ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2221/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr.

52 din 8 martie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul C.C. împotriva sentinței

penale nr. 20 din 16 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe

care a menținut-o.

A obligat pe apelant

să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care

200 lei, onorariul apărătorului din oficiu se va suporta din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penala nr.

20 din 03 noiembrie 2011, a Tribunalului Iași, a fost respinsă, ca fiind

inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 37 din 21

ianuarie 2010 a Tribunalului Iași, menținută prin Decizia penală nr. 105 din 10

iunie 2010 a Curții de Apel Iași, și rămasă definitivă prin nerecurare,

formulată de către condamnatul C.C., deținut în Penitenciarul Iași.

Pentru a hotărî

astfel prima instanța a reținut că revizuientul nu a făcut dovada incidenței în

prezenta cauză a niciunuia din cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C.

proc. pen. si ca modul de interpretare a probelor se face in cadrul căilor ordinare

de atac.

A mai arătat prima

instanța ca motive revizuientului au mai fost invocate cu ocazia judecării

altor două cereri de revizuire, ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 6765/99/2011

și nr. 12003/99/2011 ale Tribunalului Iași, cereri ce au fost respinse prin

sentința penală nr. 290 din 02 iunie 2011 și 500 din 03 noiembrie 2011,

drept pentru care formularea din nou prin cererea de față a aceluiași caz de

revizuire, întemeiat pe aceleași apărări și motive, este, potrivit disp. art. 403

alin. (3)

1

C. proc. pen., inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel revizuientul criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie

susținând in continuare ca si in fata instanței de fond ca nu i-au fost

încuviințate probe în apărare si ca este nevinovat, fiind condamnat pe nedrept

pentru infracțiunea de „omor calificat”.

Examinând sentința

atacata prin prisma motivelor invocate cit si sub toate aspectele legalității,

Curtea constata ca apelul este nefondat din următoarele motive:

Revizuirea, fiind o

cale extraordinara de atac de retractare împotriva sentințelor penale

definitive, nu poate deveni admisibila decât în condițiile existenței vreunuia

din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, pentru a nu se aduce

atingere principiului stabilității ordinii juridice.

Art. 394 cod

procedura penala prevede limitativ cazurile in care se poate cere revizuirea

unei hotărâri penale.

Astfel:

1) Revizuirea poate

fi ceruta când:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea

cauzei;

b) un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasa in cauza

a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a

servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penala a comis o infracțiune in legătura cu cauza a cărei revizuire

se cere;

e) când doua sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Motivul invocat de

revizuient, precum ca nu au fost probe pentru condamnarea sa si ca este

nevinovat, fapt ce se poate dovedi prin reanalizare actelor medico-legale

aflate la dosar din care rezultă că nu au fost identificate de medicul legist

la necropsia victimei urme de lovituri pe corp, drept pentru care în cauză se

impune a se întocmi o contra expertiză, nu se circumscrie nici unui caz dintre

cele prevăzute în art. 394 C. proc. pen.

În atare condiții s-a

apreciat că prima instanța, corect si legal, a respins ca inadmisibila cererea revizuientului.

Împotriva deciziei

penale mai sus-menționată revizuientul condamnat C.C. a declarat prezentul

recurs.

În motivarea

recursului revizuientul arată, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea

faptei pentru care a fost cercetat și condamnat, că rechizitoriul întocmit de

procuror îl consideră drept un act fals.

Recursul declarat de

revizuient este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele

considerente:

Revizuirea este

reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot

înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, datorate recunoașterii de către instanță a unor

împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și

adevărul.

Totodată revizuirea

are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o

eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Cazurile de revizuire

sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele

apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare,

în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la

eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a

unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă în raport de

dispozițiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul

statuat prin art. 129 din Constituția României potrivit căruia, părțile

interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de

atac numai în condițiile legii.

Se constată că

motivul invocat de revizuient precum că acesta ar fi fost condamnat în lipsa

unor probe care să ateste vinovăția pentru săvârșirea faptei reținută în

sarcina sa, fapt ce se poate dovedi prin reanalizarea actelor medico-legale

aflate la dosar din care rezultă că medicul legist nu a identificat la

efectuarea necropsiei victimei urme de lovituri pe corp, drept pentru care

apreciază că în cauză se impune a se întocmi o contra expertiză, nu se

circumscrie niciunui caz de cele expres și limitativ prevăzute de disp.art. 394

C. proc. pen.

Așa fiind, se

constată că în mod corect și legal instanța de fond a respins ca inadmisibilă

cererea de revizuire formulată de condamnat.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

revizuientul condamnat C.C.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. va obliga revizuientul condamnat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuentul condamnat C.C. împotriva Deciziei penale nr. 52 din 8 martie 2012 a

Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent condamnat la

plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie

2012.