ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2453/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2453/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei penale

de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 261 din 17 martie

2014 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 380/122/2014, în baza art.

595 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația la executare

formulată de condamnatul T.E. privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu

privire la condamnarea dispusă prin Sentința penală nr. 351 din 27 aprilie 2012

a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr.

1458 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București.

În baza art. 275

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în

sarcina acestuia.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că, prin Sentința penală nr. 351 din

27 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin

Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București, în

temeiul art. 449 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) teza a II-a C. proc.

pen., a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul

T.E., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 17 (șaptesprezece) ani închisoare

și 10 (zece) ani interzicerea unor drepturi ce i-a fost aplicată intimatului

condamnat prin Sentința penală nr. 342 din 25 martie 2011 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 59261/3/2010 (definitivă

prin neapelare la data de 3 mai 2011) în pedepsele componente de: 12 ani

închisoare și 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii

de complicitate la trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 26

C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (faptă din perioada 23 septembrie 2010 - 3 octombrie

2010), 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la trafic ilicit internațional de droguri de mare

risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea

nr. 143/2000 și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (faptă din

perioada 23 septembrie 2010 - 3 octombrie 2010), 10 ani închisoare și 10 ani

interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui

grup infracțional în vederea săvârșirii de infracțiuni privind regimul

drogurilor, care nu este grup infracțional organizat, prevăzută de art. 8 din

Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (faptă din perioada 23 septembrie 2010 - 3 octombrie

2010), înlăturând sporul de 2 ani închisoare.

S-a descontopit

pedeapsa rezultantă de 16 (șaisprezece) ani închisoare și 10 (zece) ani

interzicerea unor drepturi ce i-a fost aplicată petentului condamnat prin

Sentința penală nr. 230 din 18 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

secția I penală în Dosarul nr. 12809/3/2009 (modificată și rămasă definitivă

prin Decizia penală nr. 4341/R din 21 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție secția penală) în pedepsele componente de: 12 ani închisoare și 8 ani

interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la

trafic ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1)

lit. c) din aceeași lege, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și

art. 320

1

C. proc. pen. (faptă din cursul anului 2008, incluzând

datele de 30 octombrie 2008 și 25 noiembrie 2008), 15 ani închisoare și 10 ani

interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la

trafic ilicit internațional de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C.

pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 14 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37

lit. a) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. (faptă din cursul anului

2008, incluzând datele de 30 octombrie 2008 și 25 noiembrie 2008), 16 ani

închisoare și 10 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii

de organizare și conducere a traficului ilicit de droguri de mare risc și de

trafic ilicit internațional de droguri de mare risc prevăzută de art. 10 din

Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (1) și (2) și la art. 3 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din

aceeași lege, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. (faptă din cursul anului 2008, incluzând datele de 30 octombrie

2008 și 25 noiembrie 2008). S-a constatat că toate infracțiunile arătate mai

sus sunt concurente între ele.

În temeiul art. 36

alin. (2) C. pen. raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen., s-au contopit toate pedepsele arătate mai sus în pedeapsa cea mai grea de

16 (șaisprezece) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 (cinci) ani

închisoare, spor stabilit prin Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a

Curții de Apel București, ce a modificat Sentința penală nr. 351 din 27 aprilie

2012 a Tribunalului București secția I penală în sensul reducerii sporului de

la 9 ani la 5 ani, petentul condamnat urmând a executa, în final, pedeapsa

rezultantă de 21 (douăzeci și unu) de ani închisoare.

S-a făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă

accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 36

alin. (3) C. pen. și art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată

reținerea și arestarea preventivă de la data de 25 noiembrie 2008 la data de 21

decembrie 2011, și perioada deja executată, de la data de 22 decembrie 2011 la

zi, constatând că, în perioada 3 octombrie 2010 - 3 mai 2011, petentul

condamnat a fost deținut în executarea Mandatului de executare a pedepsei

închisorii nr. 133 din 4 mai 2007 al Tribunalului Mehedinți și în executarea

mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în Dosarul nr. 132/D/P/2008

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

(Dosar nr. 12809/3/2009 al Tribunalului București secția I penală) concomitent.

Prima instanța a

reținut că, potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii

sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea

aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru

infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Conform art. 4 din

Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind

Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce

a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește

maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în

vigoare a acestei legi.

În cauză, așa cum s-a

arătat mai sus, persoana condamnată se află în executarea unei pedepse

rezultante de 21 (douăzeci și unu) de ani închisoare, pentru săvârșirea mai

multor infracțiuni concurente și în stare de recidivă postcondamnatorie.

