ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1104/2014

Asupra contestației penale de față:

La data de 13 martie 2014, pe rolul

Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată sesizarea nr.

372/II-5/2014 formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, privind arestarea provizorie pe baza semnalării în Sistemul de Informații

Schengen și în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, emis

la data de 11 februarie 2011 de Tribunalul Torre Annunziata - Italia, precum și

predarea persoanei solicitate M.R.F., cetățean român.

Persoana solicitată a fost prezentată în

fața procurorului la data de 12 martie 2014, procurorul dispunând măsura reținerii

acesteia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 12 martie 2014, până

la data de 13 martie 2014, persoanei solicitate fiindu-i aduse la cunoștință existența

mandatului și infracțiunile care au determinat emiterea acestuia de către autoritățile

italiene și a fost prezentată instanței de judecată la termenul de 13 martie

2014.

Curtea a adus la cunoștință persoanei solicitate

conținutul semnalării și faptul că se reține în cuprinsul acesteia existența mandatului

european de arestare emis de autoritățile italiene împotriva sa la data de 11

februarie 2011 și dispozițiile art. 99, 100 și 104 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Curtea a procedat la audierea persoanei

solicitate și a consemnat poziția acesteia și reținând că urmează a se depune mandatul

european de arestare, a pus în discuție luarea măsurii arestării față de persoana

solicitată.

Curtea a dispus la data de 13 martie

2014 arestarea provizorie în vederea predării persoanei solicitate și a acordat

termen pentru prezentarea mandatului european de arestare, mandat care a fost depus

la acest termen.

Prin sentința penală nr. 177 din 20 martie

2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 107

alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea în executare a mandatului

european de arestare emis la data de 11 februarie 2011 de către judecătorul de investigații

preliminare de la Tribunalul din Torre Annunziata privind persoana solicitată M.R.F.,

cetățean român.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate

pe o perioadă de 30 de zile de la data de 20 martie 2014 până la data 18

aprilie 2014 inclusiv și predarea în stare de arest a acesteia în vederea efectuării

urmăririi penale și judecării de către autoritățile italiene cu privire la infracțiunile

ce fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialității.

Constată că persoana solicitată a fost

arestată în vederea predării în baza mandatului european de arestare la data de

12 martie 2014 până în prezent.

S-a dispus comunicarea hotărârii prezente

către autoritatea emitentă, Ministerului Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească

Internațională din cadrul Ministerului de Interne și Reformei Administrative.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea

a constatat că împotriva persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare

de către autoritățile italiene la data de 11 februarie 2011, reținându-se săvârșirea

infracțiunilor de asociere cu mai multe persoane în scopul săvârșirii de infracțiuni

de obținere ilegală de coduri PIN ale cărților de credit/debit, precum și donarea

și folosirea ilegală a acestora, activitate comisă prin intermediul unei organizații

complexe de mijloace și oameni, în cadrul asociației S.E.I., S.D. și S.A.C. fiind

promotori și organizatori, ceilalți participanți, printre care persoana solicitată,

contribuind fiecare pe cont propriu și conștienți de relevanța cauzală a propriului

aport unit cu al celorlalte persoane. Prin folosirea de echipamente tehnice au obținut

în mod fraudulos datele referitoare la fiecare card în parte ca și codurile pin

introduse de clienții care nu aveau cunoștință, datele fiind ulterior elaborate

pentru a crea clone și folosite ilegal pentru ridicarea de numerar de la ATM. Din

informațiile cuprinse în mandatul european de arestare rezultă toate informațiile

obligatorii care sunt necesare, mandatul fiind emis în lipsa persoanei solicitate

pe baza ordonanței de aplicarea măsurii arestării preventive dispuse de judecător

la data de 11 februarie 2011, în vederea urmăririi penale.

Curtea a reținut că faptele pretins săvârșite,

care fac obiectul mandatului european de arestare, pentru care persoana este urmărită

au fost săvârșite în cursul anului 2009 și până la data de 27 aprilie 2010, când

persoana solicitată a fost surprinsă în flagrant, în orașul Roma, Lido di Ostia,

și în alte orașe din Italia și au constat în esență în aceea că persoana solicitată

a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat care utiliza dispozitive electronice

de citire și donare de carduri pentru a obține și stoca codurile unor carduri de

credit care erau instalate pe bancomate, descrierea faptelor fiind menționată anterior

așa cum rezultă din mandat.

