ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2670/2014

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 144 din 18 iunie 2013, Tribunalul Satu Mare, secția penală în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnată inculpata I.I.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic, de influență în formă continuată, la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

În "baza art. 215 alin. (1) C. pen. raportat la art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpata I.I.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei;

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 145

1

C. proc. pen. s-a instituit față de inculpata I.I.M. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Potrivit art. 145

1

alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1

1

) C. proc. pen., pe durata acestei măsuri s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;

- să se prezinte la organele de poliție din cadrul IPJ Satu Mare, conform programului de supraveghere întocmit de acestea, sau ori de câte ori este chemată;

- să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea Tribunalului Satu Mare;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de armă;

În baza dispozițiilor art. 145

1

alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2

2

) C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatei I.I.M. că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor mai sus stabilite se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.

În baza art. 6

1

alin. (4) Legea nr. 78/2000 s-a dispus restituirea de către inculpata I.I.M. a sumelor de 20.000 euro (în echivalent lei) și de 7.000 RON către cumpărătorul de influență B.F., sume care au făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligată inculpata I.I.M. să plătească părții civile B.F., suma de 60.000 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Au fost respinse restul pretențiilor materiale formulate de către partea civilă B.F.

În baza art. 30 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus publicarea hotărârii (dispozitiv), după rămânerea definitivă, într-un ziar local, pe cheltuiala inculpatei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea emis în Dosarul nr. 10/P/2012 la data de 7 ianuarie 2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei I.I.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen., fapte comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

La termenul de judecată din data de 19 martie 2013, instanța a constatat regularitatea actului de sesizare, conform dispozițiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen., în prezența inculpatei I.I.M., după care aceasta a solicitat, în prezența apărătorului ales, soluționarea cauzei pe baza recunoașterii vinovăției, în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., sens în care a fost luată declarația acesteia. Prin această declarație, inculpata I.I.M., a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, nu solicită administrarea altor probe, cunoaște probele administrate în faza de urmărire penală, fiindu-i prezentat materialul de urmărire penală, pe care și le însușește.

După ce instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., a admis cererea inculpatei I.I.M. prin încheierea ședinței publice din data de 11 iunie 2013, după care s-a trecut la faza dezbaterilor, fiind luate concluziile pe fond cu privire la această inculpată.

În drept, instanța a reținut că fapta inculpatei I.I.M. care, în perioada septembrie - decembrie 2009, a pretins de la denunțătorul B.F., în baza aceleiași rezoluții infracționale suma de 20.000 euro, respectiv 5.000 euro și din care a primit suma de 20.000 euro respectiv 7.000 RON, lăsându-l pe acesta să creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Baroului București și Ministerul Afacerilor Externe, respectiv T., pe care poate să-i determine să o admită pe una dintre fiice la Baroul București și mai apoi să o angajeze la M.A.E., iar pe cealaltă fiică s-o angajeze la T., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceleiași inculpate, care în aceeași perioadă, l-a indus în eroare pe numitul B.F., prezentându-l ca adevărat un fapt mincinos, respectiv că poate să-i faciliteze vânzarea unor bunuri mobile și imobile din patrimoniul M.A.E. la un preț de inventar, obținând pentru sine un folos material injust în valoare de 60.000 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen.

Instanța a considerat că faptele mai sus descrise și reținute în sarcina - inculpatei I.I.M., au rezultat din coroborarea probelor ce au fost reținute ca urmare a administrării următoarelor mijloace de probă declarațiile denunțătorului B.F., a fiicelor sale B.N.B. și B.C.F.A. și a soției sale B.M., declarațiile inculpatei I.I.M. de recunoaștere a faptelor, procesul-verbal de confruntare dintre denunțător și inculpată, înscrisuri depuse de către denunțător.

Constatând că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpată, instanța, potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen., condamnat pe inculpata I.I.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată și înșelăciune.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei, instanța a avut vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., și anume, dispozițiile părții generale ale Codului penal cu privire la concursul de infracțiuni și infracțiunea continuată, limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 257, respectiv art. 215 alin. (1) C. pen., gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatei și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ce privește limitele de pedeapsă prevăzute în cuprinsul legilor de incriminare a faptelor reținute în sarcina inculpatei, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 257 C. pen., traficul de influență se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 10 ani, iar potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (1) C. pen., infracțiunea de înșelăciune se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 12 ani. Urmare aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța a constatat că limitele de pedeapsă reduse cu o treime sunt între 16 luni (1 an și 4 luni) și 80 de luni (6 ani și 8 luni), în ce privește infracțiunea de trafic de influență, respectiv între 4 luni și 88 de luni (7 ani și 4 luni), în ce privește infracțiunea de înșelăciune.

În ce privește gradul de pericol social al faptelor comise de inculpată, instanța a apreciat că acesta este unul relativ ridicat și rezultă din modul de săvârșire al faptelor și folosul ilicit obținut de pe urma acestora.

În ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepselor aplicate inculpatei, instanța a apreciat că scopul preventiv și punitiv al pedepsei, astfel cum acesta rezultă din prevederile art. 52 C. pen., poate fi atins în cazul inculpatei I.I.M. doar prin privare de libertate.

