ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1104/2014

Asupra contestației penale de față: La data de 13 martie 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată sesizarea nr. 372/II-5/2014 formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind arestarea provizorie pe baza semnalării în Sistemul de Informații Schengen și în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 11 februarie 2011 de Tribunalul Torre Annunziata - Italia, precum și predarea persoanei solicitate M.R.F., cetățean român.

Persoana solicitată a fost prezentată în fața procurorului la data de 12 martie 2014, procurorul dispunând măsura reținerii acesteia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 12 martie 2014, până la data de 13 martie 2014, persoanei solicitate fiindu-i aduse la cunoștință existența mandatului și infracțiunile care au determinat emiterea acestuia de către autoritățile italiene și a fost prezentată instanței de judecată la termenul de 13 martie 2014. Curtea a adus la cunoștință persoanei solicitate conținutul semnalării și faptul că se reține în cuprinsul acesteia existența mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene împotriva sa la data de 11 februarie 2011 și dispozițiile art. 99, 100 și 104 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Curtea a procedat la audierea persoanei solicitate și a consemnat poziția acesteia și reținând că urmează a se depune mandatul european de arestare, a pus în discuție luarea măsurii arestării față de persoana solicitată. Curtea a dispus la data de 13 martie 2014 arestarea provizorie în vederea predării persoanei solicitate și a acordat termen pentru prezentarea mandatului european de arestare, mandat care a fost depus la acest termen. Prin sentința penală nr. 177 din 20 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 11 februarie 2011 de către judecătorul de investigații preliminare de la Tribunalul din Torre Annunziata privind persoana solicitată M.R.F., cetățean român.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile de la data de 20 martie 2014 până la data 18 aprilie 2014 inclusiv și predarea în stare de arest a acesteia în vederea efectuării urmăririi penale și judecării de către autoritățile italiene cu privire la infracțiunile ce fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialității. Constată că persoana solicitată a fost arestată în vederea predării în baza mandatului european de arestare la data de 12 martie 2014 până în prezent. S-a dispus comunicarea hotărârii prezente către autoritatea emitentă, Ministerului Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului de Interne și Reformei Administrative.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că împotriva persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare de către autoritățile italiene la data de 11 februarie 2011, reținându-se săvârșirea infracțiunilor de asociere cu mai multe persoane în scopul săvârșirii de infracțiuni de obținere ilegală de coduri PIN ale cărților de credit/debit, precum și donarea și folosirea ilegală a acestora, activitate comisă prin intermediul unei organizații complexe de mijloace și oameni, în cadrul asociației S.E.I., S.D. și S.A.C. fiind promotori și organizatori, ceilalți participanți, printre care persoana solicitată, contribuind fiecare pe cont propriu și conștienți de relevanța cauzală a propriului aport unit cu al celorlalte persoane.

Prin folosirea de echipamente tehnice au obținut în mod fraudulos datele referitoare la fiecare card în parte ca și codurile pin introduse de clienții care nu aveau cunoștință, datele fiind ulterior elaborate pentru a crea clone și folosite ilegal pentru ridicarea de numerar de la ATM. Din informațiile cuprinse în mandatul european de arestare rezultă toate informațiile obligatorii care sunt necesare, mandatul fiind emis în lipsa persoanei solicitate pe baza ordonanței de aplicarea măsurii arestării preventive dispuse de judecător la data de 11 februarie 2011, în vederea urmăririi penale.

Curtea a reținut că faptele pretins săvârșite, care fac obiectul mandatului european de arestare, pentru care persoana este urmărită au fost săvârșite în cursul anului 2009 și până la data de 27 aprilie 2010, când persoana solicitată a fost surprinsă în flagrant, în orașul Roma, Lido di Ostia, și în alte orașe din Italia și au constat în esență în aceea că persoana solicitată a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat care utiliza dispozitive electronice de citire și donare de carduri pentru a obține și stoca codurile unor carduri de credit care erau instalate pe bancomate, descrierea faptelor fiind menționată anterior așa cum rezultă din mandat. De asemenea, Curtea a reținut din cuprinsul mandatului că durata maximă a pedepsei pentru infracțiunea ce constituie obiectul mandatului, respectiv art. 416 alin. (1), (2), (3) și (5) art. 110, 55 alin. (9) din Legea nr. 231/2007 este închisoarea de până la 7 ani și respectiv de până la 5 ani.

S-a reținut din cuprinsul mandatului că persoana solicitată nu a participat personal la momentul al care s-a emis mandatul european de arestare, că nu s-a pronunțat o decizie a unei instanțe de judecată împotriva acesteia, că s-a emis un ordin de detenție provizorie în închisoare împotriva sa, fiind menționate garanțiile prevăzute, Curtea apreciind că acestea sunt suficiente, astfel încât persoana solicitată să poată beneficia de efectuarea unei apărări efective și concrete în cadrul procesului care va avea loc. Față de aceste mențiuni explicite din cuprinsul mandatului, care sunt perfect concordante cu cele menționate în cuprinsul ordonanței de arestare, care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, Curtea a constatat că nu este incident în cauză nici un impediment la predare.

Curtea a reținut așadar că faptele reținute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, care sunt prevăzute în C. pen. italian în dispozițiile art. 416 alin. (1), (2), (3) și (5), respectiv art. 110 și 55 din Legea nr. 231/2007 și pedepsite conform acestor texte cu pedepse de până la 7 ani închisoare, se încadrează în dispozițiile art. 96 alin. (1) pct. 1 (participare la un grup criminal organizat și falsificare de mijloace de plată) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea nefiind subordonată în acest caz condiției ca faptele să constituie infracțiuni și potrivit legii române, acestea având însă corespondent și în legislația penală română în dispozițiile art. 367, 364, 365 C. pen.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că în raport de aceste infracțiuni pentru care persoana solicitată nu a fost condamnată, nu este incidență vreuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor art. 98 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni la identitate, chiar dacă aceasta a precizat că nu a săvârșit faptele reținute în cuprinsul mandatului european de arestare și a arătat că nu este de acord cu predarea sa. Nerecunoașterea săvârșirii infracțiunilor nu .este un motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european, prevăzut de Legea nr. 302/2004 republicată, aceasta fiind de altfel o chestiune ce vizează fondul cauzei și asupra căreia autoritățile judiciare române, învestite exclusiv cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se pot pronunța în nici un mod.

S-a arătat că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, instanțele naționale neputându-se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate.

Reținând că în cauza de față Curtea nu a constatat incidența niciunui motiv de refuz privind punerea în executare a mandatului european de arestare, că mandatul cuprinde toate informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din lege și nu se impun alte informații suplimentare, Curtea a apreciat că se poate dispune punerea în executare a mandatului european de arestare pentru infracțiunile menționate cu respectarea așadar a principiului specialității, Curtea apreciind că nu se impune și condiția ca, dacă persoana va fi găsită vinovată și condamnată la pedeapsa cu privarea de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, față de împrejurările învederate de persona solicitată în sensul că familia sa se află pe teritoriul Italiei, Curtea apreciind că această garanție este stipulată în favoarea persoanei solicitate, iar în cauza de față nu se impune, dispunând, totodată, arestarea și predarea acesteia în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.

Pentru aceste considerente, având în vedere că nu există nici un alt motiv de refuz la predare, în pofida poziției de refuz exprimată de către persoana solicitată, ținând seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare în virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 11 februarie 2011 de către judecătorul de investigații preliminare de la Tribunalul din Torre Annunziata privind persoana solicitată M.R.F.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile de la data de 20 martie 2014 până la data 18 aprilie 2014, inclusiv, și predarea în stare de arest acesteia în vederea efectuării urmăririi penale și judecării de către autoritățile italiene cu privire la infracțiunile ce fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialității. S-a constatat că persoana solicitată a fost arestată în vederea predării în baza mandatului european de arestare la data de 12 martie 2014 până în prezent. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație persoana solicitată M.R.F., susținând că nu este de acord să fie predat autorităților italiene, iar în subsidiar a solicitat măsura arestului la domiciliu sau cercetarea sa în stare de libertate.

Examinând hotărârea atacată în raport de contestația formulată, Înalta Curte constată că aceata este nefondată. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că la data de 11 februarie 2011, Tribunalul Torre Annunziata - Italia, a emis un mandat european de arestare împotriva persoanei solicitate M.R.F., iar la data de 13 martie 2014, prin sesizarea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Ministerul Public a solicitat arestarea provizorie a persoanei solicitate și predarea acesteia către autoritățile italiene. Din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată M.R.F.

este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere cu mai multe persoane în scopul săvârșirii de infracțiuni de obținere ilegală de coduri PIN ale cărților de credit/debit, precum și donarea și folosirea ilegală a acestora, iar prin folosirea de echipamente tehnice au obținut în mod fraudulos datele referitoare la fiecare card în parte ca și codurile PIN introduse de clienții care nu aveau cunoștință, datele fiind ulterior elaborate pentru a crea clone și folosite ilegal pentru ridicarea de numerar de la ATM. S-a mai reținut că măsura arestării preventive a persoanei solicitate s-a dispus în lipsa acesteia la data de 11 februarie 2011. Din examinarea mandatului european de arestare rezultă că acesta a fost emis în lipsa persoanei solicitate pe baza ordonanței de arestare preventivă emisă de judecător la data de 11 februarie 2011 în vederea urmăririi penale.

Totodată, se constată că faptele care fac obiectul mandatului european de arestare, care se presupun a fi săvârșite pe persoana solicitată, respectiv art. 416 alin. (1), (2), (3) și (5), art. 110, art. 55 alin. (9) din Legea nr. 231/2007 au corespondent în C. pen. român în infracțiunile prev. de art. 364, 365 și 367 și se încadrează în dispozițiile art. 96 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 302/2004, republicată. Fiind audiată, persoana solicitată M.R.F. nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate, susținând, însă că nu este vinovată de săvârșirea faptelor pentru care este acuzată de autoritățile italiene și refuză predarea în vederea cercetării penale.

Procedând la examinarea mandatului european de arestare emis de autoritățire judiciare italiene, Înalta Curte constată că acesta cuprinde toate informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, iar față de faptul că persoana solicitată a precizat că familia sa se află pe teritoriul Italiei nu se impune condiția ca dacă va fi găsită vinovată și condamnată, să fie transferată în România în vederea executării pedepsei. În ce privește susținerea persoanei solicitate că nu se face vinovată de săvârșirea faptelor menționate în mandatul european de arestare, autoritățile judiciare române nu se pot pronunța asupra acestui aspect întrucât vizează fondul cauzei și nu constituie un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.

Întrucât în cauză nu au fost constatate motive care să conducă la refuzul executării mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, astfel cum sunt prevăzute în dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar contestația formulată de persoana solicitaă este nefondată, urmând a fi respinsă. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată contestatoarea persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată M.R.F. împotriva sentinței penale nr. 177 din 20 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 martie 2014.