ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2744/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul D.S. a

chemat în judecată P.R. – S.R. solicitând instanței ca în contradictoriu cu

pârâtul și pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea Decretului

nr. 167/1958 privitor la prescripție extinctivă.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că acest decret a fost emis de Marea Adunare Națională a

Republicii (Populare sau Socialiste) România și a fost posibil în regimul

comunist care nu a respectat proprietatea și creditul bancar, fiind însă o lege

străină în actualul regim democratic, care garantează aceste drepturi.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul P.R. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 4882 din 6 septembrie 2011, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea

formulată de reclamantul D.S.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că Decretul nr. 167/1958 privitor la

prescripția extinctivă este un act normativ care nu face obiectul controlului

judiciar, fiind supus doar controlului de constituționalitate exercitat în

condițiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale.

Împotriva acestei

sentințe considerate nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul D.S.,

care a reiterat motivele invocate în fața primei instanțe.

Astfel, recurentul a

susținut, în esență, că prin soluția pronunțată instanța de fond săvârșește un

abuz asupra dreptului la pensie, aplicând în mod neconstituțional prevederile Decretului

nr. 167/1958.

Astfel, susține

recurentul, dispozițiile art. 21 stipulează că Decretul nr. 167/1958 nu se

aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, ori pensia

este un drept de proprietate.

Recurentul a mai

susținut că soluția este greșită și prin aceea că instanța de fond nu a dispus

din oficiu trimiterea cauzei la Curtea Constituțională a României pentru

examinarea compatibilității Decretului nr. 167/1958 cu Constituția actuală.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Potrivit art. 1 alin.

(1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

„Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau

prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței

de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public” [(art. 1 alin.

(1)] și, respectiv, „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau

într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de

răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente

sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4),

poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita

anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și,

eventual, reparații pentru daune morale” [(art. 8 alin. (1)].

Din lecturarea

ambelor texte legale, ce constituie, de altfel, temeiul oricărei acțiuni în

anulare formulată în temeiul Legii nr. 554/2004, rezultă că actul vătămător al

dreptului sau interesului legitim invocat de o persoană în cadrul unei acțiunii

în contencios administrativ și a cărui anulare poate fi solicitată pe această

cale este exclusiv un „act administrativ”.

Acest; „act

administrativ” este definit de dispozițiile art. 2 alin. (l) lit. c) din

aceeași lege, ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ,

emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării

legii, dând naștere modificând sau stingând raporturi juridice”.

Cum obiectul

acțiunii, astfel cum a fost formulat de reclamat, îl constituie anularea

Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, urmează să se constate

că aceasta nu poate face obiectul controlului judiciar ci doar a controlului de

constituționalitate exercitat în condițiile Legii nr. 47/1992, astfel că în mod

corect instanța de fond a reținut că acțiunea este inadmisibilă și a respins-o

ca atare.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, și

neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul declarat în cauză va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de D.S. împotriva sentinței civile nr. 4882 din 6 septembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2012