De asemenea, Curtea a reținut din cuprinsul

mandatului că durata maximă a pedepsei pentru infracțiunea ce constituie obiectul

mandatului, respectiv art. 416 alin. (1), (2), (3) și (5) art. 110, 55 alin.

(9) din Legea nr. 231/2007 este închisoarea de până la 7 ani și respectiv de până

la 5 ani.

S-a reținut din cuprinsul mandatului că

persoana solicitată nu a participat personal la momentul al care s-a emis mandatul

european de arestare, că nu s-a pronunțat o decizie a unei instanțe de judecată

împotriva acesteia, că s-a emis un ordin de detenție provizorie în închisoare împotriva

sa, fiind menționate garanțiile prevăzute, Curtea apreciind că acestea sunt suficiente,

astfel încât persoana solicitată să poată beneficia de efectuarea unei apărări efective

și concrete în cadrul procesului care va avea loc.

Față de aceste mențiuni explicite din cuprinsul

mandatului, care sunt perfect concordante cu cele menționate în cuprinsul ordonanței

de arestare, care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, Curtea

a constatat că nu este incident în cauză nici un impediment la predare.

Curtea a reținut așadar că faptele reținute

în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului

european de arestare, care sunt prevăzute în C. pen. italian în dispozițiile

art. 416 alin. (1), (2), (3) și (5), respectiv art. 110 și 55 din Legea nr. 231/2007

și pedepsite conform acestor texte cu pedepse de până la 7 ani închisoare, se încadrează

în dispozițiile art. 96 alin. (1) pct. 1 (participare la un grup criminal organizat

și falsificare de mijloace de plată) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea

nefiind subordonată în acest caz condiției ca faptele să constituie infracțiuni

și potrivit legii române, acestea având însă corespondent și în legislația penală

română în dispozițiile art. 367, 364, 365 C. pen.

Din examinarea actelor dosarului rezultă

că în raport de aceste infracțiuni pentru care persoana solicitată nu a fost condamnată,

nu este incidență vreuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor art. 98

alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu

sau opțional de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată

nu a formulat obiecțiuni la identitate, chiar dacă aceasta a precizat că nu a săvârșit

faptele reținute în cuprinsul mandatului european de arestare și a arătat că nu

este de acord cu predarea sa.

Nerecunoașterea săvârșirii infracțiunilor

nu .este un motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european,

prevăzut de Legea nr. 302/2004 republicată, aceasta fiind de altfel o chestiune

ce vizează fondul cauzei și asupra căreia autoritățile judiciare române, învestite

exclusiv cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se pot pronunța

în nici un mod.

S-a arătat că mandatul european de arestare

este o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente ale unui stat

membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru

a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau

executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se

pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, instanțele naționale

neputându-se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate.

Reținând că în cauza de față Curtea nu

a constatat incidența niciunui motiv de refuz privind punerea în executare a mandatului

european de arestare, că mandatul cuprinde toate informațiile prevăzute de art.

86 alin. (1) din lege și nu se impun alte informații suplimentare, Curtea a apreciat

că se poate dispune punerea în executare a mandatului european de arestare pentru

infracțiunile menționate cu respectarea așadar a principiului specialității, Curtea

apreciind că nu se impune și condiția ca, dacă persoana va fi găsită vinovată și

condamnată la pedeapsa cu privarea de libertate, aceasta să fie transferată în România

pentru executarea pedepsei, față de împrejurările învederate de persona solicitată

în sensul că familia sa se află pe teritoriul Italiei, Curtea apreciind că această

garanție este stipulată în favoarea persoanei solicitate, iar în cauza de față nu

se impune, dispunând, totodată, arestarea și predarea acesteia în vederea punerii

în executare a mandatului european de arestare.