Pentru aplicarea

dispozițiilor art. 6 C. proc. pen., prima instanța a analizat aplicarea legii

mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă prevăzute de

legea penală nouă și aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește

tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni și la

recidiva postcondamnatorie.

În ceea ce privește

limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea penală nouă, s-a reținut ca,

infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr.

143/2000 și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. 2010),

infracțiuni cu privire la care s-a făcut sesizarea de către comisie sunt

incriminate și în prezent de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 43 alin. (1) Noul C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr.

143/2000 și art. 374 alin. (4) Noul C. proc. pen. și pedepsită cu închisoarea

de la 7 la 15 ani și de art. 367 alin. (1) Noul C. pen. pedepsită cu

închisoarea de la 1 la 5 ani.

În ceea ce privește

aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator

privitor la concursul de infracțiuni, prima instanța a analizat limita maximă

la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., limită

maximă pe care a comparat-o cu pedeapsa în a cărei executare se află

condamnatul.

Potrivit

dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în caz de concurs de infracțiuni,

se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică

pedeapsa după cum urmează: când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se

aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul

celorlalte pedepse stabilite.

Urmând acest algoritm

la nivel ipotetic, prima instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor art.

39 alin. (1) lit. b) C. pen., în urma contopirii tuturor pedepselor stabilite,

inclusiv a celor două pedepse stabilite la maximul actual, intimatul condamnat

ar fi executat dacă era judecat potrivit dispozițiilor noului C. pen. pedeapsa

de 16 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea) la care s-ar fi adăugat sporul de

1/3 din totalul celorlalte pedepse, total ce este de 64 ani, rezultând astfel o

pedeapsă mult mai mare decât pedeapsa pe care o execută în prezent, aceea de 16

ani închisoare.

Împotriva acestei

sentințe a formulat contestație condamnatul T.E., motivele contestației fiind

expuse în fața instanței de control judiciar de apărătorul acestuia.

Prin Decizia nr.

586/CO din 12 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, a fost admisă contestația formulată de condamnatul T.E. împotriva

Sentinței penale nr. 261 din 17 martie 2014 și Încheierii din 12 iunie 2014

pronunțate de Tribunalul Giurgiu în dosarul penal nr. 380/122/2014.

A fost desființată

sentința și încheierea penală contestată și rejudecând a fost admisă, în parte,

sesizarea Comisiei de evaluare constituită în baza H.G. nr. 836/2013 la

Penitenciarul Giurgiu privind pe condamnatul T.E., în prezent aflat în

Penitenciarul Giurgiu, privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu

privire la condamnarea dispusă prin Sentința penală nr. 351 din 27 aprilie 2012

a Tribunalului București, secția a I penală, definitivă prin Decizia penală nr.

1458 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București.

În baza art. 6 alin.

(6) C. pen., s-a constatat că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. 1969 pe o perioadă de 10 ani și pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969 pe o

perioada de 5 ani, aplicate condamnatului T.E. prin Sentința penală nr. 351 din

27 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a I penală, definitivă prin

Decizia penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București, are

corespondent în art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., urmând a se executa în acest

conținut, pe o perioadă de 5 ani, în condițiile art. 68 C. pen.

S-a constatat că

măsură de siguranță a expulzării prev. de art. 117 C. pen. 1969, are

corespondent în dispozițiile art. 66 lit. c) C. pen. referitoare la pedeapsa

complementară a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul

României.

S-a dispus executarea

de către condamnatul T.E. a pedepsei complementare a interzicerii dreptului

străinului de a se afla pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani, durată

maximă prevăzută de art. 66 alin. (1) C. pen.

S-a dispus anularea

MEPI nr. 549 din 20 iulie 2012 emis de Tribunalul București, secția a I penală

și emiterea unui nou mandat conform dispozițiilor prezentei decizii.

Cheltuielile

judiciare au în sarcina statului și s-a dispus ca onorariul parțial al

apărătorului din oficiu desemnat contestatorului T.E. în faza judecații

contestației, în cuantum de 25 RON, să fie suportat din fondurile M.J., iar

onorariul translatorului de limba turca, desemnat contestatorului, pentru cele

3 ore prestate, să fie suportat din fondurile M.J.

Pentru a se pronunța

astfel, analizând actele dosarului și sentința penală contestată, prin

raportare la disp. art. 23 alin. (5) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală și art. 425

1

C. proc. pen., curtea de apel a constatat că este neîntemeiată critica

condamnatului T.E. cu privire la greșita nereducere de către prima instanță, în

aplicarea art. 6 C. pen., a pedepselor principale ce i-au fost aplicate.

Văzând Decizia nr. 1

pronunțată la data de 14 aprilie 2014 de Completul pentru dezlegarea unor

chestiuni de drept din cadrul ICCJ, în Dosarul nr. 1/1/2014/HP/P, curtea de

apel a constatat că, în mod corect, a stabilit instanța de fond că nu sunt

incidente dispozițiile art. 6 C. pen. privind reducerea pedepsei principale

aplicate condamnatului T.E., întrucât, dacă s-ar proceda la reducerea

pedepselor aplicate condamnatului pentru fiecare din infracțiunile concurente

conform prevederilor legii noi, ar trebui să i se aplice acestuia regimul

juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni prevăzut de art. 39

alin. (1) lit. b) C. pen., situație în care, la pedeapsa cea mai grea, ar

trebui adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite

astfel încât s-ar ajunge la o pedeapsa rezultantă mai mare decât aceea de 21 de

ani pe care o executa în prezent condamnatul.

Instanța de control

judiciar a apreciat, însă, că este întemeiată critica privind omisiunea

instanței de fond de a face aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (6) C. pen.,

privind incidența legii penale mai favorabile pedepselor complementare și

măsurilor de siguranță.

Astfel, potrivit art.

6 alin. (6) C. pen., dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul

pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în

conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.

Cu privire la aceasta

chestiune, s-a constatat faptul că, prin Sentința penală nr. 351 din 27 aprilie

2012 a Tribunalului București, secția a I penală, definitivă prin Decizia

penală nr. 1458 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București, condamnatului

T.E. i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. 1969 pe o perioadă de 10 ani și pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969 pe

o perioada de 5 ani, pedepse care au corespondent în art. 66 lit. a), b) și g)

din noul C. pen.

S-a constatat, de

asemenea, faptul că măsura de siguranță a expulzării prevăzută de art. 117 C.

pen. 1969, are corespondent în dispozițiile art. 66 lit. c) C. pen. referitoare

la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe

teritoriul României, fiind incidente și în privința acesteia dispozițiile art.

6 alin. (6) C. pen.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație condamnatul T.E.

Examinând contestația

formulată, Înalta Curte apreciază că aceasta apare ca inadmisibilă pentru

considerentele următoare:

Dând eficiență

principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție,

reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și

exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a

stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind

condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele

reglementate de normele incidente în materie.

Potrivit art. 23 din

Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind

Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte

normative care cuprind dispoziții procesual penale, sunt susceptibile de

desființare, pe calea contestației, exclusiv hotărârile judecătorești

nedefinitive, determinate de lege.

Astfel, dispozițiile

legale menționate prevăd următoarele:

(1) Procedura la

instanța de executare cu privire la solicitările privind aplicarea legii penale

mai favorabile formulate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009,

cu modificările și completările ulterioare, se va face potrivit dispozițiilor

privind executarea hotărârilor penale din Legea nr. 135/2010, în următoarea

ordine de preferință:

a) din oficiu, de

către instanța de executare pentru persoanele aflate în penitenciar în

executarea hotărârilor de condamnare;

b) la cerere, de

către instanța de executare pentru celelalte hotărâri de condamnare.

(2) Procedura în fața

instanței de executare în cazurile prevăzute la alin. (1) se desfășoară fără

participarea condamnatului și a procurorului. După redactarea hotărârii,

aceasta se comunică în întregul său condamnatului și procurorului.

(3) Hotărârea poate

fi atacată cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile

de la comunicare.

(4) Hotărârea prin

care instanța de executare constată intervenirea legii penale mai favorabile

este executorie.

(5) Contestația se

judecă de un complet format dintr-un judecător, în ședința publică, cu

participarea procurorului și cu citarea părților.

(6) Hotărârea prin

care se soluționează contestația este definitivă.

(7) Pentru analizarea

hotărârilor judecătorești prevăzute la alin. (1) lit. a) potrivit prezentei

proceduri, se deleagă la instanțele de executare, pe un termen de două luni,

judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel

învecinate.

Astfel, potrivit art.

23 alin. (6) Hotărârea prin care se soluționează contestația este definitivă.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, condamnatul T.E. a

formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte

de Casație și Justiție cu o cale de atac care nu întrunește cerințele textelor

menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru motivele mai

sus arătate, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a

C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația

formulată.

Conform art. 275

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 300 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON se va

avansa din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul interpretului de limba

turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul T.E. împotriva Deciziei

penale nr. 586/CO din 12 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală.

Obligă contestatorul

condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat din care

100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM