ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 109 din 18 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apei Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În temeiul art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86

1

C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe o durată de 4 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen. (1969).

În temeiul art. 86

3

C. pen. (1969), a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 86 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), s-a impus inculpatului obligația de a nu conduce niciun autovehicul.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86

4

C. pen. (1969), referitoare la situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirea, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere impuse și a obligațiilor stabilite prin hotărâre.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. (inspector principal de poliție), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, și părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 06.04.2013, a condus pe drumurile publice autoturismul proprietate personală, marca B., cu numărul de înmatriculare x, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, împrejurare în care a avariat trei autoturisme și a produs vătămarea corporală a numitului C., după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.

Această situație de fapt a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: procesul-verbal de cercetare la fața locului, rezultatul etilotestului, Buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 180/2013 din 09.04.2013 eliberat de Institutul de Medicină Legală Craiova, cererea de analiză, procesul-verbal de prelevare, buletinul de examinare clinică și fișa de asistență medicală în U.P.U., declarațiile martorilor D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., C., P., Q., R., S., T., U., V., planșele fotografice și schița locului faptei, Adresa nr. x/11.04.2013 a Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, Adresa nr. x privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei întocmită de Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" București, declarațiile inculpatului A., planșă fotografică în vedea prezentării pentru recunoaștere, acte în circumstanțiere.

În faza de judecată, la termenul din data de 28.11.2013, instanța a procedat la ascultarea inculpatului A., iar, ulterior, la audierea martorilor H., G., F., E., D., K., L., I., J., N., R., P.,C., O., T., V., U., S. și Q.

În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut, în esență, în fapt, că, în seara zilei de 06.04.2013, după ce a consumat băuturi alcoolice la locuința martorului Q., în intervalul orar 21:00 - 22:00 respectiv două halbe cu vin șpriț, fiecare halbă conținând 250 ml de vin și 150 ml de țuică, în jurul orelor 22:05, inculpatul A. a condus autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x pe strada x din municipiul Craiova, lovind în partea din spate un autoturism marca ... care circula în fața sa, condus de martorul N. Ulterior, inculpatul și-a continuat deplasarea pe aceeași stradă și, în sensul giratoriu, la intersecția cu strada x, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu autoturismul în autovehiculele staționate pe partea dreaptă a sensului său de circulație, avariind trei autoturisme și accidentându-l pe numitul C.

Totodată, s-a reținut că inculpatul a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție.

Astfel, potrivit declarațiilor martorilor S. și R., agenți de poliție în cadrul secției nr. 3, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul A. nu a fost găsit la fața locului, fiind efectuate căutări în acest sens, fără a se reuși, însă, identificarea acestuia.

Martorul E., agent la poliția rutieră, a relatat că, după aproximativ 30 minute de la începerea cercetării la fața locului, inculpatul a fost văzut de către mai mulți martori, fiind urmărit pe o alee dintre blocuri de către agentul de poliție D., care l-a testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 23:00, inculpatul fiind condus la spital în vederea recoltării probelor biologice, de către martorul U.

La ora 00, inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice, invocând motive medicale, însă, la ora 00:50, a revenit asupra deciziei, și, la ora 00:52, i-a fost recoltată prima și singura probă de sânge, întrucât imediat după recoltare, a părăsit unitatea medicală și nu a mai revenit pentru a i se recolta a doua probă de sânge.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie emis de Institutul de Medicină Legală Craiova a rezultat că inculpatul avea la ora 00:52 o alcoolemie de 1,05 g‰.

Instanța de fond a constatat că starea de fapt anterior descrisă se probează cu: procesul-verbal de cercetare la fața locului, rezultatul etilotestului, Buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 180/2013 din 09.04.2013 emis de Institutul de Medicină Legală Craiova, declarațiile martorilor, planșele fotografice și schița locului accidentului, Adresa nr. x/11.04.2013 a Inspectoratului Județean de Poliție Dolj, Adresa nr. x/29.04.2013 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei întocmită de Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici", referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Dolj, declarațiile inculpatului.

