ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2453/2014

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 261 din 17 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 380/122/2014, în baza art. 595 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul T.E. privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin Sentința penală nr. 351 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin Sentința penală nr. 351 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București, în temeiul art. 449 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) teza a II-a C. proc.

pen., a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul T.E., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 17 (șaptesprezece) ani închisoare și 10 (zece) ani interzicerea unor drepturi ce i-a fost aplicată intimatului condamnat prin Sentința penală nr. 342 din 25 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 59261/3/2010 (definitivă prin neapelare la data de 3 mai 2011) în pedepsele componente de: 12 ani închisoare și 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. (faptă din perioada 23 septembrie 2010 - 3 octombrie 2010), 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic ilicit internațional de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (faptă din perioada 23 septembrie 2010 - 3 octombrie 2010), 10 ani închisoare și 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional în vederea săvârșirii de infracțiuni privind regimul drogurilor, care nu este grup infracțional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (faptă din perioada 23 septembrie 2010 - 3 octombrie 2010), înlăturând sporul de 2 ani închisoare. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 16 (șaisprezece) ani închisoare și 10 (zece) ani interzicerea unor drepturi ce i-a fost aplicată petentului condamnat prin Sentința penală nr. 230 din 18 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 12809/3/2009 (modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4341/R din 21 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție secția penală) în pedepsele componente de: 12 ani închisoare și 8 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. (faptă din cursul anului 2008, incluzând datele de 30 octombrie 2008 și 25 noiembrie 2008), 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic ilicit internațional de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen.

(faptă din cursul anului 2008, incluzând datele de 30 octombrie 2008 și 25 noiembrie 2008), 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de organizare și conducere a traficului ilicit de droguri de mare risc și de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (1) și (2) și la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. (faptă din cursul anului 2008, incluzând datele de 30 octombrie 2008 și 25 noiembrie 2008). S-a constatat că toate infracțiunile arătate mai sus sunt concurente între ele.

În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit toate pedepsele arătate mai sus în pedeapsa cea mai grea de 16 (șaisprezece) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 (cinci) ani închisoare, spor stabilit prin Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București, ce a modificat Sentința penală nr. 351 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului București secția I penală în sensul reducerii sporului de la 9 ani la 5 ani, petentul condamnat urmând a executa, în final, pedeapsa rezultantă de 21 (douăzeci și unu) de ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 36 alin. (3) C. pen. și art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestarea preventivă de la data de 25 noiembrie 2008 la data de 21 decembrie 2011, și perioada deja executată, de la data de 22 decembrie 2011 la zi, constatând că, în perioada 3 octombrie 2010 - 3 mai 2011, petentul condamnat a fost deținut în executarea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 133 din 4 mai 2007 al Tribunalului Mehedinți și în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în Dosarul nr. 132/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. (Dosar nr. 12809/3/2009 al Tribunalului București secția I penală) concomitent.

Prima instanța a reținut că, potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

În cauză, așa cum s-a arătat mai sus, persoana condamnată se află în executarea unei pedepse rezultante de 21 (douăzeci și unu) de ani închisoare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni concurente și în stare de recidivă postcondamnatorie. Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 C. proc. pen., prima instanța a analizat aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea penală nouă și aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni și la recidiva postcondamnatorie. În ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea penală nouă, s-a reținut ca, infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. și infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. 2010), infracțiuni cu privire la care s-a făcut sesizarea de către comisie sunt incriminate și în prezent de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 43 alin. (1) Noul C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 374 alin. (4) Noul C. proc. pen. și pedepsită cu închisoarea de la 7 la 15 ani și de art. 367 alin. (1) Noul C. pen. pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani. În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, prima instanța a analizat limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., limită maximă pe care a comparat-o cu pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul.

Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa după cum urmează: când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Urmând acest algoritm la nivel ipotetic, prima instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în urma contopirii tuturor pedepselor stabilite, inclusiv a celor două pedepse stabilite la maximul actual, intimatul condamnat ar fi executat dacă era judecat potrivit dispozițiilor noului C. pen. pedeapsa de 16 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea) la care s-ar fi adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, total ce este de 64 ani, rezultând astfel o pedeapsă mult mai mare decât pedeapsa pe care o execută în prezent, aceea de 16 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul T.E., motivele contestației fiind expuse în fața instanței de control judiciar de apărătorul acestuia. Prin Decizia nr. 586/CO din 12 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admisă contestația formulată de condamnatul T.E. împotriva Sentinței penale nr. 261 din 17 martie 2014 și Încheierii din 12 iunie 2014 pronunțate de Tribunalul Giurgiu în dosarul penal nr. 380/122/2014. A fost desființată sentința și încheierea penală contestată și rejudecând a fost admisă, în parte, sesizarea Comisiei de evaluare constituită în baza H.G.

nr. 836/2013 la Penitenciarul Giurgiu privind pe condamnatul T.E., în prezent aflat în Penitenciarul Giurgiu, privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin Sentința penală nr. 351 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București. În baza art. 6 alin. (6) C. pen., s-a constatat că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969 pe o perioadă de 10 ani și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969 pe o perioada de 5 ani, aplicate condamnatului T.E.

prin Sentința penală nr. 351 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București, are corespondent în art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., urmând a se executa în acest conținut, pe o perioadă de 5 ani, în condițiile art. 68 C. pen. S-a constatat că măsură de siguranță a expulzării prev. de art. 117 C. pen. 1969, are corespondent în dispozițiile art. 66 lit. c) C. pen. referitoare la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României. S-a dispus executarea de către condamnatul T.E. a pedepsei complementare a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani, durată maximă prevăzută de art. 66 alin. (1) C. pen.

S-a dispus anularea MEPI nr. 549 din 20 iulie 2012 emis de Tribunalul București, secția a I penală și emiterea unui nou mandat conform dispozițiilor prezentei decizii. Cheltuielile judiciare au în sarcina statului și s-a dispus ca onorariul parțial al apărătorului din oficiu desemnat contestatorului T.E. în faza judecații contestației, în cuantum de 25 RON, să fie suportat din fondurile M.J., iar onorariul translatorului de limba turca, desemnat contestatorului, pentru cele 3 ore prestate, să fie suportat din fondurile M.J. Pentru a se pronunța astfel, analizând actele dosarului și sentința penală contestată, prin raportare la disp. art. 23 alin. (5) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală și art. 425 1 C. proc.

pen., curtea de apel a constatat că este neîntemeiată critica condamnatului T.E. cu privire la greșita nereducere de către prima instanță, în aplicarea art. 6 C. pen., a pedepselor principale ce i-au fost aplicate. Văzând Decizia nr. 1 pronunțată la data de 14 aprilie 2014 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul ICCJ, în Dosarul nr. 1/1/2014/HP/P, curtea de apel a constatat că, în mod corect, a stabilit instanța de fond că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 C. pen.

privind reducerea pedepsei principale aplicate condamnatului T.E., întrucât, dacă s-ar proceda la reducerea pedepselor aplicate condamnatului pentru fiecare din infracțiunile concurente conform prevederilor legii noi, ar trebui să i se aplice acestuia regimul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., situație în care, la pedeapsa cea mai grea, ar trebui adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite astfel încât s-ar ajunge la o pedeapsa rezultantă mai mare decât aceea de 21 de ani pe care o executa în prezent condamnatul. Instanța de control judiciar a apreciat, însă, că este întemeiată critica privind omisiunea instanței de fond de a face aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (6) C. pen., privind incidența legii penale mai favorabile pedepselor complementare și măsurilor de siguranță.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (6) C. pen., dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă. Cu privire la aceasta chestiune, s-a constatat faptul că, prin Sentința penală nr. 351 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București, condamnatului T.E. i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969 pe o perioadă de 10 ani și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

1969 pe o perioada de 5 ani, pedepse care au corespondent în art. 66 lit. a), b) și g) din noul C. pen. S-a constatat, de asemenea, faptul că măsura de siguranță a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen. 1969, are corespondent în dispozițiile art. 66 lit. c) C. pen. referitoare la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, fiind incidente și în privința acesteia dispozițiile art. 6 alin. (6) C. pen. Împotriva acestei decizii a formulat contestație condamnatul T.E.

Examinând contestația formulată, Înalta Curte apreciază că aceasta apare ca inadmisibilă pentru considerentele următoare: Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, sunt susceptibile de desființare, pe calea contestației, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Astfel, dispozițiile legale menționate prevăd următoarele: (1) Procedura la instanța de executare cu privire la solicitările privind aplicarea legii penale mai favorabile formulate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, se va face potrivit dispozițiilor privind executarea hotărârilor penale din Legea nr. 135/2010, în următoarea ordine de preferință: a) din oficiu, de către instanța de executare pentru persoanele aflate în penitenciar în executarea hotărârilor de condamnare; b) la cerere, de către instanța de executare pentru celelalte hotărâri de condamnare.

(2) Procedura în fața instanței de executare în cazurile prevăzute la alin. (1) se desfășoară fără participarea condamnatului și a procurorului. După redactarea hotărârii, aceasta se comunică în întregul său condamnatului și procurorului. (3) Hotărârea poate fi atacată cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. (4) Hotărârea prin care instanța de executare constată intervenirea legii penale mai favorabile este executorie. (5) Contestația se judecă de un complet format dintr-un judecător, în ședința publică, cu participarea procurorului și cu citarea părților. (6) Hotărârea prin care se soluționează contestația este definitivă. (7) Pentru analizarea hotărârilor judecătorești prevăzute la alin. (1) lit. a) potrivit prezentei proceduri, se deleagă la instanțele de executare, pe un termen de două luni, judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel învecinate.

Astfel, potrivit art. 23 alin. (6) Hotărârea prin care se soluționează contestația este definitivă. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, condamnatul T.E. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu o cale de atac care nu întrunește cerințele textelor menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru motivele mai sus arătate, în baza art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată. Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul T.E. împotriva Deciziei penale nr. 586/CO din 12 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat din care 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM