ÎCCJ, decizie (scj.ro #135986)

Părăsirea locului accidentului. Elemente constitutive. Recurs în interesul legii. Încetarea efectelor deciziei

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra siguranței publice. Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Indice alfabetic:

Drept penal. Drept procesual penal

-

părăsirea locului accidentului

-

recurs în interesul legii

C. pen.,

art. 338

C. proc. pen.,

art. 474

1

1

C. proc. pen., efectele deciziilor pronunțate în recurs în interesul legii încetează în cazul modificării dispoziției legale care a generat problema de drept dezlegată, dacă aceasta nu subzistă în noua reglementare. În aplicarea dispozițiilor art. 474

1

C. proc. pen., efectele Deciziei nr. 66 din 15 octombrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, au încetat prin modificarea normei de incriminare a părăsirii locului accidentului, în sensul eliminării sintagmei care a generat problema de drept dezlegată prin Decizia nr. 66 din 15 octombrie 2007.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 472/RC din 7 noiembrie 2016

Prin sentința penală nr. 300 din 5 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Călărași a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută în art. 338 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 - art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 93 C. pen., i s-a pus în vedere inculpatului: să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței și să presteze o muncă neremunerată în cadrul Primăriei Municipiului Călărași la Complexul B. sau la Serviciul Public C., în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. care, în noaptea de 22 aprilie 2015, în jurul orei 03:00, aflându-se la volanul unui autoturism, a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale a numitului D. și, ulterior, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție care au efectuat cercetarea locului faptei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută în art. 338 alin. (1) C. pen.

Prin decizia nr. 309/A din 18 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de procuror împotriva sentinței penale nr. 300 din 5 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Călărași, s-a desființat în parte sentința penală atacată și pe fond, rejudecând, s-a înlăturat aplicarea art. 91 și urm. C. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentință urmând a se executa efectiv în regim de detenție.

În baza art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., pedeapsa complementară se va executa după executarea pedepsei principale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

S-a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe.

Sub aspectul incidenței sau nu a condiției de exceptare prevăzută în art. 338 alin. (3) C. pen., instanța de apel a reținut următoarele:

În primul rând, s-a constatat că, prin interpretarea

per a contrario

a acestui text, fapta există sub aspectul laturii obiective, dacă în urma accidentului s-au produs vătămări corporale. De altfel, această concluzie este acceptată și de apărare, care în schimb a susținut că existența vătămărilor corporale nu poate fi dovedită decât prin acte medicale constatatoare, spre exemplu raport sau expertiză medico-legală.

Practica judiciară constantă a instanțelor judecătorești contrazice însă această interpretare a textului de incriminare.

S-a reținut că argumentul procurorului sub acest aspect, referitor la încetarea aplicabilității Deciziei nr. 66 din 15 octombrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea legii, este pertinent cu referire la problema de drept analizată.

În redactarea art. 89 din O. U. G. nr. 195/2002 legiuitorul stabilea o condiție pozitivă, și anume ca în urma accidentului să se fi produs vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, astfel încât în interpretarea legii Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că sintagma de vătămare corporală nu poate fi interpretată decât prin prisma dispozițiilor Codului penal anterior, care condiționau existența acestor urmări de producerea unor leziuni sau vătămări ce au necesitat peste 10 zile de îngrijiri medicale.

Instanța de apel a apreciat că reglementarea actuală a acestei infracțiuni, astfel cum rezultă din redactarea textului art. 338 C. pen., care nu mai face trimitere la condiția producerii unui anumit tip de urmări, este mai largă decât incriminarea precedentă și include toate situațiile în care în urma accidentului rutier s-au produs atingeri ale integrității fizice a victimelor, indiferent de intensitatea acestora. Aceasta este singura interpretare legală,

per a contrario

, a dispozițiilor art. 338 alin. (3) C. pen., prin formularea „nu constituie infracțiune dacă (…) s-au produs doar pagube materiale” înțelegându-se că în toate situațiile în care s-au produs și/doar pagube sub aspectul integrității fizice fapta există din punct de vedere penal. Practic, prin noua redactare, sunt incluse în urmările care atrag răspunderea penală atât urmările specifice art. 193, cât și cele specifice art. 194 C. pen.

Totodată, instanța de apel a avut în vedere că, atât sub imperiul Codului penal anterior, cât și a celui actual, practica judiciară nu a condiționat niciodată existența infracțiunii de lovire și alte violențe de existența unui certificat medico-legal, fiind suficient ca din probele administrate - planșe foto, declarații de martori etc. - să rezulte cu certitudine că integritatea fizică a victimei a fost, în orice măsură, atinsă, deteriorată, chiar dacă pentru vindecarea acestor urme fizice nu sunt necesare zile de îngrijiri medicale.

În cauză, în momentul impactului, produs ca urmare a pierderii controlului autoturismului de către inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice, victima D., care era pasager pe scaunul din stânga spate, a fost proiectată în afara autoturismului pe scuarul care desparte sensurile de mers, la momentul impactului aceasta pierzându-și cunoștința și fiind transportată la spital cu o ambulanță.

