ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 77 din 22 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a constatat că legea penală mai favorabilă în ansamblul ei este noul C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4) și (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de un an închisoare în sarcina inculpatului A. pe un termen de supraveghere de 2 ani, prevăzut de art. 84 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului A. obligația de a nu conduce nicio categorie de autovehicule.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) să se comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării ori neexecutării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere, precum și în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

A obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2015 din data de 17.12.2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în temeiul art. 327 lit. a) C. proc. pen., trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Ascultat în ședința publică din 14 februarie 2014 în prezența apărătorului ales, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat judecarea cauzei conform procedurii simplificate prevăzută de art. 374 alin. (4) rap. la art. 375 C. proc. pen.

Deși cererea de judecare a cauzei conform procedurii simplificate a fost admisă de către Curte, odată cu acordarea cuvântului pe fond, inculpatul a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., cu motivarea că fapta este dezîncriminată.

Curtea și-a format convingerea că legea penală mai favorabilă este cea în vigoare la momentul judecării prezentei cauze, date fiind în principal limitele de pedeapsă, pedeapsa alternativă a amenzii și Decizia Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014.

Cum starea de fapt nu a fost contestată în cauză, judecata fiind făcută conform procedurii simplificate, prima instanță a reținut în fapt, inculpatul, la data de 10 iulie 2011, în jurul orei 04.00, a condus autoturismul pe drumurile publice având o alcoolemie teoretică de 1,70 g‰, săvârșind astfel infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (legea penală mai favorabilă).

Prima instanță a respins solicitarea inculpatului de achitare pentru infracțiunea dedusă judecății raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014 prin care s-a stabilit numai că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen., este neconstituțională, infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe nefiind dezîncriminată prin decizia Curții Constituționale.

Instanța de fond a stabilit că sunt îndeplinite condițiile existenței infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului A., prima instanță a stabilit în sarcina acestuia pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. combinat cu art. 396 alin. (1), (4) și (10) C. proc. pen., apreciind că sunt îndeplinite condițiile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 83 C. pen. și că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Împotriva sentinței penale nr. 77 din 22 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat apel inculpatul A.

Inculpatul, prin apărătorul său, în esență a solicitat, admiterea căii de atac exercitate, desființarea hotărârii judecătorești apelate și achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., având în vedere dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014, care în opinia inculpatului a dezîncriminat infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

În subsidiar, a solicitat schimbarea modalității de executare a pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 80 C. pen., care reglementează instituția renunțării la aplicarea pedepsei.

În susținerea acestui motiv de apel inculpatul a invocat circumstanțele sale personale care îi sunt favorabile, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea sa procesuală sinceră, recunoașterea și regretul manifestat față de fapta săvârșită, situația profesională și familială.

Înalta Curte, examinând sentința apelată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (1) și (2) C. proc. pen., constată că apelul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt, care de altfel nu a fost contestată de către inculpatul A., acesta solicitând judecarea cauzei conform procedurii simplificate prevăzută de art. 374 alin. (4) rap. la art. 375 C. proc. pen., declarând că înțelege să-și însușească probele administrate în faza de urmărire penală.

În ceea ce privește solicitarea inculpatului de a fi achitat, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, cu motivarea că prin Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014, fapta a fost dezincriminată, instanța de control judiciar constată că această solicitare este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin noul C. pen., legiuitorul a incriminat fapta de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, în varianta simplă, în art. 336 alin. (1), potrivit căruia "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă".

Art. 336 alin. (1) C. pen. nu a preluat identic textul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ci a modificat condițiile de încriminare în ceea ce privește momentul la care este necesară existența îmbibației alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii.

Dacă din reglementarea anterioară se desprindea cerința ca îmbibația alcoolică în sânge, peste limita prevăzută de lege, să existe la momentul conducerii autovehiculului, noua reglementare prevede condiția ca autorul faptei să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul prelevării mostrelor biologice.

Cu privire la intervalul de timp în care trebuie efectuată recoltarea probelor biologice, C. proc. pen. stabilește în art. 190 alin. (8) că "în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziția organelor de constatare și cu consimțământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituție medicală, în condițiile stabilite de legile speciale."

Din expunerea de motive a noului C. pen. rezultă că, prin modificarea conținutului infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, legiuitorul a urmărit eliminarea posibilității unei estimări retroactive a alcoolemiei, în scopul evitării inconveniențelor create de această estimare.

Soluția legislativă prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 impunea calculul retroactiv al alcoolemiei, care consta în determinarea îmbibației de alcool existente la momentul conducerii autovehiculului și necesita recoltarea a două probe de sânge pentru stabilirea fazei intoxicației etilice (absorbție sau eliminare) și a ratei de eliminare individuală, în perspectiva solicitării expertizei de estimare retroactivă a alcoolemiei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 3 din 12 mai 2014, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 392/28.05.2014, a stabilit că, în aplicarea art. 336 alin. (1) C. pen., în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală este cel dat de prima prelevare, reținând că în noua reglementare legiuitorul a optat să dea relevanță penală valorii alcoolemiei la momentul prelevării primei mostre biologice, moment situat în timp imediat, consecutiv acțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014 s-a stabilit că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen., este neconstituțională.

S-a reținut de către instanța de contencios constituțional că îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului și astfel condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor.

S-a considerat în acest sens că stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și implicit încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale de sănătate.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că, din punct de vedere al normelor de incriminare prin înlăturarea sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice" se revine la vechea soluție legislativă (constituind infracțiune fapta de a conduce pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibație mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge), obligația organelor de cercetare penală fiind aceea de a administra probe pentru a stabili o alcoolemie conducătorului auto la momentul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul și nicidecum nu poate fi vorba despre o "dezîncriminare" a faptei.

Declararea de către instanța de contencios constituțional ca neconstituțională a sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen., nu constituie o dezincriminare a infracțiunii, așa cum susține inculpatul, deoarece sintagma se referă la una din condițiile incriminării și anume a acelei părți care prevede data la care infracțiunea înregistrează momentul consumativ și nu la însăși existența infracțiunii.

Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1512 din 12 decembrie 2013, pentru determinarea alcoolemiei se recoltează două mostre de sânge în cantitate de câte 10 ml, așa cum s-a procedat și în situația inculpatului A.

Rezultatul buletinului de analiză toxicologică nr. 806 din 11 iulie 2011 emis de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" și rezultatul expertizei medico-legale nr. 1001/i/2015 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, au stabilit dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,50 g‰ (prima probă recoltată), o alcoolemie de 1,30 g‰ (a doua probă recoltată) și o alcoolemie de 1,70 g‰ la momentul depistării în trafic. Prin urmare alcoolemia relevantă din punct de vedere penal, respectiv cea avută la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014, este cea de 1,70 g‰.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective astfel că nu poate fi primită susținerea inculpatului privind achitarea sa.

Întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii mai-sus menționate rezultă din interpretarea probelor administrate în faza de urmărire penală inclusiv din declarația de recunoaștere a faptei formulată de inculpat.

Inculpatul A. a recunoscut atât la urmărirea penală, cât și l-a instanța de fond consumul "conținutului a cinci-șase beri de 0,33 ml", declarație care se coroborează cu rezultatul testării alcooltest din data de 10.07.2011, când a înregistrat o alcoolemie în aerul respirat de 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, cu rezultatul buletinului de analiză toxicologică nr. 806 din 11 iulie 2011 emis de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", precum și cu rezultatul expertizei medico-legale nr. 1001/i/2015 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei care au stabilit, dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,70 g‰ la momentul depistării în trafic.

Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte reține că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și acceptat să pună în pericol siguranța circulației chiar dacă nu a urmărit producerea acestui rezultat (intenție indirectă).

În ceea ce privește solicitarea inculpatului vizând schimbarea modalității de executare a pedepsei, întrucât acesta apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 80 C. pen. privind renunțarea la aplicarea pedepsei, Înalta Curte, de asemenea, constată că această solicitare este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În cuprinsul dispozițiilor art. 80 alin. (1) C. pen., legiuitorul a prevăzut condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca instanța să poată dispune renunțarea la aplicarea pedepsei și anume: a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit; b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Renunțarea la aplicarea pedepsei este o instituție introdusă prin noul C. pen., care constituie o alternativă la pedepsele privative de libertate, având drept temei încrederea mai întâi a legiuitorului care o instituie și apoi a judecătorilor care o aplică la cazurile concrete - în posibilitatea de îndreptare a persoanei care a săvârșit o infracțiune, fără a i se aplica o pedeapsă.

Renunțarea la pedeapsă nu este un drept al inculpatului ci o facultate a instanței, care va lua această măsură numai dacă va constata îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege și va aprecia că există elemente suficiente de a ajunge la concluzia că cel în cauză se va îndrepta chiar fără aplicarea unei pedepse și că nu există pericolul ca acesta să săvârșească ă nouă infracțiune.

Sub aspectul stării de pericol creată pentru valoarea ocrotită, instanța de control judiciar arată că infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. nu este o infracțiune de rezultat ci una de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, iar raportul de cauzalitate dintre elementul material al infracțiunii și urmarea imediată rezultă din însăși săvârșirea faptei.

Înalta Curte reține că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, relevat de împrejurările comiterii infracțiunii, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de 1,70 g‰, relațiile sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice fiind incomparabile cu conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în cauză nefiind îndeplinite condițiile aplicării dispozițiilor art. 80 C. pen. pentru a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, solicitarea inculpatului formulată în acest sens fiind neîntemeiată.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, respectiv un an închisoare și a modalității sale de executare, instanța de fond a valorificat corespunzător criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., ținând seama de modul de săvârșire a infracțiunii, scopul urmărit și realizat, actele în circumstanțiere depuse, vârsta, lipsa antecedentelor penale, conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii, situația sa familială, nivelul de educație (inculpatul fiind avocat în cadrul Baroului București) și nu în ultimul rând atitudinea de recunoaștere și regret a faptei săvârșite.

Totodată, instanța de fond în mod justificat a constatat că în raport de persoana inculpatului de statutul său social și profesional, de comportamentul avut anterior săvârșirii faptei, în cauză sunt îndeplinite condițiile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 83 C. pen. referitoare la amânarea executării pedepsei, apreciind că există elemente suficiente pentru a ajunge la concluzia că inculpatul s-ar putea îndrepta chiar fără aplicarea imediată a unei pedepse și că nu există pericolul ca acesta să săvârșească o nouă infracțiune, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului A. pentru o perioadă determinată.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 77 din 22 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 77 din 22 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01 iulie 2016.