ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5239/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3 octombrie 2012, reclamantul C.M.M. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.I. – prin ministrul de interne M.D., solicitând instanței ca in baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să dispună suspendarea deciziei M.A.I. al României privind repatrierea in regim de urgență, până la pronunțarea instanței de fond. În motivarea cererii reclamantul a arătat că începând cu data de 25 octombrie 2010 își desfășoară activitatea în K. în calitate de mentor al unității A.M.E.A.

Prin Adresa nr. 2736 din 27 septembrie 2012, Misiunea permanentă a României pe lângă U.E. a informat misiunea E. cu privire la decizia M.A.I. al României cu privire la repatrierea acestuia întrucât face obiectul unei investigații interne. A precizat reclamantul că această decizie nu i-a fost comunicată, deși a făcut solicitări in acest sens. Cu privire la existența cazului bine justificat, apreciază decizia de repatriere ca fiind ilegală, atât prin nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru emiterea actului cât și sub aspectul oportunității. A arătat, în acest sens, că nu se află în niciuna dintre cazurile prevăzute în art. 36 alin. (1) din Normele metodologice privind selecționarea, pregătirea, încadrarea și trimiterea personalului Ministerului de Interne să desfășoare misiuni in străinătate, de întrerupere a participării la misiunea internațională.

A mai arătat că nu a avut loc o procedură disciplinară în ceea ce-l privește și nici vreo anchetă efectuată în Kabul de către investigatori din cadrul E.A. pentru a se constata încălcarea statutului de membru al contigentului internațional, ci doar o anchetă începută la data de 16 septembrie 2012, în care i s-a prezentat succint acuzațiile aduse. Totodată, a mai arătat că nu s-a semnalat de către șeful contigentului de români sau de superiorii din cadrul misiunii că ar avea rezultate necorespunzătoare. A apreciat reclamantul că dispoziția M.A.I. privind repatrierea de urgență nu are niciun temei legal. Cu privire la oportunitatea măsurii, a arătat că potrivit pct. 11 din Anexa P din O.P.L.A.N., exista posibilitatea acordării unui concediu special pentru a fi audiat și a da explicații cu privire la situația reținută.

A mai arătat că misiunea sa urma să expire peste doar 23 de zile. Cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente a considerat că a fost selectat pentru un post de expert în cadrul unității de Anticorupție din cadrul M.E.A., că măsura întreruperii misiunii reprezintă o sancțiune care rămâne în dosarul profesional. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 5880 din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M.C.M. prin mandatar M.A.P., în contradictoriu cu M.A.I. prin Ministrul M.D.; s-a dispus suspendarea executării Adresei nr. 288770 din 24 septembrie 2012 emisă de M.A.I. în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare a actului administrativ menționat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența cazului bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 pct. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât deși Adresa nr. 288770 din 24 septembrie 2012 nu cuprinde cerința referitoare la temeiul de drept substanțial care a fost avut în vedere și care a fundamentat emiterea acesteia, instanța a reținut că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 36 alin. (1) din Normele metodologice privind selecționarea, pregătirea, încadrarea și trimiterea personalului M.A.I. să desfășoare misiuni în străinătate.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că emiterea în condiții de legalitate deplină a unui astfel de act administrativ trebuia să fie rezultanta sancționării disciplinare a reclamantului, în condițiile art. 55-62 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare, care constă în nerespectarea de către polițist a prevederilor art. 36 alin. (1) din Normele menționate anterior. A reținut instanța că nu s-a dovedit că împotriva reclamantului a fost demarată o anchetă disciplinară în acest sens, iar din conținutul adresei atacate a rezultat că asupra acestuia planează suspiciuni referitoare la comiterea unei infracțiuni în legătură cu serviciul.

S-a apreciat că emiterea în condiții de deplină legalitate a unui act privind repatrierea reclamantului trebuie să aibă la bază un minim de probatoriu și nu doar suspiciuni. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că reclamantul a fost selectat pentru un post de expert în cadrul unității de Anticorupție din cadrul M.E.A., iar ocuparea acestui post, după data finalizării turului de serviciu ca polițist detașat, ar punea fi afectată de măsura repatrierii reclamantului din teatrul de operațiuni înainte de data de 25 octombrie 2011. Astfel, s-a constatat că este îndeplinită condiția pagubei iminente, în raport de consecințele pe care repatrierea bazată pe suspiciuni ar avea-o asupra carierei reclamantului.

În fine, Curtea de Apel a apreciat că pierderea drepturilor salariale se subsumează condițiilor privind existența cazului bine justificat. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul M.A.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut în esență că: - actul a cărei executare a fost suspendată prin sentința atacată, nu este un act administrativ iar instanța de fond în temeiul principiului rolului activ prevăzut de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., avea obligația să pună în discuția părților excepția de inadmisibilitate a acțiunii; - în ceea ce privește suspendarea dispusă, recurentul - pârât a susținut că în cauză nu erau îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența unei pagube astfel cum sunt acestea definite prin art. 2 lit. t) și ș) din aceeași lege. În acest sens, recurentul-pârât a susținut că doar șeful Misiunii Eupol avea competența materială și teritorială pentru dispunerea măsurii suspendării numai în situația în care intimatul-reclamant avea (la data suspendării) calitatea de membru activ al M.E. În ceea ce privește demersurile către reprezentanța permanentă a României pe lângă U.E.

au fost efectuate înainte de data emiterii Memorandumului de suspendare a M.E. În acest context, recurentul - pârât a susținut că în ipoteza în care corespondența ministrului administrației și internelor ar fi considerată un act administrativ, acest act nu a fost urmat de retragerea celor doi ofițeri (printre care și intimatul), fiind transmise instrucțiuni clare în acest sens către Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de prevederile art. 304 pct. 8 și art. 304 1 C. proc. civ., a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul M.A.I. este fondat, având în vedere considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Din perspectiva acestor dispoziții legale rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Din conținutul acestei definiții legale (art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004) rezultă că pentru a avea această calitate, actele emise de autoritățile publice trebuie să fie susceptibile de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice deci să fie ele însele capabile să producă efecte juridice directe. În speță obiectul cererii formulate de intimatul-reclamant l-a constituit suspendarea executării unei adrese, respectiv Adresa nr. 288.770 din data de 24 septembrie 2012, emisă de M.A.I.

drept răspuns la o solicitare a M.A.E., înscris care nu a fost urmat de o emitere a unui act administrativ sau de dispunere a unei măsuri administrative implicite (asimilate) de repatriere a intimatului - reclamant din A. Instanța de control judiciar constată că în mod greșit sau reținut ca fiind îndeplinite condițiile legale privind suspendarea executării prevăzute de dispozițiile art. 14 fără a se examina anterior natura juridică a actului a cărei suspendare se solicită deși prin întâmpinarea formulată recurentul-pârât a invocat excepția inadmisibilității care nu a fost însă soluționată de către instanța de fond conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ.

Întrucât prin sentința pronunțată instanța de fond a dispus suspendarea executării adresei nr. 288770 din data de 24 septembrie 2012 care nu constituie un act administrativ în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este netemeinică și nelegală iar recursul formulat în cauză este fondat. Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va admite recursul formulat și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare a executării Adresei nr. 288770 din 24 septembrie 2012 emisă de M.A.I., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A.I., împotriva Sentinței nr. 5880 din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Respinge cererea de suspendare ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 mai 2013.