ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5239/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

3 octombrie 2012, reclamantul C.M.M. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.I. –

prin ministrul de interne M.D., solicitând instanței ca in baza art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 să dispună suspendarea deciziei M.A.I. al României

privind repatrierea in regim de urgență, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii

reclamantul a arătat că începând cu data de 25 octombrie 2010 își

desfășoară activitatea în K. în calitate de mentor al unității A.M.E.A.

Prin Adresa nr. 2736

din 27 septembrie 2012, Misiunea permanentă a României pe lângă U.E. a informat

misiunea E. cu privire la decizia M.A.I. al României cu privire la repatrierea

acestuia întrucât face obiectul unei investigații interne.

A precizat

reclamantul că această decizie nu i-a fost comunicată, deși a făcut solicitări

in acest sens.

Cu privire la

existența cazului bine justificat, apreciază decizia de repatriere ca fiind

ilegală, atât prin nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru emiterea

actului cât și sub aspectul oportunității.

A arătat, în acest

sens, că nu se află în niciuna dintre cazurile prevăzute în art. 36 alin. (1)

din Normele metodologice privind selecționarea, pregătirea, încadrarea și

trimiterea personalului Ministerului de Interne să desfășoare misiuni in

străinătate, de întrerupere a participării la misiunea internațională. A mai

arătat că nu a avut loc o procedură disciplinară în ceea ce-l privește și nici

vreo anchetă efectuată în Kabul de către investigatori din cadrul E.A. pentru a

se constata încălcarea statutului de membru al contigentului internațional, ci

doar o anchetă începută la data de 16 septembrie 2012, în care i s-a prezentat

succint acuzațiile aduse.

Totodată, a mai

arătat că nu s-a semnalat de către șeful contigentului de români sau de

superiorii din cadrul misiunii că ar avea rezultate necorespunzătoare.

A apreciat

reclamantul că dispoziția M.A.I. privind repatrierea de urgență nu are niciun

temei legal.

Cu privire la

oportunitatea măsurii, a arătat că potrivit pct. 11 din Anexa P din O.P.L.A.N.,

exista posibilitatea acordării unui concediu special pentru a fi audiat și a da

explicații cu privire la situația reținută. A mai arătat că misiunea sa urma să

expire peste doar 23 de zile.

Cu privire la

condiția prevenirii unei pagube iminente a considerat că a fost selectat pentru

un post de expert în cadrul unității de Anticorupție din cadrul M.E.A., că

măsura întreruperii misiunii reprezintă o sancțiune care rămâne în dosarul

profesional.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 5880

din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M.C.M.

prin mandatar M.A.P., în contradictoriu cu M.A.I. prin Ministrul M.D.; s-a

dispus suspendarea executării Adresei nr. 288770 din 24 septembrie 2012 emisă

de M.A.I. în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 până la pronunțarea

instanței de fond asupra acțiunii în anulare a actului administrativ menționat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile

referitoare la existența cazului bine justificat, astfel cum este definit de art.

2 pct. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât deși Adresa nr. 288770 din 24

septembrie 2012 nu cuprinde cerința referitoare la temeiul de drept substanțial

care a fost avut în vedere și care a fundamentat emiterea acesteia, instanța a

reținut că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 36 alin. (1) din Normele

metodologice privind selecționarea, pregătirea, încadrarea și trimiterea

personalului M.A.I. să desfășoare misiuni în străinătate.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că emiterea în condiții de legalitate deplină

a unui astfel de act administrativ trebuia să fie rezultanta sancționării

disciplinare a reclamantului, în condițiile art. 55-62 din Legea nr. 360/2002

privind statutul polițistului, cu privire la săvârșirea unei abateri

disciplinare, care constă în nerespectarea de către polițist a prevederilor art.

36 alin. (1) din Normele menționate anterior.

A reținut instanța că

nu s-a dovedit că împotriva reclamantului a fost demarată o anchetă

disciplinară în acest sens, iar din conținutul adresei atacate a rezultat că

asupra acestuia planează suspiciuni referitoare la comiterea unei infracțiuni în

legătură cu serviciul. S-a apreciat că emiterea în condiții de deplină

legalitate a unui act privind repatrierea reclamantului trebuie să aibă la bază

un minim de probatoriu și nu doar suspiciuni.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că reclamantul a fost selectat pentru un post

de expert în cadrul unității de Anticorupție din cadrul M.E.A., iar ocuparea

acestui post, după data finalizării turului de serviciu ca polițist detașat, ar

punea fi afectată de măsura repatrierii reclamantului din teatrul de operațiuni

înainte de data de 25 octombrie 2011. Astfel, s-a constatat că este îndeplinită

condiția pagubei iminente, în raport de consecințele pe care repatrierea bazată

pe suspiciuni ar avea-o asupra carierei reclamantului.

În fine, Curtea de

Apel a apreciat că pierderea drepturilor salariale se subsumează condițiilor

privind existența cazului bine justificat.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâtul M.A.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor

de recurs invocate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut în esență că:

- actul a cărei

executare a fost suspendată prin sentința atacată, nu este un act administrativ

iar instanța de fond în temeiul principiului rolului activ prevăzut de dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., avea obligația să pună în discuția părților excepția

de inadmisibilitate a acțiunii;

- în ceea ce privește

suspendarea dispusă, recurentul - pârât a susținut că în cauză nu erau

îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea

nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența unei

pagube astfel cum sunt acestea definite prin art. 2 lit. t) și ș) din aceeași

lege.

În acest sens,

recurentul-pârât a susținut că doar șeful Misiunii Eupol avea competența materială

și teritorială pentru dispunerea măsurii suspendării numai în situația în care intimatul-reclamant

avea (la data suspendării) calitatea de membru activ al M.E.

În ceea ce privește

demersurile către reprezentanța permanentă a României pe lângă U.E. au fost efectuate

înainte de data emiterii Memorandumului de suspendare a M.E.

În acest context,

recurentul - pârât a susținut că în ipoteza în care corespondența ministrului administrației

și internelor ar fi considerată un act administrativ, acest act nu a fost urmat

de retragerea celor doi ofițeri (printre care și intimatul), fiind transmise instrucțiuni

clare în acest sens către Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E.

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de prevederile art.

304 pct. 8 și art. 304

1

C. proc. civ., a dispozițiilor legale

incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul M.A.I.

este fondat, având în vedere considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic

superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței

de fond.

Din perspectiva

acestor dispoziții legale rezultă că o primă cerință pentru a interveni această

măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea

de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ

se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării

legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice.

Din conținutul

acestei definiții legale (art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004)

rezultă că pentru a avea această calitate, actele emise de autoritățile publice

trebuie să fie susceptibile de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi

juridice deci să fie ele însele capabile să producă efecte juridice directe.

În speță obiectul

cererii formulate de intimatul-reclamant l-a constituit suspendarea executării unei

adrese, respectiv Adresa nr. 288.770 din data de 24 septembrie 2012, emisă de M.A.I.

drept răspuns la o solicitare a M.A.E., înscris care nu a fost urmat de o

emitere a unui act administrativ sau de dispunere a unei măsuri administrative

implicite (asimilate) de repatriere a intimatului - reclamant din A.

Instanța de control

judiciar constată că în mod greșit sau reținut ca fiind îndeplinite condițiile

legale privind suspendarea executării prevăzute de dispozițiile art. 14 fără a se

examina anterior natura juridică a actului a cărei suspendare se solicită deși

prin întâmpinarea formulată recurentul-pârât a invocat excepția inadmisibilității

care nu a fost însă soluționată de către instanța de fond conform dispozițiilor

art. 137 C. proc. civ.

Întrucât prin sentința

pronunțată instanța de fond a dispus suspendarea executării adresei nr. 288770

din data de 24 septembrie 2012 care nu constituie un act administrativ în

raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte constată că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este netemeinică

și nelegală iar recursul formulat în cauză este fondat.

Astfel fiind, Înalta

Curte în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va admite recursul

formulat și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare

a executării Adresei nr. 288770 din 24 septembrie 2012 emisă de M.A.I., ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.A.I., împotriva Sentinței nr. 5880 din 18 octombrie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea de

suspendare ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 mai 2013.