ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3138/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3138/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 306 din 9 iulie 2013,

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a

dispus încetarea detașării în cadrul misiunii EUPOL Afganistan, începând cu

data de 15 iulie 2013, a domnului P.B.C., procuror la Parchetul de pe lângă

Tribunalul București.

Prin Hotărârea nr.

854 din 20 august 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât

respingerea contestației formulate de domnul P.B.C., procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împotriva Hotărârii nr. 306 din 9

iulie 2013 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin cererea

formulată la data de 10 decembrie 2013 reclamantul P.B.C. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii pronunțarea unei

hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării Hotărârii Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854 din data de 20 august 2013,

precum și a Hotărârii Secției pentru Procurori a CSM nr. 306 din data de 9 iulie

2013, până la pronunțarea instanței de fond, în condițiile art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În prealabil, se

arată că în data de 9 iulie 2013, Secția pentru Procurori a Consiliului

Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 306/2013 a hotărât încetarea

detașării reclamantului, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan, începând cu data de 15 iulie

2013 ca urmare a solicitării abuzive de repatriere formulată de către șeful

Misiunii EUPOL Afganistan. Se mai arată că prin Hotărârea nr. 854 din 20 august

2013 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus respingerea

contestației formulate împotriva Hotărârii Secției pentru Procurori nr. 306 din

9 iulie 2013.

În motivarea

existenței cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, reclamantul arată, în esență, că a sesizat instanța de

contencios cu o acțiune în anularea celor două hotărâri ale Consiliului

Superior al Magistraturii, ce face obiectul Dosarului nr. 4507/1/2013 al

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de Contencios Administrativ și

Fiscal, prin care a invocat și excepția de nelegalitate a Hotărârii Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 9 martie 1996, în

considerarea unor motive de nelegalitate decurgând din emiterea hotărârilor

contestate cu depășirea atribuțiilor stabilite în sarcina C.S.M. prin legea sa

organică, cu referire la dispozițiile art. 134 alin. (4) din Constituția

României, art. 40 lit. a) din Legea nr. 317/2004, și art. 58 alin. (1) din

Legea nr. 303/2004, cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.

58 alin. (1) și (3

1

) din Legea nr. 303/2004, fără verificarea

calității juridice a persoanei care a solicitat încetarea detașării prin prisma

verificării cadrului legal aplicabil potrivit Planului Operațional al Misiunii

EUPOL Afganistan.

În justificarea

condiției privind prevenirea unei pagube iminente, reclamantul susține că

încetarea detașării înainte de finalizarea turului său de serviciu pe data de

14 noiembrie 2014 înseamnă lipsirea sa de banii ce i se datorează de către

misiune începând cu data repatrierii, adică 172,76 Euro/zi. Mai arată

reclamantul că întrucât potrivit Planului Operațional EUPOL Afganistan, repatrierea

este cea mai gravă sancțiune disciplinară prevăzută pentru personalul secondat

în cadrul misiunii, în acest moment în arhiva U.E. figurând cu cazier

disciplinar, ceea ce face imposibilă orice viitoare ocupare a unei funcții în

cadrul instituțiilor sau organelor Uniunii.

Prin întâmpinarea

formulată în condițiile art. 201 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă,

pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat în principal, în

temeiul art. 139 din Noul Cod de procedură civilă, conexarea cauzei la Dosarul

nr. 4507/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, cu termen la data de 23 mai 2014, având ca obiect

anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854/2013

și a Hotărârii Secției pentru Procurori nr. 306/2013, iar pe fondul cauzei

respingerea cererii ca neîntemeiate.

Cu privire la

excepția conexității pârâtul susține că între cele două dosare există o strânsă

legătură, scopul cererii fiind realizarea unei bune administrări a justiției,

raportat la dispozițiile art. 29 alin. (7) și (8) din Legea nr. 317/2004. Se

mai arată că întrucât hotărârile care fac obiectul prezentului dosar, respectiv

a Dosarului nr. 4507/1/2013 sunt hotărâri care privesc cariera și drepturile unui

magistrat, iar obiectul acestor acțiuni vizează anularea, respectiv suspendarea

executării acelorași hotărâri, aceste dosare ar trebui judecate împreună.

Pe fondul cauzei

pârâtul a susținut că având în vedere solicitarea șefului misiunii EUPOL

Afganistan de rechemare în țară a contestatorului, Mentor la Biroul

Procurorului General în cadrul respectivei misiuni, Ministerul Justiției a

solicitat încetarea detașării contestatorului în cadrul Misiunii EUPOL

Afganistan, după ce în prealabil detașările reclamantului s-au dispus ca urmare

a solicitării șefului misiunii EUPOL Afganistan, în conformitate cu

dispozițiile art. 58 din Legea nr. 303/2004.

Se mai arată că deși

reclamantul a indicat ca temei de drept al cererii sale dispozițiile art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, însă având în vedere că obiectul acțiunii

reprezintă hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera

și drepturile judecătorilor și procurorilor, situație în care sunt aplicabile

dispozițiile legii speciale, respectiv art. 29 alin. (7) raportat la art. 36

alin. (2) din Legea nr. 317/2004, instanța supremă este competentă să judece

prezenta cerere.

Din interpretarea

dispozițiilor legale reiese fără dubiu că prevederile art. 29 alin. (8) din

Legea nr. 317/2004 nu sunt aplicabile în speță întrucât acestea vizează numai

hotărârile de Plen privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor,

nu și hotărârile emise de secții potrivit competențelor prevăzute de lege, art.

40 - 43 din același act normativ. De asemenea, lipsa unei prevederi legale

privind suspendarea executării hotărârilor de secții în cazul formulării unor

contestației prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, hotărârile

de Plen prin care sunt respinse contestațiile formulate în temeiul art. 36

alin. (2) din aceeași lege nefiind susceptibile de executare.

În ceea ce privește

cererea de suspendare a executării Hotărârii Secției pentru Procurori nr.

306/2013, respectiv a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 854/2013, pârâtul susține că nu sunt întrunite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine

justificat și prevenirea unei pagube iminente, în condițiile în care nu pot fi

reținute împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care să fie de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, întrucât ambele hotărâri în discuție nu au nici măcar o aparență

de nelegalitate.

Mai mult, Hotărârea

Secției pentru Procurori nr. 306/2013, de încetare a detașării, a fost

executată începând cu data de 15 iulie 2013, având în vedere dispozițiile art.

58 din Legea nr. 303/2004, precum și dispozițiile art. 9 din Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006,

aceasta intrând în circuitul civil, în cauză neavând incidență dispozițiile

art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce privește

cerința prevenirii unei pagube iminente, această pagubă reprezintă în opinia

reclamantului prejudiciul material ce constă în sumele de bani datorate de

către misiune începând cu data repatrierii, în aprecierea pârâtului, nu este

suficient și concludent pentru a răsturna prezumție de legalitate a actelor

administrative contestate.

Prin răspunsul la

întâmpinare formulat reclamantul a solicitat respingerea excepției conexității

în considerarea faptului că a sesizat instanța cu judecarea unei cereri privind

suspendarea executării celor două hotărâri ale Consiliului Superior al

Magistraturii, în temeiul art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, care-i permit să opteze pentru judecarea separată, de

urgență și cu precădere a unei astfel de cereri.

Pe fondul cauzei

reclamantul susține că pârâtul a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art.

58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în sensul că detașarea în cadrul unei

organizații internaționale se face la solicitarea acelei entități. În opinia sa

susținerile din Nota D.R.U.O. a C.S.M. care au stat la baza pronunțării

hotărârii Plenului sunt în contradicție flagrantă cu dispozițiile legale

invocate chiar de către intimat.

Mai susține

reclamantul că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004,

contestația suspendă executarea Hotărârii nr. 854/2013 a Plenului C.S.M. și, pe

cale de consecință, a Hotărârii nr. 306/2013 a Secției pentru Procurori. Ca

urmare, încetarea detașării sale este suspendată de drept, și pe cale de

consecință, el este detașat în continuare în cadrul EUPOL Afganistan.