Referitor la susținerile inculpatului vizând existența unui dubiu cu privire la valoarea alcoolemiei în momentul producerii accidentului, în condițiile în care a fost prelevată o singură probă de sânge, fapt ce face imposibil, în opinia acestuia, efectuarea unui calcul retroactiv, s-a reținut că neprelevarea a două probe de sânge de la inculpat în vederea stabilirii alcoolemiei nu are relevanță sub aspectul săvârșirii infracțiunii, în condițiile în care s-a dovedit că acesta a condus un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, neprelevarea celei de-a doua probe putând atrage eventual răspunderea persoanei vinovate de această împrejurare.

Conform buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie, inculpatul avea la ora 00:52 o alcoolemie de 1,05 g‰, iar, în procesul-verbal de recoltare a probelor biologice, s-a menționat că acesta a părăsit unitatea de primire urgențe la ora 00:53, fără aviz medical și fără a semna procesul-verbal.

Instanța a mai avut în vedere faptul că martorul U., agentul de poliție care a solicitat medicului recoltarea probelor biologice, a declarat că inculpatului i s-a adus la cunoștință, verbal, că trebuie să i se recolteze două probe de sânge, la interval de o oră, însă după recoltarea primei probe de sânge, acesta a părăsit cabinetul medicului fără să spună nimic.

Astfel, s-a reținut că plecarea inculpatului de la unitatea de primiri urgențe imediat după recoltarea probei de sânge reprezintă un refuz de prelevare a celei de-a doua probe, motiv pentru care nici nu putea fi consemnat refuzul în procesul-verbal, întrucât inculpatul a plecat fără avizul medicului sau încuviințarea organelor de poliție.

În acest sens, a fost apreciată relevantă declarația martorului U. care a precizat că a ieșit imediat să-l caute pe inculpat, atât în spital cât și în afara acestuia, dar nu l-a mai găsit.

Deși, inițial, inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice la data de 07 aprilie 2013, ora 00:10, ulterior a revenit asupra deciziei, proba de sânge fiind recoltată la ora 00:52.

Instanța de fond a observat că întreaga atitudine a inculpatului, de la momentul producerii accidentului de circulație și până la recoltarea primei probe de sânge, demonstrează că acesta a încercat să întârzie momentul recoltării probelor biologice pentru ca, ulterior, să invoce faptul că există un dubiu asupra valorii alcoolemiei în momentul producerii accidentului.

Astfel, s-a apreciat că nu se poate reproșa organului de poliție sau cadrelor medicale că nu au recoltat cea de-a doua probă de sânge inculpatului, în condițiile în care, părăsind unitatea sanitară, acesta a înțeles să refuze recoltarea celei de-a doua probe. Pe de altă parte, s-a arătat că a doua probă este necesar a fi prelevată doar în situația în care se solicită calcularea retroactivă a alcoolemiei, iar împrejurarea că inculpatul a condus sub influența băuturilor alcoolice este dovedită atât cu buletinul de analiză, cu rezultatul aparatului etilotest ce a indicat o valoare de 91 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar și cu declarația martorului M., prezent în momentul testării inculpatului.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că nicio persoană nu poate fi obligată să i se preleveze a doua probă de sânge, neexistând nicio prevedere în acest sens, fiind la aprecierea persoanei respective această operațiune.

Față de cele anterior expuse, prima instanță a apreciat ca fiind nefondate apărările inculpatului, mijloacele de probă expuse confirmând săvârșirea faptei astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare a instanței.

În ceea ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, pentru care inculpatul a mai fost trimis în judecată, instanța de fond a arătat că aceasta este incriminată și în noua codificare, fiind prevăzută de dispozițiile art. 338 C. pen.

Sub acest aspect, s-a subliniat că, spre deosebire de prevederile art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, care sancționau părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs urmare a unei infracțiuni, art. 338 C. pen. sancționează părăsirea locului accidentului doar în situația în care conducătorul auto a fost implicat într-un accident de circulație.

S-a mai arătat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, întrucât, în urma accidentului de circulație produs de inculpat, persoana vătămată C. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2 - 3 zile de îngrijiri medicale, împotriva inculpatului A. fiind formulată plângere penală de către aceasta.

