ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr.

472/RC/2016

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 300 din 05 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Călărași în Dosarul nr. x/202/2015, a fost condamnat inculpatul A., antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91-92 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 93 C. pen., i s-a pus în vedere inculpatului: să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței și să presteze o muncă neremunerată în cadrul Primăriei Mun. Călărași la Complex Agrement Dumbrava sau la Serviciul Public Piețe Oboare, în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile.

S-a dispus ca Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Călărași să ia măsurile necesare, conform art. 94 alin. (3) C. pen., pentru executarea de către inculpat a obligațiilor mai sus prevăzute.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii de 24 ore din data de 22 aprilie 2015 și cea a arestării la domiciliu și a arestării preventive de la 23 aprilie 2015 la 14 mai 2015 și s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în noaptea din data de 22 aprilie 2015, inculpatul A. s-a deplasat alături de martorii B. și C. la o cafenea pe str. x, din mun. Călărași, unde a consumat în intervalul orar 00:00-01:30 o sticlă suc și 100 de ml coniac, conform propriei declarații. În jurul orei 03:00, a plecat alături de susnumiții cu autoturismul proprietate personală, în direcția str. Prelungirea București - Știrbei Vodă.

La un moment dat a oprit autoturismul pe str. x, martorul B. a coborât din autoturism și a achiziționat o sticlă de coniac și o sticlă de Coca Cola de 500 ml. Ulterior, a urcat în mașină și cei trei și-au continuat drumul în direcția str. x - y.

În zona „5 Călărași”, înainte de magazinul “x”, inculpatul A. a pierdut controlul asupra autoturismului, a lovit doi arbori cu portiera dreapta spate, moment în care mașina s-a răsucit și a provocat avarii la două autoturisme staționate. În momentul impactului, martorul B., pasagerul de pe scaunul din stânga spate, a fost proiectat în afara autoturismului pe scuarul care desparte sensurile de mers, suferind leziuni în zona capului. Inculpatul a ieșit din autoturism și a plecat imediat de la fața locului.

Ulterior, în jurul orei 05:40, s-a întâlnit cu martorul D., împreună cu care s-a deplasat pe raza mun. București pentru a se întâlni cu martorul E., cu care stabiliseră în prealabil să se întâlnească în zona Dristor.

În jurul orei 07:30 - 07:45, cei doi au ajuns la București și au oprit mașina în parcarea x, în zona Dristor, iar la câteva minute, la fața locului, a ajuns martorul, căruia inculpatul i-a solicitat să vină pe raza mun. Călărași și să declare că el a fost cel care a condus autoturismul în noaptea producerii accidentului, acesta din urma arătând că refuză să facă acest lucru.

Inculpatul nu a mai insistat și, împreună cu martorul D., s-au întors pe raza județului Călărași.

Inculpatul a învederat în fața instanței că nu dorește să dea o nouă declarație, solicitând achitarea sa, pentru fapta dedusă judecății, atât pentru faptul că ea nu este prevăzută de legea penală, dar și pentru că s-ar fi aflat într-o eroare de fapt, când a plecat de la locul accidentului, considerând că martorul B. nu a suferit nici o vătămare.

Instanța a respins susținerile inculpatului, apreciind că acestea sunt neîntemeiate, între ele și declarațiile martorilor, dar și celelalte probe administrate în cauză, existând discrepanțe.

Astfel, inculpatul a declarat în faza de urmărire penală, că în noaptea incidentului s-a deplasat alături de martorii B. și C. la o cafenea pe str. Cornișei, unde a consumat în intervalul orar 00:00-01:30 o sticlă suc și 100 de ml coniac, că în jurul orei 03:00 a plecat alături de ei la bordul autoturismul proprietate personală, în direcția str. x - y. A mai adăugat că, la un moment dat a oprit autoturismul pe str. x, a coborât din autoturism martorul B., a achiziționat o sticlă de coniac și o sticlă de Coca Cola de 500 ml., apoi și-au continuat drumul în direcția str. x - y, iar în zona „5 Călărașii”, înainte de magazinul “x”, a pierdut controlul asupra autoturismului, a lovit doi arbori cu portiera dreapta spate, moment în care mașina s-a răsucit și a provocat avarii la două autoturisme staționate. A mai menționat că a coborât din mașină, a constatat distrugerile provocate autoturismului său și l-a observat pe martorul B. care se afla în picioare pe spațiul verde, lângă autoturism, ocazie cu care l-a întrebat pe dacă a suferit leziuni ca urmare a impactului, iar el i-a răspuns că „Nu a pățit nimic!” solicitându-i totodată să o urmărească pe martora C., care plecase de la fața locului în direcția străzii x, ceea ce a și făcut ajungând-o din urmă, întrebând-o dacă a suferit leziuni, iar aceasta relatându-i că nu a pățit nimic.

Așa cum s-a arătat, susținerile inculpatului au fost reale doar până la un anumit moment, respectiv acela al impactului, după care acestea au fost nuanțate, în așa manieră încât să-l exonereze pe acesta de răspunderea pentru fapta penală comisă.

Astfel, martorii F., G. și H. - aflați în zonă în momentele premergătoare, dar și ulterioare accidentului - au declarat că au văzut mașina, ce s-a dovedit a fi condusă de inculpat, deplasându-se din direcția bisericii „Volna”, pe strada Prel. București, pe contrasens și cu farurile stinse, observând, totodată, lângă șofer o persoana de sex feminin. Ulterior, au observat aceiași mașină, venind din sens opus, cu viteză, constatând că, la un moment dat, șoferul acesteia a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un copac, cu două mașini staționate și cu un stâlp de electricitate. De asemenea, martorii F.și G., ce au ajuns primii la locul accidentului aflându-se la aprox.50 m, au putut constata că pasagerul ce se afla pe bancheta din spate a fost propulsat din autoturism pe scuarul care separa cele două sensuri de mers. Aceiași martori au declarat că șoferul autoturismului a ieșit din interior, s-a deplasat la portiera din dreapta, unde a avut un schimb de replici cu persoana de sex feminin, aflată înăuntru și apoi a plecat de la fața locului. După câteva secunde, martorul F. a declarat că a ajuns la autoturism și a putut constata că pasagerul care a fost propulsat din el se afla întins pe scuarul dintre sensurile de mers, fiind „plin de sânge în zona feței”, aspect confirmat și martora G., aceasta din urmă fiind cea care a dialogat cu el, spunându-i să stea întins. Cei doi martori au mai precizat că martorul F. a ajutat-o martora C. să iasă din mașină, pe geam, întrucât portiera era blocată, iar aceasta după ce și-a recuperat telefonul a plecat la rândul ei imediat de la locul faptei. Ambii martori au declarat că nu l-au văzut pe inculpat să se uite în direcția persoanei aflată pe scuar și nici nu l-au auzit purtând un dialog cu el.

Martorul H., ajuns la locul incidentului după ce a parcurs aprox.100 m., a declarat că șoferul nu mai era, că fata aflată în autoturism își căuta telefonul, fiind ieșită din mașină și că o altă persoană, ce fusese aruncată din impact din mașină, pe spațiul verde „sângera, având urme vizibile pe față”. A mai învederat că persoana a rămas întinsă pe jos până la sosirea salvării.

Martorul B. a declarat că, în noaptea din data de 21 aprilie 2015 s-a întâlnit în cafeneaua „x” din mun. Călărași cu inculpatul A. și cu martora C., că la un moment dat toți trei au plecat la bordul autoturismului inculpatului, acesta conducând mașina, martora așezându-se în dreapta lui, iar el pe bancheta din spate. A mai adăugat că, în timp ce se aflau în interiorul autoturismului, toți trei au început să consume băuturi alcoolice, că inculpatul s-a deplasat pe contrasens pe strada Prel. București, venind din direcția bisericii „x”, și ulterior s-a întors, deplasându-se pe direcția de mers cu o viteza „mare”, iar la un moment dat inculpatul a pierdut controlul asupra autoturismului, el trezindu-se pe scuarul care desparte sensurile de mers, fiind înconjurat de mai multe persoane. Martorul a mai învederat că s-a ridicat singur în genunchi, că nu a realizat că este tăiat pe față și pe mâini decât în momentul în care a început să sângereze, precizând că l-a văzut pe inculpat lângă mașină însă acesta nu l-a întrebat nimic, iar apoi a plecat. A mai adăugat că a fost transportat la Spitalul Județean Călărași, unde a fost cusut și ulterior transferat la Spitalul Bagdasari Arseni din București, întrucât a suferit leziuni la cap, fără a avea însă un traumatism cranio-cerebral, acesta neînțelegând să formuleze plângere penală împotriva inculpatului.

