ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 508/RC/2016

Deliberând asupra recursului în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 908 din data de 03 iulie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în Dosarul nr. x/211/2014, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 5 C. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel,

Judecătoria Cluj-Napoca a reținut următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 241/P din 28.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că la data de 30 iunie 2014, în jurul orei 21:30, a condus pe DJ161G de pe raza localității Vaida Cămăraș, județul Cluj, autoturismul marca x, iar la ora 22:40 când i s-a recoltat proba de sânge, a avut o îmbibație de 2,10 g‰ alcool pur în sânge.

La termenul de judecată din data de 12.03.2015, deși s-a prevalat de dreptul la tăcere conferit de art. 374 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a arătat că recunoaște starea de fapt pentru care a fost trimis în judecată, însă a contestat valoarea alcoolemiei pe care o avea în sânge în momentul comiterii faptei, solicitând efectuarea unui calcul retroactiv în vederea stabilirii ei.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză și coroborând declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale cu toate celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rezultatul alcooltest, procesul-verbal de recoltare de probe biologice, buletinul de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie și în cursul cercetării judecătorești, respectiv: copiile de pe actele de stare civilă ale inculpatului, răspunsul din 01.04.2015 al I.M.L. Cluj-Napoca și răspunsul nr. 12 din 26 mai 2015 al Spitalului Clinic de Urgență Târgu Mureș, fișa de cazier auto și fișa de cazier judiciar, instanța a reținut în fapt că în după amiaza zilei de 30.06.2014, în intervalul orar 18-18:30, la stâna de oi pe care o deține în localitatea Vaida Cămăraș, județul Cluj, inculpatul a consumat cantitatea de 2 litri de bere cu alcool, iar apoi în jurul orei 21:30 a condus autoturismul marca x pe DJ161G, cu intenția de a se deplasa la domiciliul său, dar după aproximativ 200 m a fost oprit de către un echipaj de poliție, care a constatat că inculpatul emană miros de alcool. Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul afișat pe ecranul acestuia fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care inculpatul a fost condus la U.P.U. Sărmașu, județul Mureș, unde i-a fost recoltată o singură probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Alcoolemia acestuia a fost astfel stabilită la valoarea de 2,10 g‰ alcool pur în sânge la ora 22:40.

Pentru că inculpatul a recunoscut doar consumul de băuturi alcoolice în perioada anterioară conducerii autovehiculului sus-menționat, dar a contestat faptul că valoarea alcoolemiei pe care o avea în sânge în momentul conducerii autovehiculului era situată peste limita legală de 0,80‰, acesta a solicitat în probațiune efectuarea unei expertize medico-legale în vederea calculării retroactive a gradului de alcoolemie pe care o avea la momentul săvârșirii faptei reținute în sarcina sa.

Instanța a încuviințat această probă deoarece deși potrivit art. 336 alin. (1) C. pen., „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă”, prin

Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată din oficiu de Curtea de Apel Oradea și

a constatat că sintagma

„la momentul prelevării mostrelor biologice”

din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

Prin urmare, s-a pus problema dacă în această situație ne aflăm în fața unei dezincriminări sau în situația aplicării legii penale mai favorabile.

Instanța a apreciat că dezincriminarea privește fapta prevăzută de legea penală în întregul ei, sub aspectul tuturor condițiilor de încriminare și de sancționare, că fapta dezîncriminată nu mai constituie infracțiune sub nicio formă, în nicio modalitate, iar dacă legea nouă modifică numai o parte din condițiile de încriminare ori de sancționare în raport cu legea veche, nu suntem în prezența unei dezincriminări, ci a unei continuități de încriminare a faptei și în această ipoteză, vor fi incidente dispozițiile de aplicare a legii penale mai favorabile.

