ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4857/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 22 februarie 2012, reclamantul S.Ș. în contradictoriu cu pârâții Universitatea „SH” și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a solicitat obligarea acestora la recunoașterea și eliberarea diplomei de licență, în calitate de absolvent al Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene, forma ID, eliberarea diplomei de bacalaureat, obligarea USH la plata de daune interese în cuantum de 100 RON pe zi de întârziere și a Ministerului la plata de daune interese în cuantum de 500 RON pe zi de întârziere până la momentul eliberării efective a diplomei, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanței aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 1662 din 19 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S.Ș., în contradictoriu cu pârâții Universitatea „SH” și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că pretențiile reclamantului sunt îndreptate și împotriva pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și, având în vedere că în speță se solicită obligarea pârâților la emiterea diplomei de licență pentru reclamant, iar unul dintre pârâți este o instituție centrală, văzând și dispozițiile art. 158 - 160 C. proc.

civ., Tribunalul a apreciat că se impune admiterea excepției necompetenței materiale. 3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 4343 din 27 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S.Ș., în contradictoriu cu pârâții Universitatea SH București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a Contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut că, în prezenta cauză, litigiul are ca obiect un act administrativ, întrucât a fost emis de o persoană juridică ce poate fi asimilată unei autorități publice. Universitatea SH București, deși este o persoană juridică de drept privat, are calitatea de autoritate publică, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind autorizată să presteze serviciul public de învățământ. Cu privire la nivelul ierarhic al acestei autorități publice, Curtea a constatat că este de nivel local, fiind o structură teritorială a învățământului public național.

Instanța a mai reținut faptul că, privitor la universități, academii și alte unități de învățământ, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Contencios administrativ și fiscal a pronunțat o soluție de principiu pentru unificarea practicii judiciare, în luna februarie 2012, în sensul că instituțiile de învățământ au nivel ierarhic de autorități publice locale, iar litigiile în legătură cu actele emise de aceste autorități sunt de competența tribunalelor de contencios administrativ și fiscal. Pe de altă parte, Curtea a reținut că, în speță, reclamantul a chemat în judecată și o autoritate publică centrală, dar capătul de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență este accesoriu cererii de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.

4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”. Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență. Pârâta Universitatea „SH” din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004. Universitatea „SH” din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Totodată, potrivit art. 1 din H.G.

nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Conform dispozițiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea „SH” din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea „SH” din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea „SH” din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale. Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „SH” din București - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu se mai poate invoca excepția necompetenței teritoriale. Reclamantul a optat pentru instanța de la sediul autorităților pârâte, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a XI-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S.Ș. în contradictoriu cu pârâții Universitatea SH și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM