ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2435/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2435/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în fața primei instanțe

Prin acțiunea

formulată, reclamanta C.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția

Națională pentru Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor, ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună revocarea în totalitate a Ordinului

nr. 5207 din 28 aprilie 2010, repunerea reclamantei în funcția publică de

conducere de șef birou la Biroul Supraveghere Produse Accizate din cadrul

Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava și acordarea

drepturilor salariale prevăzute prin Ordinul de numire nr. 3747 din 31

decembrie

2009

.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că este angajată în funcția de inspector vamal asistent la Direcția

Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava din cadrul Direcției Regionale

pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, iar prin Ordinul nr. 5207 din 28 aprilie

2010 s-a dispus, începând cu data de 16 aprilie 2010, încetarea prevederilor Ordinului

nr. 3747 din 31 decembrie 2009 al Vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, prin care a fost promovată temporar, pe o perioadă de 6 luni, începând

cu data de 1 ianuarie 2010, în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul

Supraveghere Produse Accizate din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni

Vamale Suceava, măsură luată cu încălcarea prevederilor art. 97 lit. a) și art.

98 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999, conform cărora raportul de serviciu

existent încetează de drept la data expirării termenului în care a fost ocupată

pe perioadă determinată funcția publică.

Reclamanta a mai arătat

că din conținutul Ordinului nr. 5207 reiese că începând cu data de 16 aprilie 2010

se constată încetarea prevederilor Ordinului nr. 3747 din 31 decembrie 2009, dar

nu sunt arătate motivele ce au stat la baza aplicării măsurii de schimbare din funcție

înainte de împlinirea termenului legal de drept, respectiv data de 1 iulie 2010.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii, motivat de lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

apel

Prin sentința nr. 294

din 20 decembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal:

- a respins excepția inadmisibilității

formulării cererii introductive, invocată de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor

București,

- a admis în parte cererea

formulată de reclamanta C.R., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de

Administrare Fiscală București și Autoritatea Națională a Vămilor București,

- a anulat Ordinul

nr. 5207 din 28 aprilie 2010 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor București,

- a respins cererea de

repunere în funcția publică de șef birou la Biroul Supraveghere Produse Accizate

din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava ca fiind

rămasă fără obiect,

- a obligat pârâtele să

plătească reclamantei despăgubiri civile constând în diferența dintre drepturile

salariale cuvenite în calitate de șef birou și drepturile salariale efectiv plătite

pentru perioada 1 aprilie 2010-30 iunie 2010,

- a obligat pârâtele să

plătească reclamantei

cheltuieli

de judecată în sumă de

400 RON.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 07 mai 2010, reclamanta s-a adresat

cu plângere administrativă prealabilă formulată împotriva Ordinului nr. 5207 din

28 aprilie 2010 al vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

iar prin adresa din 13 mai 2010, pârâta a comunicat reclamantei respingerea plângerii

sale, cu motivarea că aceasta ar fi lipsită de obiect.

Instanța a constatat că

reclamanta a formulat plângerea prealabilă cu respectarea dispozițiilor art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, așa încât a respins

excepția invocată de pârâtă.

S-a mai reținut în considerentele

hotărârii atacate faptul că la data la care a fost emis Ordinul nr. 5031 din 15

aprilie 2010 de promovare temporară a altei persoane pe funcția de conducere deținută

de reclamantă, această funcție nu era vacantă, întrucât perioada pentru care fusese

numită reclamanta expira la data de 30 iunie 2010, astfel că rezultă că Ordinul

nr. 5031 din 15 aprilie 2010 a fost dat cu încălcarea legii.

Instanța de fond a apreciat

că numirea unei alte persoane pe funcția de conducere nu poate constitui motiv temeinic

de eliberare din funcție, înainte de expirarea termenului pentru care a fost numită,

a persoanei care o deține în temeiul unui act de numire legal.

Față de cele arătate,

instanța, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis primul capăt

de cerere și a dispus anularea Ordinului nr. 5207 din 28 aprilie 2010.

Referitor la cererea de

repunere în funcția deținută anterior emiterii Ordinului nr. 5207 din 28 aprilie

2010, instanța a constatat că perioada de 6 luni, pentru care reclamanta a fost

numită în funcție prin Ordinul nr. 3474 din 31 decembrie 2009, a expirat la data

de 30 iunie 2010, astfel că cererea de repunere în funcția de conducere deținută

a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect.

Instanța a apreciat că,

întrucât prin emiterea Ordinului nr. 5207 din 28 aprilie 2010 reclamanta nu a beneficiat

de drepturile salariale aferente funcției de conducere, conform art. 92 alin. (5)

din Legea nr. 188/1999, în perioada 16 aprilie 2010-30 iunie 2010, cererea de despăgubiri

formulată de reclamantă este parțial întemeiată, astfel că a admis-o, în temeiul

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor

Împotriva hotărârii instanței

de fond au declarat recurs atât pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală,

cât și pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, și invocând, în drept, motivele de modificare prevăzute de art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ..

Ambele recurente susțin

că prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 92 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 188/1999, considerând că acestea conferă persoanei care are competența

numirii în funcția publică, dreptul de a dispune oricând în interiorul termenului

de recomandare de 6 luni, numirea unei alte persoane în funcția de conducere.

În speță, în locul intimatei

a fost numită o altă persoană cu un grad profesional superior celui deținut de intimată

iar măsura a fost dispusă în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 109/2009,

pentru eficientizarea activității. De altfel, mai arată cele două recurente, intimata

a fost promovată ulterior în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul

de Inspecție Fiscală și Control Ulterior din cadrul Direcției Județene pentru

Accize și Operațiuni Vamale Suceava.

Recurenta Agenția Națională

de Administrare Fiscală a formulat critici suplimentare în privința obligării sale

la plata diferențelor de drepturi salariale, considerând că nu le datorează pentru

că ordinul atacat este legal dar și în partea privitoare la cheltuielile de judecată,

afirmând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc.

civ..

C.R.

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 22 aprilie 2011, intimata C.R. a solicitat respingerea recursurilor ca

nefondate.

Intimata a arătat că prin

Ordinul nr. 5031 din 15 aprilie 2010 emis de vicepreședintele Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, pe funcția de conducere pe care o deținea, a

fost promovată temporar o altă persoană deși funcția nu era vacantă și nici nu au

existat motive temeinice de eliberare din funcție înainte de expirarea termenului

pentru care a fost numită.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărării cuprinse în întâmpinare,

cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru argumentele expuse în continuare.

de drept relevante

Intimata-reclamantă a

supus controlului de legalitate Ordinul nr. 5207 din 28 aprilie 2010 emis de vicepreședintele

Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care, „începând cu data de 16 aprilie

2010 se constată încetarea prevederilor Ordinului nr. 3747 din 31 decembrie 2009

al vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală”.

Potrivit acestui din urmă

act administrativ, intimata-reclamantă fusese promovată temporar pe o perioadă de

6 luni, în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul Supraveghere Produse

Accizate din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava,

începând cu data de 1 ianuarie 2010.

Prima instanță a reținut,

în esență, că ordinul atacat este nelegal întrucât nu se poate dispune eliberarea

din funcția de conducere a unei persoane, înainte de expirarea termenului pentru

care a fost numită, cu motivarea că, între timp, s-a emis un alt ordin de numire

temporară a unei alte persoane în aceeași funcție.

Această soluție este,

contrar celor afirmate de recurente, legală.

Potrivit dispozițiilor

art. 92 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ:

(1) Exercitarea cu caracter

temporar a unei funcții publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizează

prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile

de studii și de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcției publice

și care nu are o sancțiune disciplinară aplicată, care nu a fost radiată, în condițiile

prezentei legi;

(2) Dacă funcția publică

este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are

competența numirii în funcția publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an

calendaristic(...)".

Prevederea citată nu poate

fi interpretată în sensul că funcționarul public exercită funcția de conducere,

în limita termenului de 6 luni, doar atât timp cât apreciază persoana care are competența

numirii, pentru că un astfel de drept afectat de o condiție pur protestativă (și

voluero) este incompatibil cu materia examinată.

La momentul emiterii ordinului

de numire în funcție, 31 decembrie 2009, vicepreședintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală a dispus de o marjă largă de apreciere.

Însă odată adoptat actul

administrativ, în perioada celor 6 luni, el nu mai putea fi revocat ori modificat

în privința perioadei decât cu condiția dovedirii unor motive temeinice. Cu alte

cuvinte, intimata-reclamantă era îndreptățită la menținerea status-quo-ului creat

prin Ordinul nr. 3747 din 31 decembrie 2009 al vicepreședintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală și orice modificare intempestivă trebuia justificată.

Or, în speță, unicul motiv

invocat chiar în preambulul ordinului atacat, viza numirea unei alte persoane, tot

temporar, pe aceeași funcție. O astfel de manieră de organizare a activității este

însă incompatibilă cu principiile Legii nr. 188/1999 și ale administrației publice

în general.

Nici dispozițiile

art. 13 alin. (1) lit. a) din H.G. .nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea

Agenției Naționale de Administrare Fiscală, invocate abia în etapa judiciară, nu

pot justifica măsura administrativă dispusă, câtă vreme nu se poate afirma că prin

numirea în funcția de conducere a unei persoane cu un grad profesional superior

s-ar „eficientiza activitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a unităților

subordonate”, mai ales că, ulterior, intimata a fost din nou numită într-o funcție

publică de conducere similară.

În fine, actul administrativ

atacat trebuia anulat și pentru că încalcă principiul constituțional al neretroactivității

legii civile, prevăzut în art. 15 alin. (2), ca și în art. 1 C. civ..

Astfel, actul a fost emis

la data de 28 aprilie 2010, fiind comunicat intimatei sub semnătură la data de 29

aprilie 2010 dar efectele sale s-au produs începând cu data de 16 aprilie 2010.

Ca o consecință a anulării

actului administrativ, în mod legal au fost obligate pârâtele, în temeiul art. 18

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la plata unor despăgubiri constând în diferențele

de drepturi salariale cuvenite pentru perioada 16 aprilie 2010-30 iunie 2010.

Cât privește cheltuielile

de judecată în cuantum de 400 RON, și acestea au fost legal stabilite, întrucât

pârâtele „au căzut în pretenții”, pierzând procesul.

În speță, nu se pune problema

diminuării lor potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., câtimea fiind rezonabilă

în raport de valoarea pricinii și munca avocatului.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, se vor respinge

recursurile de față ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de Agenția Națională de

Administrare Fiscală și de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței

nr. 294 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal

,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie

2011.