ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3176/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 180/A din 11 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul C.G. împotriva sentinței penale nr. 262 din 9 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. A obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Curtea a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 408² alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare”.

Așadar, pentru ca o astfel de cerere de revizuire să fie admisibilă este necesar să fie îndeplinite, în mod cumulativ, trei condiții și anume: 1. În cauza în care s-a pronunțat hotărârea definitivă a cărei revizuire se cere să se fi invocat o excepție de neconstituționalitate; 2. Dispozițiile criticate să fi fost declarate neconstituționale și 3. Soluția pronunțată în cauză să se fi întemeiat pe dispozițiile declarate neconstituționale sau pe alte dispoziții legate în mod necesar și evident de acestea. Această concluzie derivă și din împrejurarea că, anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocarea și admiterea unei excepții de neconstituționalitate nu producea efecte decât în cauza în care excepția fusese invocată și, în celelalte cauze, doar pentru viitor.

Or, din considerentele sentinței penale nr. 564 din 08 iulie 2010 a Tribunalului București, secția I-a penală, a cărei revizuire se solicită, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3352 din 30 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rezultă că, deși această cauză vizează o situație tranzitorie, totuși, pe parcursul soluționării sale, nu a fost invocată niciodată o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320¹ C. proc. pen., nefiind, astfel, îndeplinită, prima condiție prevăzută de textul legal sus menționat. S-a arătat că, petentul nu a solicitat, pe parcursul judecării sale, aplicarea dispozițiilor art. 320¹ C. proc. pen., așa încât, hotărârea pronunțată în cauză nu s-a bazat pe dispoziții declarate neconstituționale, remarcându-se și faptul că poziția procesuală sinceră a inculpatului în cursul cercetării judecătorești nu a fost manifestată de la debutul cercetării penale.

În consecință, Curtea a constatat că nu este întrunită nici a treia cerință prevăzută de art. 408² alin. (1) C. proc. pen. Pe de altă parte, Curtea reține că primul caz cuprins în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. prevede că revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. S-a apreciat că, în speță, nu este incident acest caz de revizuire, deoarece nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi. Concluzionând, Curtea a reținut că motivul invocat de condamnat, constând în nevalorificarea atitudinii sale procesuale de recunoaștere, nu se regăsește printre cele expres și limitativ enumerate de codul de procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuientul C.G. Apărătorul desemnat din oficiu a pus concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și pe fond admiterea cererii de revizuire. Recursul este nefondat. Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate recunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. Totodată revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Cazurile de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă în raport de dispozițiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României potrivit căruia, părțile interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. În speță, motivul invocat de condamnat, constând în nevalorificarea atitudinii sale procesuale de recunoaștere nu se regăsește printre cele expres și limitativ enumerate de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen. Cum în cauză motivul de revizuire invocat de condamnatul-revizuient nu se înscrie în cazurile prev.de art. 394 C. proc. pen. care sunt de strictă interpretare și aplicare, recursul urmează a fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuient la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 180/A din 11 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 octombrie 2012.