Așadar,

înlăturarea

din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen.

a sintagmei

„la momentul prelevării mostrelor biologice”

, nu poate constitui o dezincriminare a infracțiunii, deoarece se referă la una dintre condițiile încriminării, nu la însăși existența infracțiunii și raportat la vechea incriminare la care s-a revenit, art. 336 nu a dezîncriminat art. 87 alin. (1) al O.U.G. nr. 195/2002 pentru că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a modifica ceva din conținutul constitutiv al infracțiunii, ci de a formula reguli noi în ceea ce privește probarea acesteia.

Concluzia este că prin pronunțarea

Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curții Constituționale, te

xtul legal a revenit la forma anterioară, similară cu cea prevăzută de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2001, iar declararea neconstituțională a sintagmei

la momentul prelevării mostrelor biologice

, face ca prin revenirea la relevanța penală a momentului conducerii și nu al prelevării, să se impună din nou necesitatea recalculării alcoolemiei de la data săvârșirii faptei, mai ales pentru că recoltarea este situată temporal la un moment ulterior consumării faptei

.

În susținerea acestei opinii conform căreia este vorba, așa cum arată și denumirea marginală, de una și aceeași infracțiune, iar intenția legiuitorului nu a fost aceea de a modifica ceva din conținutul constitutiv al infracțiunii, ci de a formula reguli noi în ceea ce privește proba acesteia, a fost avută în vedere nu doar interpretarea logică (pentru că se încriminează conducerea pe drumurile publice sub influența alcoolului, nu prezentarea în această stare la recoltarea de probe biologice), ci și ceea ce s-a reținut în expunerea de motive a noului C. pen. „ca element de noutate trebuie menționat că determinarea concentrației de alcool în sânge relevantă pentru reținerea infracțiunii prevăzute de art. 336 se face la momentul prelevării probelor biologice, fără posibilitatea unei recalculări ulterioare”. Din cuprinsul aceluiași document rezultă de altfel și că la redactarea textelor privind infracțiunile la regimul circulației rutiere au fost avute în vedere și observațiile Institutului de Medicină Legală, instituție cu rol în administrarea probelor în cauzele având ca obiect astfel de infracțiuni.

Toate acestea susțin concluzia în sensul că modificările au vizat probațiunea, iar nu elementele constitutive ale infracțiunii, nefiind vorba deci despre dezîncriminarea faptei prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.

În același sens pledează și faptul că, atunci când a apreciat ca necesară dezincriminarea, prin Legea de punere în aplicare a C. pen., a unor fapte prevăzute în legislația specială, legiuitorul a făcut referire la aceasta în expunerea de motive, oferind și o motivare succintă a demersului.

În concluzie, la momentul intrării în vigoare a noului C. pen., faptele prevăzute de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 nu au fost dezîncriminate, referirea la momentul recoltării probelor biologice din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen. având relevanță doar sub aspect probator.

În condițiile în care inculpatul a contestat că alcoolemia pe care o avea în sânge la momentul săvârșirii faptei, respectiv cel al conducerii autovehiculului, depășea limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, așa cum s-a arătat anterior, instanța a dispus prin încheierea de ședință din data de 12.03.2015 efectuarea unei expertize medico-legale în vederea calculării retroactive a alcoolemiei de la data comiterii faptei reținute în sarcina inculpatului, însă prin răspunsul din 01.04.2015 al I.M.L. Cluj-Napoca s-a comunicat că prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 774/2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.G. nr. 1/2000, cu modificările ulterioare - Legea nr. 459/2001, O.G. nr. 57/2001 și Legea nr. 271/2004, Ordinul nr. 1134/C/2000 al ministrului justiției și art. 33 alin. (4) din Ordinul nr. 255/2000 al M.S.F., expertiza nu poate fi efectuată întrucât inculpatului i-a fost recoltată o singură probă de sânge, iar această expertiză se efectuează numai în cazurile în care s-au recoltat două probe de sânge la un interval de o oră între ele. Recoltarea în acest scop a unei singure probe de sânge de la inculpat a fost confirmată și prin răspunsul nr. 12 din 26 mai 2015 al Spitalului Clinic de Urgență Târgu Mureș.

