ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 522/RC/2016

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 69 din 19 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. x/1748/2015, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 336 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de 3 (trei) ani, calculat conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune București.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. s-a impus inculpatului A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să execute următoarele obligații:

a) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului - Sector 3 București sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului - Sector 4 București, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii;

b) să nu conducă nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Pentru a hotărî astfel, coroborând mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal, prima instanță a reținut că, la data de 14 aprilie 2014, în jurul orei 07:30, inculpatul A. a condus autoturismul marca B., cu numărul de înmatriculare C., pe strada X1 din orașul Pantelimon, județ Ilfov, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală (2,05 grame la 1.000 ml sânge la prima probă recoltată la ora 08:05, respectiv 1,90 grame la 1.000 ml sânge la prima probă recoltată la ora 09:05).

La reținerea acestei situații de fapt, prima instanță a avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante - din care a rezultat că inculpatul a fost oprit în trafic pe strada X1, circulând din direcția str. X2 către str. X3, localitatea Pantelimon, cu autoturismul marca B., cu număr de înmatriculare C., ocazie cu care s-a constatat că se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit un rezultat de 0,91 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate sanitară în vederea recoltării probelor biologice; proces-verbal și fișă intervenție eveniment - din care a rezultat că, la data de 14 aprilie 2015, ora 07:08, urmare solicitării inculpatului A., un echipaj al poliției din orașul Pantelimon s-a deplasat pe strada X2 din orașul Pantelimon, județul Ilfov, unde, luând act de susținerile inculpatului în sensul că a avut unele neînțelegeri cu un prieten al său, dar că autoturismul nu i-a fost sechestrat și constatând că acesta, deși se afla într-o stare avansată de ebrietate, circula cu autoturismul proprietate personală marca B., cu număr de înmatriculare C., a procedat la oprirea părții și testarea cu aparatul Drager; buletin de examinare clinică, din care a rezultat că, la momentul prelevării probelor biologice, inculpatul a declarat că a consumat alcool, mai exact 200 ml. wisky, în intervalul 12:00 - 16:00; cerere de analiză și proces-verbal de prelevare a probelor biologice care au atestat recoltarea de la inculpat a probelor de sânge cu respectarea dispozițiilor legale; buletin de analiză toxicologică nr. 735/15 aprilie 2014 - emis de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, din care a rezultat că inculpatul a avut o alcoolemie de 2,05 g la 1.000 ml sânge - rezultat aferent primei probe recoltate la ora 08:05 și o alcoolemie de 1,90 g la 1000 ml sânge - rezultat aferent celei de-a doua probe recoltate la un interval de o oră; declarațiile martorului D. - la domiciliul căruia inculpatul a declarat că a consumat alcool, care a precizat că, în timp ce inculpatul se afla la toaletă, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a luat cheile autoturismului acestuia, s-a dus la mașină și s-a urcat în aceasta, fără a putea preciza vreun motiv pentru care a procedat astfel; declarații martorilor E. și F. - care au declarat că, în dimineața zilei de 14 aprilie 2014, în jurul orei 07:30, l-au văzut pe inculpat certându-se cu un prieten, martorul D., lângă un autoturism marca B. staționat “pe strada pe care locuiește numitul G.”; declarațiile martorului H. - în prezența căruia inculpatul a fost testat etilotest, rezultatul fiind pozitiv, martorul declarând că nu a văzut când inculpatul a fost oprit în trafic de lucrătorii de poliție.

În cursul urmăririi penale și al judecății în fond, inculpatul A. și-a formulat o apărare care a vizat exonerarea sa de răspundere penală, acreditând ideea că, la data de referință, nu a circulat la volanul autoturismului marca B., de culoare neagră, cu număr de înmatriculare C.

La momentul recoltării probelor biologice, inculpatul A. a declarat personalului medical și a certificat sub semnătură faptul că a consumat alcool, mai exact 200 ml. wisky, în intervalul orar 12:00 - 16:00 al zilei anterioare, mâncând atât înainte, cât și după consumarea alcoolului. De asemenea, a semnat fără obiecțiuni procesul-verbal de depistare la fața locului întocmit de agenții constatatori, care au atestat faptul că acesta a fost oprit în trafic, la data de 14 aprilie 2014, în jurul orei 07:30, în timp ce conducea autoturismul marca B., cu numărul de înmatriculare C., pe strada X1 din orașul Pantelimon, județ Ilfov, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 0,91 mg/l. alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, fiind audiat de către organele de poliție, inculpatul A. și-a modificat declarația, susținând că, la momentul apariției organelor de poliție, era staționat și că a fost testat cu aparatul Drager întrucât, „fiind băut”, a devenit recalcitrant față de lucrătorii de poliție.

Constatând că nu este susținută de niciun mijloc de probă, instanța de fond a înlăturat, ca nesinceră, apărarea inculpatului, în sensul că a fost testat cu aparatul etilotest după ce a fost găsit în timp ce staționa cu autoturismul proprietate personală, nefiind, prin urmare, oprit în trafic.

În urma cercetării judecătorești, apreciind că probatoriul administrat în cauză face dovada existenței faptei și a vinovăției inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în condițiile art. 91 și următoarele C. pen., pe durata termenului de încercare de 3 ani inculpatul fiind obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen., precum și obligațiile prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) și art. 93 alin. (3) C. pen., în virtutea celui din urmă text de lege fiindu-i impusă și obligația de nu conduce nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere.

Împotriva hotărârii instanței de fond au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu și inculpatul A., invocând exclusiv nelegalitatea acesteia pe aspectul că inculpatului i-a fost impusă obligația de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere, deși aceasta nu este prevăzută de art. 93 alin. (3) C. pen., temeiul legal în baza căruia a fost aplicată.

