ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3612 din 1 noiembrie 2011 Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul M.C. în contradictoriu cu pârâta Universitatea București, în favoarea Curții de Apel București. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut că reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea București, solicitând anularea Dispoziției nr. 354 din 31 martie 2011 emisă de pârâtă și suspendarea executării actului administrativ atacat, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția contestată pârâta a hotărât, la propunerea Facultății de Teologie Ortodoxă, exmatricularea sa pentru fraudă în legătură cu susținerea examenului de restanță la disciplina de studiu "Catehetică" în data de 04 februarie 2011. Față de prevederile art. 114, art. 116 alin. (1) teza I din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, s-a reținut că pârâta este parte componentă a sistemului național de învățământ superior și funcționează fără vreo limitare de ordin teritorial în realizarea scopului său și exercitarea competențelor prevăzute de lege, care să justifice calificarea sa drept autoritate publică locală.

Cifra de școlarizare pentru învățământul gratuit în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat se aprobă anual de Guvern [art. 119 alin. (1)], acestea încadrând, gratuit sau cu taxă, studenți care provin din toate zonele geografice ale țării, fără a avea o arie de competență restrânsă după criterii teritoriale. Astfel, reglementările legale care guvernează activitatea pârâtei conferă acesteia calitatea de instituție publică centrală, astfel că acțiunile prin care se solicită anularea, respectiv suspendarea executării actelor sale sunt de competența Curții de Apel, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 803 din 7 februarie 2012 a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia. Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel București a reținut că în cauză, problema care se cere a fi lămurită este aceea dacă Universitatea București este sau nu o autoritate publică centrală, în funcție de care se determină competența materială a instanței de contencios administrativ în soluționarea acțiunii promovate de reclamantul M.C.

Curtea de apel a constatat că prin autoritate centrală se înțelege acea entitate care este poziționată la vârful ierarhiei sistemului autorităților publice (cum este cazul Guvernului României) sau a unui subsistem al sistemului autorităților publice (cum este cazul ministerelor, al autorităților publice centrale de specialitate) și care este învestită cu competențe de coordonare și conducere a celorlalte autorități din sistem/subsistem. Întotdeauna autoritatea centrală se află în raporturi pe verticală cu celelalte autorități ale sistemului/subsistemului, față de care se află pe o poziție de autoritate (de comandă). Astfel, s-a apreciat că Universitatea București nu este o autoritate publică centrală pentru că ea nu ocupă poziția descrisă, anterior în sistemul autorităților publice.

Mai mult, nu se poate discuta în termenii "că serviciul public prestat de această instituție de învățământ acoperă întreg teritoriul național", chestiune care oricum este irelevantă în determinarea locului pe care această entitate îl ocupă în rândul instituțiilor publice. Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată; interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. Pârâta poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În cauza de față, Universitatea București nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În prezentul conflict negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel." Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru care tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe M.C. și Universitatea București în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 martie 2012. Procesat de GGC - GV