În acest sens, instanța a reținut că potrivit art. 10 alin. (1) din Normele metodologice din 2013, cuprinse în Ordinul nr. 1512/2013, „pentru determinarea alcoolemiei se vor recolta două probe de sânge la un interval de o oră una față de cealaltă, fiecare probă fiind reprezentată printr-o cantitate de 10 ml sânge”, dar ulterior, prin Ordinul nr. 1192 din 15 octombrie 2014, normele sus-amintite au fost modificate, în sensul eliminării din cadrul art. 10 alin. (1) a obligativității prelevării a două probe, astfel încât „pentru determinarea alcoolemiei se recoltează o singură mostră de sânge în cantitate de 10 ml”.

Astfel, se poate observa că, deși dubla recoltare nu mai avea relevanță penală odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., între 01 februarie 2014 și 23 octombrie 2014, dubla recoltare de probe biologice s-a menținut ca fiind obligatorie

. În ciuda acestei obligativități, inculpatului i-a fost recoltată doar o singură probă de sânge, motiv pentru care expertiza medico-legală în vederea calculării retroactive a alcoolemiei nu a mai fost posibilă.

Prin urmare, instanța a reținut că deși inculpatul a recunoscut consumul de băuturi alcoolice în perioada ce a precedat conducerea autovehiculului, acesta a negat depășirea limitei legale de 0,80 g/l alcool pur în sânge, că efectuarea unei expertize medico-legale în vederea calculării retroactive a alcoolemiei de la data comiterii faptei nu a fost posibilă și că nu s-a solicitat și administrat în cauză nici o altă probă de natură a determina valoarea alcoolemiei inculpatului din momentul conducerii autovehiculului. Întrucât caracterul infracțional al faptei este condiționat de această valoare a alcoolemiei, dar în această cauză ea nu a putut fi probată, în lipsa oricărei probe sub acest aspect, instanța nu a putut determina dacă fapta inculpatului este sau nu prevăzută de legea penală, putând reține cel mult un dubiu în acest sens, precum și inexistența probelor că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de

art. 336 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 4 alin. (2) C. proc. pen., „orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului” și potrivit art. 103 alin. (2) din același cod, „în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă”. De asemenea, potrivit art. 396 alin. (2) C. proc. pen., „condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat”.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.

Prin prisma tuturor considerentelor deja expuse, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 5 C. pen., instanța l-a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca

, solicitând desființarea sentinței atacate și rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., întrucât în mod greșit inculpatul a fost achitat, deoarece la ora recoltării singurei probe biologice - 22,40 - avea o alcoolemie de 2,10 g‰, iar în urma testării cu aparatul etilotest la ora 21:41, rezultatul a fost de 1,07 mg/l alcool în aerul expirat. Consumul de alcool anterior conducerii autoturismului pe drumurile publice a fost confirmat inclusiv de inculpat, care a arătat că a consumat 2 l de bere cu alcool fără aport alimentar. S-a solicitat a se reține că ținuta inculpatului era dezordonată și comunicarea nu era coerentă, împrejurare de fapt ce relevă consumul de alcool al acestuia, preexistent activității de conducere.

În replică, inculpatul a solicitat menținerea sentinței de achitare, sens în care a arătat că în mod corect au fost reținute în cauză efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 732/2014.

Examinând cauza din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj a constatat următoarele:

Inculpatul a fost depistat la volanul mașinii sale în seara de 30 iunie 2014, fiind oprit în trafic la ora 21:30. Fiind testat cu aparatul alcooltest (la ora 21:41) s-a pus în evidență o concentrație de 1,07 mg/l alcool în aerul expirat. Inculpatul a fost condus la cea mai apropiată unitate spitalicească, respectiv la S.C.U. Cluj - Punct de lucru Sărmașu unde a fost suspus examenului clinic și i-a fost recoltată o probă biologică de sânge.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 746 din 09 iulie 2014 a rezultat că inculpatul avea la ora 22:40 o alcoolemie de 2,10 g‰. De asemenea, potrivit datelor din fișa de examinare clinică, inculpatul prezenta tremor, halenă alcoolică, pupila era în midriază (respectiv avea o dilatare specifică consumului de alcool), iar nistagmusul era instalat (mișcare oscilatorie dezordonată a globilor oculari), toate aceste elemente venind în sprijinul susținerii că inculpatul se afla într-o stare alterată datorată consumului de alcool. Din aceeași fișă de examinare clinică a rezultat că inculpatul a declarat la acel moment că, anterior urcării sale la volan, consumase cantitatea de 1 litru de bere, iar cu prilejul declarației date în calitate de suspect, a precizat că, în realitate, consumase 2 litri de bere.

În cursul judecății în fond, inculpatul a recunoscut starea de fapt reținută în rechizitoriu, însă a contestat valoarea alcoolemiei, sens în care a apreciat că, la momentul conducerii în trafic nu avea o valoare așa mare ca cea arătată de acuzare.

Curtea de Apel Cluj a constatat că prima instanță a dispus în mod greșit soluția de achitare pe considerentul că nu există probe că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea, în sensul că nu s-a putut stabili, dincolo de orice îndoială, că acesta prezenta o alcoolemie peste limita legală la momentul conducerii autovehiculului, singurul moment care prezintă relevanță din perspectiva existenței infracțiunii, așa cum se desprinde și din Decizia Curții Constituționale nr. 724/2014.

În acest sens Curtea de Apel Cluj a arătat că instanța de contencios constituțional a constatat neconstituționalitatea doar a sintagmei „la momentul prelevării probelor biologice” din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen., iar nu a normei de incriminare în integralitatea sa, aceasta din urmă fiind menținută în fondul activ al legislației cu o formulare substanțial asemănătoare celei existente în cuprinsul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Înlăturarea sintagmei sus menționate nu este de natură a genera un echivoc asupra elementului material al infracțiunii, acesta decurgând chiar din verbum regens, conducerea pe drumurile publice, ceea ce impune stabilirea gradului de alcoolemie la acest moment. Practic, așa cum rezultă din considerentele deciziei invocate, criticile de neconstituționalitate nu au vizat infracțiunea în esența sa, ci s-a evidențiat că, de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor, formularea din textul legal care presupunea o amânare a consumării până la „momentul prelevării probelor biologice” fiind neconstituțională.

Ca atare, determinarea îmbibației alcoolice cu relevanță penală trebuie realizată, în principiu, prin raportare la analiza toxicologică a inculpatului realizată la momentul de timp cel mai apropiat și imediat următor depistării în trafic. Având în vedere că fizic nu este posibilă efectuarea analizei exact la momentul conducerii vehiculului, este firească existența unui oarecare interval de timp între momentul opririi în trafic și momentul prelevării probelor biologice într-o unitate sanitară abilitată.

În cauza de față, inculpatul A. a fost depistat conducând autovehiculul pe drumul public la ora 21:30, a fost testat la ora 21:41 cu alcooltestul care a indicat o valoare de 1,07 mg/l alcool în aerul expirat, iar la proba recoltată la ora 22:40, gradul de alcoolemie în sânge s-a situat la valoarea de 2,1 g‰, prezentând totodată la examinarea clinică toate semnele fiziologice alterate datorate consumului de alcool, ceea ce denotă fără îndoială că, la momentul conducerii, inculpatul avea în sânge o alcoolemie peste limita legală, fiind așadar întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Așadar, constatând că este dovedit, dincolo de orice îndoială că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea dedusă judecății, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin decizia penală nr. 384/A din 11 martie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/211/2014, a admis apelul declarat de parchet și a desființat hotărârea pronunțată în întregime. Procedând la o nouă judecată, Curtea de Apel Cluj a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere criteriilor generale prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 74 C. pen. referitoare la împrejurările și modul de comitere a faptei, sens în care a reținut că inculpatul a săvârșit o infracțiune intenționată, fără a avea nicio justificare pentru care a ales să conducă autoturismul pe drumurile publice în starea alterată datorată consumului de alcool, stare care evident a prezentat un real pericol pentru ceilalți participanți la trafic, cât și pentru persoana inculpatului.

