ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 392/RC/2016

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 354 din data de 2 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în Dosarul nr. x/285/2015, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.:

- pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (victimă B.), cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

- pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare;

În baza art. 38 alin. (1) și (2), art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare, formată din pedeapsa principală de 2 ani închisoare, la care se adaugă 1 an și 4 luni închisoare, reprezentând o treime din suma celorlalte 3 pedepse, ce totalizează 4 ani închisoare.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, durata reținerii, de 1 (una) zi, respectiv de la data de 01 decembrie 2013, ora 02.00 și până la data de 02 decembrie 2013, ora 02.00.

S-a constatat că la data de 31 decembrie 2013 a încetat de drept, măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, luată prin Ordonanța nr. 5020/P/2013 din data de 01 decembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

În baza art. 67 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), lit. b) și lit. i) (dreptul de a conduce vehicule cu tracțiune mecanică) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), lit. b) și lit. i) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 19, art. 20, art. 25, art. 393 alin. (3) și art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ. raportat la art. 49 și următoarele din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România și Ordinul Curții Supreme de Apel nr. 14/2011, s-a admis în parte acțiunea civilă a părților civile C., D., E., F. și G. și a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC H. PLC din Bulgaria prin corespondentul său din România - SC I. SA, prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, părților civile menționate, suma de 25.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 150.000 lei cu titlu de daune morale, astfel: 50.000 lei - părții civile G. - în calitate de soție și câte 25.000 lei părților civile C., D., E. și F., în calitate de fii - fiice ale victimei, precum și penalități de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 11-a zi, de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 49 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC H. PLC din Bulgaria prin corespondentul său din România - SC I. SA, prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească părților civile G., C., D., E. și F., suma de 3.060 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauză, reprezentând onorariu apărător ales și cheltuieli de transport, pentru termenele din data de 09 octombrie și 30 octombrie 2015.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., să plătească statului, suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu din timpul procedurii de cameră preliminară și suma de 260 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu din timpul judecății, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți nr. x/P/2013 din 29 aprilie 2015 a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor de „ucidere din culpă", „conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere", „conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe" și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia" prevăzute de art. 192 alin. (2), art. 335 alin. (1), art. 336 alin. (1) și art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 38 alin. (1), (2) C. pen., constând în aceea că, la data de 30 noiembrie 2013, în jurul orelor 20,03, fără a poseda permis de conducere și având în sânge o alcoolemie de 0,95 g/l alcool pur în sânge la prima probă (orele 00,08) și de 0,80 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă (orele 01,08) a condus autoturismul pe raza mun. Rădăuți, jud. Suceava, provocând un accident rutier soldat cu decesul victimei B. și urmat de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor abilitate.

Cu ocazia audierii, inculpatul a declarat că în timpul zilei de 30 noiembrie 2013, a consumat cantitatea de 0,5 1 țuică la domiciliul său, iar în jurul orelor 19,00 s-a întâlnit cu vecinul său B. și J., care, de asemenea, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cel mai afectat de consumul acestora fiind B. în timp ce se aflau în centrul com. Volovăț, B. i-a înmânat cheile autoturismului pentru a-l conduce, acesta urcându-se pe scaunul din dreapta față, iar J. pe bancheta din spate. S-au deplasat pe DJ 178 până la stația de alimentare cu carburanți, unde inculpatul a alimentat autoturismul, după care au revenit în loc. Volovăț. în jurul orelor 20,00, de comun acord au stabilit să se deplaseze în Municipiul Rădăuți. Astfel, inculpatul s-a urcat din nou la volanul autoturismului, au parcurs același traseu, iar după ce au trecut de stația de alimentare cu combustibil, din cauza unui canal de deversare a apelor care nu era prevăzut cu capac, a pierdut controlul asupra direcției de mers, autoturismul rotindu-se în sensul acelor de ceasornic cu partea din spate și s-a izbit de un corp fix. Inculpatul nu a suferit leziuni, J. a suferit leziuni minore la bărbie și a observat că celălalt pasager, B. era lovit în zona capului, fără a realiza cât de grav este rănit. întrucât inculpatul și J. s-au speriat, au părăsit locul producerii accidentului, îndreptându-se spre domiciliile lor.

În ceea ce privește latura civilă, s-au reținut următoarele:

Potrivit declarațiilor date de părțile civile D. - fiica victimei și G. - soția victimei, acestea în numele lor și pentru ceilalți moștenitori au precizat că nu formulează pretenții de natură civilă față de inculpatul A.

Însă, față de lipsa unui mandat de reprezentare a intereselor și celorlalți moștenitori, respectiv C., E. și F. și față de cererea de constituire de parte civilă pentru suma de 500.000 lei înaintată la dosarul cauzei prin fax (din care nu se poate reține data) întocmită de apărătorul părților civile - avocat K., s-a dat eficiență acestui ultim înscris cu precizarea ca, în fața instanței succesorii victimei să-și precizeze expres dacă solicită sau nu pretenții materiale sau morale.

S-a arătat că situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului A. (filele 92-93, 95-96); declarațiile persoanei vătămate J. (filele 48-50); declarația părții civile D. (filele 28-29); declarația părții civile G. (fila 30); declarația martorei L. (filele 55-56); declarația martorului M. (filele 57-58); declarația martorului N. (filele 59-60); proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (fila 15);proces verbal de sesizare din oficiu (fila 16); proces verbal de cercetare la fața locului (filele 17-18); planșa fotografică (filele 19-27); copii acte de stare civilă (filele 33-47); proces verbal de consemnare a concluziilor medicale (fila 51); raport de necropsie (filele 53-54); adresa din 19 decembrie 2013 emisă de Serviciul Criminalistic (filele 61-63); proces verbal din data de 01 decembrie 2013 (fila 64); adresa din 2014 emisă de Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor (fila 65); bonul cu rezultatul aparatului etilotest (filele 66-67); buletin de examinare clinică (filele 688-69); buletin de analiză toxicologică-alcoolemie (fila 71); raport de expertiză tehnică (filele 80-90); fișa de cazier a inculpatului (fila 97-98).

În cursul judecății, părțile civile C., D., E., F. și G. au solicitat obligarea asigurătorului SC I. SA, la plata sumei de 25.000 lei daune materiale, a sumei de 500.000 lei daune morale (câte 100.000 de lei pentru fiecare parte civilă) și conform art. 37 din Normele Anexe la Ordinul Curții Supreme de Apel nr. 14/2001, la plata penalităților de 0,2% pe ziua de întârziere, aferentă despăgubirii totale începând cu data de 15 iunie 2014. S-a reținut că situația de fapt reținută de instanță se probează cu declarațiile martorilor O., M. și N., raportul de expertiză tehnică auto, raportul de expertiză medico - legală, coroborat cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului A., care la data de 30 noiembrie 2013, în jurul orelor 20,03, tară a poseda permis de conducere și având în sânge o alcoolemie peste limita legală prevăzută de lege, a condus autoturismul pe raza municipiului Rădăuți, județul Suceava și pe fondul adoptării unei viteze excesive, a provocat un accident rutier soldat cu decesul victimei B. și urmat de părăsirea locului accidentului fiară încuviințarea organelor abilitate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „ucidere din culpă", prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., „conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere", prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., „conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe" prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia" prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1), (2) C. pen. și art. 5 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, sub aspectul laturii obiective, instanța a constatat că aceasta constă în acțiunea inculpatului care la data de 30 noiembrie 2013, în jurul orelor 20,03, conducând autoturismul pe raza municipiului Rădăuți, județul Suceava, datorită faptului că nu deținea permis de conducere, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și a vitezei excesive, a pierdut controlul volanului, a intrat în impact cu un copac de pe marginea drumului, accident în care numitul B. a decedat. Între acțiunea inculpatului și urmarea imediată, constând în moartea victimei B. există legătură de cauzalitate, dovedită prin expertiza efectuată în cauză și celelalte mijloace de probă.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a avut posibilitatea reală a prevederii rezultatului faptelor sale, constând în uciderea din culpă a unei persoane, rezultat cu privire la care a sperat în mod ușuratic că nu se va produce.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, instanța de fond a reținut că elementul material constă în acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, în condițiile în care inculpatul cunoștea că nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și că a consumat băuturi alcoolice.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul a știut că nu are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice și că se află sub influența băuturilor alcoolice în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție ori a procurorului, instanța de fond a reținut că elementul material constă în acțiunea inculpatului, care în loc să acorde primele îngrijiri victimei și să sune la numărul de urgență, a preferat să plece de la locul accidentului, fiind identificat ulterior de către organele de poliție, acesta cunoscând că are obligația să rămână la locul accidentului.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. Sub aspectul gradului de pericol social al infracțiunii, s-a reținut că inculpatul a condus un autovehicul, pe un drum public, pe raza localității Rădăuți, fără a deține un permis de conducere și având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, nu a respectat viteza legală de deplasare, condiții în care a pierdut controlul volanului, producând un accident, ce a avut ca rezultat moartea pasagerului de pe scaunul din față dreapta, ulterior părăsind locul accidentului, fapta inculpatului nu este lipsită în mod vădit de importanță și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin urmare, având în vedere noua codificare, raportat la situațiile de fapt reținute în cauză, persoana inculpatului, instanța de fond a apreciat că nu pot fi reținute circumstanțe de atenuare sau de agravare a răspunderii penale, astfel că a stabilit pentru fiecare faptă pedepse orientate spre limita minimă prevăzută de lege, apreciind că scopul acesteia nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a pedepsei în regim de penitenciar.

Totodată, instanța de fond a reținut că natura infracțiunilor comise precum și atitudinea avută de inculpat față de normele legale duc la concluzia existenței unei nedemnități ce impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), lit. b) și lit. i (dreptul de a conduce vehicule cu tracțiune mecanică) C. pen., atât pe timpul executării pedepsei, cât și o anumită perioadă după aceasta.

La soluționarea laturii civile, instanța de fond a avut în vedere întregul probatoriu administrat, atât probatoriul administrat în timpul urmăririi penale, cât și cel administrat în faza de judecată, din care a reținut următoarele:

Pe timpul procesului penal, în termenul legal, părțile civile C., D., E., F. și G. au solicitat obligarea asigurătorului SC I. SA, la plata sumei de 25.000 lei daune materiale, a sumei de 500.000 lei daune morale(câte 100.000 de lei pentru fiecare parte civilă), și conform art. 37 din Normele Anexe la Ordinul Curții Supreme de Apel nr. 14/2001, la plata penalităților de 0,2% pe ziua de întârziere, aferentă despăgubirii totale începând cu data de 15 iunie 2014.

În cauză a fost introdus asigurătorul de răspundere civilă auto SC H. PLC din Bulgaria prin corespondentul său din România - SC I. SA.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că familia victimei a cheltuit sume importante de bani cu prilejul înmormântării victimei, cât și ulterior cu ocazia organizării de parastase periodice, conform tradiției creștine, dar și că aceasta a suferit ca urmare a decesului victimei.

În ceea ce privește pretențiile materiale invocate în cauză, instanța de fond a reținut că astfel de cheltuieli sunt de notorietate, fiind făcute de familia victimei cu ocazia înmormântării și a parastaselor ulterioare, iar părțile civile în astfel de situații, nu solicită chitanțe și facturi pentru toate cheltuielile făcute. Aceste cheltuieli pot fi mai mari sau mici, în funcție de numărul de persoane participante, raportând aceste cheltuieli la numărul persoanelor participante, conform declarației celor doi martori audiați în cauză, instanța a apreciat că, constituirea de către familia victimei, ca părți civile în cauză, cu suma de 25.000 lei, ca una pertinentă.

În ceea ce privește daunele morale, instanța de fond a apreciat că suferința părților civile, ca urmare a pierderii soțului, respectiv a tatălui, nu poate fi descrisă în cuvinte și măsurată în sume de bani, dar constituirea părților civile cu sumele menționate mai sus, instanța a apreciat-o ca una exagerată.

Înainte de a stabili cuantumul pretențiilor civile ce s-au acordat în cauză, instanța de fond a reținut că atât cauza determinantă, cât și cauza favorizantă în producerea accidentului o constituie acte materiale ale inculpatului, respectiv de rulare a autoturismului cu o viteză peste limita legală, cât și încălcarea celorlalte reguli ale circulației, respectiv conducerea sub influența băuturilor alcoolice, conducerea fără a deține permis de conducere. între acțiunea victimei de a încredința autoturismul, pentru a fi condus de către inculpat, și decesul victimei, nu există o legătură de cauzalitate directă, în cauză nu au fost aduse dovezi, precum că victima cunoștea că acesta nu deține permis de conducere și că se află sub influența băuturilor alcoolice.

Având în vedere existența faptei penale, care a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpat și prin care s-a cauzat prejudicii morale părților civile din cauză, legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și pagubele produse rezultând din materialitatea faptei săvârșite, culpa inculpatului la producerea rezultatului faptei delictuale, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă, privind daunele materiale și morale, și în consecință a obligat asigurătorul la plata acestora.

Procedând la cuantificarea daunelor materiale, instanța a avut în vedere relația de rudenie a victimei (fiu - tată/soție - soț), vârsta defunctului, dar și evitarea transformării acestei instituții, într-o modalitate de câștig, astfel încât a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC H. PLC din Bulgaria prin corespondentul său din România - SC I. SA, prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului, să plătească pentru inculpat, părților civile menționate, suma de 25.000 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 150.000 lei cu titlu de daune morale, astfel: 50.000 lei - părții civile G. - în calitate de soție și câte 25.000 lei părților civile C., D., E. și F., în calitate de fii - fiice ale victimei, precum și penalități de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 11-a zi, de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, inculpatul A., care a solicitat, în esență, reducerea cu 1/3 a pedepselor aplicate pentru infracțiunile sub aspectul cărora a fost condamnat, în considerarea dispozițiilor art. 75-76 C. pen., în sensul reținerii circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., iar, referitor la latura civilă a cauzei, s-a apreciat că atât daunele morale, cât și cele morale au fost acordate într-un cuantum prea ridicat.

Prin Decizia penală nr. 355 din 8 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat inculpatul A., a fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare, a fost condamnat inculpatul A. la:

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. (1969) (victimă B.), cu aplicarea art. 5 C. pen.

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prevăzură de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II - a, lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 19, art. 20, art. 25, art. 393 alin. (3) și art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., raportat la art. 49 și următoarele din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România și Ordinul Curții Supreme de Apel nr. 14/2011, a fost admisă în parte acțiunea civilă a părților civile C., D., E., F. și G. și a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC H. PLC din Bulgaria prin corespondentul său din România - SC I. SA, prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, părților civile menționate, suma de 20.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 60.000 lei cu titlu de daune morale, astfel: 20.000 lei - părții civile G. - în calitate de soție și câte 10.000 lei părților civile C., D., E. și F., în calitate de copii ai victimei, precum și penalități de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 11-a zi, de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu erau contrare prezentei decizii.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt (rezultată din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale) și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Curtea a constatat că probele legal administrate în cauză au răsturnat în mod neîndoielnic prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul apelant, făcându-se dovada certă și indubitabilă a săvârșirii infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală apelată, care întrunește elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, inculpatul acționând cu vinovăția cerută de lege, astfel încât este neîntemeiată solicitarea de a se reține o culpă comună în producerea accidentului.

În ceea ce privește încadrarea în drept a faptelor reținute în sarcina inculpatului apelant, Curtea a constatat că dispozițiile C. pen. din 1969 sunt mai favorabile în ceea ce privește aplicarea regulilor prevăzute de art. 33, 34 referitoare la pedeapsa principală în cazul concursului de infracțiuni, față de dispozițiile art. 39 din actuala codificare.

Referitor la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului apelant, având în vedere că faptele săvârșite de inculpatul apelant, în contextul descris și demonstrat, împrejurările și modalitatea în care acestea au fost comise, Curtea a apreciat că nu se justifică a fi reținute niciuna dintre circumstanțele atenuante, legale sau judiciare, cu consecința reducerii cuantumului pedepselor sub minimul special prevăzut de textul incriminator, întrucât acesta a săvârșit un număr de 4 infracțiuni grave, manifestând un real dispreț față de normele sociale și față de siguranța celorlalți participanți la trafic, cauzând decesul unei persoane.

În consecință, Curtea a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. (1969) (victimă B.), cu aplicarea art. 5 C. pen., o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen. și o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., sunt atât necesare, cât și suficiente, pentru a răspunde cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare, fiind de natură a contribui atât la reeducarea inculpatului apelant, cât și la asigurarea scopului de prevenție generală, nefiind necesară aplicarea vreunei pedepse complementare alături de pedepsele principale stabilite prin prezenta decizie.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului A., întrucât ca urmare a conduitei sale culpabile, s-a produs decesul victimei B., iar părțile civile C., D., E., F. și G. au încercat, fiecare, atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu moral.

Referitor la daunele materiale, Curtea a constatat că din declarațiile martorilor P. și R., audiați în cauză, (filele 196 - 197 - dosar fond), rezultă că familia victimei a suportat cheltuielile de înmormântare, iar ulterior, cheltuielile cu organizarea de praznice și parastase după obiceiul locului, conform tradiției creștine, la 7 zile, la 40 de zile și la 1 an, cheltuieli care se ridică la suma de 20.000 lei, astfel încât a apreciat că daunele sunt justificate, acestea neputând fi considerate ca reprezentând cheltuieli voluptorii. Prin urmare, cheltuielile în sumă de 20.000 lei efectuate de către părțile civile, fiind determinate de evenimentul morții victimei, reprezenta o daună economică și, în consecință, în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, aceasta trebuie recuperată de la autorul faptei ilicite sau de la persoana chemată să răspundă civil, în speță de la asigurătorul de răspundere civilă.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, Curtea a reținut că, în urma accidentului rutier soldat cu decesul victimei B., partea civilă G. - în calitate de soție a acesteia și părțile civile C., D., E. și F., în calitate de copii ai victimei, au încercat, fiecare, câte un prejudiciu moral, participarea lor la viața socială și de familie fiind afectată în mod negativ comparativ cu situația anterioară decesului victimei și a apreciat că sumele solicitate sunt excesive, având în vedere faptul că răspunderea civilă delictuală este menită să acopere un prejudiciu, iar nu să asigure un câștig. Prin urmare, despăgubirile acordate cu titlu de daune morale trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. In cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs părții vătămate, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.

În consecință, Curtea a apreciat că prejudiciul moral, adică reparația pentru traumele psihice cauzate de decesul victimei B. a fost în parte acoperit prin însăși condamnarea inculpatului, care este de natură să reprezinte o satisfacție echitabilă parțială a prejudiciului moral încercat de către persoanele vătămate care s-au constituit părți civile în prezenta cauză, astfel încât, fără a minimaliza în vreun fel suferințele reale ale părților civile, având în vedere cuantumul mediu al daunelor morale acordate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele în care aceasta constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenția europeană, acordarea sumei de 20.000 lei - părții civile G., în calitate de soție a victimei și a sumei de câte 10.000 lei fiecăreia dintre părțile civile C., D., E. și F., în calitate de copii ai victimei, este în măsură să compenseze prejudiciul moral încercat de către părțile civile.

Împotriva hotărârii instanței de apel, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat S. (cu delegație din 7 iunie 2016 fila 8 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție), la data de 8 iunie 2016.

