ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2435/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată în fața primei instanțe Prin acțiunea formulată, reclamanta C.R.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună revocarea în totalitate a Ordinului nr. 5207 din 28 aprilie 2010, repunerea reclamantei în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul Supraveghere Produse Accizate din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava și acordarea drepturilor salariale prevăzute prin Ordinul de numire nr. 3747 din 31 decembrie 2009 . În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este angajată în funcția de inspector vamal asistent la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, iar prin Ordinul nr. 5207 din 28 aprilie 2010 s-a dispus, începând cu data de 16 aprilie 2010, încetarea prevederilor Ordinului nr. 3747 din 31 decembrie 2009 al Vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care a fost promovată temporar, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul Supraveghere Produse Accizate din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, măsură luată cu încălcarea prevederilor art. 97 lit. a) și art. 98 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999,

conform cărora raportul de serviciu existent încetează de drept la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă determinată funcția publică. Reclamanta a mai arătat că din conținutul Ordinului nr. 5207 reiese că începând cu data de 16 aprilie 2010 se constată încetarea prevederilor Ordinului nr. 3747 din 31 decembrie 2009, dar nu sunt arătate motivele ce au stat la baza aplicării măsurii de schimbare din funcție înainte de împlinirea termenului legal de drept, respectiv data de 1 iulie 2010. Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 294 din 20 decembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal: - a respins excepția inadmisibilității formulării cererii introductive, invocată de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor București, - a admis în parte cererea formulată de reclamanta C.R., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală București și Autoritatea Națională a Vămilor București, - a anulat Ordinul nr. 5207 din 28 aprilie 2010 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor București, - a respins cererea de repunere în funcția publică de șef birou la Biroul Supraveghere Produse Accizate din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava ca fiind rămasă fără obiect, - a obligat pârâtele să plătească reclamantei despăgubiri civile constând în diferența dintre drepturile salariale cuvenite în calitate de șef birou și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 1 aprilie 2010-30 iunie 2010, - a obligat pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 400 RON.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 07 mai 2010, reclamanta s-a adresat cu plângere administrativă prealabilă formulată împotriva Ordinului nr. 5207 din 28 aprilie 2010 al vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar prin adresa din 13 mai 2010, pârâta a comunicat reclamantei respingerea plângerii sale, cu motivarea că aceasta ar fi lipsită de obiect. Instanța a constatat că reclamanta a formulat plângerea prealabilă cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, așa încât a respins excepția invocată de pârâtă.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate faptul că la data la care a fost emis Ordinul nr. 5031 din 15 aprilie 2010 de promovare temporară a altei persoane pe funcția de conducere deținută de reclamantă, această funcție nu era vacantă, întrucât perioada pentru care fusese numită reclamanta expira la data de 30 iunie 2010, astfel că rezultă că Ordinul nr. 5031 din 15 aprilie 2010 a fost dat cu încălcarea legii. Instanța de fond a apreciat că numirea unei alte persoane pe funcția de conducere nu poate constitui motiv temeinic de eliberare din funcție, înainte de expirarea termenului pentru care a fost numită, a persoanei care o deține în temeiul unui act de numire legal.

Față de cele arătate, instanța, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis primul capăt de cerere și a dispus anularea Ordinului nr. 5207 din 28 aprilie 2010. Referitor la cererea de repunere în funcția deținută anterior emiterii Ordinului nr. 5207 din 28 aprilie 2010, instanța a constatat că perioada de 6 luni, pentru care reclamanta a fost numită în funcție prin Ordinul nr. 3474 din 31 decembrie 2009, a expirat la data de 30 iunie 2010, astfel că cererea de repunere în funcția de conducere deținută a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect. Instanța a apreciat că, întrucât prin emiterea Ordinului nr. 5207 din 28 aprilie 2010 reclamanta nu a beneficiat de drepturile salariale aferente funcției de conducere, conform art. 92 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, în perioada 16 aprilie 2010-30 iunie 2010, cererea de despăgubiri formulată de reclamantă este parțial întemeiată, astfel că a admis-o, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

3. Recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs atât pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, cât și pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, și invocând, în drept, motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.. Ambele recurente susțin că prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 92 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, considerând că acestea conferă persoanei care are competența numirii în funcția publică, dreptul de a dispune oricând în interiorul termenului de recomandare de 6 luni, numirea unei alte persoane în funcția de conducere.

În speță, în locul intimatei a fost numită o altă persoană cu un grad profesional superior celui deținut de intimată iar măsura a fost dispusă în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 109/2009, pentru eficientizarea activității. De altfel, mai arată cele două recurente, intimata a fost promovată ulterior în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul de Inspecție Fiscală și Control Ulterior din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava. Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat critici suplimentare în privința obligării sale la plata diferențelor de drepturi salariale, considerând că nu le datorează pentru că ordinul atacat este legal dar și în partea privitoare la cheltuielile de judecată, afirmând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc.

civ.. 4. Apărările intimatei C.R. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 aprilie 2011, intimata C.R. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Intimata a arătat că prin Ordinul nr. 5031 din 15 aprilie 2010 emis de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pe funcția de conducere pe care o deținea, a fost promovată temporar o altă persoană deși funcția nu era vacantă și nici nu au existat motive temeinice de eliberare din funcție înainte de expirarea termenului pentru care a fost numită. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărării cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate Ordinul nr. 5207 din 28 aprilie 2010 emis de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care, „începând cu data de 16 aprilie 2010 se constată încetarea prevederilor Ordinului nr. 3747 din 31 decembrie 2009 al vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală”.

Potrivit acestui din urmă act administrativ, intimata-reclamantă fusese promovată temporar pe o perioadă de 6 luni, în funcția publică de conducere de șef birou la Biroul Supraveghere Produse Accizate din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, începând cu data de 1 ianuarie 2010. Prima instanță a reținut, în esență, că ordinul atacat este nelegal întrucât nu se poate dispune eliberarea din funcția de conducere a unei persoane, înainte de expirarea termenului pentru care a fost numită, cu motivarea că, între timp, s-a emis un alt ordin de numire temporară a unei alte persoane în aceeași funcție. Această soluție este, contrar celor afirmate de recurente, legală.

Potrivit dispozițiilor art. 92 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ: (1) Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile de studii și de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcției publice și care nu are o sancțiune disciplinară aplicată, care nu a fost radiată, în condițiile prezentei legi; (2) Dacă funcția publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competența numirii în funcția publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic(...)". Prevederea citată nu poate fi interpretată în sensul că funcționarul public exercită funcția de conducere, în limita termenului de 6 luni, doar atât timp cât apreciază persoana care are competența numirii, pentru că un astfel de drept afectat de o condiție pur protestativă (și voluero) este incompatibil cu materia examinată.

La momentul emiterii ordinului de numire în funcție, 31 decembrie 2009, vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a dispus de o marjă largă de apreciere. Însă odată adoptat actul administrativ, în perioada celor 6 luni, el nu mai putea fi revocat ori modificat în privința perioadei decât cu condiția dovedirii unor motive temeinice. Cu alte cuvinte, intimata-reclamantă era îndreptățită la menținerea status-quo-ului creat prin Ordinul nr. 3747 din 31 decembrie 2009 al vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și orice modificare intempestivă trebuia justificată. Or, în speță, unicul motiv invocat chiar în preambulul ordinului atacat, viza numirea unei alte persoane, tot temporar, pe aceeași funcție.

O astfel de manieră de organizare a activității este însă incompatibilă cu principiile Legii nr. 188/1999 și ale administrației publice în general. Nici dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) din H.G. .nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, invocate abia în etapa judiciară, nu pot justifica măsura administrativă dispusă, câtă vreme nu se poate afirma că prin numirea în funcția de conducere a unei persoane cu un grad profesional superior s-ar „eficientiza activitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a unităților subordonate”, mai ales că, ulterior, intimata a fost din nou numită într-o funcție publică de conducere similară. În fine, actul administrativ atacat trebuia anulat și pentru că încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii civile, prevăzut în art. 15 alin. (2), ca și în art. 1 C. civ..

Astfel, actul a fost emis la data de 28 aprilie 2010, fiind comunicat intimatei sub semnătură la data de 29 aprilie 2010 dar efectele sale s-au produs începând cu data de 16 aprilie 2010. Ca o consecință a anulării actului administrativ, în mod legal au fost obligate pârâtele, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la plata unor despăgubiri constând în diferențele de drepturi salariale cuvenite pentru perioada 16 aprilie 2010-30 iunie 2010. Cât privește cheltuielile de judecată în cuantum de 400 RON, și acestea au fost legal stabilite, întrucât pârâtele „au căzut în pretenții”, pierzând procesul. În speță, nu se pune problema diminuării lor potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., câtimea fiind rezonabilă în raport de valoarea pricinii și munca avocatului.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, se vor respinge recursurile de față ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 294 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal , ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2011.