ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 378/RC/2016

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 587 din data de 23 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în Dosarul nr. x/299/2014, s-au dispus următoarele:

În baza art. 83 C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A., pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. actual (faptă comisă la 11 aprilie 2014).

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 C. pen., termen care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Poliție Comunitară sector 1 București sau în cadrul SC B. SA - București sector 5, pe o perioadă de 30 de zile, în condițiile art. 52 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 86 alin. (1) și (2) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) și art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen. au fost comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

S-a constatat că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate în cauză.

Împotriva sentinței penale anterior menționate, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 București și inculpatul A. au declarat apel.

Prin Decizia penală nr. 341/A din 24 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București împotriva sentinței penale nr. 587 din 23 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. x/299/2014.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând, în baza art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a nu conduce autovehicule pe drumurile publice, pe durata termenului de supraveghere.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva Deciziei penale nr. 341/A din 24 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 18 aprilie 2016.

Prin Încheierea nr. x/RC din data de 10 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 341/A din data de 24 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

S-a trimis cauza completului care judecă recursul în casație respectiv, C10, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că Decizia penală nr. 341/A din 24 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de către recurentul inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434-436 C. proc. pen.

Din examinarea cererii de recurs în casație, s-a arătat că rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen., fiind menționate: numele și prenumele părții care a exercitat recursul în casație, datele de identificare ale apărătorului ales, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia, precum și semnătura apărătorului care a exercitat calea de atac.

Prin cererea de recurs în casație s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul este condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a arătat că a fost trimis în judecată la data de 02 decembrie 2014 pentru pretinsa săvârșire, la data de 11 aprilie 2014, a infracțiunii reglementate de art. 336 alin. (1) C. pen., iar, potrivit acestui text de incriminare, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

S-a făcut

precizarea că, având în vedere faptul că incidentul s-a produs după intrarea în vigoare a N.C.P. (la 01 februarie 2014), singura lege penală aplicabilă este N.C.P., iar, în acest context, mențiunea instanței de apel de la pag. 5-6 a deciziei atacate, în sensul în care: „din punct de vedere al normei de incriminare, instanța constată că prin înlăturarea sintagmei «la momentul prelevării probelor biologice» se revine la vechea reglementare", este lipsită de orice fundament, în opinia recurentului inculpat, întrucât fapta reținută în sarcina sa a fost săvârșită după intrarea în vigoare a N.C.P., neexistând, prin urmare, o reglementare anterioară.

Totodată, recurentul inculpat a arătat că, după trimiterea sa în judecată, dar anterior soluționării dosarului printr-o hotărâre definitivă, a fost adoptată decizia Curții Constituționale nr. 732/2014, prin care sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. a fost declarată neconstituțională.

În opinia recurentului inculpat, decizia Curții Constituționale are un efect de dezincriminare, astfel încât art. 336 alin. (1) C. pen. nu mai poate fi invocat drept temei pentru atragerea răspunderii penale a acestuia.

În acest context, s-a considerat că fapta reglementată de art. 336 alin. (1) C. pen. a fost dezincriminată, nefiind posibilă aplicarea doar a textului necenzurat de Curtea Constituțională, ca temei pentru atragerea răspunderii penale a unei persoane.

În aprecierea recurentului inculpat,

conținutul constitutiv al infracțiunii este o parte componentă a conținutului juridic și constă în acele condiții necesare pentru existența infracțiunii pe care le realizează făptuitorul. Pe baza acestui conținut constitutiv are loc tragerea la răspundere penală, căci fapta este incriminată numai în configurația ei tipică.

Având în vedere cele de mai sus, a considerat că judecătorii fondului erau datori să observe că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen., respectiv ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 197/2012 privind aplicarea legii penale de dezincriminare, astfel încât, deși fapta imputată există, aceasta nu mai este prevăzută de legea penală, ipoteză prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., împrejurare care, prin aplicarea art. 396 alin. (5) C. proc. pen., atrage achitarea inculpatului.

Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 341/A din data de 24 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., și a dispus admiterea în principiu, în baza art. 440 C. proc. pen.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Recurentul inculpat a arătat că a fost trimis în judecată la data de 02 decembrie 2014 pentru pretinsa săvârșire, la data de 11 aprilie 2014, a infracțiunii reglementate de art. 336 alin. (1) C. pen., iar, potrivit acestui text de incriminare, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

S-a făcut

precizarea că, având în vedere faptul că incidentul s-a produs după intrarea în vigoare a N.C.P. (la 01 februarie 2014), singura lege penală aplicabilă este N.C.P., iar, în acest context, mențiunea instanței de apel de la pag. 5-6 a deciziei atacate, în sensul în care: „din punct de vedere al normei de incriminare, instanța constată că prin înlăturarea sintagmei «la momentul prelevării probelor biologice» se revine la vechea reglementare", este lipsită de orice fundament, în opinia recurentului inculpat, întrucât fapta reținută în sarcina sa a fost săvârșită după intrarea în vigoare a N.C.P., neexistând, prin urmare, o reglementare anterioară.

Totodată, recurentul inculpat a arătat că, după trimiterea sa în judecată, dar anterior soluționării dosarului printr-o hotărâre definitivă, a fost adoptată Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014, prin care sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. a fost declarată neconstituțională.

În opinia recurentului inculpat, decizia Curții Constituționale are un efect de dezincriminare, astfel încât art. 336 alin. (1) C. pen. nu mai poate fi invocat drept temei pentru atragerea răspunderii penale a acestuia.

În acest context, s-a considerat că fapta reglementată de art. 336 alin. (1) C. pen. a fost dezincriminată, nefiind posibilă aplicarea doar a textului necenzurat de Curtea Constituțională, ca temei pentru atragerea răspunderii penale a unei persoane.

Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015) a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

In considerentele acestei decizii, s-a reținut că sintagma menționată lipsește de previzibilitate norma de incriminare, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale.

Totodată, s-a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate în art. 336 alin. (1) C. pen. se realizează prin acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Îmbibația alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, consecința fiind provocarea unei stări de intoxicație (alcoolică). Sub aspectul urmării imediate este vorba de o infracțiune de pericol, acțiunea săvârșită punând în primejdie siguranța circulației pe drumurile publice. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective și urmarea imediată rezultă din însăși materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.

Îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale.

După cum se poate observa, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 (publicată în M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015), a constatat că doar sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

Această împrejurare nu are însă drept consecință dezincriminarea faptei prevăzute în art. 336 alin. (1) C. pen., ci doar o modificare a textului, în sensul înlăturării din cuprinsul său a acestei prevederi neconforme Constituției.

Practic, infracțiunea revine la o formă asemănătoare celei anterioare intrării în vigoare a N.C.P., cea prevăzută în art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 care incrimina conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Se mai impune a se sublinia faptul că, prin includerea sintagmei „la momentul prelevării probelor biologice" în noua reglementare a art. 336 alin. (1) C. pen., legiuitorul a vizat doar probațiunea și nu elementele constitutive ale infracțiunii. În mod evident, ceea ce se incriminează este conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe (aceasta fiind și denumirea marginală a infracțiunii) și nu prezentarea în această stare cu ocazia prelevării de probe biologice; în plus, în Expunerea de motive a N.C.P. se explică acest element de noutate, arătându-se că „determinarea concentrației de alcool în sânge relevantă pentru reținerea infracțiunii prevăzute la art. 336 se face la momentul prelevării probelor biologice, fără posibilitatea unei recalculări ulterioare."

De aceea, modificarea textului infracțiunii, prin introducerea locuțiunii „la momentul prelevării probelor biologice" nu a avut ca efect dezincriminarea faptelor comise sub imperiul legii vechi (art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002), când determinarea concentrației de alcool în sânge se făcea în raport cu momentul depistării în trafic, după cum nici intervenția instanței de contencios constituțional nu produce asemenea consecințe.

Singurul efect este, așa cum s-a arătat, modificarea textului în sensul eliminării prevederii neconforme cu legea fundamentală, cu consecințe doar sub aspect probator, respectiv necesitatea stabilirii îmbibației alcoolice la momentul săvârșirii infracțiunii, care coincide cu momentul opririi în trafic.

În prezenta cauză, instanța de apel, pe baza probelor administrate, a stabilit că la momentul depistării inculpatului A. conducând autoturismul, acesta avea în sânge o alcoolemie peste limita legală.

Dacă concluzia este sau nu susținută din punct de vedere probator, este o împrejurare ce excede examenului ce poate fi efectuat de instanța învestită cu judecarea recursului în casație, Înalta Curte limitându-se a constata că fapta, în modalitatea în care a fost reținută de către Curtea de Apel București, întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute în art. 336 alin. (1) C. pen.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. este prevăzută de legea penală, respectiv art. 336 alin. (1) C. pen., nefiind dezincriminată, criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 341/A din 24 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/299/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 341/A din 24 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/299/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2016.