De asemenea, instanța a constatat că aplicarea pedepselor accesorii inculpatei trebuie realizată atât în baza art. 71 și 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă B.F. și inculpata I.M.I.

Prin Decizia penală nr. 157 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpata I.I.M.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul penal declarat de inculpata I.I.M. împotriva Sentinței penale nr. 144 din 18 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care a desființat-o în sensul că:

S-a constatat că inculpata a achitat suma de 1.970 RON conform chitanțelor, sumă ce a fost dedusă din creanța principală de 20.000 euro (echivalent în RON) cu privire la care s-a dispus restituirea către partea civilă B.F.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul penal declarat de partea civilă B.F. împotriva aceleiași sentințe.

A fost obligată partea civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva deciziei au formulat recurs partea civilă B.F. și inculpata I.M.I.

Recurenta inculpată I. că se impune casarea deciziei atacate conform art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. întrucât modalitatea de executare a pedepsei este una foarte gravă față de împrejurarea că nu are antecedente penale și are un copil minor în creștere și educare solicitând suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 2179 din 26 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. 468/83/2013, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpata I.I.M. și partea civilă B.F. împotriva Deciziei penale nr. 157/A din data de 16 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Recurența inculpată a fost obligată la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Recurenta parte civilă a fost obligată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

La 3 iulie 2014, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost înregistrată sub nr. 2619/1/2014 cererea, de contestație în anulare formulată de contestatoarea I.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 2179 din 26 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. 468/83/2013.

În motivarea, scrisă a cererii sale contestatoarea a susținut că procedurale citare pentru termenul la care a fost soluționată cauza în recurs nu a fost legal îndeplinită, întrucât contestatoare (inculpată din recurs) nu a fost citată la adresa din Satu Mare, Sat Micula, adresă adusă la cunoștința instanței de la primul termen de judecată, invocând ca temei de drept al cererii sale art. 426 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea I.I.M., constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Deși contestatoarea I.I.M. a indicat ca temei de drept al cererii de contestație în anulare prevederile art. 426 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va examina contestația în anulare prin prisma reglementărilor anterioare, întrucât, deși decizia în recurs atacată cu prezenta contestație în anulare a fost pronunțată la 26 iunie 2014, acel recurs fusese înregistrat pe rolul Înaltei Curți la 13 ianuarie 2014, deci anterior intrării în vigoare a noului cod de procedură penală (1 februarie 2014), iar în prezent, noile dispoziții procedurale nu mai prevăd posibilitatea atacării cu contestație în anulare a deciziilor pronunțate de instanța de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 386 din vechiul Cod de procedură penală (sub imperiul căruia a fost pronunțată hotărârea atacată), împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar toate aceste condiții trebuind a fi îndeplinite cumulativ.

Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen. poate fi introdusă cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Conform textului de lege mai sus evocat cererea de contestație în anulare este admisibilă atunci când este formulată în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute la art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

În speță, contestația este formulată în termenul prevăzut de lege, motivul invocat este cel prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. (corespondent al cazului de contestație în anulare invocat în cerere art. 426 lit. a) C. proc. pen.), însă nu este îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la dovezile care se depun sau care se invocă în sprijinul acesteia. . .

Înalta Curte, analizând din perspectiva legii, procesual penale aplicabile contestației de față actele și lucrările din dosar, constată că pe rolul Secției Penale a fost înregistrat, la 13 ianuarie 2014, Dosarul nr. 468/83/2013v având ca obiect recursurile declarate de inculpata I.I.M. și partea civilă B.F. împotriva Deciziei penale nr. 157/A din data de 16 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, cauza repartizându-se aleatoriu C9 și fixându-se termen de judecată la 15 mai 2014.

La 14 mai 2014, cu o zi înaintea primului termen de judecată, contestatoarea (inculpata recurentă din acea cauză) a trimis instanței un fax la orele 8:00, prin care arătat că domiciliază în comuna M. județul S.M, solicitând acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător și pentru pregătirea apărării.

Prin Încheierea din 15 mai 2014, instanța a admis cerere de amânare formulată de inculpată, a acordat termen la 26 iunie 2014, dispunând, citarea inculpatei ca în precedent, precum și la noua adresă, comuna Micula județul Satu Mare.

La termenul de judecată din 26 iunie 2014, pentru inculpata I.I.M. s-a prezentat apărător, ales, avocat R.A.C., termen la care cauza a. fost luată în dezbateri, formulându-se și concluziile asupra fondului.

Potrivit art. 353 C. proc. pen., înfățișarea unei părți în persoană sau prin reprezentat ori avocat ales, acoperă orice nelegalitate survenită în procedura de citare.

Așa fiind, se constată că, la 26 iunie 2014, data la care cauza a fost luată în dezbateri, procedura de citare cu inculpata I.I.M. a fost legal îndeplinită, acesta fiind reprezentată așa cum s-a arătat de apărător ales, același care a susținut și cererea de contestație în anulare de față.

Pentru considerentele expuse, cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea I.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 2179 din 26 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 468/83/2013, se apreciază a fi inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea I.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 2179 din 26 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 468/83/2013.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM