ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1886/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1886/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1287 din 25 aprilie 2012, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții C.D.F. și C.G.M. împotriva sentinței civile nr. 11940 din 12 decembrie 2011 a Judecătoriei Pitești, pronunțată în Dosarul nr. 8982/280/2011, intimați fiind pârâții B.M., B.C. și O.C.P.L Argeș. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții C.D.F. și C.G.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâții au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil. Prin decizia civilă nr. 70 din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, apelul, reținând că decizia civilă nr. 1287 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în recurs împotriva sentinței civile nr. 11940 din 12 decembrie 2011 este irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.
civ., astfel încât nu poate fi atacată cu apel, potrivit art. 282 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, neîncadrat în drept, reclamanții C.D.F., C.G.M., arătând că în mod greșit, decizia atacată menține hotărârea de primă instanță, soluție ce se impune a fi schimbată. Mai arată că, cei 4 moștenitori ai defunctului F.M.D. (C.M., D.E., F.G., C.F.) au devenit proprietari pentru suprafața de teren ce i-a revenit fiecăruia în urma operațiunii de partaj. Recurenții-reclamanți mai arată că F.G. a vândut lui B.C., prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 2004, suprafața de 450 mp, fără a face însă măsurători cadastrale. La o perioadă de 3 ani de la încheierea acestui act, B.C.
a procedat la efectuarea unor măsuri cadastrale, dar nu pe terenul primit în proprietate de F.G. în baza Legii nr. 18/1991, situat în parcela nr. X1, ci pe o altă suprafață de teren, situată în parcela nr. X2, revendicată de reclamanți conform Legii nr. 247/2005. în prezent, B.C. somează pe reclamanți să-i predea un teren ce nu-i aparține, situație ce se impune a fi analizată de către instanța de recurs, în raport și de probatoriile deja administrate în cauză. Recursul este inadmisibil, pentru argumentele ce succed: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
„hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același Cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii". Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. În speță, decizia civilă nr. 70 din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești împotriva căreia reclamanții C.D.F. și C.G.M. au declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a constatat inadmisibil recursul formulat de aceștia împotriva sentinței civile nr. 1287 din 25 aprilie 2012 a Tribunalului Argeș (la rândul ei irevocabilă) fiind, deci, o hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă a fi obiectul unei asemenea căi de atac. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții C.D.F. și C.G.M. împotriva deciziei nr. 70 din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.