Prin Decizia penală nr. 846/A din 12 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu și de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 69 din 19 februarie 2016 a Judecătoriei Cornetu au fost respinse, ca nefondate, cu argumentarea că pedeapsa aplicată inculpatului în fond a fost corect individualizată, întrucât obligația impusă acestuia, de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere, constituie, în fapt, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. i) C. pen., aplicată pe o durată de 3 ani, încadrarea acesteia în dispozițiile art. 93 alin. (3) C. pen. constituind o simplă eroare materială.

Împotriva deciziei din apel, la data de 20 mai 2016, a formulat recurs în casație inculpatul A., care a susținut că soluția instanței de apel, de menținere în sarcina sa a obligației de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere, constituie o nelegalitate care se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât respectiva obligație nu este prevăzută de legea penală în cuprinsul art. 93 alin. (3) C. pen., temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost declarată în termen legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 434 alin. (1), art. 436 alin. (1) lit. b) și art. 437 alin. (1) lit. a) teza I, b), c) și d) C. proc. pen., prin Încheierea nr. 445/RC din 28 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis-o, în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acesteia.

La termenul acordat în acest sens, 25 noiembrie 2016, Înalta Curte a luat concluziile apărării și acuzării asupra recursului în casație de față, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul-inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

În jurisprudența sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a stabilit că el vizează nu doar erorile care se produc urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau a unei durate a pedepsei superioare ori inferioare limitelor legale speciale (I.C.C.J., Secția penală, Decizia penală nr. 554/2016). Cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. constituie temei pentru cenzurarea legalității hotărârii definitive și sub aspectul conformității acesteia cu dispozițiile relative la regimul sancționator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale și al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii (I.C.C.J., Secția penală, Decizia penală nr. 543/2015).

Problematica legalității unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancțiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea exigențelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancționator plasează aceste regim și, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței în calea extraordinară de atac.

În consecință, încălcarea exigențelor normative relative la individualizarea executării pedepselor, sub aspectul condițiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancțiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor și obligațiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut analizat.

Evaluând, în acest cadru, motivele invocate de inculpatul A. în susținerea căii de atac exercitate, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu unui unic aspect de nelegalitate, și anume aplicarea, în temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. și în cadrul regimului de executare a pedepsei principale stabilit de către instanța de fond, respectiv cel prevăzut de art. 91 și următoarele C. pen., a obligației de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere, deși această obligație nu este prevăzută de textul de lege menționat.

Susținerile recurentului inculpat sunt fondate, prin Sentința penală nr. 69 din 19 februarie 2016 a Judecătoriei Cornetu, menținută în calea de atac a apelului prin decizia recurată în prezenta cauză, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A. și obligarea acestuia ca, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen., precum și obligațiile prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) și art. 93 alin. (3) C. pen., printre care și obligația de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere.

Art. 93 C. pen. reglementează limitele și conținutul suspendării executării pedepsei sub supraveghere conform art. 91 și urm. C. pen., stabilind, printre altele, în cuprinsul alineatului 3, că : „Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepsei.”

În consecință, art. 93 alin. (3) C. pen. permite exclusiv obligația prestării de către inculpat, pe parcursul termenului de supraveghere a suspendării executării pedepsei, a unei munci neremunerate în folosul comunității, în condițiile și pe durata indicate, obligația de a nu conduce nicio categorie de vehicule negăsindu-și reglementare în textul de lege menționat și, de altfel, nici în celelalte dispoziții legale care reglementează regimul juridic al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În acest context, se constată că, instituirea în sarcina inculpatului A., pe durata termenului de supraveghere al suspendării executării pedepsei, a obligației de a nu conduce nicio categorie de vehicule, obligație care nu este prevăzută de art. 93 alin. (3) C. pen., dar nici de celelalte dispoziții legale care reglementează măsurile de supraveghere și obligațiile aferente acestei modalități de individualizare judiciară a executării pedepsei, constituie o nelegalitate care se încadrează în cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ce se impune a fi înlăturată în prezentul cadru procesual.

Faptul reglementării prin art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., ca pedeapsă complementară, a interzicerii „dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță”, nu constituie o împrejurare aptă să acopere nelegalitatea constatată, întrucât, din considerentele hotărârii de condamnare rezultă că instanța de fond a înțeles să aplice inculpatului obligația de a nu conduce nicio categorie de vehicule nu ca pedeapsă complementară, ci ca obligație aferentă regimului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, aspect dovedit, fără echivoc, de temeiul de drept în baza căruia aceasta a fost instituită, respectiv art. 93 alin. (3) C. pen.

În plus, obligația instituită în sarcina recurentului nu are un conținut similar pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., neexistând, prin urmare, nici măcar la nivel teoretic, premisele erorii materiale evidente la care face referire instanța de apel.

În concluzie, constatând întemeiate criticile apărării, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen. raportat la art. art. 448 alin. (3) C. proc. pen. și 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 846/A din 12 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. y/1748/2015, va casa decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 69 din 19 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Cornetu - Secția penală în Dosarul nr. y/1748/2015 și va înlătură obligația impusă inculpatului A. conform art. 93 alin. (3) C. pen., respectiv aceea de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Totodată, va dispune, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 65 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 846/A din 12 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. y/1748/2015.

Casează decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 69 din 19 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Cornetu, secția penală în Dosarul nr. y/1748/2015 și:

Înlătură obligația impusă inculpatului A. conform art. 93 alin. (3) C. pen., respectiv aceea de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 65 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2016.

Procesat de GGC - LM