ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2340/2014

Asupra contestației de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 285, Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. 4614/2/2014, în conformitate cu art. 103 alin. (7) și alin. (10) din Legea nr. 302/2004, modificată, a dispus punerea în executare a Mandatului european de arestare, emis pe data de 7 iulie 2014, de Tribunalul Ordinar din Roma - Secția Judecătorilor pentru cercetări preliminare, în Dosarul nr. 28450/2012 (29605/2013), față de persoana solicitată P.S. și, în consecință, a dispus arestarea acestuia, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, respectiv 24 iulie 2014 - 22 august 2014, inclusiv. A dispus predarea persoanei solicitate P.S.

către autoritățile judiciare italiene. A constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu, în vederea predării, în procedura semnalării, începând cu data de 14 iulie 2014 la zi. În temeiul art. 192 alin. (3). C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele: Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu București s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 5 iulie 2014, de către Judecătorul de la Curtea din Roma însărcinat cu cercetările preliminare, Republica Italiană, față de persoana solicitată P.S., precum și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene.

Prin încheierea de ședință din data de 14 iulie 2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2.299 din 18 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, din Dosarul nr. 4614/2/2014/al, s-a dispus, în temeiul art. 101, alin. (5), lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată, cu aplicarea art. 226, alin. (2), teza a II-a C. proc. pen., luarea măsurii arestării provizorii, în vederea predării, pe o perioadă de 15 zile, respectiv 15 iulie 2014 - 29 iulie 2014, inclusiv, a persoanei solicitate P.S., față de care a fost emis Mandatul de arestare provizorie nr. 33 din 14 iulie 2014, dispunându-se comunicarea hotărârii judecătorești respective către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și către Ministerul Justiției.

În mandatul european de arestare se arată că persoana solicitată este cercetată ca urmare a săvârșirii infracțiunii de tentativă de spălare de bani prevăzută de art. 110, 56, 648 bis C. pen. italian. Fapta are corespondent în legile penale române, art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. anterior, art. 29 din Legea nr. 656/2002. Rezultă din mandatul european de arestare că, în anul 2005, împreună cu mai multe persoane, printre care o altă persoană solicitată D.V.

au comis o serie de activități ilicite cu scopul de a nu permite identificarea originii ilicite a bunurilor deținute de către SC S. SPA, existând indicii că sursa fondurilor rulate ar fi activitățile de tip mafiot desfășurate pe teritoriul statului italian, astfel că, reprezentanții DC S. SPA Italia - Palermo, organizându-se într-un grup infracțional au indus și menținut în eroare reprezentanții SC A. 21 SA, în sensul că, deși s-au angajat să finanțeze SC A. 21 SA în vederea îndeplinirii obiectivelor și investițiilor ce trebuiau realizate, au urmărit doar spălarea banilor. Persoana solicitată a fost reținută pentru 24 ore, din data de 14 iulie 2014, ora 10:35, până la data de 15 iulie 2014, ora 10:35.

Persoana solicitată P.S. în fața instanței de judecată, a declarat că, nu este de acord să fie predat autorităților italiene, în vederea executării mandatului european de arestare. Totodată, a arătat că nu renunță la regula specialității și că dorește ca în situația în care se va aplica față de el o pedeapsă, aceasta să fie executată în România. Având în vedere că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritatea juridică din Italia și că în cauză nu există niciunul din motivele de refuz a executării mandatului european de arestare, prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel București, ținând cont de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, constată că în cauză sunt întrunite prevederile art. 103 alin. (7) și alin. (10) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație persoana solicitată P.S., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 31 iulie 2014. În dezbateri, contestatorul - persoana solicitată F.F., prin apărător ales, a solicitat admiterea contestației, invocând ca prim motiv opțional de refuz de predare dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 302/2004, modificată și a susținut că autoritățile din România au decis cu privire la faptele penale pentru care s-a emis mandatul de arestare pronunțându-se soluții de neurmărire penală, iar al doilea motiv de refuz în vederea predării către autoritățile judiciare italiene, întemeiat pe dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, modificată, constă în faptul că faptele cercetate au fost săvârșite pe teritoriul României.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată P.S., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, modificată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L190 din 1 din 18 iulie 2002." Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Cât privește conținutul și forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conțină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, și indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și art. 96 din prezenta lege.

Din actele cauzei se constată ca fiind îndeplinite cerințele legii, dat fiind faptul că autoritățile italiene au menționat expres că decizia judiciară ce a stat la baza solicitării adresate autorităților judiciare române o constituie „mandatul european de arestare emis pe data de 7 iulie 2014, de Tribunalul Ordinar din Roma - Secția Judecătorilor pentru cercetări preliminare, în Dosarul nr. 28450/2012 (29605/2013), pe numele persoanei solicitate P.S., faptele cercetate fiind săvârșite inclusiv pe teritoriul României. În atare condiții, instanța de fond în mod corect a dispus executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia. În cauză nu există niciun impediment privind punerea în executare și predarea către autoritățile italiene a persoanei solicitate, neexistând niciunul din motivele de refuz a executării mandatului european de arestare, prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, modificată.

Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dispus arestarea persoanei solicitate, conform art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, modificată având în vedere că aceasta nu și-a dat acordul în vederea predării către autoritățile italiene, conform declarației aflată la dosarul instanței de fond, ceea ce echivalează cu o lipsă de cooperare cu autoritățile judiciare din statul solicitant, existând astfel riscul să se sustragă. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată P.S. împotriva Sentinței penale nr. 285 din 24 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală și o va obliga la 300 RON cheltuieli judiciare către stat din care 100 RON onorariul parțial cuvenit pentru apărarea din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată P.S. împotriva Sentinței penale nr. 285 din 24 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 august 2014. Procesat de GGC - LM