Nu în ultimul rând, instanța a avut în vedere conduita inculpatului după comiterea infracțiunii și pe parcursul procesului penal, când acesta a recunoscut consumul de alcool anterior urcării la volan, contestarea valorii acestuia fiind evident o variantă de apărare a sa, neputând fi apreciată ca și conduită de nerecunoaștere a faptei în sine.

Având în vedere toate aceste criterii analizate prin raportare la situația concretă desprinsă din probele dosarului, instanța a apreciat că pedeapsa de

1 an și 6 luni închisoare

este just individualizată și de natură să determine reformarea inculpatului în ce privește conduita sa față de valorile sociale ocrotite de legea penală.

În cele ce urmează, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de legiuitor la art. 91 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă sub 3 ani închisoare, nu a mai fost anterior condamnat, și-a manifestat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității și, în raport de persoana acestuia, de conduita sa anterioară faptei, inculpatul fiind la prima sa incidență cu legea penală, Curtea

de Apel Cluj a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 4 ani potrivit art. 92 C. pen., care se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Potrivit art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Potrivit art. 93 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus ca obligația de a presta munca neremunerată să fie executată în cadrul Primăriei comunei Căianu, județul Cluj, sau a unei instituții de cult.

Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 și art. 97 C. pen. privind revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. i) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice,

inculpatul dovedindu-se nedemn de încrederea publică, de a reprezenta o comunitate

și dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, măsură fiind necesară din perspectiva combaterii acestui gen de infracțiuni prin mijloace adecvate, aceasta fiind o măsură importantă pentru securitatea circulației, în afara măsurii cu caracter penal dispusă. S-a făcut aplicarea art. 65 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. i) C. pen.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 500 lei la fond, iar în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva deciziei penale nr. 384/A din 11 martie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/211/2014, a declarat recurs în casație inculpatul A.

Prin încheierea din camera de consiliu nr. 298/RC din data de 13 septembrie 2016, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434-437 C. proc. pen.

În acest sens, s-a reținut că se impune sesizarea instanței pentru examinarea pe fond a căii de atac promovate, numai în ceea ce privește critica referitoare la dezincriminarea infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat.

O precizare suplimentară se impune cu privire la împrejurarea că instanța de apel, desființând soluția de achitare pronunțată de prima instanță, a făcut aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (fără a argumenta de ce dispozițiile sunt incidente).

Este adevărat că, în fața instanței de fond, inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura recunoașterii vinovăției, însă cererea nu a fost admisă, dispunându-se administrarea de probe cu privire la situația de fapt, respectiv pentru determinarea alcoolemiei la momentul depistării acestuia în trafic, întrucât acesta contesta valorile stabilite în cursul urmăririi penale.

Potrivit art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs în casației „soluțiile pronunțate ca urmare a aplicării procedurii recunoașterii vinovăției”. În speță însă, așa cum s-a arătat anterior, soluția nu a fost pronunțată ca urmare a aplicării procedurii simplificate, ci cauza a fost soluționată conform procedurii obișnuite. Ca atare, împrejurarea că instanța de apel a reținut dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., nu poate exclude hotărârea de la exercitarea căii de atac a recursului în casație.

În continuare, Înalta Curte constată că examinarea cauzei în recurs în casație are o dublă limitare: pe de o parte, dispozițiile ce reglementează soluționarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac, pe de altă parte, limitele admiterii în principiu.

În speță, așa cum s-a arătat, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., ce a fost avut în vedere și la examinarea admisibilității în principiu, așa încât la soluționarea pe fond a recursului în casație vor fi avute în vedere criticile ce se încadrează în dispozițiile legale mai sus-menționate.

Din această perspectivă, examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de

art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație este nefond

at.

Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de inculpat, se impun anumite considerații teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casație:

Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privința stabilirii faptelor, fie în ceea ce privește aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Potrivit noului C. proc. pen.

,

recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de „recurs în casație”

-

Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secțiunea a 2-a),

prin care se atacă hotărâri definitive care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. din 1968, care era o cale ordinară de atac, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Recurentul A. a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, invocând în acest sens Decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015) prin care s-a statuat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

S-a arătat că întreaga norma de incriminare a încetat să mai producă efectele juridice, întrucât nici Parlamentul și nici Guvernul nu au pus în acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015) a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că sintagma menționată lipsește de previzibilitate norma de incriminare, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale.

Totodată, s-a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate de art. 336 alin. (1) C. pen. se realizează prin acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Îmbibația alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, consecința fiind provocarea unei stări de intoxicație (alcoolică). Sub aspectul urmării imediate este vorba de o infracțiune de pericol, acțiunea săvârșită punând în primejdie siguranța circulației pe drumurile publice. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective și urmarea imediată rezultă din însăși materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.

Îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale mai sus menționate.

După cum se poate observa, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 (publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015), a constatat că doar sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

Este adevărat că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, (…) constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Împrejurarea că nu s-a intervenit la nivel legislativ asupra dispoziției legale nu are însă drept consecință dezincriminarea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., ci doar o modificare a textului, în sensul înlăturării din cuprinsul său a acestei prevederi neconforme Constituției. Practic, infracțiunea revine la o formă asemănătoare celei anterioare intrării în vigoare a noului C. pen., cea prevăzută în art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 care încrimina conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Se mai impune a se sublinia faptul că, prin includerea sintagmei „la momentul prelevării probelor biologice” în noua reglementare a art. 336 alin. (1) C. pen., legiuitorul a vizat doar probațiunea și nu elementele constitutive ale infracțiunii. În mod evident, ceea ce se încriminează este conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (aceasta fiind și denumirea marginală a infracțiunii) și nu prezentarea în această stare cu ocazia prelevării de probe biologice; în plus, în Expunerea de motive a Noului C. pen., se explică acest element de noutate, arătându-se că „determinarea concentrației de alcool în sânge relevantă pentru reținerea infracțiunii prevăzute la art. 336 se face la momentul prelevării probelor biologice, fără posibilitatea unei recalculări ulterioare”.

De aceea, modificarea textului infracțiunii, prin introducerea locuțiunii „la momentul prelevării probelor biologice” nu a avut ca efect dezincriminarea faptelor comise sub imperiul legii vechi (art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002), când determinarea concentrației de alcool în sânge se făcea în raport de momentul depistării în trafic, după cum nici intervenția instanței de contencios constituțional nu produce asemenea consecințe.

Singurul efect este, așa cum s-a arătat, modificarea textului în sensul eliminării prevederii neconforme cu legea fundamentală, cu consecințe doar sub aspect probator, respectiv necesitatea stabilirii îmbibației alcoolice la momentul săvârșirii infracțiunii, care coincide cu momentul opririi în trafic.

În prezenta cauză, instanța de apel, pe baza probelor administrate, a stabilit că la momentul depistării inculpatului A. conducând, pe DJ161G de pe raza localității Vaida Cămăraș, autoturismul marca x, acesta avea în sânge o alcoolemie peste limita legală.

Dacă concluzia este sau nu susținută din punct de vedere probator este o împrejurare ce excede examenului ce poate fi efectuat de instanța învestită cu judecarea recursului în casație, Înalta Curte limitându-se a constata că fapta, în modalitatea în care a fost reținută de către Curtea de Apel Cluj, întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Concluzionând în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. este prevăzută de legea penală, respectiv art. 336 alin. (1) C. pen., nefiind dezincriminată, criticile formulate prin prisma cazului de casare prev. de

art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind nefondate.

Drept urmare, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 384/A din 11 martie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/211/2014.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 384/A din 11 martie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/211/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 noiembrie 2016.