Pentru aceste considerente, având în vedere

că nu există nici un alt motiv de refuz la predare, în pofida poziției de refuz

exprimată de către persoana solicitată, ținând seama de toate împrejurările cauzei

și de necesitatea executării mandatului european de arestare în virtutea principiului

recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile art. 107

alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus punerea în executare a mandatului

european de arestare emis la data de 11 februarie 2011 de către judecătorul de investigații

preliminare de la Tribunalul din Torre Annunziata privind persoana solicitată M.R.F.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate

pe o perioadă de 30 de zile de la data de 20 martie 2014 până la data 18

aprilie 2014, inclusiv, și predarea în stare de arest acesteia în vederea efectuării

urmăririi penale și judecării de către autoritățile italiene cu privire la infracțiunile

ce fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialității.

S-a constatat că persoana solicitată a

fost arestată în vederea predării în baza mandatului european de arestare la data

de 12 martie 2014 până în prezent.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație

persoana solicitată M.R.F., susținând că nu este de acord să fie predat autorităților

italiene, iar în subsidiar a solicitat măsura arestului la domiciliu sau cercetarea

sa în stare de libertate.

Examinând hotărârea atacată în raport de

contestația formulată, Înalta Curte constată că aceata este nefondată.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

rezultă că la data de 11 februarie 2011, Tribunalul Torre Annunziata - Italia, a

emis un mandat european de arestare împotriva persoanei solicitate M.R.F., iar la

data de 13 martie 2014, prin sesizarea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

Ministerul Public a solicitat arestarea provizorie a persoanei solicitate și predarea

acesteia către autoritățile italiene.

Din cuprinsul mandatului european de arestare

rezultă că persoana solicitată M.R.F. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor

de asociere cu mai multe persoane în scopul săvârșirii de infracțiuni de obținere

ilegală de coduri PIN ale cărților de credit/debit, precum și donarea și folosirea

ilegală a acestora, iar prin folosirea de echipamente tehnice au obținut în mod

fraudulos datele referitoare la fiecare card în parte ca și codurile PIN introduse

de clienții care nu aveau cunoștință, datele fiind ulterior elaborate pentru a crea

clone și folosite ilegal pentru ridicarea de numerar de la ATM.

S-a mai reținut că măsura arestării preventive

a persoanei solicitate s-a dispus în lipsa acesteia la data de 11 februarie 2011.

Din examinarea mandatului european de arestare

rezultă că acesta a fost emis în lipsa persoanei solicitate pe baza ordonanței de

arestare preventivă emisă de judecător la data de 11 februarie 2011 în vederea urmăririi

penale.

Totodată, se constată că faptele care fac

obiectul mandatului european de arestare, care se presupun a fi săvârșite pe persoana

solicitată, respectiv art. 416 alin. (1), (2), (3) și (5), art. 110, art. 55

alin. (9) din Legea nr. 231/2007 au corespondent în C. pen. român în infracțiunile

prev. de art. 364, 365 și 367 și se încadrează în dispozițiile art. 96 alin.

(1) pct. 1 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Fiind audiată, persoana solicitată M.R.F.

nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate, susținând, însă că nu este vinovată

de săvârșirea faptelor pentru care este acuzată de autoritățile italiene și refuză

predarea în vederea cercetării penale.

Procedând la examinarea mandatului european

de arestare emis de autoritățire judiciare italiene, Înalta Curte constată că acesta

cuprinde toate informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

republicată, iar față de faptul că persoana solicitată a precizat că familia sa

se află pe teritoriul Italiei nu se impune condiția ca dacă va fi găsită vinovată

și condamnată, să fie transferată în România în vederea executării pedepsei.

În

ce privește susținerea persoanei solicitate că nu se face

vinovată de săvârșirea faptelor menționate în mandatul european de arestare, autoritățile

judiciare române nu se pot pronunța asupra acestui aspect întrucât vizează fondul

cauzei și nu constituie un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.

Întrucât

în cauză nu au fost constatate motive care

să conducă la refuzul executării mandatului european de arestare emis de autoritățile

judiciare italiene, astfel cum sunt prevăzute în dispozițiile art. 98 din Legea

nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică, iar contestația formulată de persoana solicitaă este nefondată,

urmând a fi respinsă.

În

baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată contestatoarea

persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată

de persoana solicitată M.R.F. împotriva sentinței penale nr. 177 din 20 martie 2014

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată

la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 27

martie 2014.