ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3487/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3487/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra contestației
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrată sub
nr. 4507/1/2013, la data de 10 septembrie 2013, contestația formulată de
contestatorul P.B.C. împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 854 pronunțată în lucrarea nr. 17437/1154/2013, în
contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul
dispozițiilor art. 29 alin. (7) raportat la art. 29 alin. (5) din Legea nr.
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și
completările ulterioare.
Contestatorul a
arătat că solicită desființarea hotărârii anterior nominalizate, a hotărârii
Secției pentru procurori a CSM nr. 306/2013, precum și menținerea detașării
sale în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan.
Prin cererea depusă
la data de 13 octombrie 2013, contestatorul a precizat, la solicitarea
instanței, că obiectul contestației îl reprezintă hotărârea Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854 din 20 august 2013.
Contestatorul a
arătat că motivele de nelegalitate ale hotărârii Plenului Consiliului Superior
al Magistraturii nr. 854 din 20 august 2013 sunt următoarele:
- Intimatul Consiliul
Superior al Magistraturii a reținut în mod greșit faptul că Șeful Misiunii
EUPOL Afganistan a solicitat încetarea detașării sale, în realitate fiind vorba
despre o recomandare de repatriere adresată reprezentanților statului român;
intimatul nu avea competența să se pronunțe asupra unei astfel de recomandări,
motiv pentru care aceasta trebuia respinsă ca inadmisibilă;
- Hotărârea atacată
este lipsită de temei legal: în speța dată nu pot fi aplicabile dispozițiile
art. 9 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.
193/2006, precum și cele ale art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Astfel, hotărârea
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 nu este incidentă
în situația detașărilor în cadrul organizațiilor internaționale.
Art. 58 alin. (1) din
Legea nr. 303/2004 nu reglementează încetarea înainte de termen a detașării.
- Hotărârea
contestată încalcă prevederile art. 58 alin. (3
1
) din Legea nr.
303/2004, deoarece emitentul acesteia nu a analizat recomandarea Șefului
Misiunii EUPOL Afganistan din punct de vedere al dispozițiilor Planului
Operațional al Misiunii.
- Intimatul a
interpretat eronat dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 atunci
când a apreciat că detașarea în cadrul unei organizații internaționale se face
la solicitarea acestei entități. Pe acest aspect, recurentul precizează faptul
că numirea în cadrul organizațiilor internaționale se face în baza unei
proceduri diferite de selecție, ce prevede promovarea unui concurs sau examen.
Din punct de vedere al EUPOL, recurentul a fost secondat, iar nu detașat.
- Intimatul are drept
de apreciere asupra măsurii încetării detașării, după cum prevede art. 9 din
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.
- În condițiile în
care, potrivit Planului Operațional al EUPOL, repatrierea este cea mai gravă
sancțiune disciplinară prevăzută pentru personalul secondat în cadrul misiunii,
intimatul avea obligația de a face o analiză temeinică și legală a respectivei
solicitări, pentru a o califica corect.
Intimatul Consiliului
Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare în care a solicitat
respingerea contestației ca neîntemeiată.
Partea a prezentat
istoricul situației de fapt și a răspuns punctual la motivele de nelegalitate
ale actului administrativ contestat, invocate de contestator, după cum urmează.
Detașarea nu
constituie un drept sau o vocație a judecătorilor sau procurorilor, întrucât
beneficiarii acestor măsuri nu sunt judecătorii sau procurorii, ci instanțele,
parchetele sau alte instituții, scopul dispunerii măsurii fiind acela de a
asigura funcționarea în bune condiții a acestora.
În teoria dreptului
muncii, detașarea nu reprezintă un drept al salariaților, ci o măsură care
constă în schimbarea temporară a locului de muncă, în interesul instituției la
care se face detașarea. Acordul magistraților pentru detașare este instituit în
scopul asigurării respectării inamovibilității judecătorilor și stabilității
procurorilor.
În ceea ce privește
detașarea judecătorilor sau procurorilor, dreptul de a analiza și de a decide
în fiecare caz în parte, în funcție de criterii obiective, aparține exclusiv
Consiliului Superior al Magistraturii, care dispune această măsură, cu acordul
magistratului în cauză, ori de câte ori este necesară pentru buna funcționare a
sistemului judiciar sau a altor instituții. Emiterea deciziei de către CSM se
face cu respectarea echilibrului între interesul instituțiilor care solicită
detașarea și interesul instanțelor, parchetelor de la care se detașează
magistrații.
Plenul Consiliului
Superior al Magistraturii a emis hotărârea atacată în baza competenței
prevăzute de lege, cu respectarea normelor legale și regulamentare incidente în
cauză.
În concret, măsura
criticată a fost adoptată în baza art. 9 din Hotărârea Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii nr. 193/2006, fără a exista obligația de a se face
analiza solicitării instituției la care a operat detașarea, raportat la
dispozițiile art. 58 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și
completările ulterioare.
În concluzie, nu a
existat un drept prevăzut de lege în favoarea contestatorului care să fi fost
vătămat prin emiterea hotărârii analizate.
În temeiul art. 13
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare, intimatul a depus la dosar documentația care a stat la
baza adoptării celor două acte administrative contestate.
Contestatorul a
formulat răspuns la întâmpinare, precum și concluzii scrise aflate la dosar
ICCJ.
La termenul de
judecată din data de 23 mai 2014, în baza art. 258 C. proc. civ., Înalta Curte
a încuviințat contestatorului administrarea probei cu înscrisuri și a fost
depus extrasul privind instituirea Misiunii de Poliție a Uniunii Europene în
Afganistan (EUPOL Afganistan).
Examinând legalitatea
hotărârilor atacate în cauza de față, în raport de argumentele fiecărei părți,
de dispozițiile legale aplicabile în materie și de probatoriile administrate,
Înalta Curte apreciază contestația ca fiind nefondată, pentru motivele ce vor
fi expuse în cele ce urmează.
Prin hotărârea
Secției pentru procurori a CSM nr. 404 din 28 octombrie 2010, contestatorul
P.B.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a fost detașat
în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan pentru o perioadă de un an, începând cu
data de 15 noiembrie 2010.
Prin hotărârea
Secției pentru procurori a CSM nr. 248 din 8 septembrie 2011, detașarea
contestatorului a fost prelungită până la data de 15 noiembrie 2012.
De asemenea, prin
Hotărârea nr. 164 din 1 iunie 2012, Secția pentru procurori a CSM a aprobat
cererea Ministerului Justiției de prelungire a detașării contestatorului în
cadrul Misiunii EUPOL Afganistan până la data de 11 noiembrie 2014, în raport
de dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul
judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările
ulterioare și de cele ale art. 40 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind
Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și
completările ulterioare.
Prin Hotărârea nr.
306 din 9 iulie 2013, Secția pentru procurori a CSM a dispus încetarea
detașării contestatorului P.B.C., începând cu data de 15 iulie 2013, în cadrul
Misiunii EUPOL Afganistan.
În motivarea acestui
act administrativ s-a reținut faptul că, l-a adoptarea măsurii administrative,
a fost avută în vedere adresa Ministerului Justiției nr. 58808 din 26 iunie
2013 prin care această autoritate publică a sesizat CSM cu soluționarea cererii
de încetare a detașării, ca urmare a solicitării șefului Misiunii EUPOL
Afganistan de rechemare în țară a contestatorului. Temeiurile juridice avute în
vedere de emitentul actului administrativ au fost dispozițiile art. 58 alin.
(1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor,
republicată, cu modificările și completările ulterioare și de cele ale art. 9
din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor,
aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.
193/2006.
Prin Hotărârea nr.
854 din 20 august 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins
contestația formulată împotriva hotărârii anterior arătate.
În primul rând,
Înalta Curte apreciază că trebuie amintite prevederile art. 40 alin. (1) lit.
a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, care arată că Secțiile
Consiliului Superior al Magistraturii dispun delegarea judecătorilor și
detașarea judecătorilor și procurorilor, în condițiile legii.
Așadar, instituția
detașării judecătorilor este guvernată de principiul legalității, care
reprezintă o regulă fundamentală a administrației publice în sistemul
constituțional român. În concret, acest principiu semnifică, în fond, supunerea
administrației Constituției și legii și reprezintă o garanție împotriva
arbitrariului.
