ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2744/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul D.S. a chemat în judecată P.R. – S.R. solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripție extinctivă. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că acest decret a fost emis de Marea Adunare Națională a Republicii (Populare sau Socialiste) România și a fost posibil în regimul comunist care nu a respectat proprietatea și creditul bancar, fiind însă o lege străină în actualul regim democratic, care garantează aceste drepturi. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P.R. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4882 din 6 septembrie 2011, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul D.S. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă este un act normativ care nu face obiectul controlului judiciar, fiind supus doar controlului de constituționalitate exercitat în condițiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Împotriva acestei sentințe considerate nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul D.S., care a reiterat motivele invocate în fața primei instanțe. Astfel, recurentul a susținut, în esență, că prin soluția pronunțată instanța de fond săvârșește un abuz asupra dreptului la pensie, aplicând în mod neconstituțional prevederile Decretului nr. 167/1958.

Astfel, susține recurentul, dispozițiile art. 21 stipulează că Decretul nr. 167/1958 nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, ori pensia este un drept de proprietate. Recurentul a mai susținut că soluția este greșită și prin aceea că instanța de fond nu a dispus din oficiu trimiterea cauzei la Curtea Constituțională a României pentru examinarea compatibilității Decretului nr. 167/1958 cu Constituția actuală. Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Potrivit art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public” [(art. 1 alin. (1)] și, respectiv, „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale” [(art. 8 alin. (1)]. Din lecturarea ambelor texte legale, ce constituie, de altfel, temeiul oricărei acțiuni în anulare formulată în temeiul Legii nr. 554/2004, rezultă că actul vătămător al dreptului sau interesului legitim invocat de o persoană în cadrul unei acțiunii în contencios administrativ și a cărui anulare poate fi solicitată pe această cale este exclusiv un „act administrativ”.

Acest; „act administrativ” este definit de dispozițiile art. 2 alin. (l) lit. c) din aceeași lege, ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere modificând sau stingând raporturi juridice”. Cum obiectul acțiunii, astfel cum a fost formulat de reclamat, îl constituie anularea Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, urmează să se constate că aceasta nu poate face obiectul controlului judiciar ci doar a controlului de constituționalitate exercitat în condițiile Legii nr. 47/1992, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea este inadmisibilă și a respins-o ca atare.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, și neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.S. împotriva sentinței civile nr. 4882 din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2012