ÎCCJ, Secția penală

Decizie nr. 531/RC/2016

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1766 din data de 24 decembrie 2015 a Judecătoriei Cluj - Napoca, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/P/2011 din data de 26 noiembrie 2013 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și a infracțiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulație, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptă prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În fapt, s-a reținut că, la data de 15 aprilie 2011, în jurul orei 21

00

, inculpatul A. a condus autoturismul pe strada din municipiul Cluj-Napoca, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, valoarea de 1,85 g/l alcool pur în sânge la ora 21

46

, respectiv 1,65 g/l alcool pur în sânge la ora 22.46 și la intersecție cu strada …, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului, condus regulamentar de martorul B., producându-se avarierea ușoară a celor două autoturisme, după care a părăsit locul accidentului.

S-a reținut, în drept că fapta de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoana având în sânge o îmbibație alcoolica peste limita legala, fapta prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reținută în sarcina inculpatului nu este prevăzuta de legea penala întrucât alcoolemia acestuia a fost sub limita legala de 0,80 gr %o.

Stabilirea îmbibației alcoolice nu poate fi realizată prin prezumții îndreptate împotriva inculpatului pornind de la observații empirice nefundamentate științific asupra unei eventuale proporționalități între valoarea indicată de etilotest și valoarea probabilă a alcoolemiei, astfel cum s-a procedat în rechizitoriu.

Retroactiv alcoolemia se poate stabili numai prin estimare medico-legală, estimare care, având in vedere specificul acestei fapte penale si regimul dovedirii comiterii sale, trebuie sa tina seama de consumul de alcool si de împrejurările in care acesta a avut loc (ora consumului, tăria alcoolică a băuturii consumate, eventualul aport alimentar etc).

Prin urmare este necesar ca variantele pe care le oferă concluziile celor trei expertize medico-legale sa se coroboreze cu celelalte mijloace de proba existente in cauza.

In speța, s-a reținut că declarația din data de 07 februarie 2013 a inculpatului (filele 33-36 d.u.p.), menținută in instanță (fila 39 dos. inst.) se coroborează cu concluziile raportului de expertiza medico-legala calcul retroactiv al alcoolemiei din 05 mai 2015 (filele 75, 76 dos. inst.).

Concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală calcul retroactiv al alcoolemiei din 05 mai 2015 (filele 71, 72 dos. inst.) din 05 mai 2015 (filele 73, 74 dos. inst.) nu se coroborează nici între ele - și mai ales - nu se coroborează cu declarațiile martorilor cauzei. Se coroborează cu testarea poligraf din cursul urmăririi penale (raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat din 25 iulie 2013, filele 11-13 dup).

Potrivit art. 4 alin. (2) C. proc. pen. după administrarea întregului probatoriu orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului. În speță nu subzistă doar o simplă îndoială ci probele, atât numeric cât și calitativ, înclină balanța în favoarea inculpatului.

Potrivit art. 103 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. În speță acuzația nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, iar apărarea inculpatului a fost probată de o manieră mai convingătoare.

Pentru aceste considerente, instanța, în raport de infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoana având in sânge o îmbibație alcoolica peste limita legala, fapta prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a pronunțat achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Referitor la infracțiunea de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulație, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptă prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, instanța, văzând dezincriminarea operată de art. 338 din N.C.P. a pronunțat achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 4 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și în rejudecare condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. la o pedeapsă cu a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere în condițiile art. 86

1

C. pen./1969.

Prin Decizia penală nr. 868 din 22 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția penală și de minori,

a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj - Napoca împotriva sentinței penale nr. 1766 din data de 24 decembrie 2015 a Judecătoriei Cluj - Napoca, pe care a desființat-o în întregime și rejudecând, în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, pentru infracțiunea de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

În baza art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident fără încuviințarea poliției.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen./1969 s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani prev. de art. 82 C. pen. anterior.

Conform art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenția inculpatului asupra nerespectării art. 83 C. pen./1969.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen./1969 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen./1969.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen./1969privind suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Cheltuielile judiciare în apelul Parchetului au rămas în sarcina statului.

A fost obligat inculpatul să achite statului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva Deciziei penale nr. 868 din data de 22 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/211/2013, inculpatul A. a declarat recurs în casație.

Prin Încheierea nr. 444/RC din data de 26 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 868 din data de 22 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/211/2013.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 și s-a fixat termen la data de 23 noiembrie 2016, cu citarea recurentului - inculpat A.

Totodată s-a dispus emiterea unei adrese la Baroul București în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Verificând condițiile de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

În acest sens, s-a reținut că cererea de recurs în casație formulată de A. a fost formulată în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea deciziei instanței de apel la 22 iulie 2016, conform art. 435 C. proc. pen., iar hotărârea atacată face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație conform art. 434 C. proc. pen.

În cuprinsul cererii de recurs în casație inculpatul a indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Prin motivele de recurs în casație, s-a solicitat, în esență, admiterea recursului în casație în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., casarea hotărârii atacate, iar, pe fond, achitarea inculpatului, în temeiul art. 396 pct. 5 raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) și c) C. proc. pen. pentru fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80% g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 pct. 1 C. pen., respectiv art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare și, în temeiul art. 396 pct. 5 raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru fapta de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 pct. 1 C. pen., respectiv art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 4 C. pen., respectiv art. 338 pct. 3 lit. a) C. proc. pen., fiind produse doar pagube materiale situație care vizează o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei.

Prin motivele de recurs în casație, inculpatul a solicitat a se reține cu privire la starea de fapt că ora producerii evenimentului rutier a fost 20

05

, fapt confirmat de declarația extrajudiciară consemnată în înscrisul redactat și semnat de martorul B. din data de 15 aprilie 2011, orele 23

40

declarație confirmată în instanță la termenul din data de 09 februarie 2015, situație în care a solicitat înlăturarea stării de fapt reținută prin rechizitoriul parchetului cu privire la ora evenimentului, ca fiind ora 20

50

.

Față de ora producerii evenimentului, respectiv ora 20

05

, inculpatul a solicitat valorificarea raportului medico-legal din data de 05 mai 2015, care a concluzionat o alcoolemie sub limita prevăzuta de lege cuprinsă între 0,40-0,72 gr.

0

/

000

și înlăturarea celorlalte două rapoarte întocmite în cauză, neputându-se face dovada existenței faptei conducerii autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice având o alcoolemie de peste 0,80g

0

/

000

la ora producerii evenimentului.

Potrivit probatoriului administrat, inculpatul a arătat că nu există probe certe privind vinovăția acestuia, în sensul existenței faptei de conducere a autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice având o îmbibație alcoolică de peste 0,80g

0

/

000

. Martorul B., audiat fiind de către instanța a declarat că „nu pot să spun că mirosea el sau în mașină a alcool deoarece era orientat cu fața spre bord și totul a durat câteva fracțiuni de secundă. Mi-am dat seama că era băut atunci când am ajuns acasă la el deoarece acolo se clătina și mirosea a alcool”.

Față de aceste considerente, întrucât nu există probe certe privind dovedirea existenței elementelor necesare privind săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, inculpatul a solicitat achitarea, motivat de faptul că probele administrate nu fac dovada fără echivoc a existenței faptei și a vinovăției acestuia.

Analizând

, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 868 din data de 22 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/211/2013, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 434 C. proc. pen. prevede că pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanță de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

În art. 438 alin. (1) C. proc. pen. sunt enumerate cazurile în care se poate face recurs în casație și anume:

(1)

Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1.

în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;

2

- 6 abrogat

7.

inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8.

în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;

9

- 10 abrogat;

11.

nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;

12.

s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13

- 14 abrogat

(2)

Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

(3)

În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Recursul în casație declarat de inculpatul A. vizează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

În motivarea scrisă, cu referire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, inculpatul a solicitat să se constate că nu există probe certe privind dovedirea existenței elementelor necesare acestei infracțiuni solicitând achitarea, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la această solicitare, Înalta Curte reamintește că, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

După cum se poate observa, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În realitate inculpatul solicită pe calea recursului în casație de față analizarea circumstanțelor comiterii faptei, o reinterpretare a probelor administrate și, pe cale de consecință, a stabilirii formei de vinovăție a inculpatului, ceea ce nu este posibil întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

Referitor la infracțiunea de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident fără încuviințarea poliției, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

Înalta Curte constată că, prin Decizia penală nr. 868 din 22 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,

inculpatului

A. a fost condamnat

la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Potrivit art. 89 alin. (1) din O.U.G nr. 195/2002 „părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani”.

Înalta Curte constată că art. 89 din O.U.G nr. 195/2002 are corespondent în art. 338 C. pen./2015, potrivit cu care:

(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.

(3) Nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când:

a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;

b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;

c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;

d) victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.

Potrivit actelor și lucrărilor dosarului accidentul produs la data de 15 aprilie 2011 nu s-a soldat cu victime ci au fost avariate ușor două autoturisme.

În aceste circumstanțe Înalta Curte constată că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat, respectiv cea prevăzută de

art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

a fost de dezincriminată întrucât potrivit art. 338 alin. (1) lit. a) „nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale”, motiv pentru care în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen. cu referire la art. 4 C. pen. va achita pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Referitor la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, se impune a fi menținute dispozițiile art. 81 C. pen. /1969, privind suspendarea condiționată a pedepsei, care sunt favorabile inculpatului în raport cu prevederile N.C.P., iar potrivit art. 86

2

C. pen./1969, se va stabili pentru pedeapsa mai sus - menționată un termen de încercare de 3 ani.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 868 din 22 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/211/2013.

Va fi casată, în parte, Decizia penală nr. 868 din 22 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, și, rejudecând:

Va fi descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului și vor fi repuse pedepsele în individualitatea lor.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen. cu referire la art. 4 C. pen. va fi achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 82 C. pen. se va stabil 3 ani durata termenului de încercare pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, a cărei executare este suspendată condiționat.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 868 din 22 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/211/2013.

Casează, în parte, Decizia penală nr. 868 din 22 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, și, rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului și repune pedepsele în individualitatea lor.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen. cu referire la art. 4 C. pen. achită pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 82 C. pen. stabilește 3 ani durata termenului de încercare pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, a cărei executare este suspendată condiționat.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2016.