ÎCCJ, decizie (scj.ro #134772)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Obligații

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 12

În ipoteza suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă instanța a impus persoanei condamnate pe durata termenului de supraveghere, în temeiul dispozițiilor art. 93 C. pen., executarea unei obligații care nu este prevăzută în dispozițiile menționate - cum ar fi obligația de a nu conduce nicio categorie de vehicule - este incident cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 522/RC din 25 noiembrie 2016

Prin sentința penală nr. 69 din 19 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în baza art. 336 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de 3 ani, calculat conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatului A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să execute următoarele obligații:

a) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B. sau al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului C., pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii;

b) să nu conducă nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Prin decizia nr. 846/A din 12 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, apelurile formulate de procuror și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 69 din 19 februarie 2016 a Judecătoriei Cornetu au fost respinse, ca nefondate, cu argumentarea că pedeapsa aplicată inculpatului în fond a fost corect individualizată, întrucât obligația impusă acestuia, de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere, constituie, în fapt, pedeapsa complementară prevăzută în art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., aplicată pe o durată de 3 ani, încadrarea acesteia în dispozițiile art. 93 alin. (3) C. pen. constituind o simplă eroare materială.

Împotriva deciziei din apel a formulat recurs în casație inculpatul A., care a susținut că soluția instanței de apel, de menținere în sarcina sa a obligației de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere, constituie o nelegalitate care se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât respectiva obligație nu este prevăzută de legea penală în cuprinsul art. 93 alin. (3) C. pen., temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost declarată în termen legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute în art. 434 alin. (1), art. 436 alin. (1) lit. b) și art. 437 alin. (1) lit. a) teza I, b), c) și d) C. proc. pen., prin încheierea nr. 445/RC din 28 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală a admis-o, în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acesteia.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul-inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.”

În jurisprudența sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a stabilit că el vizează nu doar erorile care se produc ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau a unei durate a pedepsei superioare ori inferioare limitelor legale speciale (I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 554/2016). Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. constituie temei pentru cenzurarea legalității hotărârii definitive și sub aspectul conformității acesteia cu dispozițiile relative la regimul sancționator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale și al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii (I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 543/2015).

Problematica legalității unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancțiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea exigențelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancționator plasează aceste regim și, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței în calea extraordinară de atac.

Evaluând, în acest cadru, motivele invocate de inculpatul A. în susținerea căii de atac exercitate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea se circumscriu unui unic aspect de nelegalitate, și anume aplicarea, în temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. și în cadrul regimului de executare a pedepsei principale stabilit de către instanța de fond, respectiv cel prevăzut în art. 91 și urm. C. pen., a obligației de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere, deși această obligație nu este prevăzută de textul de lege menționat.

Susținerile recurentului inculpat sunt fondate, prin sentința penală nr. 69 din 19 februarie 2016 a Judecătoriei Cornetu, menținută în calea de atac a apelului prin decizia recurată în prezenta cauză, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A. și obligarea acestuia ca, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen., precum și obligațiile prevăzute în art.93 alin. (2) lit. d) și art. 93 alin. (3) C. pen., printre care și obligația de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere.

Art. 93 C. pen. reglementează limitele și conținutul suspendării executării pedepsei sub supraveghere conform art. 91 și urm. C. pen., stabilind, printre altele, în cuprinsul alin. (3), că: „Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor.”

În consecință, art. 93 alin. (3) C. pen. permite exclusiv obligația prestării de către inculpat, pe parcursul termenului de supraveghere a suspendării executării pedepsei, a unei munci neremunerate în folosul comunității, în condițiile și pe durata indicate, obligația de a nu conduce nicio categorie de vehicule negăsindu-și reglementare în textul de lege menționat și, de altfel, nici în celelalte dispoziții legale care reglementează regimul juridic al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În acest context, se constată că instituirea în sarcina inculpatului A., pe durata termenului de supraveghere al suspendării executării pedepsei, a obligației de a nu conduce nicio categorie de vehicule, obligație care nu este prevăzută în art. 93 alin. (3) C. pen., dar nici în celelalte dispoziții legale care reglementează măsurile de supraveghere și obligațiile aferente acestei modalități de individualizare judiciară a executării pedepsei, constituie o nelegalitate care se încadrează în cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ce se impune a fi înlăturată în prezentul cadru procesual.

Faptul reglementării prin art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., ca pedeapsă complementară, a interzicerii „dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanța”, nu constituie o împrejurare aptă să acopere nelegalitatea constatată, întrucât, din considerentele hotărârii de condamnare, rezultă că instanța de fond a înțeles să aplice inculpatului obligația de a nu conduce nicio categorie de vehicule nu ca pedeapsă complementară, ci ca obligație aferentă regimului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, aspect dovedit, fără echivoc, de temeiul de drept în baza căruia aceasta a fost instituită, respectiv art. 93 alin. (3) C. pen.

În plus, obligația instituită în sarcina recurentului nu are un conținut similar pedepsei complementare prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., neexistând, prin urmare, nici măcar la nivel teoretic, premisele erorii materiale evidente la care face referire instanța de apel.

În concluzie, constatând întemeiate criticile apărării, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen. raportat la art. 448 alin. (3) C. proc. pen. și art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a admis recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 846/A din 12 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, a casat decizia penală atacată și, în parte, sentința nr. 69 din 19 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Cornetu, Secția penală și a înlăturat obligația impusă inculpatului A. conform art. 93 alin. (3) C. pen., respectiv aceea de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe durata termenului de supraveghere, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale.