Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.05.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1877/2012

HOTĂRÂRE
31.05.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1877/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 23 aprilie 2011, petiționarul G.D. a depus la Curtea de Apel Craiova o plângere prin care a solicitat să se efectueze cercetări penale față de magistratul V.V. pentru faptul că aceasta și-a îndeplinit în mod necorespunzător îndatoririle de serviciu. Prin adresa din 10 mai 2011 Curtea de Apel Craiova a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, plângerea spre competentă soluționare. Prin rezoluția nr. 446/P/2011 din 12 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul V.V., din cadrul Judecătoriei Craiova pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen.

și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. art. 247 C. pen. Pentru a pronunța această rezoluție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a reținut că raportat la conținutul infracțiunilor la activitățile desfășurate de judecătorii aceștia sunt independenți și se supun numai legii, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituția României și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004. S-a mai reținut că jurisdicția se înfăptuiește în temeiul legii prin adoptarea unor soluții legale și temeinice în raport de probele administrate. Potrivit art. 15 din Legea nr. 304/2002, privind organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Împotriva actelor procurorului, petentul G.D. a formulat plângere, potrivit art. 275 - 278 C. proc. pen., care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 937/II-2/2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curea de Apel Craiova. Nemulțumit petentul s-a adresat instanței de judecată, potrivit art. 278 1 C. proc. pen. Prin Sentința penală nr. 191 din data de 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru Cauze cu Minori a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul G.D. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în mod just Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător V.V. din cadrul Judecătoriei Craiova pentru infracțiunile prev. de art. 246 și art. 247 C. pen., întrucât faptele reclamate de petentul G.D.

nu există. Așa fiind, corect s-a apreciat că soluția adoptată de procurorul de caz este legală și temeinică, deoarece nu există temeiuri de fapt și de drept care să contureze săvârșirea infracțiunilor sesizate de petent în sarcina magistratului judecător. Hotărârea penală susmenționată a fost atacată cu recurs de către petentul G.D. La termenul din 31 mai 2012, înalta Curtea pus în discuție admisibilitatea căi de atac exercitată împotriva unei hotărârii definitive. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea, o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă), împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării. Așa fiind, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul G.D. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.D. împotriva sentinței penale nr. 191 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 mai 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-12-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală
264 C. pen. Prin ordonanța nr.472/P/2012 din 29.05.2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
ÎCCJ 2010-11-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 774/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 132 din 13 octombrie 2011 Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pe
ÎCCJ 2013-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26 noiembrie 2012 petiționarul M.M. a solicitat atât suspendarea, cât și strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2151/54/2012, apreciind că nu va avea pa
ÎCCJ 2010-11-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 841/2011
, referitoare la avocatul V.D. privind chitanțele nr. 5 din 5 iunie 2008 și nr. 2 din 9 aprilie 2008, Curtea a observat plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 29 iunie 2010 și declarația dată în fa
ÎCCJ 2012-05-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală
pe parcursul mai multor ani. La data de 09 ianuarie 2012, a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângerea formulată de petentul A.I., potrivit
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă