ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2668/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2668/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 339 din 15 iulie 2011, Tribunalul Argeș, secția penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.; a dispus achitarea inculpațiilor D.C.O., M.C., C.V. și A.D.C., pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. doar față de inculpatul A.D.C. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații D.C.O., M.C., C.V. și, A.D.C., pentru infracțiunile prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 215 alin (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 10 din Legea nr. 87/1994, în condițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen.; cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., doar față de inculpatul A.D.C.
pentru toate infracțiunile. A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului D.C.O. și al SC D.C. INTL SRL instituit prin Ordonanțele nr. 8S/P/2006 din 27 martie 2007 și identificate conform Procesului-verbal din 28 martie 2007. A respins acțiunea civilă promovată de partea civilă ANAF București prin DGFP Argeș. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul M.C. și partea civilă Statul Român - prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș. Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a criticat hotărârea sub aspectul greșitei achitări ca urmare a unei grave erori de fapt - motiv prevăzut de art. *385 9 pct. 18 C. proc.
pen., arătând că în mod greșit s-a pronunțat achitarea inculpaților pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, deși sunt probe certe la dosarul cauzei, din care rezultă că aceștia au constituit un grup infracțional organizat, acționând cu intenție, conform unui plan prestabilit de primul inculpat, în care fiecare a avut un rol anume în scopul comiterii unor infracțiuni deosebit de grave cu consecința directă a prejudicierii bugetului de stat cu sume importante de bani, prin rambursare ilegală de TVA, sume obținute prin fapte ilicite de care au beneficiat în final toți inculpații. Cu prilejul susținerii orale a motivelor de apel, procurorul a solicitat completarea acestora cu motive vizând schimbarea încadrării juridice dată infracțiunii de înșelăciune, fapta fiind încadrată în dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 - lege mai favorabilă.
S-a solicitat, de asemenea, schimbarea încadrării juridice dată infracțiunii de evaziune fiscală în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - lege mai favorabilă - deoarece activitatea infracțională a continuat după data de 26 august 2005 când Legea nr. 241/2005 a intrat în vigoare, în funcție de contribuția efectivă a inculpaților (de autor sau de complice), cât și de numărul actelor materiale săvârșite în timp (referitor la aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.). S-a motivat, că este neîndoielnic că între inculpați a existat o strânsă legătură infracțională, concretizată prin probele administrate în dosar.
Partea civilă Statul Român - prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, a solicitat obligarea inculpaților în solidar cu partea responsabilă civilmente la repararea integrală a prejudiciului cauzat, ca urmare, evident a condamnării acestora pentru infracțiunile de care sunt acuzați, incluzându-se în prejudiciu și accesoriile constând în dobânzi, penalități și majorări de întârziere, până la data achitării integrale a prejudiciului. S-a notat ca un aspect criticabil al sentinței, nelegalitatea expertizei dispusă în fază de cercetare judecătorească, ca urmare a lipsei de convocare a părților. Apel împotriva sentinței a declarat și inculpatul M.C.
care, la termenul de judecată din 28 februarie 2012, a declarat că și-l retrage în temeiul art. 369 C. proc. pen. Prin Decizia penală nr. 178/A din 1 aprilie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Argeș și de partea civilă Statul Român - prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, împotriva Sentinței penale nr. 339 din 15 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 877/109/2007. A fost desființată în parte sentința și a fost înlăturată condamnarea inculpaților P.C.O., C.V. și A.C.D.; S-a făcut: aplicarea art. 5 C. pen., iar în temeiul art. 386 C. proc.
pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor, după cum urmează: 1. D.C.O.: - din art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în art. 367 alin. (1) și (3) C. pen., text; ele lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. - vechi; - din art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
-vechi; - din art. 215 alin. (1), (2) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev, de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. - vechi; - din art. 10 din Legea nr. 81/1994 în condițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
-vechi; În baza art. 33 și art. 34 C. pen. - vechi au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare sporită cu 1 an, în total 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. - vechi, în condiții de penitenciar. 2. C.V.: - din art. 26 C. pen. - vechi raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 367 alin. (1) și (3) C. pen., text de lege în baza inculpata a fost condamnată la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. - vechi; - din art. 26 C. pen.
- vechi raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - vechi în infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpata a fost condamnată la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. - vechi; - din art. 26 C. pen. - vechi raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpata a fost condamnată la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
- vechi; - din art. 26 C. pen. - vechi raportat la art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. și aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpata a fost condamnată la 3 ani închisoare și 2. ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. - vechi; În baza art. 33 și art. 34 C. pen. - vechi au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsă cea mai grea de 4 ani închisoare sporită cu - 1 an, în total 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
- vechi, în condiții de penitenciar. 3. A.C.D.: - din art. 26 C. pen. - vechi raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 367 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. - vechi, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. - vechi; - din art. 26 C. pen. - vechi raportat la art 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. - vechi în infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen.
