- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 9 septembrie 2011
Decizia nr. 4013/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 169/2011 a Curții de Apel Iași
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 169 din 5 mai 2011, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ș.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a depune, însă, și dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.
Înalta Curte constată că, deși conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare recurentul-reclamant a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 4 RON, datorată potrivit art. 11 alin. (1) teza I coroborat cu art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, aceasta nu și-a îndeplinit această obligație legală, față de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Conform prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997, „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 alin. (2) din O.G.
nr. 32/1995 și va anula, ca netimbrat, recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează recursul declarat de Ș.C. împotriva Sentinței nr. 169 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2011.