ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2221/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 52 din 8 martie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul C.C. împotriva sentinței penale nr. 20 din 16 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care a menținut-o. A obligat pe apelant să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele: Prin sentința penala nr. 20 din 03 noiembrie 2011, a Tribunalului Iași, a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 37 din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Iași, menținută prin Decizia penală nr. 105 din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, și rămasă definitivă prin nerecurare, formulată de către condamnatul C.C., deținut în Penitenciarul Iași. Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut că revizuientul nu a făcut dovada incidenței în prezenta cauză a niciunuia din cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. si ca modul de interpretare a probelor se face in cadrul căilor ordinare de atac.

A mai arătat prima instanța ca motive revizuientului au mai fost invocate cu ocazia judecării altor două cereri de revizuire, ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 6765/99/2011 și nr. 12003/99/2011 ale Tribunalului Iași, cereri ce au fost respinse prin sentința penală nr. 290 din 02 iunie 2011 și 500 din 03 noiembrie 2011, drept pentru care formularea din nou prin cererea de față a aceluiași caz de revizuire, întemeiat pe aceleași apărări și motive, este, potrivit disp. art. 403 alin. (3) 1 C. proc. pen., inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizuientul criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie susținând in continuare ca si in fata instanței de fond ca nu i-au fost încuviințate probe în apărare si ca este nevinovat, fiind condamnat pe nedrept pentru infracțiunea de „omor calificat”.

Examinând sentința atacata prin prisma motivelor invocate cit si sub toate aspectele legalității, Curtea constata ca apelul este nefondat din următoarele motive: Revizuirea, fiind o cale extraordinara de atac de retractare împotriva sentințelor penale definitive, nu poate deveni admisibila decât în condițiile existenței vreunuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilității ordinii juridice. Art. 394 cod procedura penala prevede limitativ cazurile in care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale.

Astfel: 1) Revizuirea poate fi ceruta când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasa in cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracțiune in legătura cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Motivul invocat de revizuient, precum ca nu au fost probe pentru condamnarea sa si ca este nevinovat, fapt ce se poate dovedi prin reanalizare actelor medico-legale aflate la dosar din care rezultă că nu au fost identificate de medicul legist la necropsia victimei urme de lovituri pe corp, drept pentru care în cauză se impune a se întocmi o contra expertiză, nu se circumscrie nici unui caz dintre cele prevăzute în art. 394 C. proc. pen. În atare condiții s-a apreciat că prima instanța, corect si legal, a respins ca inadmisibila cererea revizuientului. Împotriva deciziei penale mai sus-menționată revizuientul condamnat C.C. a declarat prezentul recurs. În motivarea recursului revizuientul arată, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și condamnat, că rechizitoriul întocmit de procuror îl consideră drept un act fals.

Recursul declarat de revizuient este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate recunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. Totodată revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept. Cazurile de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă în raport de dispozițiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României potrivit căruia, părțile interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Se constată că motivul invocat de revizuient precum că acesta ar fi fost condamnat în lipsa unor probe care să ateste vinovăția pentru săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, fapt ce se poate dovedi prin reanalizarea actelor medico-legale aflate la dosar din care rezultă că medicul legist nu a identificat la efectuarea necropsiei victimei urme de lovituri pe corp, drept pentru care apreciază că în cauză se impune a se întocmi o contra expertiză, nu se circumscrie niciunui caz de cele expres și limitativ prevăzute de disp.art. 394 C. proc. pen. Așa fiind, se constată că în mod corect și legal instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnat. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat C.C.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga revizuientul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.C. împotriva Deciziei penale nr. 52 din 8 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2012.