- vechi, text de lege în baza căruia -, inculpatul a fost condamnat, la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. - vechi; - din art. 26 C. pen. - vechi raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. - vechi în infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. - vechi, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la - 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. - vechi; - din art. 26 C. pen.
- vechi raportat la art. 10 din Legea nr. 87/1994 în condițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. și aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. cu aplicarea 33 lit. a) C. pen. nr. infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. vechi, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 4, ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. - vechi; În baza art. 33 și art. 34 C. pen. - au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită cu 1 an, în total 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
- vechi, în condiții de penitenciar. S-a constat că inculpatul A.C.D. este arestat în altă cauză. A fost dedusă pentru inculpatul A.C.D. perioada arestului preventiv cuprinsă între 11 aprilie 18 iulie 2008. Anulează actele false. A fost obligat în solidar pe inculpatul D.C.O. cu inculpata C.V., fiecare în solidar cu părțile responsabile civilmente SC D.C. Intl SRL Pitești prin lichidator l.Gh. - IGF E.C. IPURL (inculpat D.C.O.), SC A.T. SRL Strehaia (inculpata C.V.) și SC U.C. 2000 SRL Mioveni (inculpatul M.C.) la plata sumei de 329.529 RON (rambursare TVA) către Statul Român - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, la care se adaugă dobânzile, penalitățile și majorările de întârziere până la data achitării acestora conform O.G.
nr. 92/2003. A fost obligat în solidar pe inculpatul D.C.O. cu inculpații A.C.D. și C.V., fiecare în solidar cu părțile responsabile civilmente SC D.C. Intl SRL Pitești prin lichidator l.Gh. - IGF E.C. IPURL (inculpat D.C.O.), SC D.T.S. 2004 SRL Pitești (inculpat A.C.D.) și SC A.T. SRL Strehaia (inculpata C.V.) la plata sumei de 594.858 RON (rambursare TVA) către Statul Român - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, la care se adaugă dobânzile, penalitățile și majorările de întârziere până la data achitării acestora conform O.G. nr. 92/2003. A fost obligați în solidar pe inculpații D.C.O. și C.V., fiecare în solidar cu părțile responsabile civilmente SC D.C. Intl SRL Pitești prin lichidator l.Gh.
- IGF E.C. IPURL (inculpat D.C.O.) și SC E.T.A. SRL Pitești (inculpata C.V.) la plata sumei de 665.651 RON (rambursare TVA) către Statul Român - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, la care se adaugă dobânzile, penalitățile și majorările de întârziere până la data achitării acestora conform O.G. nr. 92/2003. A fost menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului D.C.O. și ale SC D.C. INTL SRL Pitești dispus prin Ordonanțele nr. 8S/P/2006 din 27 martie 2007 și identificate conform Procesului-verbal din 28 martie 2007. A fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor urmăribile ale inculpaților A.C.D. și C.V. și asupra părților responsabile civilmente până la concurența debitelor stabilite.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. În baza dispozițiilor art. 48 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus disjungerea cauzei și repunerea acesteia pe rol cu privire la apelantul - inculpat M.C. În temeiul art. 274 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. onorariul parțial pentru apărătorul din oficiu în cuantum de câte 150 RON pentru fiecare inculpat, a rămas în sarcina statului. Împotriva acestei decizii contestatoarea condamnată C.V. a formulat contestația de față, prin care apreciază decizia ca nelegală și netemeinică, invocând ca temei de drept prevederile art. 425 1 C. proc. pen. Examinând contestația formulată de condamnata C.V.
Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui vizând liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv, exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual - penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost: reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Art. 551 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen. prevede că hotărârea primei instanțe rămâne definitivă la data pronunțării hotărârii prin care s-a respins apelul sau după caz, contestația. Potrivit art. 425 1 C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede în mod expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
Analizându-se actele, și lucrările din dosar se constată că, nesocotind textul de lege mai sus evocat, condamnata C.V. a formulat contestație împotriva unei decizii definitive, care nu mai poate fi atacată cu contestație. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Față de considerentele expuse, contestația formulată de contestatoarea condamnată C.V. împotriva Deciziei penale nr. 178/A din 1 aprilie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va fi respinsă ca inadmisibilă.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatoarea va fi obligată la plata sumei de sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea condamnată C.V. împotriva Deciziei penale nr. 178/A din 1 aprilie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 24 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.