Consecința firească a
respectării principiului anterior enunțat este aceea că actele administrative
emise de Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să respecte această
cerință esențială pentru statul de drept.
În al doilea rând,
punctul de plecare în rezolvarea corectă a problemei de drept aflată în litigiu
este reprezentat de aplicabilitatea sau neaplicabilitatea art. 9 din
Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor,
aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.
193/2006.
Înalta Curte
apreciază că art. 9 din Regulamentul aflat în discuție este incident în cauză.
În concret, articolul
mai sus indicat prevede: ”Detașarea judecătorului sau a procurorului poate
înceta anterior duratei pentru care a fost dispusă, prin hotărârea Secției
corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea celui care
a solicitat detașarea ori a judecătorului sau procurorului detașat.”
În opinia
contestatorului, Regulamentul aflat în discuție nu reglementează situația
detașărilor în cadrul organizațiilor internaționale.
Această interpretare
juridică nu poate fi primită, în condițiile în care art. 9 trebuie corelat cu
art. 71 din Regulament, în care se menționează următoarele:
”(1) Judecătorii și
procurorii care intenționează să participe la un concurs pentru ocuparea unui
post de expert național detașat sunt obligați să solicite acordul secției
corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la eventuala
detașare la o instituție sau organism a/al Uniunii Europene, anterior
participării la procedurile de selecție. Acordul secției corespunzătoare a
Consiliului Superior al Magistraturii poate fi solicitat anterior participării
la procedurile de selecție și în situația detașării la alte organizații internaționale.
(2) Dispozițiile art.
6 alin. (2) și ale art. 7 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.”
Ca atare,
Regulamentul are în vedere și situația detașărilor pe posturile de expert în
cadrul unor misiuni externe, cum este cazul în litigiul de față.
Conform art. 58 alin.
(1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor,
republicată, cu modificările și completările ulterioare:
”Consiliul Superior
al Magistraturii dispune detașarea judecătorilor și procurorilor, cu acordul scris
al acestora, la alte instanțe sau parchete, la Consiliul Superior al
Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Justiției sau
la unitățile subordonate acesteia ori la alte autorități publice, în orice
funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor
instituții, precum și la instituții ale Uniunii Europene sau organizații
internaționale.” (sn)
Înalta Curte constată
că situația este similară și în cazul încetării detașării unui magistrat.
În speța de față, în
soluționarea cererii Ministerului Justiției privind adoptarea unei asemenea
măsuri, Consiliul Superior al Magistraturii trebuia să se limiteze la
verificarea îndeplinirii cerinței regulamentare, respectiv existența cererii
celui care a solicitat detașarea și, în urma constatării îndeplinirii acestei
cerințe, să dispună încetarea detașării contestatorului în cadrul Misiunii
EUPOL Afganistan.
Așadar, intimatul nu
trebuia să analizeze argumentele avute în vedere de Șeful Misiunii EUPOL
Afganistan la formularea solicitării către Ministerul Justiției din punct de
vedere al dispozițiilor Planului Operațional al Misiunii, după cum susține
contestatorul.
De asemenea, Înalta
Curte nu poate primi nici aprecierea contestatorului în sensul că este vorba
doar de o recomandare a Șefului Misiunii EUPOL Afganistan: în adresa
Ministerului Justiției nr. 58808 din 26 iunie 2013 se face referire clară la
solicitarea Șefului Misiunii EUPOL Afganistan de rechemare în țară a
contestatorului, Mentor la Biroul Procurorului General în cadrul respectivei
misiuni.
Concluzionând, Înalta
Curte reține faptul că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii avea
competența să se pronunțe asupra cererii de încetare a detașării
contestatorului, iar acesta din urmă nu a fost vătămat într-un drept recunoscut
de lege prin emiterea actului administrativ contestat.
În consecință, în
raport de aspectele de fapt și de drept reținute, Înalta Curte, în temeiul
dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul
Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, va respinge contestația, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
formulată de P.B.C. împotriva Hotărârii nr. 854 din 20 august 2013 a Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 septembrie 2014.
Procesat de GGC - LM