ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3176/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3176/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr.
180/A din 11 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a
respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul C.G. împotriva sentinței
penale nr. 262 din 9 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a
II-a penală.
A obligat revizuentul
la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Curtea a reținut că,
în conformitate cu dispozițiile art. 408² alin. (1) C. proc. pen.,
hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a
admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă
soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată
neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și
evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare”.
Așadar, pentru ca o
astfel de cerere de revizuire să fie admisibilă este necesar să fie
îndeplinite, în mod cumulativ, trei condiții și anume:
În cauza în care
s-a pronunțat hotărârea definitivă a cărei revizuire se cere să se fi invocat o
excepție de neconstituționalitate;
Dispozițiile criticate
să fi fost declarate neconstituționale și
Soluția pronunțată
în cauză să se fi întemeiat pe dispozițiile declarate neconstituționale sau pe
alte dispoziții legate în mod necesar și evident de acestea.
Această concluzie
derivă și din împrejurarea că, anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr.
47/1992, invocarea și admiterea unei excepții de neconstituționalitate nu
producea efecte decât în cauza în care excepția fusese invocată și, în
celelalte cauze, doar pentru viitor.
Or, din
considerentele sentinței penale nr. 564 din 08 iulie 2010 a Tribunalului
București, secția I-a penală, a cărei revizuire se solicită, rămasă definitivă
prin Decizia penală nr. 3352 din 30 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția penală, rezultă că, deși această cauză vizează o situație
tranzitorie, totuși, pe parcursul soluționării sale, nu a fost invocată
niciodată o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320¹ C.
proc. pen., nefiind, astfel, îndeplinită, prima condiție prevăzută de textul
legal sus menționat.
S-a arătat că,
petentul nu a solicitat, pe parcursul judecării sale, aplicarea dispozițiilor art.
320¹ C. proc. pen., așa încât, hotărârea pronunțată în cauză nu s-a bazat
pe dispoziții declarate neconstituționale, remarcându-se și faptul că poziția
procesuală sinceră a inculpatului în cursul cercetării judecătorești nu a fost
manifestată de la debutul cercetării penale.
În consecință, Curtea
a constatat că nu este întrunită nici a treia cerință prevăzută de art. 408²
alin. (1) C. proc. pen.
Pe de altă parte,
Curtea reține că primul caz cuprins în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
prevede că revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau
împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
S-a apreciat că, în
speță, nu este incident acest caz de revizuire, deoarece nu s-au descoperit
fapte sau împrejurări noi.
Concluzionând, Curtea
a reținut că motivul invocat de condamnat, constând în nevalorificarea
atitudinii sale procesuale de recunoaștere, nu se regăsește printre cele expres
și limitativ enumerate de codul de procedură penală.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs revizuientul C.G.
Apărătorul desemnat
din oficiu a pus concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârilor
pronunțate în cauză și pe fond admiterea cererii de revizuire.
Recursul este
nefondat.
Revizuirea este
reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot
înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre
judecătorească definitivă, datorate recunoașterii de către instanță a unor
împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și
adevărul.
Totodată revizuirea
are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o
eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.
Cazurile de revizuire
sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele
apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare,
în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la
eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a
unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă în raport de
dispozițiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul
statuat prin art. 129 din Constituția României potrivit căruia, părțile
interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de
atac numai în condițiile legii.
În speță, motivul
invocat de condamnat, constând în nevalorificarea atitudinii sale procesuale de
recunoaștere nu se regăsește printre cele expres și limitativ enumerate de
dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
Cum în cauză motivul
de revizuire invocat de condamnatul-revizuient nu se înscrie în cazurile
prev.de art. 394 C. proc. pen. care sunt de strictă interpretare și aplicare,
recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin.
(2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuient la cheltuieli judiciare către
stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
revizuentul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 180/A din 11 iunie 2012 a Curții
de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de
200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5
octombrie 2012.