Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1492/2011

HOTĂRÂRE
11.03.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1492/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 14 din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență în temeiul art. 20 pct. 2 și 22 alin. (2) C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC T. SA Neamț în contradictoriu cu pârâții Municipiul Piatra Neamț prin Primar și Consiliul Local Piatra Neamț în favoarea Judecătoriei Brăila. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC T. SA Neamț, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, fără a depune, însă, și dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.

Înalta Curte constată că, deși conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare (fila 7) recurenta-reclamantă a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei, datorată potrivit art. 11 alin. (1) teza I coroborat cu art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, aceasta nu și-a îndeplinit această obligație legală, față de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora t axele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Conform prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și va anula, ca netimbrat, recursul formulat.

PENTRU

D E C I D E Anulează recursul declarat de SC T. SA Neamț împotriva sentinței nr. 14 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2125/2010
recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri și invocării altor excepții, formulate în fața instanțelor de judecată, și a reținut: Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare d
ÎCCJ 2011-09-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4013/2011
și, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Împotriva acestei sentințe a decl
ÎCCJ 2011-09-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3989/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 3291 din 8 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acți
ÎCCJ 2003-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 476/2003
.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Acest
ÎCCJ 2003-04-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 222/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. „T.S.”SA Galați împotriva deciziei nr.470/A din 13 iunie 2001 a Curții de Apel Galați-Secția Comercială și de Contencios Administrativ. La apelul nominal nu s-au prezentat părțile. Procedura l
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă