ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2012

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 3612 din 1 noiembrie 2011 Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul M.C. în

contradictoriu cu pârâta Universitatea București, în favoarea Curții de Apel

București.

Pentru a

pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut că reclamantul M.C. a

chemat în judecată pe pârâta Universitatea București, solicitând anularea

Dispoziției nr. 354 din 31 martie 2011 emisă de pârâtă și suspendarea

executării actului administrativ atacat, până la soluționarea irevocabilă a

cauzei, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția contestată pârâta a

hotărât, la propunerea Facultății de Teologie Ortodoxă, exmatricularea sa

pentru fraudă în legătură cu susținerea examenului de restanță la disciplina de

studiu "Catehetică" în data de 04 februarie 2011.

Față de

prevederile art. 114, art. 116 alin. (1) teza I din Legea nr. 1/2011 a

educației naționale, s-a reținut că pârâta este parte componentă a sistemului

național de învățământ superior și funcționează fără vreo limitare de ordin

teritorial în realizarea scopului său și exercitarea competențelor prevăzute de

lege, care să justifice calificarea sa drept autoritate publică locală. Cifra

de școlarizare pentru învățământul gratuit în cadrul instituțiilor de

învățământ superior de stat se aprobă anual de Guvern [art. 119 alin. (1)],

acestea încadrând, gratuit sau cu taxă, studenți care provin din toate zonele

geografice ale țării, fără a avea o arie de competență restrânsă după criterii

teritoriale.

Astfel,

reglementările legale care guvernează activitatea pârâtei conferă acesteia

calitatea de instituție publică centrală, astfel că acțiunile prin care se

solicită anularea, respectiv suspendarea executării actelor sale sunt de

competența Curții de Apel, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința civilă nr. 803 din 7 februarie 2012 a admis excepția de necompetență

materială invocată de pârâtă, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza la

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal

pentru soluționarea acestuia.

Pentru a

hotărî astfel Curtea de Apel București a reținut că în cauză, problema care se

cere a fi lămurită este aceea dacă Universitatea București este sau nu o

autoritate publică centrală, în funcție de care se determină competența

materială a instanței de contencios administrativ în soluționarea acțiunii

promovate de reclamantul M.C.

Curtea

de apel a constatat că prin autoritate centrală se înțelege acea entitate care

este poziționată la vârful ierarhiei sistemului autorităților publice (cum este

cazul Guvernului României) sau a unui subsistem al sistemului autorităților

publice (cum este cazul ministerelor, al autorităților publice centrale de

specialitate) și care este învestită cu competențe de coordonare și conducere a

celorlalte autorități din sistem/subsistem. Întotdeauna autoritatea centrală se

află în raporturi pe verticală cu celelalte autorități ale

sistemului/subsistemului, față de care se află pe o poziție de autoritate (de

comandă).

Astfel,

s-a apreciat că Universitatea București nu este o autoritate publică centrală

pentru că ea nu ocupă poziția descrisă, anterior în sistemul autorităților

publice. Mai mult, nu se poate discuta în termenii "că serviciul public

prestat de această instituție de învățământ acoperă întreg teritoriul

național", chestiune care oricum este irelevantă în determinarea locului

pe care această entitate îl ocupă în rândul instituțiilor publice.

Înalta

Curte, soluționând conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3)

și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă

instanță în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a

ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată; interesul legitim poate fi atât privat, cât și

public.

Pârâta

poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această

definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care

acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim

public.

În altă

ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea

Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și

Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul

că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,

autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

Aceste

prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel

că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului

Educației.

În acest

context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție,

ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de

specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome,

care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În cauza

de față, Universitatea București nu poate fi o autoritate administrativă

autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința

unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în

regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod

evident, Universitatea București este o autoritate publică descentralizată din

punct de vedere teritorial.

În alți

termeni, Universitatea nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a

fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun

act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Ca

atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei

autorități publice locale.

În

prezentul conflict negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel."

Prin

urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau

juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor

reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios

administrativ.

Pentru

stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două

criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul

administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice,

respectiv criteriul valoric.

În cauza

de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru care

tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu.

În

consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu

dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în primă instanță, în favoarea Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe M.C. și Universitatea București

în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 30 martie 2012.

Procesat de GGC - GV