Instanța de fond a apreciat că apărarea inculpatului potrivit căreia a plecat de la locul accidentului întrucât îi era teamă de persoanele prezente a fost contrazisă de mijloacele de probă administrate, relevantă fiind declarația martorului D., care a relatat că A. a fost observat de mai multe persoane și adus în vederea efectuării cercetărilor, după aproximativ 15 - 20 de minute de la sosirea echipei operative.

Totodată, s-a observat că, deși echipa de cercetare începuse efectuarea măsurătorilor, inculpatul nu și-a manifestat intenția de a reveni la locul producerii accidentului, fiind adus după ora 23:00, sens în care au fost avute în vedere declarația martorului G. și rezultatul etilotestului în cazul martorului C. În plus, martorii E. și D. au arătat că inculpatul a precizat că nu el a fost cel care a condus autoturismul, ci numitul P.

Lipsită de orice suport probatoriu a fost apreciată și susținerea inculpatului privind starea de eroare în care s-a aflat, în sensul că nu ar fi cunoscut că, în urma accidentului de circulație, au existat persoane rănite, relevantă sub acest aspect fiind depoziția martorului C., care a declarat că i-a spus inculpatului, imediat după accident, că îl doare capul și piciorul, iar, la fața locului a sosit o ambulanță care l-a transportat pe acesta la spital.

Față de argumentele anterior expuse, instanța de fond a considerat că apărările inculpatului sunt neîntemeiate, mijloacele de probă expuse confirmând vinovăția acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsire a locului accidentului, în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale și a sănătății părții vătămate C., prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Făcând aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, în conformitate cu care dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, judecătorul fondului a apreciat că, în speță, legea care conduce la un rezultat mai avantajos pentru inculpat este vechea reglementare, iar nu cea în vigoare la data soluționării cauzei. Astfel, chiar dacă dispozițiile art. 87 alin. (1) și art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, prevăd sancțiuni penale în aceleași limite stabilite de noul C. pen. pentru infracțiunile comise de inculpat, iar art. 336 alin. (1) C. pen. prevede alternativ și pedeapsa amenzii, legea veche a fost considerată mai favorabilă din perspectiva regimului sancționator al concursului de infracțiuni, căci dispozițiile art. 39 C. pen. stabilesc aplicarea unui spor obligatoriu de pedeapsă, spre deosebire de art. 34 C. pen. (1969), care reglementau un spor facultativ.

La individualizarea pedepselor, Curtea a avut în vedere, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. (1969), gravitatea infracțiunilor, persoana inculpatului (ofițer de poliție), lipsa antecedentelor penale și atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal. Pe cale de consecință, a considerat că se impune stabilirea unor pedepse de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, și de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de părăsirea locului accidentului, cu aplicarea dispozițiilor art. 86

1

și urm. C. pen. (1969) referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, apreciindu-se, față de datele favorabile privind persoana acuzatului, că scopul sancțiunii penale poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, atât în cuprinsul motivelor scrise de apel, cât și cu ocazia dezbaterilor, apelantul inculpat a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă este reprezentată, în speță, de vechea reglementare, în condițiile în care pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, art. 336 C. pen. prevede pedeapsa închisorii în aceleași limite cu cele stabilite de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, însă alternativ cu pedeapsa amenzii.

Totodată, sub aspectul infracțiunii de părăsire a locului accidentului, a invocat prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 182/2012 raportat la art. 4 C. pen., susținând că fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat a fost dezincriminată, din moment ce art. 338 alin. (1) C. pen. nu mai prevede în conținutul legal al acestei infracțiuni modalitatea alternativă a situației premisă a elementului material constând în săvârșirea, prealabil părăsirii locului accidentului, a unei infracțiuni.

Sub acest aspect, făcând trimitere la dispozițiile art. 371 C. proc. pen., cu privire la limitele și obiectul judecății, dar și la cuprinsul rechizitoriului, potrivit căruia "faptele învinuitului A. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și de a părăsi locul accidentului, urmare săvârșirii acestei infracțiuni, fără încuviințarea organelor de poliție care efectuează cercetarea, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 87 alin. (1) și art. 89 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002", apelantul inculpat a arătat că nu a fost trimis în judecată și pentru teza I a infracțiunii prevăzute de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, numărul de zile de îngrijiri medicale (trei zile) necesare pentru vindecare persoanei vătămate C. fiind insuficient pentru întrunirea acestei modalități alternative a laturii obiective a infracțiunii, având în vedere considerentele Deciziei nr. 66 din 15.10.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că sintagma " vătămarea integrității corporale ori sănătății unei sau a mai multor persoane" conținută în dispozițiile art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 se interpretează în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile.