Se mai susține că

este eronată interpretarea Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit

căreia contestația suspendă executarea numai în cazul Hotărârilor Plenului

privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor care se pronunță

asupra unor situații juridice date de legiuitor în competența Plenului, altele

decât cele prin care Plenul soluționează contestațiile formulate de judecători

și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de Secțiile C.S.M. privind

cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor.

În fine, consideră

reclamantul că în mod eronat Consiliul Superior al Magistraturii a reținut că

paguba iminentă la care s-a făcut referire în cererea de suspendare, o

reprezintă exclusiv lipsirea sa de sumele de bani ce i s-ar datora de către

misiune, începând cu data repatrierii și până la data de 14 noiembrie 2014 în

condițiile în care principala pagubă iminentă în cauză constă în perturbarea

previzibilă gravă a funcționării Parchetului de pe lângă Tribunalul București

atât din punct de vedere organizatoric, pe linie de resurse umane, cât și din

punct de vedere al îndeplinirii atribuțiilor legale ale Ministerului Public în

materia înfăptuirii justiției.

Cu ocazia

dezbaterilor în ședința publică din 26 iunie 2014 pârâtul a susținut că

Hotărârea nr. 854 din 20 august 2013 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii este suspendată de drept, în conformitate cu prevederile art. 29

alin. (8) din Legea nr. 317/2004 iar cu privire la suspendarea Hotărârii nr.

306 din 9 iulie 2013 a Secției pentru Procurori a invocat excepția necompetenței

materiale, față de dispozițiile art. 29 alin. (7) și (8) din Legea nr. 317/2004

și în subsidiar excepția inadmisibilității.

În acest context,

Înalta Curte constată că a fost învestită cu o cerere de suspendare a Hotărârii

nr. 306 din 9 iulie 2013 prin care Secția pentru Procurori a Consiliului

Superior al Magistraturii a dispus încetarea detașării reclamantului P.B.C.,

procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în cadrul Misiunii

EUPOL Afganistan, începând cu data de 15 iulie 2013, precum și a Hotărârii nr.

854 din 20 august 2013 prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a

respins contestația formulată de reclamantul P.B.C. împotriva Hotărârii nr. 306

din 9 iulie 2013 a Secției pentru Procurori, având ca temei legal dispozițiile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cererea

formulată de reclamantul P.B.C. pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a

formulat în scris prin întâmpinarea depusă în cauză excepția conexității și

oral în ședința publică din 26 iunie 2013 doar cu privire la cererea de

suspendare a executării Hotărârii Secției pentru Procurori nr. 306 din 9 iulie

2013, excepția de necompetență materială, precum și excepția inadmisibilității.

În legătură cu

excepția conexității Înalta Curte constată, contrar celor susținute de pârât,

că în raport de temeiul de drept al cererii de suspendare, respectiv art. 14

din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia suspendării executării actelor

administrative, în cauză nu se impune conexarea prezentului dosar la Dosarul

nr. 4507/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, având ca obiect anularea hotărârilor Consiliului

Superior al Magistraturii ce fac obiectul cererii de suspendare, în temeiul

dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, chiar dacă între cele

două cauze există incontestabil o legătură.

Faptul că între cele

două cauze există o legătură, prin prisma părților și a obiectului, fiind vorba

de aceleași acte administrative, acest fapt nu justifică conexarea, prin prisma

dispozițiilor art. 139 din Noul Cod de procedură civilă, în condițiile în care

cauza juridică a celor două acțiuni permite indiscutabil, soluționarea lor pe

cale separată, în cele două dosare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal. De altfel, dat fiind regimul

juridic al măsurii suspendării unui act administrativ, cu accent pe condiții,

efecte, procedură de soluționare, conturat prin prisma dispozițiilor art. 14

din Legea nr. 554/2004, este în interesul ambelor părți, soluționarea cererii

de suspendare în condiții de celeritate, pe cale separată, în cadrul

prezentului dosar, asigurându-se totodată, astfel, și dezideratul unei bune

administrări a justiției, invocat de pârât în susținerea cererii de conexare.

Analizând excepția de

necompetență materială, invocată de pârât în condițiile art. 130 alin. (2) din

Noul Cod de procedură civilă, Înalta Curte nu va primi punctul de vedere al

pârâtului în condițiile în care a fost legal învestită, în temeiul art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare, ce cade în

competența instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului

atacat. Prin urmare, cum competența materială de soluționare a acțiunii în anularea

Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854 din 20 august

2013 prin care s-a respins contestația împotriva Hotărârii Secției pentru

Procurori nr. 306 din 9 iulie 2013, aparține Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de

dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea 317/2004, și competența de soluționare

a cererii de suspendare aparține aceleiași instanțe potrivit dispozițiilor art.

15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De altfel, dat fiind faptul că Hotărârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854/2013 a fost emisă în

soluționarea contestației formulate împotriva Hotărârii Secției pentru

Procurori nr. 306/2013, incidența dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr.

317/2004 este incontestabilă, distincția făcută de pârât între cele două

hotărâri cu efect direct asupra competenței materiale în primă instanță, este

pur formală și lipsită de suport juridic.

Nu poate fi primită

nici excepția inadmisibilității cererii de suspendare, având în vedere că

dihotomia celor două hotărâri în sensul invocat de pârât nu poate fi acceptată

în condițiile în care Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 854/2013 a fost emisă în procedura de soluționare a contestației formulate

împotriva Hotărârii Secției pentru Procurori nr. 306/2013. Prin urmare, cele

două hotărâri emise de Consiliul Superior al Magistraturii, ce fac obiectul

prezentei cereri de suspendare, nu pot fi analizate decât într-un cadru

procesual unic, circumscris dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr.

317/2004, raportul dintre cele două acte administrative impunând acest fapt.

Pe fondul cauzei,

Înalta Curte constată, în raport de motivele invocate de reclamant, că nu sunt

îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse prin dispozițiile art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente, așa încât va respinge ca neîntemeiată cererea

de suspendare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.

854 din 20 august 2013 și a Hotărârii Secției pentru Procurori a C.S.M. nr. 306

din 9 iulie 2013.

Prin urmare, se

reține că motivele de nelegalitate invocate de reclamant în dovedirea condiției

cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu

sunt de natură a contura, în limitele analizei impuse de instituția suspendării

provizorii reglementată prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, o

aparență de nelegalitate cu privire la cele două hotărâri atacate de reclamant.

Este lesne de

observat că reclamantul în dovedirea acțiunii formulate a invocat lipsa de

temei juridic al actelor administrative ce fac obiectul cererii de suspendare,

prin prisma unei greșite interpretări prin prisma dispozițiilor art. 40 lit. a)

din Legea nr. 317/2004 și a art. 134 alin. (4) din Constituția României, a

prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, reflectată și în

cuprinsul art. 9 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 193 din 9 martie 2006, în raport de care a invocat și o excepție de

nelegalitate, aspecte ce nu-și pot găsi dezlegare decât prin hotărârea

instanței învestită cu acțiunea în anularea celor două acte administrative.

Totodată, criticile referitoare la respectarea Planului Operațional al Misiunii

EUPOL Afganistan vizează fondul raportului juridic dedus judecății așa încât nu

vor fi analizate în procedura sumară de soluționare a prezentei cereri de

suspendare.

Nici condiția privind

prevenirea unei pagube iminente, nu este dovedită, în litigiu, prin prisma

argumentelor invocate de reclamant, care vizează exclusiv efectele măsurii

încetării detașării, fie la nivel personal (plata drepturilor

salariale/calificarea măsurii dispuse în context disciplinar), fie la nivel

instituțional.

În consecință,

constatând că reclamantul, prin probele administrate în cauză, nu a dovedit

îndeplinirea condițiilor impuse prin dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, urmează a se dispune respingerea ca neîntemeiată a cererii

reclamantului P.B.C. de suspendare a executării Hotărârii nr. 854 din data de

20 august 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii precum și a

Hotărârii nr. 306 din data de 9 iulie 2013 a Secției pentru Procurori a

Consiliului Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea

formulată de contestatorul P.B.C. de suspendare a executării Hotărârii nr. 854

din 20 august 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a

Hotărârii nr. 306 din 9 iulie 2013 a Secției pentru procurori din cadrul

Consiliului Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iulie 2014.

Procesat de GGC - LM