ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 384/2012

Deliberând asupra recursului penal de

față, constată că, prin sentința penală nr. 634 din data de 09 septembrie 2011,

pronunțată de Tribunalul București, secția a Il-a penală, a fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul P.A. privind revizuirea

sentinței penale nr. 410/ F din 08 aprilie 2008 a aceleiași instanțe,

pronunțată în dosarul nr. 45616/3/2007, dispunându-se, totodată, obligarea

petentului condamnat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 12 august 2011,

sub nr. 59945/3/2011, petentul condamnat P.A. a solicitat revizuirea sentinței

penale nr. 410/ F din 08 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 45616/3/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr.

3821 din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a

fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii

de omor deosebit de grav și tâlhărie.

Examinând actele și lucrările

dosarului, prin raportare la motivele arătate de revizuient în susținerea

cererii, instanța a apreciat că aceasta este inadmisibilă, aspectele invocate,

care tind spre o reanalizare a probatoriului, neîncadrându-se în niciunul din

cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel condamnatul P.A., solicitând desființarea hotărârii, iar, pe fond,

admiterea cererii de revizuire, apreciind că motivele invocate se încadrează în

cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în sensul că au

fost audiați martori care au avut o mărturie mincinoasă, fiind rude cu victima,

astfel încât declarațiile lor au dus la agravarea situației inculpatului în

apel, respectiv la o majorare a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 269 din 20

octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția

I

penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul revizuient și l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a arătat, în esență, că motivele de revizuire invocate de condamnat,

respectiv redozarea pedepsei și greșita apreciere a probelor nu se încadrează

în niciunul dintre cazurile de revizuire enumerate de art. 394 C. proc. pen.,

acestea putând fi invocate în căile ordinare de atac.

Împotriva acestor hotărâri a declarat

recurs, în termen legal, revizuientul condamnat P.A., reiterând motivele

invocate în susținerea cererii de revizuire și solicitând, pe cale de

consecință, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor atacate și,

pe fond, admiterea cererii de revizuire.

Recurentul revizuient nu a indicat

cazurile de casare pe care își întemeiază recursul, însă, în raport cu motivele

invocate, Înalta Curte îl va examina prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., privind greșita aplicare a legii,

apreciindu-1 ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea adresată Parchetului de

pe lângă Tribunalul București și înaintată instanței după efectuarea actelor de

cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., condamnatul P.A. a solicitat

revizuirea sentinței penale nr. 410/ F din 08 aprilie 2008 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 3821 din 21

noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, arătând, în esență, în

motivarea cererii, că pedeapsa detențiunii pe viață ce i-a fost aplicată este mult

prea aspră în raport cu gravitatea faptelor pe care le-a comis și solicitând

reindividualizarea acesteia după readministrarea, în cauză, a probatoriului și

înlăturarea depozițiilor date de martorii rude cu victima, care au făcut

afirmații mincinoase cu ocazia audierii lor.

Revizuientul nu a indicat în cererea

formulată niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de legea procesual

penală, făcând trimitere abia în apel la dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b)

C. proc. pen.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atunci când

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, când un martor, expert sau interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un

înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost

declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori

persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau când două sau mai multe

hotărâri judecătorești nu se pot concilia.

Așadar, reindividualizarea pedepsei nu

poate face obiectul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394

alin. (1) C. proc. pen., fiind vorba despre o apreciere asupra unor împrejurări

ce au legătură cu comiterea faptei sau cu persoana inculpatului, operațiune ce

este de competența exclusivă a instanței ce soluționează fondul cauzei,

neputându-se realiza prin intermediul revizuirii.

Pe de altă parte, este de menționat

că, pe calea revizuirii, nu se poate ajunge decât la o soluție diametral opusă

celei inițial pronunțate, respectiv, în ipoteza în care este atacată o hotărâre

de condamnare, cum este situația în speță, nu poate fi pronunțată, ca efect al

admiterii cererii de revizuire, decât o soluție de achitare sau încetare a

procesului penal, nefiind posibilă o reindividualizare a pedepsei aplicate,

care implică menținerea soluției de condamnare, iar nu obținerea unei hotărâri

de achitare sau încetare a procesului penal, cum se impune în cazul de

revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, nici împrejurarea că, în

dovedirea răspunderii sale penale diminuate, invocată, de altfel, pe întreg

parcursul procesului penal și analizată de toate cele trei instanțe care s-au

pronunțat în cauză, condamnatul a solicitat, în revizuire, readministrarea probatoriului

și înlăturarea depozițiilor unor martori, nu poate determina admiterea cererii

de revizuire întrucât, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se

cere ca faptele sau împrejurările învederate, deci faptele probatorii, să fie

noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a

revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii sau o readministrare a

probelor pentru fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanțele care

au soluționat cauza.

În ceea ce privește cazul de revizuire

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată că,

potrivit art. 394 alin. (3) C. proc. pen., pentru ca acesta să fie incident în

speță, este necesar ca mărturia mincinoasă care a servit ca temei al soluției a

cărei revizuire se cere să fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau

netemeinice, iar, potrivit art. 395 C. proc. pen., ca respectiva mărturie să fi

fost dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanță a procurorului.

În cauză, deși revizuientul condamnat

a invocat faptul că o parte din martori au făcut, pe parcursul procesului

penal, afirmații mincinoase, acesta nu a făcut dovada că infracțiunea prevăzută

de art. 260 C. pen., a fost constatată într-una din modalitățile prevăzute de art.

395 C. proc. pen., sau că ar fi existat vreuna dintre situațiile în care

organele judiciare menționate de respectivele dispoziții legale nu au putut

examina fondul cauzei, astfel încât revenea instanței de revizuire obligația de

a constata existența acelei infracțiuni.

Ca urmare, față de toate aceste

considerente anterior expuse și având în vedere și dispozițiile obligatorii ale

Deciziei în interesul Legii nr. LX (60)/2007 a instanței supreme, Înalta Curte

apreciază că, în mod legal și temeinic, cererea de revizuire formulată de

condamnatul P.A. a fost respinsă, ca inadmisibilă, motivele invocate în

susținerea acesteia neputând fi circumscrise niciunuia dintre cazurile de

revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

În consecință, constatând că nu este

incident cazul de casare prevăzut de art. 3S5

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. și nici vreun alt motiv care, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat și, constatând că acesta

este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuentul P.A. împotriva deciziei penale nr. 269 din 20 octombrie

2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurentul revizuent la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

februarie 2012.