Martora C.a declarat că imediat după impact l-a observat pe martorul B.care era rănit și așezat pe pământ, menționând că a fost sunată de inculpat, care i-a solicitat să plece de la fața locului și cu care s-a întâlnit ulterior, acesta spunându-i că urmează să se deplaseze pe raza mun. București pentru „a aduce două persoane care să spună că au fost în mașină la momentul accidentului”.

Ulterior, în fața instanței, martora a invocat presiunile organelor de poliție de la momentul când i-a fost luată declarația inițială, învederând că nu își mai amintește foarte multe aspecte legate de accident, că l-a văzut pe martorul B în genunchi și i s-a părut că acesta este bine și că, într-adevăr, a fost sunată de inculpat, după ce plecase de la locul faptei, acesta solicitându-i să meargă împreună către sediul unei firme de tractări.

Susținerile ulterioare ale martorei, referitoare la faptul că declarația inițială nu corespunde întrutotul realității, au fost apreciate ca nefiind credibile, în condițiile în care aceasta a semnat declarația, deși avea posibilitatea să nu o facă, putând să solicite prezența unui apărător, în eventualitatea în care s-a simțit amenințată de modul în care s-au comportat organele de urmărire penală.

De altfel, și martorul D. a declarat că după accident s-a întâlnit cu inculpatul și cu o persoană de sex feminin, care se aflau într-o vădită stare de șoc, acesta solicitându-i „să-l ducă de acolo”. Martorul a mai arătat că, la solicitarea inculpatului s-au deplasat pe raza mun. București, unde au oprit în parcarea „x” din zona y, menționând că inculpatul tremura și a afirmat următoarele: „Nimănui nu-i pasă de mine!, Sunt terminat!, Mă omor!”. A mai adăugat că inculpatul a discutat cu o persoană, cu care stabilise să se întâlnească pe drum, fără a auzi însă conversația celor doi, iar apoi s-au deplasat pe raza județului Călărași, el solicitându-i să-l lase în com. Radu Negru, întrucât părinții săi au o locuință în zonă.

Martorul E. a declarat că, în dimineața datei de 22 aprilie 2015, în jurul orei 05:30, a fost sunat de martora Ivanciu, care i-a solicitat să-i introducă numărul de telefon în aplicația What’s App, ca să poată discuta, relatându-i că inculpatul vrea să vorbească cu el și solicitându-i adresa din mun. București. A mai menționat că ulterior, în cursul acelei dimineți, a fost sunat de inculpat și s-a întâlnit cu acesta în parcarea de la x în zona y, constatând că era vizibil speriat, spunându-i că “Am făcut accident!”, “Nu știu ce să fac!”, relatându-i că poate să-și piardă locul de muncă și solicitându-i să vină cu el pe raza mun. Călărași: “Cu ce ai putea să mă ajuți?”, “Dă-mi un sfat, zi-mi ceva!”, “Ai putea tu să spui că ai fost la volan?”, fără a insista însă cu solicitarea.

Coroborând declarațiile martorilor menționați, prima instanță a concluzionat cu certitudine că inculpatul, conștientizând consecințele faptei sale, a părăsit cu intenție locul accidentului, deși nu se poate spune, având în vedere și calitatea sa de agent în cadrul Biroului Rutier Călărași, că nu avea cunoștință de legislația în vigoare și a considerat că nefiind nici o victimă, nu avea obligația legală de a rămâne la locul faptei, până la sosirea organelor de poliție.

S-a reținut că, pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen. este necesară părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului care cercetează locul faptei, la alin. (3) stipulându-se că nu există această faptă atunci când în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale.

Inculpatul a încercat să acrediteze ideea că fapta săvârșită de el nu există, întrucât a avut ca urmare doar producerea de pagube materiale.

Instanța de fond a apreciat, însă, că este întrunită latura materială a infracțiunii, respectiv de părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție ce au cercetat locul faptei, întrucât a avut loc un accident rutier care nu a fost soldat doar cu pagube materiale, ci și cu producerea unor leziuni corporale unei anumite persoane, textul legal nedistingând în ceea ce privește gravitatea leziunilor suferite de persoana vătămată, după cum victima are nevoie de ajutor sau nu, după cum solicită internare spitalicească sau nu, atât timp cât în cauză părțile au conștientizat că s-a produs un accident rutier, în sensul dat de art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, O.U.G. nr. 195/2002 rep. definește accidentul de circulație în cuprinsul art. 75, drept evenimentul ce întrunește cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare; d) s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulație.

În speță, evenimentul rutier a avut loc pe un drum public, respectiv una din străzile principale ale orașului, a avut ca urmare rănirea unei persoane, în speță martorul B., în el a fost implicat autovehiculul în mișcare, condus de inculpat și s-a produs ca urmare a neadaptării vitezei de deplasare la condițiile meteo, din declarațiile martorilor audiați reținându-se că se deplasa cu viteză mare, iar carosabilul era umed.

Ca atare, instanța de fond a constatat întrunirea condițiilor legale cerute pentru calificarea evenimentului drept „accident de circulație”, înlăturând solicitarea inculpatului de a se constata incidența în speță a cauzei de neimputabilitate prevăzută de art. 30 C. pen., apreciind că el nu s-a aflat în eroare la momentul comiterii faptei cu privire la starea victimei B.

Din declarațiile martorilor audiați a reieșit că, imediat după producerea accidentului inculpatul a coborât din mașină, a discutat cu martora C. aflată pe locul din dreapta față, iar apoi a plecat de îndată, fără a verifica starea victimei B. și fără a discuta nimic cu acesta, chiar și de la distanță. Fotografiile ce prezintă însă mașina inculpatului, imediat după incident, atestă fără putință de tăgadă, că aceasta era distrusă pe porțiuni semnificative, iar inculpatul a constatat personal că în autovehicul, imediat după producerea accidentului nu se afla decât martora C., martorul B. fiind expulzat prin impact în exterior și propulsat pe scuarul ce desparte cele două sensuri de mers. O minimă diligență ar fi impus ca acesta să discute și cu martorul B., ceea ce nu a făcut, conform declarației acestuia din urmă, asumându-și astfel riscul de a-l abandona la locul faptei, fără a verifica dacă acesta a suferit vreo leziune și care este gravitatea ei. Dacă măcar inculpatul s-ar fi uitat în zona persoanei vătămate B., ar fi putut constata, așa cum au făcut-o martorii ce au ajuns de îndată la locul accidentului, că acesta are leziuni pe față, care sângerează. Inculpatul a preferat însă să plece imediat, fără a le acorda nici un ajutor celor doi martori ce-l însoțiseră, deși unul era vizibil rănit, iar celălalt imobilizat în mașină, prin blocarea portierei ca urmare a accidentului. Nimic din atitudinea inculpatului ulterioară accidentului nu a dovedit eroarea în care a pretins că s-a aflat față de starea victimei B., ci din contră a părăsit locul accidentului cu bună știință.

În plus, conform art. 77 din O.U.G. nr. 195/2002, rep. „conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei”.

Inculpatul a susținut că a vorbit cu martorul B., iar acesta i-ar fi spus că este bine, însă dacă ar fi adevărată această afirmație, atitudinea ulterioară a lui îl incriminează, în condițiile în care ar fi trebuit să vadă urmele de sânge de pe fața acestuia și să rămână la locul faptei, pentru a solicita ajutor de specialitate, în condițiile în care un impact de o asemenea gravitate ca cel produs în cauză, ar fi putut cauza leziuni mult mai grave acestuia.

Toate mijloacele de probă prezentate și analizate au format opinia instanței, că fie chiar în momentul producerii accidentului, fie în momentele imediat următoare, inculpatul a conștientizat că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu lovirea unei persoane, alegând însă să părăsească zona și să nu anunțe organele de poliție.

Obligația impusă în sarcina sa, în calitate de conducător autor, de art. 77 din O.U.G. nr. 195/2002 R, există indiferent de atitudinea ulterioară a persoanei accidentate, scopul acestei obligații fiind stabilirea în mod corespunzător a tuturor împrejurărilor care au condus la producerea accidentului, identificarea în mod rapid a tuturor mijloacelor de probă și aflarea adevărului, în vederea stabilirii vinovăției persoanelor implicate.

În condițiile producerii unui accident rutier soldat cu leziuni traumatice, victima și autorul accidentului nu pot stabili de comun acord împrejurările producerii lui, această obligație fiind dată prin lege în competența organelor de poliție rutieră. Victima poate aprecia dacă se impune sau nu depunerea unei plângeri penale prealabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă, conform art. 196 C. pen., în speța de față ea alegând să nu o facă .

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. care, în noaptea din data de 22 aprilie 2015, în jurul orei 03:00, aflându-se la volanul autoturismului, a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale a numitului B. și ulterior a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de politie care au efectuat cercetarea locului faptei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului (având limitele speciale cuprinse între 2 ani și 7 ani închisoare), instanța de fond a avut în vedere, potrivit criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., gravitatea infracțiunii (acesta săvârșind o infracțiune intenționată la regimul circulației pe drumurile publice), împrejurările și modalitățile de comitere (părăsind locul unui accident rutier soldat cu vătămarea din culpă a sănătății unei persoane), consecințele produse (îngreunarea activităților desfășurate de organele de poliție rutieră în scopul stabilirii corecte a situației de fapt rezultate în urma accidentului rutier), lipsa de antecedente penale, conduita procesuală (caracterizată prin neasumarea decât parțială a faptei săvârșite, prezentându-se însă la orice chemare a organelor judiciare, pe întreg parcursul procesului penal și datele personale (inculpatul fiind tânăr, cu studii superioare, agent de poliție, cu o activitate meritorie, conform înscrisurilor depuse la dosar).

Având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și cele personale ale inculpatului, faptul că i-a fost aplicată o pedeapsă ce nu depășește 3 ani închisoare, că se află la prima încălcare a legii penale, că și-a manifestat acordul de a efectua o muncă neremunerată în folosul comunității, că a avut o conduită onorabilă, anterior săvârșirii faptei și că s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală și a instanței, ori de câte ori i s-a solicitat, instanța de fond a apreciat că nu se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate dispunând executarea acesteia sub supraveghere, conform art. 91 C. pen.

Este adevărat că în momentele imediat următoare accidentului inculpatul i-a solicitat martorului B.să spună că el ar fi autorului acestuia, însă instanța de fond a apreciat că nu se poate reține că ar fi încercat zădărnicirea aflării adevărului, în condițiile în care, așa cum au declarat martorii D., B., C., el era foarte speriat, îngrozit de fapta comisă, ca și de posibilitatea de a-și pierde locul de muncă, fiind în mod evident sub imperiul șocului, mai ales că atunci când martorul B. l-a refuzat, nu a mai insistat și a revenit acasă.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași și inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a criticat soluția primei instanțe sub aspectul individualizării pedepsei inculpatului, atât din perspectiva dozării cuantumului, cât și în ce privește modalitatea de executare aleasă, susținând în esență că instanța de fond nu avea posibilitatea legală să aplice ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât nu este îndeplinită una dintre condiții, respectiv aceea ca infractorul să nu se fi sustras de la urmărirea penală sau judecată sau să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor sau participanților. În motivarea apelului formulat de Parchet, s-a arătat că, din declarațiile martorilor C. și E., rezultă că inculpatul a încercat zădărnicirea adevărului în cauză, încercând să îi determine să declare că autoturismul ar fi fost condus de o altă persoană.

În apelul formulat de inculpat, sentința instanței de fond a fost criticată pentru argumente de nelegalitate și netemeinicie. S-a arătat că fapta inculpatului excede sferei ilicitului penal, deoarece infracțiunea de părăsirea locului accidentului nu există dacă au rezultat doar pagube materiale, iar în cauză nu există probe care să dovedească existența unor leziuni corporale, acestea putând fi constatate doar printr-un act medico-legal, fie că este vorba de un raport de constatare medico-legală, fie de o expertiză medico-legală. Or, în cauză nu există probe care să dovedească o urmare a accidentului de circulație, inculpatul bazându-se exclusiv pe probatoriul testimonial. S-a învederat că martorul I., agentul de poliție rutieră care a ajuns primul la fața locului, a arătat că numitul B. nu avea urme de sânge, aspect confirmat chiar de acesta din urmă, care a declarat că nu a suferit leziuni traumatice în sensul medico-legal, motiv pentru care instanța de fond a și refuzat cererea de efectuare a unei expertize medico-legale.

S-a arătat, de asemenea, că infracțiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., nu poate fi comisă decât cu intenție directă, mai exact, cu scopul calificat de a îngreuna activitatea organelor de poliție, or instanța de fond a reținut că inculpatul a acționat cu intenție indirectă.

Prin Decizia penală

nr. 309/A din 18 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași împotriva sentinței penale nr. 300 din 05 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Călărași în Dosarul nr. x/202/2015.

S-a desființat în parte sentința penală atacată și pe fond rejudecând:

S-a înlăturat aplicarea art. 91 și urm. C. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentință urmând a se executa efectiv în regim de detenție.

În baza art. 68 lit. c) C. pen., pedeapsa complementară se va executa după executarea pedepsei principale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

S-a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat A., la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, cheltuielile avansate în apelul Parchetului rămânând în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru a decide astfel, analizând apelurile formulate, instanța de apel a constatat că apelul inculpatului este nefondat.

Sub aspectul incidenței sau nu a condiției de exceptare prevăzută de art. 338 alin. (3) C. pen., instanța de apel a reținut următoarele:

În primul rând, s-a constatat că, prin interpretarea per a contrario a acestui text, fapta există sub aspectul laturii obiective, dacă în urma accidentului s-au produs vătămări corporale. De altfel, această concluzie este acceptată și de apărare, care în schimb a susținut că existența vătămărilor corporale nu poate fi dovedită decât prin acte medicale constatatoare, spre exemplu raport sau expertiză medico-legală.

Practica judiciară constantă a instanțelor judecătorești contrazice însă această interpretare a textului de incriminare.

S-a reținut că argumentul parchetului sub acest aspect, referitor la încetarea aplicabilității Deciziei nr. 66 din 15 octombrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea legii, este pertinent cu referire la problema de drept analizată.

În redactarea art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002 legiuitorul stabilea o condiție pozitivă, anume ca în urma accidentului să se fi produs vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, astfel încât în interpretarea legii Înalta Curte a statuat că sintagma de vătămare corporală nu poate fi interpretată decât prin prisma dispozițiilor art. 181 C. pen., care condiționau existența acestor urmări de producerea unor leziuni sau vătămări ce au necesitat peste 10 zile de îngrijiri medicale.

Instanța de apel a apreciat că reglementarea actuală a acestei infracțiuni, astfel cum rezultă din redactarea textului art. 338 C. pen., care nu mai face trimitere la condiția producerii unui anumit tip de urmări, este mai largă decât incriminarea precedentă, și include toate situațiile în care în urma accidentului rutier s-au produs atingeri ale integrității fizice ale victimelor, indiferent de intensitatea acestora. Aceasta este singura interpretare legală, per a contrario, a dispozițiilor art. 338 alin. (3) C. pen., prin formularea "nu constituie infracțiune dacă (…) s-au produs doar pagube materiale" înțelegându-se că în toate situațiile în care s-au produs și/doar pagube sub aspectul integrității fizice, fapta există din punct de vedere penal. Practic, prin noua redactare, sunt incluse în urmările care atrag răspunderea penală atât urmările specifice art. 193, cât și cele specifice art. 194 C. pen.

Totodată, instanța de apel a avut în vedere că, atât sub imperiul Codului penal vechi, cât și a celui actual, practica judiciară nu a condiționat niciodată existența infracțiunii de lovire și alte violențe de existența unui certificat medico-legal, fiind suficient ca din probele administrate - planșe foto, declarații de martori, etc, să rezulte cu certitudine că integritatea fizică a victimei a fost, în orice măsură, atinsă, deteriorată, chiar dacă pentru vindecarea acestor urme fizice nu sunt necesare zile de îngrijiri medicale.

În cauză, în momentul impactului, produs ca urmare a pierderii controlului autoturismului de către inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice, victima B., care era pasager pe scaunul din stânga spate, a fost proiectat în afara autoturismului pe scuarul care desparte sensurile de mers, la momentul impactului acesta pierzându-și cunoștința și fiind transportat la spital cu o ambulanță.

S-a apreciat că aceste elemente de fapt rezultă atât din declarațiile inculpatului cât și ale martorului B. și sunt confirmate și de procesul - verbal de constatare, din care rezultă deteriorarea autoturismului, inclusiv spargerea parbrizului spate, cât și din înscrisurile medicale întocmite cu privire la victimă la momentul transportării acesteia la spital (filele 70-73 dup), din care rezultă că aceasta prezenta plăgi contuze în regiunea temporală, TCC minor, policontuzii corporale, traumatism coloană cervicală.

