ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 576/2015

Decizia nr. 576/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 153 din 25 septembrie 2013, a admis acțiunea formulată și modificată de reclamantă, anulând Decizia nr. 223 din 17 iunie 2013, Raportul de inspecție fiscală nr. 745 din 31 ianuarie 2013 și Decizia de impunere nr. 22 din 31 ianuarie 2013 emise de pârâtă, exonerând reclamanta de plata obligațiilor stabilite prin aceste acte fiscale.

Totodată, a dispus suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. 745 din 31 ianuarie 2012 și a Deciziei de impunere nr. 22 din 31 ianuarie 2013 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Motivele de casare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. Brașov, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

Recurenta-pârâtă consideră că hotărârea atacată nu este motivată nici în fapt și nici în drept, cuprinde motive străine de natura cauzei și este dată cu încălcarea prevederilor Codului fiscal referitoare la plata T.V.A.

Instanța de fond s-a limitat să reia doar susținerile reclamantei, nu a răspuns apărărilor pârâtei, nu a analizat înscrisurile depuse.

Instanța de fond nu a manifestat rol activ în soluționarea cauzei, s-a aflat în eroare asupra termenelor de contestate a actelor fiscale și a prevederilor care se aplică.

A fost dispusă suspendarea executării actelor administrativ-fiscale contestate fără a se întemeia în drept această măsură și fără a se avea în vedere că în materie fiscală se aplică prevederile art. 215 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, se critică sentința primei instanțe pentru faptul că nu a ținut seama că reclamanta a formulat acțiune separată de suspendare a actelor fiscale contestate, pronunțându-se sentința civilă nr. 75/F din 9 aprilie 2013.

Judecătorul fondului s-a aflat în eroare cu privire la situația de fapt, noțiunile de persoană impozabilă, activități economice, livrare de bunuri imobile, precum și în ceea ce privește aplicarea legii fiscale în timp.

Intimata-reclamantă, într-o perioada de timp relativ scurtă, a realizat șase tranzacții imobiliare (martie 2007 - martie 2008), iar numărul vânzărilor imprimă activități cu caracter de continuitate, producătoare de venituri.

Astfel, operațiunile desfășurate în perioada anilor 2007-2008 îndeplinesc cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. fisc. și se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.

În această situație, intimata-reclamantă avea obligația să se înregistreze în scop de T.V.A., indiferent dacă operațiunea este sau nu scutită de T.V.A.

Activitatea economică se consideră începută din momentul în care o persoană intenționează să efectueze o astfel de activitate.

Inclusiv operațiunea din contractul de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 2007 prin care s-a înstrăinat o cotă-parte indiviză, reprezintă o livrare de bunuri și intră în sfera de aplicare a T.V.A., deoarece tranzacția a avut ca obiect un teren construibil și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 126 alin. (1) C. fisc.

II. Analiza motivelor de casare;

Critica este neîntemeiată, ținându-se seama că sentința recurată este amplu motivată și a răspuns motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă.

Împrejurarea în care instanța de fond admite acțiunea și își însușește apărările unei părți nu echivalează cu nepronunțarea asupra apărărilor celeilalte părți.

Prima instanță a analizat în cuprinsul considerentelor sentinței pronunțate atât ceea ce a invocat reclamanta, cât și ceea ce a avut în vedere organul fiscal când a emis actele contestate.

Nu poate fi vorba de motive străine de natura pricinii, deoarece obiectul acțiunii a fost analizat foarte strict, iar recurenta-pârâtă nu a indicat vreunul dintre aceste motive, critica sub acest aspect fiind pur formală.

În vederea admiterii cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale, instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, astfel cum permit prevederile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. invocate de recurenta-pârâtă, conform cărora „dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ-fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare”.

Instanța de fond a reținut că a fost achitată cauțiunea impusă de dispozițiile art. 215 alin. (2) teza a II-a C. proc. fisc., astfel încât critica este nefondată.

Cererea de suspendare a executării actelor fiscale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, temei diferit în raport cu cererea de suspendare formulată anterior.

Pentru a se stabili corectitudinea impunerii T.V.A. în privința intimatei-reclamante, instanța de fond a analizat dispozițiile legale incidente și le-a aplicat la cazul concret.

Astfel, din cuprinsul raportului de inspecție fiscală din data de 31 ianuarie 2013, reiese că reclamanta a încheiat în perioada 5 martie 2007 - 18 martie 2008, șase tranzacții imobiliare, după cum urmează:

- la data de 5 martie 2007 a vândut un apartament plus terenul aferent;

- la 28 martie 2007 a vândut un teren arabil;

- la 29 martie 2007 a vândut un teren arabil;

- la 20 decembrie 2007 a vândut un teren intravilan construibil;

- la 07 februarie 2008 a vândut un teren agricol extravilan neconstruibil;

- la 18 martie 2008 a vândut un teren extravilan neconstruibil.

Potrivit opiniei recurentei-pârâte, numărul vânzărilor efectuate de reclamantă într-o perioadă de timp relativ scurtă conduce la concluzia că tranzacțiile au un caracter repetitiv, imprimă activității un caracter de continuitate, iar intenția reclamantei era clară, respectiv achiziție în scop de revânzare.

Intenția de revânzare trebuie să existe în momentul achiziției bunului, numai atunci se poate afirma cu certitudine că persoana inițiază o activitate economică producătoare de venituri cu caracter de continuitate.

Or, reclamanta a cumpărat apartamentul vândut la 5 martie 2007 împreună cu un cetățean german, deținând numai o cotă-parte din imobil, astfel încât intenția de revânzare nu transpare din însăși încheierea actului, respectiv cu un an înainte de vinderea acestuia.

Același raționament este valabil și în ceea ce privește terenul situat în intravilan, deținut pe cote-părți și nu în exclusivitate de către reclamantă.

Împrejurarea conform căreia reclamanta a vândut ulterior terenuri situate în extravilan și neconstruibile nu conduce la concluzia că prima operațiune de vânzare a apartamentului reprezintă o activitate economică, pentru care reclamanta datora T.V.A.

Mai mult, toate celelalte operațiuni nu intrau în sfera de aplicare a T.V.A., astfel încât raționamentul organului fiscal este eronat.

În speță, instanța de fond a stabilit în mod corect că operațiunile desfășurate de reclamantă nu reprezintă activitate economică producătoare de venituri cu caracter de continuitate, deși instanța de recurs nu își însușește motivarea legată de lipsa de claritate a normei prevăzute de art. 127 alin. (2) C. fisc.

În ceea ce privește dovedirea în concret a intenției de desfășurare a unei activități economice, însăși recurenta-pârâtă exemplifică dispozițiile art. 153 alin. (1) C. fisc. și dispozițiile pct. 66 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004, conform cărora intenția persoanei trebuie apreciată în baza elementelor obiective ca de exemplu, faptul că aceasta începe să angajeze costuri și/sau să facă investiții pregătitoare necesare pentru inițierea unei activități economice.

În speță, aceste aspecte nu sunt dovedite, iar numai existența numărului tranzacțiilor fără a fi făcută analiza în concret a intenției de desfășurare a activității economice nu corespunde cu cerința legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. Brașov împotriva sentinței nr. 153 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2015.