ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2179/2014

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 144 din 18 iunie 2013, Tribunalul Satu Mare, secția penală în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnată inculpata I.I.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 215 alin. (1) C. pen. raportat la art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpata I.I.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 145

1

C. proc. pen. s-a instituit față de inculpata I.I.M. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Potrivit art. 145

1

alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1

1

) C. proc. pen., pe durata acestei măsuri s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;

- să se prezinte la organele de poliție din cadrul IPJ Satu Mare, conform programului de supraveghere întocmit de acestea, sau ori de câte ori este chemată;

- să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea Tribunalului Satu Mare;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de armă;

În baza dispozițiilor art. 145

1

alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2

2

) C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatei I.I.M. că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor mai sus stabilite se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.

În baza art. 61 alin. (4) Legea nr. 78/2000 s-a dispus restituirea de către inculpata I.I.M. a sumelor de 20.000 euro (în echivalent RON) și de 7.000 RON către cumpărătorul de influență B.F., sume care au făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligată inculpata I.I.M. să plătească părții civile B.F. suma de 60.000 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Au fost respinse restul pretențiilor materiale formulate de către partea civilă B.F.

În baza art. 30 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus publicarea hotărârii (dispozitiv), după rămânerea definitivă, într-un ziar local, pe cheltuiala inculpatei.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei totale de 1.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 RON, onorariu apărător din oficiu, conform Delegației nr. 1036/2013, pe seama domnului avocat P.A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea emis în Dosarul nr. 10/P/2012 la data de 7 ianuarie 2013 s-a dispus, sub punctul nr. 1, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatei: I.I.M., având datele personale din dispozitivul prezentei sentințe, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen., fapte comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare, s-a reținut cu privire la starea de fapt următoarele:

„1. Denunțătorul B.F. a cunoscut-o pe învinuita I.I.M. în cursul anului 2003 prin intermediul unei cunoștințe comune. În cursul lunii septembrie 2009, întâlnindu-se cu învinuita I.I.M. în București, aceasta i-a relatat denunțătorului B.F. că prin intermediul a doi funcționari - frați, unul care lucrează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și altul care face parte din Baroul București, poate să o ajute pe fiica acestuia - B.N.B. să se angajeze în cadrul M.A.E, condiția esențială fiind ca aceasta să fie admisă inițial, în cadrul Baroului București, cu media 10.

În acest sens, învinuita I.I.M. i-a creat convingere denunțătorului B.F. că are influență asupra celor doi funcționari (care în realitate nu există), și că poate să-i determine pe aceștia inițial ca unul să o admită cu nota 10 în Baroul București iar ulterior, altul să o angajeze în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Pentru această presupusă influență, învinuita I.I.M. a pretins de la denunțător suma de 20.000 euro, sumă care i-a fost remisă învinuitei, în scopul arătat, astfel: 10.000 euro într-o primă fază iar diferența de 10.000 euro în mai multe tranșe.

Și în acest caz, învinuita I.I.M. s-a prevalat de o pretinsă influență, cu toate acestea ea reușind să-i creeze denunțătorului convingerea că poate să-l determine pe acel funcționar, să dispună angajarea fiicei sale la T.

Din totalul sumei de 5.000 euro pretinse, învinuita I.I.M. a primit de la denunțător suma de 7.000 RON, acesta refuzând să-i mai dea diferența.

Așa cum declară și învinuita, a procedat la inducerea în eroare a denunțătorului B.F., pentru a obține de la acesta în mod injust sume de bani, dat fiind faptul că în aceea perioadă avea nevoie de bani pentru a-și plăti unele datorii.

Prin activitatea de inducere în eroare mai sus descrisă, învinuita I.I.M. a obținut de la numitul B.F. suma de 60.000 RON despre care i-a spus că are nevoie pentru înmatricularea celor trei autoturisme.

Cu privire la sumele de bani date învinuitei I.I.M., denunțătorul B.F. solicită restituirea acestor sume (20.000 euro și 7.000 RON) și se constituie parte civilă cu suma de 60.000 RON”.

Prin același rechizitoriu, sub punctul 2 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen., față de făptuitorul B.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, reținându-se că există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

Alăturat acțiunii penale instanța a fost sesizată și cu soluționarea laturii civile a cauzei, ca efect al constituirii de parte civilă, formulată încă în cursul urmăririi penale de către numitul B.F.

Trecând la soluționarea cauzei, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, precum și din Dosarul de urmărire penală cu numărul 10/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea și în baza dispozițiilor legale aplicabile speței, instanța a reținut următoarele:

Cauza a fost înregistrată la instanță sub dosar cu număr de mai sus, la data de 16 ianuarie 2013, fixându-se primul termen de judecată pentru data de 5 februarie 2013.

Printr-un înscris depus la dosar la data de 4 februarie 2013, numitul B.F. a arătat că se constituie parte civilă față de inculpata I.I.M. cu suma de 50.000 euro, plus despăgubiri privind daune morale pe care le va prezenta în cursul judecății.

Printr-un nou înscris depus la dosar la data de 4 martie 2013, partea civilă B.F. a solicitat instanței luarea față de inculpata I.I.M. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.

La termenul de judecată din data de 19 martie 2013, instanța a constatat regularitatea actului de sesizare, conform dispozițiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen., în prezența inculpatei I.I.M., după care aceasta a solicitat, în prezența apărătorului ales, soluționarea cauzei pe baza recunoașterii vinovăției, în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., sens în care a fost luată declarația acesteia, aflată la fila 24. Prin această declarație, inculpata I.I.M., a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, nu solicită administrarea altor probe, cunoaște probele administrate în faza de urmărire penală, fiindu-i prezentat materialul de urmărire penală, pe care și le însușește.

După ce instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., a admis cererea inculpatei I.I.M. prin încheierea ședinței publice din data de 11 iunie 2013, după care s-a trecut la faza dezbaterilor, fiind luate concluziile pe fond cu privire la această inculpată.

În drept, instanța a reținut că fapta inculpatei I.I.M. care în perioada septembrie-decembrie 2009, a pretins de la denunțătorul B.F., în baza aceleiași rezoluții infracționale suma de 20.000 euro, respectiv 5.000 euro și din care a primit suma de 20.000 euro respectiv 7.000 RON, lăsându-l pe acesta să creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Baroului București și Ministerul Afacerilor Externe, respectiv T., pe care poate să-i determine să o admită pe una dintre fiice în Baroul București și mai apoi să o angajeze la M.A.E. iar pe cealaltă fiică s-o angajeze la T., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceleiași inculpate, care în aceeași perioadă, l-a indus în eroare pe numitul B.F., prezentându-i ca adevărat un fapt mincinos, respectiv că poate să-i faciliteze vânzarea unor bunuri mobile și imobile din patrimoniul M.A.E. la un preț de inventar, obținând pentru sine un folos material injust în valoare de 60.000 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen.

Faptele mai sus descrise și reținute în sarcina inculpatei I.I.M., a rezultat din coroborarea probelor ce au fost reținute ca urmare a administrării următoarelor mijloace de probă: declarațiile denunțătorului B.F., a fiicelor sale B.N.B. și B.C.F.A. și a soției sale B.M., declarațiile inculpatei I.I.M. de recunoaștere a faptelor, procesul verbal de confruntare dintre denunțător și inculpată, înscrisuri depuse de către denunțător. În consecință, instanța constată, dincolo de orice îndoială, că fapta de distrugere pentru care inculpatul a fost cercetat în prezenta cauză prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni pentru sancționarea căreia se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

Așadar, constatând că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpată, instanța, potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpata I.I.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată și înșelăciune.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatei, instanța a avut vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., și anume, dispozițiile părții generale ale Codului penal cu privire la concursul de infracțiuni și infracțiunea continuată, limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 257, respectiv art. 215 alin. (1) C. pen., gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatei și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ce privește limitele de pedeapsă prevăzute în cuprinsul legilor de incriminare a faptelor reținute în sarcina inculpatei, instanța a reținut următoarele:

- potrivit dispozițiilor art. 257 C. pen., traficul de influență se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 10 ani, iar potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (1) C. pen., infracțiunea de înșelăciune se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 12 ani; Urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța constată că limitele de pedeapsă reduse cu treime sunt între 16 luni (1 an și 4 luni) și 80 de luni (6 ani și 8 luni), în ce privește infracțiunea de trafic de influență, respectiv între 4 luni și 88 de luni (7 ani și 4 luni), în ce privește infracțiunea de înșelăciune.

În ce privește gradul de pericol social al faptelor comise de inculpată, instanța a apreciat că acesta este unul relativ ridicat și acesta rezultă din modul de săvârșire al faptelor și folosul ilicit obținut de pe urma acestora.

Fără a reține alte împrejurări care să atenueze sau să agraveze răspunderea penală a inculpatei, instanța a aplicat acesteia pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată și pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Infracțiunile fiind comise în condițiile concursului real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., s-a procedat la contopirea celor două pedepse aplicate, în final aceasta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 1 an și 10 luni închisoare.

În ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepselor aplicate inculpatei, instanța a apreciat că scopul preventiv și punitiv al pedepsei, astfel cum acesta rezultă din prevederile art. 52 C. pen., poate fi atins în cazul inculpatei I.I.M. doar prin privare de libertate.

De asemenea, instanța a constatat că aplicarea pedepselor accesorii inculpatei trebuie realizată atât în baza art. 71 și 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții europene a Drepturilor Omului.

Astfel, raportat la cauzele Calmanovici c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c. Marii Britanii (Hotărârea din 30 martie 2004), instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite sau comportamentul inculpatei.

Totodată, față de jurisprudența Curții Europene în materie, instanța va avea în vedere și Decizia nr. LXXIV (74) pronunțată în data de 5 noiembrie 2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, în raport de natura faptelor săvârșite, instanța a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 350

1

raportat la art. 145

1

C. proc. pen., s-a instituit față de inculpata I.I.M. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, la cerea procurorului care a susținut astfel cererea părții civile B.F., cu scopul de a se evita încercarea inculpatei de a se sustrage în continuare de la judecată sau de la executarea pedepsei dispuse.

Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, bani, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2), iar potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă. În temeiul acestor dispoziții legale se va dispune restituirea de către inculpata I.I.M. către denunțătorul B.F. a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență, respectiv a sumelor de 20.000 euro (în echivalent RON) și 7.000 RON.

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că partea vătămată B.F. s-a constituit parte civilă în cadrul urmăririi penale, cerere reiterată și mai înainte de începerea cercetării judecătorești în cauză.

Instanța a arătat că legea civilă aplicabilă prezentei cauze este Codul civil intrat în vigoare la 1 decembrie 1865, întrucât, în concordanță cu art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, este legea în vigoare la data săvârșirii faptelor ilicite.

Instanța a constatat că, în baza art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale s-au cerut a fi întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiții: fapta ilicită, prejudiciul produs ca urmare a faptei ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Cu privire la fapta ilicită, așa cum s-a arătat pe parcursul considerentelor, aceasta a constat în inducerea în eroare a părții civile. Consecința faptei inculpatei a constat în plata, în mod succesiv de către partea vătămată către inculpată a sumei de 60.000 RON. Raportul de cauzalitate a fost dovedit prin mijloacele de probă administrate în cauză. Vinovăția inculpatei a fost recunoscută de aceasta.

În consecință, având în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța a admis, în parte, acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă B.F. și, în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpata I.I.M. la plata sumei de 60.000 RON, reprezentând despăgubiri civile, către partea civilă B.F.

Au fost respinse restul pretențiilor civile solicitate reținând că în raport de natura infracțiunilor comise în dauna părții civile nu se impune acordarea de daune morale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă B.F. și inculpata I.M.I.

Prin Decizia penală nr. 157 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpata I.I.M.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul penal declarat de inculpata I.I.M. împotriva Sentinței penale nr. 144 din 18 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care a desființat-o în sensul că:

S-a constatat că inculpata a achitat suma de 1970 RON conform chitanțelor aflate la dosarul de urmărire penală, sumă ce a fost dedusă din creanța principală de 20.000 euro (echivalent în RON) cu privire la care s-a dispus restituirea către partea civilă B.F.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul penal declarat de partea civilă B.F. împotriva aceleiași sentințe.

A fost obligată partea civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut, cu privire la critica părții civile referitoare la faptul că instanța nu a reținut toate actele materiale ale infracțiunii de trafic de influență, că aceasta este neîntemeiată. Instanța a reținut vinovăția inculpatei cu privire la actele materiale reținute în rechizitoriu, respectiv cu privire la ceea ce a fost sesizată. Instanța are obligația să se pronunțe numai cu privire la fapta reținută în rechizitoriu și la persoana arătată în actul de sesizare potrivit dispozițiilor art. 317 C. proc. pen. De asemenea, instanța procedând la verificarea regularității actului de sesizare mai înainte de a face aplicarea dispoziției art. 320

1

C. proc. pen., în mod corect a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă și de conținut prevăzute de art. 263 - 264 C. proc. pen.

Totodată, inculpata prevalându-se de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând în totalitate faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, însușindu-și probele administrate în faza de urmărire penală și arătând că nu solicită alte probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere, instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor privind procedura simplificată luând act de manifestarea de voință a inculpatei, în această situație nefiind posibilă declanșarea administrării probatoriului.

Nemulțumirea părții civile legată de faptul că organul de anchetă nu a extins cercetările penale și față de alte persoane pe care partea civilă îi consideră „complici” nu poate determina restituirea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor, cazurile de restituire a cauzei la procuror fiind reglementate prin lege.

În ce privește latura civilă a cauzei, curtea a constatat următoarele:

În privința daunelor morale, curtea a constatat că pentru acordarea daunelor morale este necesar ca cel ce le pretinde să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate. Or, în speță, partea civilă nu a adus argumente care să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii daunelor morale, din simpla existență a faptei ilicite neputându-se deduce un asemenea prejudiciu. În plus, în materie civilă funcționează regula că, nimeni nu poate invoca propria turpitudine sau imoralitate pentru a obține protecția unui drept, în speță partea civilă neputând invoca în susținerea intereselor sale propria vină, incorectitudine și să se apere valorificând un asemenea temei pentru obținerea daunelor morale.

Referitor la daunele materiale, acestea nu pot fi acordate decât în măsura dovedirii lor. Suma de bani acordată părții civile cu titlu de daune materiale a fost corect stabilită, fiind dovedită prin probele administrate în cauză, restul pretențiilor părții civile nefiind justificate.

Față de aspectele arătate, apelul declarat de partea civilă apare ca nefondat și a fost respins ca atare.

Referitor la apelul declarat de inculpată:

În fața instanței de fond, inculpata a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției, instanța făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut ca temeinic dovedită situația de fapt așa cum a fost expusă în rechizitoriu și recunoscută de inculpată, încadrarea juridică a faptelor fiind de asemenea corect stabilită.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a aplicat pedepse corect individualizate pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatei în raport de criteriile art. 72 C. pen., având în vedere toate criteriile prevăzute de acest articol, respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, circumstanțele personale ale inculpatei și circumstanțele reale urmărind ca atât pedepsele componente cât și pedeapsa rezultantă și modalitatea de executare să fie apte să asigure pe deplin scopul și funcțiile pedepsei menționate de art. 52 C. pen.

Conform dispozițiilor textului de lege anterior menționat, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor pedeapsa trebuie să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptei comise de inculpată. Or, în speță, față de gradul de pericol social al infracțiunilor comise analizat prin prisma modului și împrejurărilor în care s-au comis faptele, caracterul continuat al activității infracționale, urmările produse, respectiv cuantumul prejudiciului cauzat, rămas nerecuperat, persoana inculpatei, pedeapsa stabilită pentru inculpată a fost bine individualizată ca și cuantum, neimpunându-se redusă sau schimbată modalitatea de executare așa cum s-a solicitat în apărare de către inculpată.

Nu se impune nici aplicarea unui spor așa cum a solicitat partea civilă, pedeapsa aplicată fiind adecvată situației de fapt și scopului urmărit de legea penală.

Sub aspectul laturii civile, curtea a constatat că apelul declarat de inculpată este fondat, chitanțele aflate la dosarul de urmărire penală dovedesc fără putere de tăgadă că aceasta a achitat la data de 8 octombrie 2012, respectiv la 11 octombrie 2012, sumele de 970 RON și 1.000 RON în contul datoriei existente față de B.M. Chiar dacă o parte a datoriei a fost achitată către soția părții civile aceasta nu înseamnă că, creanța nu s-a stins atât timp cât nu s-a înlăturat prezumția mandatului tacit de reprezentare reciprocă între soți potrivit căreia fiecare soț poate primi bani sau alte bunuri, poate încheia valabil acte juridice civile în numele celuilalt soț, presupunându-se că are consimțământul acestuia din urmă.

Interpretând cele 2 înscrisuri cu restul probelor administrate în cauză rezultă că suma de 1970 RON a fost plătită în contul prejudiciului cauzat familiei B. în prezentul dosar penal, relevante fiind trimiterile din cuprinsul chitanței din 11 octombrie 2012 la tranzacția încheiată la 8 octombrie 2012 între inculpată și soția părții civile B.M. prin care se urmărea să se preîntâmpine un proces civil sau penal având ca obiect creanța în valoare de 20.000 euro. Chiar dacă s-ar accepta ideea că cele 2 înscrisuri sunt echivoce cu privire la creanța achitată, această situație profită inculpatei care este debitorul obligației de plată potrivit regulii civile care prevede că clauzele îndoielnice se interpretează în favoarea debitorului.

Instanța a concluzionat că afirmațiile părții civile în sensul că nu a primit vreo sumă de bani în contul prejudiciului cauzat de inculpată, sunt infirmate de cele 2 înscrisuri depuse la dosar care dovedesc contrariul.

În schimb, instanța nu a acordat valoare probantă mențiunilor consemnate în procesul verbal de percheziție domiciliară din 25 noiembrie 2010, întrucât aceasta nu dovedește efectuarea unor plăți pentru stingerea prejudiciului cazat în prezenta cauză.

Asupra cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, Curtea procedând la examinarea acesteia a constatat că motivele invocate de inculpată nu constituie împrejurări de natură să atragă revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara. Această măsură dispusă de instanța de fond a fost necesară pentru apărarea ordinii și desfășurarea procesului penal împotriva inculpatei, măsura fiind proporțională cu situația care a determinat-o, respectiv existența indiciilor temeinice că inculpata a săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care a fost trimisă în judecată, fapte de o gravitate deosebită, motiv pentru care instanța a respins ca nefondată cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpata I.I.M.

Împotriva deciziei au formulat recurs partea civilă B.F. și inculpata I.M.I.

Examinând

.................................

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpata I.I.M. și partea civilă B.F. împotriva Deciziei penale nr. 157/A din data de 16 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2014.

Procesat de GGC - LM