ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3007/2014

Deliberând asupra contestației la executare, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 121 din 30 septembrie 2014 Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul S.Ș. și l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bacău a reținut că prin Sentința penală nr. 36 din 2 noiembrie 2004 contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare. Acesta a început executarea pedepsei la data de 11 noiembrie 2006, iar la data de 9 iunie 2008 a fost pus în libertate prin admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei prin Sentința penală nr. 68 din 4 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj.

Cererea de prelungire a termenului de întrerupe a fost respinsă, iar contestatorul a plecat în Austria unde a cerut azil și se află și în prezent. La data de 10 ianuarie 2013 constestatorul a împlinit vârsta de 60 de ani și potrivit art. 60 alin. (2) din C. pen. din 1969 putea beneficia de liberarea condiționată după executarea a 1/3 din pedeapsă, respectiv 626 de zile, fracție pe care a executat-o deja dar și raportat la comportamentul corespunzător avut în penitenciar unde a fost recompensat de 6 ori. Curtea, analizând cererea contestorului a constatat că petentul a invocat motivul prev. de art. 598 lit. d) teza ultimă respectiv o cauză micșorare a pedepsei.

Instanța a reținut, în primul rând, că liberarea condiționată nu este o cauză de micșorare a pedepsei ci o formă de individualizare administrativă a pedepsei închisorii, iar în al doilea rând, aceasta reprezintă doar o vocație și presupune ca persoana condamnată să execute efectiv pedeapsa cu închisoarea aplicată. Numai în aceste condiții și niciodată în cadrul unei contestații la executare se poate analiza oportunitatea liberării condiționate a unei persoane. În cazul de față s-a mai reținut că petentul nu este încarcerat într-un penitenciar din România, ci se sustrage de la executarea pedepsei, aflându-se pe teritoriul Austriei. Împotriva acestei sentințe condamnatul S.Ș. a formulat contestație solicitând, în esență, admiterea cererii de liberare condiționată, întrucât a executat jumătate din pedeapsa aplicată.

Examinând contestația prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Contestatorul condamnat solicită prin cererea sa, să se constate că a executat fracția necesară din pedeapsa aplicată și că în mod greșit cererea sa de liberare condiționată a fost respinsă. Totodată contestatorul apreciază că în cauză a intervenit o cauză de micșorare a pedepsei, fiind incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., teza ultimă. Instanța reține că Liberarea condiționată este o instituție de drept penal material (substanțial) complementară regimului executării pedepsei închisorii la un loc de deținere, pe care o pot dispune instanțele de judecată cu privire la orice condamnat.

Este, așadar, o formă de înlăturare condiționată a continuării executării pedepsei, un mijloc de individualizare administrativă a executării pedepsei închisorii la locul de deținere, în timp ce contestația la executare este procedeu jurisdicțional de soluționare a plângerilor îndreptate împotriva actelor de executare dintr-o hotărâre penală, scopul acesteia fiind înlăturarea efectelor negative ale executării unei hotărâri penale în alte condiții decât cele legale. Prin „cauză de micșorare a pedepsei" legiuitorul a avut în vedere situația în care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege nouă care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută. Ca atare, împrejurarea că s-a executat o fracție din pedeapsa aplicată de instanța de judecată nu reprezintă o cauză de micșorare în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) teza ultimă C. proc.

pen., motiv pentru care în mod corect Curtea de Apel Bacău a respins contestația la executare formulată de condamnatul S.Ș. Față de cele ce preced, Înalta Curte, va respinge, ca nefondată contestația formulată de condamnatul S.Ș. împotriva Sentinței penale nr. 121 din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul S.Ș. împotriva Sentinței penale nr. 121 din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de Familie. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2014. Procesat de GGC - LM