Ca atare, apelantul inculpat a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 4 C. pen., pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului, apreciind, totodată, că nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în cea prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., întrucât ar fi încălcate dispozițiile art. 371 C. proc. pen. privind limitele și obiectul judecății.

În ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., a solicitat amânarea aplicării pedepsei, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 C. pen., în sensul că pedeapsa stabilită de instanța de fond este de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, și-a manifestat acordul de a presta muncă în folosul comunității și, în raport cu persoana sa, conduita manifestată anterior săvârșirii acestei infracțiuni, eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, în sensul că a acoperit integral prejudiciile produse ca urmare a accidentului, există posibilitatea de îndreptare fără aplicarea unei pedepse.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, la data de 11.11.2016, inculpatul a solicitat, distinct de aspectele învederate în memoriul cuprinzând motivele de apel, ca instanța de judecată să aibă în vedere, în procesul de individualizare a pedepsei, dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind sesizarea unor fapte grave de corupție.

Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază apelul declarat de inculpatul A. ca fiind fondat, însă în limitele și pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Se observă, așadar, că inculpatul a fost deferit instanței pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului produs ca urmare a săvârșirii unei alte infracțiuni, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, prevăzută de art. 89 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, având în vedere că, față de numărul de zile de îngrijiri medicale (2 - 3 zile) necesare martorului C. pentru vindecarea leziunilor cauzate în urma accidentului de circulație, nu erau îndeplinite condițiile de tipicitate ale laturii obiective pentru reținerea modalității alternative prevăzută de teza I a textului de lege, raportat la aspectele statuate prin Decizia nr. 66 din 15.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 537/16.07.2008, prin care s-a stabilit că sintagma "vătămarea integrității corporale ori sănătății uneia sau a mai multor persoane" conținută în dispozițiile art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, se interpretează în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. (2) C. pen. (1969).

Potrivit art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în vigoare la data comiterii faptelor, constituia infracțiune părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei.

Așadar, potrivit textului de lege, pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului, era necesar fie ca, prin accidentul de circulație, să se fi cauzat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane (în accepțiunea stabilită prin Decizia în interesul legii nr. 66 din 15.10.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite), fie ca accidentul de circulație să se fi produs ca urmare a săvârșirii unei alte infracțiuni, așa cum s-a reținut în cauză prin actul de sesizare.

Infracțiunea de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G nr. 195/2002, republicată, își găsește corespondent și în noul C. pen., însă cu anumite diferențe de conținut față de vechea reglementare.

Astfel, în conformitate cu art. 338 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea la fața locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație.

Potrivit cauzei justificative speciale prevăzute de art. 338 alin. (3) lit. a) C. pen. "nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când (...) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale".

Ca atare, în ipoteza în care, ca urmare a accidentului de circulație, cel puțin o persoană a suferit o vătămare a integrității corporale sau sănătății care necesită un anumit număr de zile de îngrijiri medicale nu este incidență această cauză de inexistență a infracțiunii.

Reglementând o situație derogatorie de la principiul activității legii penale, art. 4 C. pen. stabilește că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetând prin intrarea în vigoare a legii noi.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., prevederile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii. Se observă, așadar, că ipoteza la care se referă aceste dispoziții legale vizează situația când legea nouă preia, în liniile sale generice (în esența sau natura sa), ideea de bază pe care se edificase și în legea anterioară o normă de incriminare, însă modifică forma sub care se prezintă aceasta, la nivelul unor elemente constitutive, iar, în concret, fapta ce formează obiectul acuzației penale sau pentru care s-a pronunțat deja o soluție de condamnare nu mai întrunește unul sau mai multe din aceste elemente ale noului conținut constitutiv.

În concordanță cu aceste dispoziții legale, aprecierea asupra intervenției dezincriminării trebuie să se realizeze, însă, în concret, prin raportare la fapta reținută în sarcina inculpatului și nu la denumirea infracțiunii sau la tiparul de incriminare.

În speță, așa cum s-a arătat anterior, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului produs ca urmare a săvârșirii unei alte infracțiuni, respectiv cea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, faptă ce a fost încadrată juridic în dispozițiile art. 89 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Deși potrivit vechii reglementări, fapta imputată inculpatului prin actul de sesizare constituia infracțiunea de părăsire a locului accidentului, fiind prevăzută de dispozițiile legale menționate, prin introducerea ulterioară a art. 338 alin. (1) C. pen., tiparul de incriminare a respectivei infracțiuni a fost modificat sub aspectul situației premisă a acțiunii ce formează elementul material al laturii obiective, în sensul eliminării necesității ca accidentul de circulație să se fi produs ca urmare a săvârșirii altei infracțiuni și a instituirii cerinței ca, în urma accidentului, cel puțin una dintre persoane să fi suferit o vătămare a integrității corporale sau sănătății a cărei gravitate să poată fi evaluată prin zile de îngrijiri medicale.

Or, în aceste condiții, fapta, în varianta reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, nu mai întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului, căci, chiar dacă probele administrate în cauză au relevat faptul că, în urma accidentului, martorul C. a suferit o vătămare ce a necesitat pentru vindecare 2 - 3 zile îngrijiri medicale, apelantul nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în varianta alternativă reglementată de teza I, dat fiind faptul că nu erau îndeplinite cerințele instituite de textul de lege, astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 66 din 15.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, ci pentru modalitatea normativă prevăzută de teza a II-a a art. 89 alin. (1) din ordonanța de urgență indicată.

În acest sens se impune a se menționa că, potrivit art. 371 C. proc. pen., judecata se mărginește la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare, acesta fiind cel care stabilește obiectul și limitele cercetării judecătorești, neputându-se proceda la modificarea acuzațiilor sau extinderea acțiunii penale pentru alte împrejurări factuale ce nu au format obiectul trimiterii în judecată și al sesizării instanței prin rechizitoriu. Această interdicție are ca scop asigurarea dreptului la apărare al persoanelor deferite instanței care, încă de la momentul începerii judecății, trebuie să cunoască într-o manieră clară și completă toate acuzațiile și circumstanțele ce le caracterizează pentru a putea să aducă toate argumentele ce le dovedesc nevinovăția.

Ca atare, faptul că accidentul de circulație a avut ca urmare vătămarea integrității corporale a martorului C. nu poate conduce la reținerea în sarcina apelantului a infracțiunii de părăsire a locului accidentului, astfel cum, în mod neîntemeiat, a considerat judecătorul fondului, din moment ce inculpatul A. nu a fost trimis în judecată pentru comiterea faptei în această modalitate și, mai mult, în vechea reglementare respectiva împrejurare nu era de natură să atragă caracterul penal al faptei, având în vedere că leziunile traumatice cauzate nu au necesitat pentru vindecare mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale, astfel cum a statuat cu caracter obligatoriu instanța supremă, Secțiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 66 din 15.10.2007, care și-a produs efectele până la modificarea normei de incriminare prin art. 338 alin. (1) C. pen.

Ca urmare, având în vedere că fapta imputată inculpatului, în varianta reținută de procuror, nu mai întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului, fiind dezincriminată, precum și împrejurarea că, așa cum s-a arătat anterior, în sarcina acestuia nu pot fi reținute fapte ce nu au format obiectul acuzației penale formulate și al sesizării instanței prin rechizitoriu, astfel, cum, în mod greșit, a apreciat judecătorul fondului, Înalta Curte, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

În acest sens, realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două reglementări care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, C. pen. anterior și O.U.G. nr. 195/2002, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, acestea fiind cele care conduc, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul A.

