 din 20 august 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea contestației formulate de domnul P.B.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împotriva Hotărârii nr. 306 din 9 iulie 2013 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin cererea formulată la data de 10 decembrie 2013 reclamantul P.B.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854 din data de 20 august 2013, precum și a Hotărârii Secției pentru Procurori a CSM nr. 306 din data de 9 iulie 2013, până la pronunțarea instanței de fond, în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În prealabil, se arată că în data de 9 iulie 2013, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 306/2013 a hotărât încetarea detașării reclamantului, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan, începând cu data de 15 iulie 2013 ca urmare a solicitării abuzive de repatriere formulată de către șeful Misiunii EUPOL Afganistan.

Se mai arată că prin Hotărârea nr. 854 din 20 august 2013 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus respingerea contestației formulate împotriva Hotărârii Secției pentru Procurori nr. 306 din 9 iulie 2013. În motivarea existenței cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, reclamantul arată, în esență, că a sesizat instanța de contencios cu o acțiune în anularea celor două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, ce face obiectul Dosarului nr. 4507/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de Contencios Administrativ și Fiscal, prin care a invocat și excepția de nelegalitate a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 9 martie 1996, în considerarea unor motive de nelegalitate decurgând din emiterea hotărârilor contestate cu depășirea atribuțiilor stabilite în sarcina C.S.M.

prin legea sa organică, cu referire la dispozițiile art. 134 alin. (4) din Constituția României, art. 40 lit. a) din Legea nr. 317/2004, și art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 58 alin. (1) și (3 1 ) din Legea nr. 303/2004, fără verificarea calității juridice a persoanei care a solicitat încetarea detașării prin prisma verificării cadrului legal aplicabil potrivit Planului Operațional al Misiunii EUPOL Afganistan. În justificarea condiției privind prevenirea unei pagube iminente, reclamantul susține că încetarea detașării înainte de finalizarea turului său de serviciu pe data de 14 noiembrie 2014 înseamnă lipsirea sa de banii ce i se datorează de către misiune începând cu data repatrierii, adică 172,76 Euro/zi.

Mai arată reclamantul că întrucât potrivit Planului Operațional EUPOL Afganistan, repatrierea este cea mai gravă sancțiune disciplinară prevăzută pentru personalul secondat în cadrul misiunii, în acest moment în arhiva U.E. figurând cu cazier disciplinar, ceea ce face imposibilă orice viitoare ocupare a unei funcții în cadrul instituțiilor sau organelor Uniunii. Prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 201 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat în principal, în temeiul art. 139 din Noul Cod de procedură civilă, conexarea cauzei la Dosarul nr. 4507/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu termen la data de 23 mai 2014, având ca obiect anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854/2013 și a Hotărârii Secției pentru Procurori nr. 306/2013, iar pe fondul cauzei respingerea cererii ca neîntemeiate.

Cu privire la excepția conexității pârâtul susține că între cele două dosare există o strânsă legătură, scopul cererii fiind realizarea unei bune administrări a justiției, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (7) și (8) din Legea nr. 317/2004. Se mai arată că întrucât hotărârile care fac obiectul prezentului dosar, respectiv a Dosarului nr. 4507/1/2013 sunt hotărâri care privesc cariera și drepturile unui magistrat, iar obiectul acestor acțiuni vizează anularea, respectiv suspendarea executării acelorași hotărâri, aceste dosare ar trebui judecate împreună.

Pe fondul cauzei pârâtul a susținut că având în vedere solicitarea șefului misiunii EUPOL Afganistan de rechemare în țară a contestatorului, Mentor la Biroul Procurorului General în cadrul respectivei misiuni, Ministerul Justiției a solicitat încetarea detașării contestatorului în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan, după ce în prealabil detașările reclamantului s-au dispus ca urmare a solicitării șefului misiunii EUPOL Afganistan, în conformitate cu dispozițiile art. 58 din Legea nr. 303/2004.

Se mai arată că deși reclamantul a indicat ca temei de drept al cererii sale dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, însă având în vedere că obiectul acțiunii reprezintă hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, situație în care sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, respectiv art. 29 alin. (7) raportat la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, instanța supremă este competentă să judece prezenta cerere. Din interpretarea dispozițiilor legale reiese fără dubiu că prevederile art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004 nu sunt aplicabile în speță întrucât acestea vizează numai hotărârile de Plen privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, nu și hotărârile emise de secții potrivit competențelor prevăzute de lege, art. 40 - 43 din același act normativ.

De asemenea, lipsa unei prevederi legale privind suspendarea executării hotărârilor de secții în cazul formulării unor contestației prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, hotărârile de Plen prin care sunt respinse contestațiile formulate în temeiul art. 36 alin. (2) din aceeași lege nefiind susceptibile de executare. În ceea ce privește cererea de suspendare a executării Hotărârii Secției pentru Procurori nr. 306/2013, respectiv a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854/2013, pârâtul susține că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, în condițiile în care nu pot fi reținute împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, întrucât ambele hotărâri în discuție nu au nici măcar o aparență de nelegalitate.

Mai mult, Hotărârea Secției pentru Procurori nr. 306/2013, de încetare a detașării, a fost executată începând cu data de 15 iulie 2013, având în vedere dispozițiile art. 58 din Legea nr. 303/2004, precum și dispozițiile art. 9 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, aceasta intrând în circuitul civil, în cauză neavând incidență dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004. În ceea ce privește cerința prevenirii unei pagube iminente, această pagubă reprezintă în opinia reclamantului prejudiciul material ce constă în sumele de bani datorate de către misiune începând cu data repatrierii, în aprecierea pârâtului, nu este suficient și concludent pentru a răsturna prezumție de legalitate a actelor administrative contestate.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat reclamantul a solicitat respingerea excepției conexității în considerarea faptului că a sesizat instanța cu judecarea unei cereri privind suspendarea executării celor două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care-i permit să opteze pentru judecarea separată, de urgență și cu precădere a unei astfel de cereri. Pe fondul cauzei reclamantul susține că pârâtul a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în sensul că detașarea în cadrul unei organizații internaționale se face la solicitarea acelei entități. În opinia sa susținerile din Nota D.R.U.O.

a C.S.M. care au stat la baza pronunțării hotărârii Plenului sunt în contradicție flagrantă cu dispozițiile legale invocate chiar de către intimat. Mai susține reclamantul că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, contestația suspendă executarea Hotărârii nr. 854/2013 a Plenului C.S.M. și, pe cale de consecință, a Hotărârii nr. 306/2013 a Secției pentru Procurori. Ca urmare, încetarea detașării sale este suspendată de drept, și pe cale de consecință, el este detașat în continuare în cadrul EUPOL Afganistan.

Se mai susține că este eronată interpretarea Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căreia contestația suspendă executarea numai în cazul Hotărârilor Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor care se pronunță asupra unor situații juridice date de legiuitor în competența Plenului, altele decât cele prin care Plenul soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de Secțiile C.S.M. privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor.

În fine, consideră reclamantul că în mod eronat Consiliul Superior al Magistraturii a reținut că paguba iminentă la care s-a făcut referire în cererea de suspendare, o reprezintă exclusiv lipsirea sa de sumele de bani ce i s-ar datora de către misiune, începând cu data repatrierii și până la data de 14 noiembrie 2014 în condițiile în care principala pagubă iminentă în cauză constă în perturbarea previzibilă gravă a funcționării Parchetului de pe lângă Tribunalul București atât din punct de vedere organizatoric, pe linie de resurse umane, cât și din punct de vedere al îndeplinirii atribuțiilor legale ale Ministerului Public în materia înfăptuirii justiției.

Cu ocazia dezbaterilor în ședința publică din 26 iunie 2014 pârâtul a susținut că Hotărârea nr. 854 din 20 august 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este suspendată de drept, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004 iar cu privire la suspendarea Hotărârii nr. 306 din 9 iulie 2013 a Secției pentru Procurori a invocat excepția necompetenței materiale, față de dispozițiile art. 29 alin. (7) și (8) din Legea nr. 317/2004 și în subsidiar excepția inadmisibilității.

În acest context, Înalta Curte constată că a fost învestită cu o cerere de suspendare a Hotărârii nr. 306 din 9 iulie 2013 prin care Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus încetarea detașării reclamantului P.B.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan, începând cu data de 15 iulie 2013, precum și a Hotărârii nr. 854 din 20 august 2013 prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de reclamantul P.B.C. împotriva Hotărârii nr. 306 din 9 iulie 2013 a Secției pentru Procurori, având ca temei legal dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la cererea formulată de reclamantul P.B.C.

pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat în scris prin întâmpinarea depusă în cauză excepția conexității și oral în ședința publică din 26 iunie 2013 doar cu privire la cererea de suspendare a executării Hotărârii Secției pentru Procurori nr. 306 din 9 iulie 2013, excepția de necompetență materială, precum și excepția inadmisibilității.

În legătură cu excepția conexității Înalta Curte constată, contrar celor susținute de pârât, că în raport de temeiul de drept al cererii de suspendare, respectiv art. 14 din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia suspendării executării actelor administrative, în cauză nu se impune conexarea prezentului dosar la Dosarul nr. 4507/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anularea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii ce fac obiectul cererii de suspendare, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, chiar dacă între cele două cauze există incontestabil o legătură.

Faptul că între cele două cauze există o legătură, prin prisma părților și a obiectului, fiind vorba de aceleași acte administrative, acest fapt nu justifică conexarea, prin prisma dispozițiilor art. 139 din Noul Cod de procedură civilă, în condițiile în care cauza juridică a celor două acțiuni permite indiscutabil, soluționarea lor pe cale separată, în cele două dosare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. De altfel, dat fiind regimul juridic al măsurii suspendării unui act administrativ, cu accent pe condiții, efecte, procedură de soluționare, conturat prin prisma dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, este în interesul ambelor părți, soluționarea cererii de suspendare în condiții de celeritate, pe cale separată, în cadrul prezentului dosar, asigurându-se totodată, astfel, și dezideratul unei bune administrări a justiției, invocat de pârât în susținerea cererii de conexare.

Analizând excepția de necompetență materială, invocată de pârât în condițiile art. 130 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă, Înalta Curte nu va primi punctul de vedere al pârâtului în condițiile în care a fost legal învestită, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare, ce cade în competența instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. Prin urmare, cum competența materială de soluționare a acțiunii în anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854 din 20 august 2013 prin care s-a respins contestația împotriva Hotărârii Secției pentru Procurori nr. 306 din 9 iulie 2013, aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea 317/2004, și competența de soluționare a cererii de suspendare aparține aceleiași instanțe potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, dat fiind faptul că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854/2013 a fost emisă în soluționarea contestației formulate împotriva Hotărârii Secției pentru Procurori nr. 306/2013, incidența dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este incontestabilă, distincția făcută de pârât între cele două hotărâri cu efect direct asupra competenței materiale în primă instanță, este pur formală și lipsită de suport juridic. Nu poate fi primită nici excepția inadmisibilității cererii de suspendare, având în vedere că dihotomia celor două hotărâri în sensul invocat de pârât nu poate fi acceptată în condițiile în care Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854/2013 a fost emisă în procedura de soluționare a contestației formulate împotriva Hotărârii Secției pentru Procurori nr. 306/2013.

Prin urmare, cele două hotărâri emise de Consiliul Superior al Magistraturii, ce fac obiectul prezentei cereri de suspendare, nu pot fi analizate decât într-un cadru procesual unic, circumscris dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, raportul dintre cele două acte administrative impunând acest fapt. Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată, în raport de motivele invocate de reclamant, că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse prin dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, așa încât va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854 din 20 august 2013 și a Hotărârii Secției pentru Procurori a C.S.M.

nr. 306 din 9 iulie 2013. Prin urmare, se reține că motivele de nelegalitate invocate de reclamant în dovedirea condiției cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu sunt de natură a contura, în limitele analizei impuse de instituția suspendării provizorii reglementată prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, o aparență de nelegalitate cu privire la cele două hotărâri atacate de reclamant.

Este lesne de observat că reclamantul în dovedirea acțiunii formulate a invocat lipsa de temei juridic al actelor administrative ce fac obiectul cererii de suspendare, prin prisma unei greșite interpretări prin prisma dispozițiilor art. 40 lit. a) din Legea nr. 317/2004 și a art. 134 alin. (4) din Constituția României, a prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, reflectată și în cuprinsul art. 9 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 9 martie 2006, în raport de care a invocat și o excepție de nelegalitate, aspecte ce nu-și pot găsi dezlegare decât prin hotărârea instanței învestită cu acțiunea în anularea celor două acte administrative. Totodată, criticile referitoare la respectarea Planului Operațional al Misiunii EUPOL Afganistan vizează fondul raportului juridic dedus judecății așa încât nu vor fi analizate în procedura sumară de soluționare a prezentei cereri de suspendare.

Nici condiția privind prevenirea unei pagube iminente, nu este dovedită, în litigiu, prin prisma argumentelor invocate de reclamant, care vizează exclusiv efectele măsurii încetării detașării, fie la nivel personal (plata drepturilor salariale/calificarea măsurii dispuse în context disciplinar), fie la nivel instituțional. În consecință, constatând că reclamantul, prin probele administrate în cauză, nu a dovedit îndeplinirea condițiilor impuse prin dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, urmează a se dispune respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului P.B.C. de suspendare a executării Hotărârii nr. 854 din data de 20 august 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii precum și a Hotărârii nr. 306 din data de 9 iulie 2013 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de contestatorul P.B.C. de suspendare a executării Hotărârii nr. 854 din 20 august 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 306 din 9 iulie 2013 a Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iulie 2014. Procesat de GGC - LM