Faptul că victima nu s-a prezentat la Institutul Național de Medicină Legală pentru constatări, întrucât nu a dorit să formuleze plângere penală împotriva inculpatului, nu are relevanță din punctul de vedere al existenței infracțiunii de părăsirea locului accidentului.

Martorul I. a precizat, de altfel, în declarația dată, că nu s-a oprit lângă victimă ci a trecut pe lângă el, astfel încât faptul că acesta a afirmat că nu a văzut ca victima să fie tăiată sau să prezinte urme de sânge nu este o probă concludentă în sens contrar celor constate în actele medico-legale. De altfel, martorul B. a arătat și în fața instanței că era tăiat și plin de sânge în momentul în care și-a revenit după impact.

S-a apreciat că probatoriul administrat este consistent și suficient în a demonstra că accidentul rutier provocat de inculpat a adus atingeri (de altfel, destul de serioase) integrității fizice a victimei, pe lângă cele materiale, astfel încât nu este incidentă exceptarea prevăzută de art. 338 alin. (3) C. pen.

În ceea ce privește forma de vinovăție necesară pentru existența infracțiunii, instanța de apel a apreciat că fapta există și în cazul intenției indirecte, textul incriminator necondiționând nici formal și nici la nivel de rațiune sau intenție legislativă existența faptei de intenția calificată prin scop.

Fapta de a părăsi locul accidentului capătă relevanță penală prin simpla decizie a persoanei implicate de a pleca fără să aibă acordul sau încuviințarea organelor de poliție, care sunt singurele în măsură să decidă dacă plecarea făptuitorului poate sau nu să afecteze în orice fel cercetarea locului faptei, fiind indiferent dacă făptuitorul intenționează sau nu să producă un astfel de efect prin decizia sa voluntară de a părăsi spațiul în cauză. Condiția referitoare la lipsa încuviințării poliției are un caracter strict obiectiv, întrucât legiuitorul nu putea să lase la aprecierea persoanei implicate în accident dacă comportamentul său ulterior poate sau nu influența cercetarea locului faptei.

Însă, dincolo de aceste considerente teoretice, instanța de apel a apreciat că decizia inculpatului de a părăsi locul accidentului a fost, într-adevăr, calificată prin scop, întrucât, astfel cum rezultă și din declarațiile martorei C., cât și ale martorilor D. și E., singura preocupare a inculpatului după producerea accidentului a fost de a identifica și convinge o altă persoană să declare că a condus autoturismul în locul său.

În ceea ce privește comportamentul inculpatului, ulterior accidentului, instanța de apel a constatat că declarațiile martorilor D., E. și C. relevă, fără vreun dubiu, că inculpatul a făcut demersuri pentru a convinge o altă persoană - respectiv martorul E., să declare că s-a aflat la volan în locul inculpatului.

În condițiile în care ocupația inculpatului la momentul accidentului era aceea de polițist, instanța de apel a apreciat că nu poate fi dată altă interpretare comportamentului inculpatului, decât aceea a intenției de a denatura și împiedica cercetarea penală.

Instanța de apel a apreciat că, prin această încercare de a zădărnici aflarea adevărului și identificarea făptuitorului, inculpatul a pierdut vocația la posibilitatea executării pedepsei în stare de libertate, din acest punct de vedere apreciindu-se că apelul Parchetului este întemeiat, astfel că a fost admis, modalitatea de executare a pedepsei fiind schimbată, din suspendare sub supraveghere în executare în stare de detenție.

Împotriva

Deciziei penale

nr. 309/A din 18 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

a formulat recurs în casație inculpatul

A.

,

invocând dispozițiile

art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând în esență că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt întrunite condițiile de existență a conținutului

infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen., în accidentul de circulație producându-se doar pagube materiale.

Prin Încheierea nr. x/RC din 26 septembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr.

x/202/2015

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în baza art. 440 alin. 4 C. proc. pen.

,

constatându-se că sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul

A.

Examin

ând cauza, în temeiul art. 442 - art. 444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform N.C.P.P.

, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, reglementat sub denumirea de recurs în casație (Partea Specială, Titlul III, cap. V, Secțiunea a 2-a), prin care se atacă hotărârile definitive care au intrat în autoritate de lucru judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Potrivit art. 433 C. proc. pen.

, scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447

C. proc. pen.

, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Astfel, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Se asigur

ă echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizând numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârii, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Conform dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării „dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

În prezenta cauză, inculpatul A. a fost

trimis în judecată și condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 338 C. pen.:

„(1) P

ărăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Cu aceea

și pedeapsă, se sancționează și fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.

(3)

Nu constituie infrac

țiune părăsirea locului accidentului când:

a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;

b)

conduc

ătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;

c)

conduc

ătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;

d) victima p

ărăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.”

Se apreciază ca fiind neîntemeiate argumentele invocate de recurentul inculpat, în sensul că, din combinarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) și art. 3 lit. a) C. pen. rezultă că

reglementarea actuală a infracțiunii de

părăsirea locului accidentului

nu este diferită de reglementarea prevăzută anterior în art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002, rep., fiind aplicabilă și în prezent Decizia nr. 66 din 15 octombrie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

rep.,

prevedea că:

„părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.”

Prin Decizia nr. 66/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că sintagma ”vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane” conținută în dispozițiile art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, se interpretează în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. (2) C. pen.

Însă, prin actualul text de incriminare al infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzut de art. 338 C. pen., legiuitorul a lărgit sfera de incidență a acestei infracțiuni, întrucât a fost eliminată necesitatea ca în urma accidentului să fi rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, ori ca acesta să se fi produs ca urmare a unei infracțiuni. Astfel, art. 338 alin. (1) C. pen. face referire (doar) la părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto implicat într-un accident de circulație, iar situațiile în care părăsirea locului accidentului nu constituie infracțiune sunt enumerate la art. 338 alin. (3) C. pen.

Totodată, având în vedere modificarea dispoziției legale care a generat problema de drept dezlegată și că aceasta nu mai subzistă în noua reglementare, au încetat și efectele Deciziei nr. 66/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, potrivit dispozițiilor art. 474

1

C. proc. pen.

Conform situației de fapt,

reținută în mod definitiv de către instanța de apel, în baza probelor administrate, în noaptea din data de 22 aprilie 2015, în jurul orei 03:00, inculpatul

A.,

aflându-se la volanul autoturismului,

a pierdut controlul asupra autoturismului, lovind doi arbori cu portiera dreapta spate, moment în care mașina s-a răsucit și a provocat avarii la două autoturisme staționate.

În momentul impactului, martorul B., pasagerul de pe scaunul din stânga spate, a fost proiectat în afara autoturismului, suferind leziuni în zona capului. Inculpatul a ieșit din autoturism și a plecat imediat de la locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție care au efectuat cercetarea la fața locului.

Se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, întrucât există o concordanță deplină între situația de fapt și elementele de tipicitate ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen., în cauză nefiind incidentă niciuna din situațiile prev. de art. 338 alin. (3) C. pen., care exclud răspunderea penală.

Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate argumentele invocate de recurentul inculpat, în sensul că sunt aplicabile dispozițiile art. 338 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât în urma accidentului de circulație s-au produs doar pagube materiale.

Ambele instanțe au reținut că accidentul de circulație provocat de recurentul inculpat a determinat producerea unor leziuni traumatice martorului B. - victimă în cauză - apreciindu-se că acestea sunt dovedite de declarațiile martorilor, procesul-verbal de constatare la fața locului și înscrisurile medicale întocmite cu privire la victimă, în momentul transportării acesteia la spital, din care rezultă că prezenta plăgi contuze și traumatisme.

Împrejurarea că martorul B. nu a formulat

plângere penală împotriva inculpatului și că nu există un act medico - legal constatator al vătămării fizice suferite de acesta este lipsită de relevanță, astfel cum rezultă din analiza dispozițiilor legale anterior menționate.

Cât privește critica formulată în subsidiar de recurentul inculpat, referitoare la încălcarea de către instanța de apel a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, se constată că excede analizei instanței, față de cadrul procesual în care a fost invocată.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat,

recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 309/A din 18 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/202/2015 (nr. x/2015).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

va obliga

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.,

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 309/A din 18 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/202/2015 (nr. x/2015).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2016.