Astfel, deși, spre deosebire de reglementarea anterioară, dispozițiile art. 336 alin. (1) C. pen. sancționează fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge cu închisoarea cuprinsă între 1 și 5 ani sau cu amendă, atâta timp cât Curtea de apel s-a orientat spre aplicarea unei pedepse cu închisoarea a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, prevederile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, și cele ale C. pen. de la 1969 sunt mai favorabile. Sub acest aspect, este de menționat că, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din C. pen., instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Înalta Curte constată, astfel, că, deși art. 92 C. pen. prevede o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 86

2

C. pen. (1969), noua lege penală generală nu mai prevede ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a condamnatului (așa cum prevedea art. 86 C. pen. 1969), iar art. 93 C. pen. instituie obligativitatea impunerii unui set de obligații ce anterior aveau caracter facultativ, situație în care, din această perspectivă, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.

Totodată, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. (1969), fiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările ce țin de fapta comisă și de persoana inculpatului, situație în care a fost stabilita o sancțiune penală corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, apte să asigure realizarea scopului preventiv-educativ și punitiv prevăzut de art. 52 C. pen. (1969).

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, Înalta Curte, având în vedere împrejurările anterior expuse, ce imprimă faptelor comise un grad de pericol social mediu, constată, în acord cu judecătorul fondului, că se impune executarea acesteia în regim neprivativ de libertate, în condițiile prevăzute de art. 86

1

și urm. C. pen. (1969), suspendarea sub supraveghere a executării sancțiunii penale fiind aptă, raportat la situația concretă din speță, să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. (1969).

De altfel, Înalta Curte nu poate da curs solicitării apelantului inculpat A. de aplicare a dispozițiilor ce reglementează amânarea aplicării pedepsei, ca formă de individualizare judiciară a executării acesteia, întrucât, deși formal sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 C. pen., referitoare la cuantumul pedepsei stabilite (2 ani închisoare), lipsa antecedentelor penale, manifestarea acordului privind prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii (acesta conformându-și atitudinea exigențelor legii penale, bucurându-se de apreciere în activitatea desfășurată ca polițist), îndeplinirea acestora nu creează pentru inculpat un drept la beneficiul măsurii amânării pedepsei, ci doar o vocație la aceasta, deoarece cea de-a patra condiție lasă la aprecierea instanței o astfel de măsură.

Or, față de circumstanțele comiterii faptei, avându-se în vedere în acest sens împrejurarea că acuzatul a condus, după ingerarea unei cantități de alcool peste limita legală admisă, un autoturism pe drumurile publice, în interiorul unui oraș, respectiv municipiul Craiova, producând un accident rutier care a avut ca urmare producerea unor leziuni traumatice persoanei accidentate ce au necesitat 2 - 3 zile îngrijiri medicale, cât și față de circumstanțele personale ale inculpatului și conduita sa procesuală, acesta încercând îngreunarea urmăririi penale prin tergiversarea recoltării probelor biologice, urmărind, astfel, invocarea existenței unui dubiu asupra valorii alcoolemiei în momentul producerii accidentului, Înalta Curte apreciază că simpla stabilire a unei pedepse fără pronunțarea unei hotărâri de condamnare nu este suficientă pentru reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de către acesta de noi fapte antisociale în viitor.

Referitor la solicitarea apelantului inculpat, formulată în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, la data 11.11.2016, în sensul de a se face aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind sesizarea unor fapte grave de corupție, Înalta Curte arată că aspectele învederate nu pot face obiectul analizei instanței de control judiciar, având în vedere că nu au fost invocate în cuprinsul motivelor de apel și nici cu ocazia dezbaterilor, nefiind puse în discuția contradictorie a părților.

Ca urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 109 din 18 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pe care o va desființa în parte și, rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată acestuia în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv: 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, și 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzuta de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen., va dispune achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, și va menține pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen., urmând a face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969).

Totodată, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 86 C. pen. (1969), urmând să pună în vedere inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și sa justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere și va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

raportat la art. 83 și art. 84 C. pen. (1969).

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 109 din 18 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv: 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, și 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Menține pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 86 C. pen. (1969), dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen. (1969).

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. (1969), dispune ca, pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86

3

alin. (3) lit. e) C. pen. (1969), dispune, ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să nu conducă niciun autovehicul.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 raportat la art. 83 și art. 84 C. pen. (1969).

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2016.

Procesat de GGC - NN