În cuprinsul cererii de recurs formulată de inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, că pedepsele aplicate nu au fost corect individualizate întrucât nu au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., că sancțiunile stabilite nu sunt în concordanță cu probele administrate, în sensul că nu s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., că legea penală mai favorabilă este reglementarea anterioară și că suspendarea condiționată a executării pedepsei reprezenta modalitatea de executare ce trebuia stabilită de instanța de apel, raportat la circumstanțele personale ale recurentului.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin Încheierea nr. 28/7RC pronunțată la data de 08 septembrie 2016 în Dosarul nr. x/285/2015, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 355 din 08 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/285/2015 și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent aceasta fiind înregistrată pe rolul instanței supreme sub nr. x/1/2016.

Prin concluziile scrise depuse la dosar la după rămânerea cauzei în pronunțare, recurentul A., prin apărător ales, în susținerea cazului de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a precizat că pedeapsa rezultantă aplicată a fost greșit individualizată, întrucât deși instanța de control judiciar a apreciat că legea penală mai favorabilă o reprezintă reglementarea anterioară, contopirea sancțiunilor s-a realizat potrivit dispozițiilor art. 38-art. 39 C. pen., contrar celor statuate cu caracter obligatoriu de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, astfel încât, în mod nelegal, s-a aplicat sporul obligatoriu de 1/3 și nu s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, potrivit art. 81 C. pen. (1969).

Totodată, s-a arătat că legea penală mai favorabilă pentru inculpat o reprezenta actuala reglementare, ce prevede limite de pedeapsă mai reduse pentru infracțiunea de ucidere din culpă (de la 1 la 5 ani închisoare), comparativ cu cele ale C. pen. din 1969 (de la 2 la 7 ani închisoare).

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Motivându-și decizia, instanța de control judiciar a apreciat, în esență, că, dispozițiile V.C.P. sunt mai favorabile în ceea ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni (art. 33-art. 34), în raport de noua codificare (art. 35).

Astfel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor: de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. (1969), pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani; de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani; de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani și de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, tară încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Ca atare, pedepsele aplicate inculpatului A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen. (1969) (2 ani închisoare), art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (1 an închisoare), art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (1 an închisoare) și art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (2 ani închisoare) se încadrează în limitele prevăzute de dispozițiile legale: de la 2 la 7 ani închisoare, de la 1 la 5 ani închisoare, de la 1 la 5 ani închisoare, respectiv de la 2 la 7 ani închisoare, iar pedeapsa rezultantă a fost stabilită, contrar susținerilor apărării, potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), respectiv 2 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea), tară aplicarea vreunui spor.

Referitor la critica privind modalitatea în care instanța de apel a analizat și aplicat legea penală mai favorabilă până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte apreciază că aceasta nu se încadrează în cazul de casare invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care vizează doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanțele inferioare. Astfel, deși, în cauză, s-a solicitat să se constate că legea penală mai favorabilă o reprezintă noua reglementare, critica recurentului, vizând reanalizarea aplicării art. 5 C. pen., excede cazului de casare invocat, prin intermediul căruia se permite doar o verificare matematică a cuantumului pedepselor aplicate de instanțe cu pedepsele stabilite de textele legale, iar nu și o verificare a modului în care a fost individualizată pedeapsa respectivă, sub acest aspect, alegerea legii mai favorabile intrând în puterea lucrului judecat.

Cu privire la criticile ce vizează schimbarea modalității de executare a pedepsei și incidența în cauză a circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., acestea nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care este incident doar în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; or, în cauza dedusă judecății, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate (cuantum și modalitate de executare), considerate prea mari în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale personale, situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului în casație, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, respectiv 2 ani închisoare, aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art. 178 alin. (1) C. pen. (1969), art. art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 sunt cuprinse în limitele legale, iar pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare respectă dispozițiile art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), urmează, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. și, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., să-l oblige la plata cheltuielilor judiciare întrucât se află în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarant de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 355 din 08 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/285/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 octombrie 2016.