ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3007/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3007/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând
asupra contestației la executare, constată următoarele: Prin Sentința penală
nr. 121 din 30 septembrie 2014 Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată
contestația la executare formulată de condamnatul S.Ș. și l-a obligat pe acesta
la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru
a hotărî astfel, Curtea de Apel Bacău a reținut că prin Sentința penală nr. 36
din 2 noiembrie 2004 contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3
ani și 6 luni închisoare. Acesta a început executarea pedepsei la data de 11
noiembrie 2006, iar la data de 9 iunie 2008 a fost pus în libertate prin
admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei prin Sentința penală nr.
68 din 4 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj. Cererea de prelungire a termenului
de întrerupe a fost respinsă, iar contestatorul a plecat în Austria unde a
cerut azil și se află și în prezent. La data de 10 ianuarie 2013 constestatorul
a împlinit vârsta de 60 de ani și potrivit art. 60 alin. (2) din C. pen. din
1969 putea beneficia de liberarea condiționată după executarea a 1/3 din
pedeapsă, respectiv 626 de zile, fracție pe care a executat-o deja dar și
raportat la comportamentul corespunzător avut în penitenciar unde a fost
recompensat de 6 ori.
Curtea,
analizând cererea contestorului a constatat că petentul a invocat motivul prev.
de art. 598 lit. d) teza ultimă respectiv o cauză micșorare a pedepsei.
Instanța
a reținut, în primul rând, că liberarea condiționată nu este o cauză de
micșorare a pedepsei ci o formă de individualizare administrativă a pedepsei
închisorii, iar în al doilea rând, aceasta reprezintă doar o vocație și
presupune ca persoana condamnată să execute efectiv pedeapsa cu închisoarea
aplicată. Numai în aceste condiții și niciodată în cadrul unei contestații la
executare se poate analiza oportunitatea liberării condiționate a unei
persoane.
În
cazul de față s-a mai reținut că petentul nu este încarcerat într-un
penitenciar din România, ci se sustrage de la executarea pedepsei, aflându-se
pe teritoriul Austriei.
Împotriva
acestei sentințe condamnatul S.Ș. a formulat contestație solicitând, în esență,
admiterea cererii de liberare condiționată, întrucât a executat jumătate din
pedeapsa aplicată.
Examinând
contestația prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este
nefondată pentru următoarele considerente:
Contestatorul
condamnat solicită prin cererea sa, să se constate că a executat fracția
necesară din pedeapsa aplicată și că în mod greșit cererea sa de liberare
condiționată a fost respinsă. Totodată contestatorul apreciază că în cauză a
intervenit o cauză de micșorare a pedepsei, fiind incidente dispozițiile art.
598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., teza ultimă.
Instanța
reține că Liberarea condiționată este o instituție de drept penal material
(substanțial) complementară regimului executării pedepsei închisorii la un loc
de deținere, pe care o pot dispune instanțele de judecată cu privire la orice
condamnat.
Este,
așadar, o formă de înlăturare condiționată a continuării executării pedepsei,
un mijloc de individualizare administrativă a executării pedepsei închisorii la
locul de deținere, în timp ce contestația la executare este procedeu
jurisdicțional de soluționare a plângerilor îndreptate împotriva actelor de
executare dintr-o hotărâre penală, scopul acesteia fiind înlăturarea efectelor
negative ale executării unei hotărâri penale în alte condiții decât cele legale.
Prin
„cauză de micșorare a pedepsei" legiuitorul a avut în vedere situația în
care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege nouă
care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută.
Ca
atare, împrejurarea că s-a executat o fracție din pedeapsa aplicată de instanța
de judecată nu reprezintă o cauză de micșorare în sensul dispozițiilor art. 598
alin. (1) lit. d) teza ultimă C. proc. pen., motiv pentru care în mod corect
Curtea de Apel Bacău a respins contestația la executare formulată de
condamnatul S.Ș.
Față
de cele ce preced, Înalta Curte, va respinge, ca nefondată contestația
formulată de condamnatul S.Ș. împotriva Sentinței penale nr. 121 din 30
septembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori
și de familie.
În
temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul condamnat va fi obligat
la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondată, contestația formulată de condamnatul S.Ș. împotriva Sentinței
penale nr. 121 din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția penală și
pentru cauze cu minori și de Familie.
Obligă
contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 18 noiembrie 2014.
Procesat
de GGC - LM