S-a apreciat că aceste elemente de fapt rezultă atât din declarațiile inculpatului, cât și ale martorului D. și sunt confirmate și de procesul-verbal de constatare, din care rezultă deteriorarea autoturismului, inclusiv spargerea parbrizului spate, precum și din înscrisurile medicale întocmite cu privire la victimă la momentul transportării acesteia la spital, din care rezultă că aceasta prezenta plăgi contuze în regiunea temporală, TCC minor, policontuzii corporale, traumatism coloană cervicală.

Faptul că victima nu s-a prezentat la I.N.M.L. pentru constatări, întrucât nu a dorit să formuleze plângere penală împotriva inculpatului, nu are relevanță din punctul de vedere al existenței infracțiunii de părăsire a locului accidentului.

S-a apreciat că probatoriul administrat este consistent și suficient în a demonstra că accidentul rutier provocat de inculpat a adus atingeri (de altfel, destul de serioase) integrității fizice a victimei, pe lângă cele materiale, astfel încât nu este incidentă exceptarea prevăzută în art. 338 alin. (3) C. pen.

Împotriva deciziei nr. 309/A din 18 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală a formulat recurs în casație inculpatul A., invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând în esență că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt întrunite condițiile de existență a conținutului infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută în art. 338 alin. (1) C. pen., în accidentul de circulație producându-se doar pagube materiale.

Prin încheierea nr. 349/RC din 26 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., constatându-se că sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute în art. 434 - art. 438 C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A.

Examinând cauza, în temeiul art. 442 - art. 444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, reglementat sub denumirea de recurs în casație (Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secțiunea a 2-a), prin care se atacă hotărârile definitive care au intrat în autoritate de lucru judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Astfel, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Se asigură echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizând numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârii, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Conform dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării „dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.”

În prezenta cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută în art. 338 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 338 C. pen.:

,,(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.

(3) Nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când:

a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;

b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;

c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;

d) victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.”

Se apreciază ca fiind neîntemeiate argumentele invocate de recurentul inculpat, în sensul că din combinarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) și alin. (3) lit. a) C. pen. rezultă că reglementarea actuală a infracțiunii de părăsire a locului accidentului nu este diferită de reglementarea prevăzută anterior în art. 89 din O. U. G. nr. 195/2002, republicată, fiind aplicabilă și în prezent Decizia nr. 66 din 15 octombrie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, art. 89 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, republicată, prevedea că: „părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.”

Prin Decizia nr. 66 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că sintagma „vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane” conținută în dispozițiile art. 89 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, republicată, se interpretează în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. (2) C. pen. anterior.

Însă, prin actualul text de incriminare al infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzut în art. 338 C. pen., legiuitorul a lărgit sfera de incidență a acestei infracțiuni, întrucât a fost eliminată necesitatea ca în urma accidentului să fi rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane ori ca acesta să se fi produs ca urmare a unei infracțiuni. Astfel, art. 338 alin. (1) C. pen. face referire (doar) la părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto implicat într-un accident de circulație, iar situațiile în care părăsirea locului accidentului nu constituie infracțiune sunt enumerate în art. 338 alin. (3) C. pen.

Totodată, având în vedere modificarea dispoziției legale care a generat problema de drept dezlegată și că aceasta nu mai subzistă în noua reglementare, au încetat și efectele Deciziei nr. 66 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, potrivit dispozițiilor art. 474

1

C. proc. pen.

Conform situației de fapt, reținută în mod definitiv de către instanța de apel, în baza probelor administrate, în noaptea de 22 aprilie 2015, în jurul orei 03:00, inculpatul A., aflându-se la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra autoturismului, lovind doi arbori cu portiera dreapta spate, moment în care mașina s-a răsucit și a provocat avarii la două autoturisme staționate.

În momentul impactului, martorul D., pasagerul de pe scaunul din stânga spate, a fost proiectat în afara autoturismului, suferind leziuni în zona capului. Inculpatul a ieșit din autoturism și a plecat imediat de la locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție care au efectuat cercetarea la fața locului.

Se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, întrucât există o concordanță deplină între situația de fapt și elementele de tipicitate ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută în art. 338 alin. (1) C. pen., în cauză nefiind incidentă niciuna din situațiile prevăzute în art. 338 alin. (3) C. pen., care exclud răspunderea penală.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază ca fiind neîntemeiate argumentele invocate de recurentul inculpat, în sensul că sunt aplicabile dispozițiile art. 338 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât în urma accidentului de circulație s-au produs doar pagube materiale.

Ambele instanțe au reținut că accidentul de circulație provocat de recurentul inculpat a determinat producerea unor leziuni traumatice martorului D. - victimă în cauză - apreciindu-se că acestea sunt dovedite de declarațiile martorilor, procesul-verbal de constatare la fața locului și înscrisurile medicale întocmite cu privire la victimă, în momentul transportării acesteia la spital, din care rezultă că prezenta plăgi contuze și traumatisme.

Împrejurarea că martorul D. nu a formulat plângere penală împotriva inculpatului și că nu există un act medico-legal constatator al vătămării fizice suferite de acesta este lipsită de relevanță, astfel cum rezultă din analiza dispozițiilor legale anterior menționate.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 309/A din 18 februarie 2016 a Curții de Apel București, Secția I penală.