ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4184/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4184/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra conflictului negativ de
competență de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 5
mai 2004, reclamantul H.H. a chemat în
judecată S.R. prin M.F.P., solicitând, în temeiul art. 504 și 505 C. proc. pen.,
despăgubiri în sumă de 8.000.000.000 lei vechi ca urmare a faptului că a fost
victima unei erori judiciare.
Soluționând
litigiul în primă instanță, Tribunalul Timiș, secția
civilă, prin sentința nr. 794 din 30
iunie 204, a admis în parte acțiunea și a obligat S.R. reprezentat de M.F.P. să
plătească reclamantului daune morale în sumă de 7 miliarde lei vechi.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia
nr. 93 de la 20 ianuarie 2005, a respins apelurile declarate de M.P. prin
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și de S.R. prin M.F.P. împotriva
sentinței anterior menționate, iar, prin decizia nr. 2020 de la 5 martie 2007,
Înalta Curte de Casație și Justiție
a admis
recursurile declarate de M.P. prin Parchetul de pe
lângă Tribunalul Timiș și de S.R. prin M.F.
P.,
a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru
rejudecarea apelurilor.
În rejudecare,
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 207/ A de la 10 iunie 2010, a
declinat competența judecării apelurilor
declarate
de M.P. prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și de S.R. prin M.F.P. în
favoarea Tribunalului București, cu motivarea că, potrivit art. 506 alin. (3) C.
proc. pen., pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate
adresa Tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază, iar conform art. 155
din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internațional privat, în cazul în care instanțele române sunt
competente, cererea va fi îndreptată, potrivit
regulilor de competență
materială, la Tribunalul Municipiului București.
Prin decizia nr.
636 de la 20 iunie 2011, Tribunalul București,
secția a
V-
a civilă, a admis excepția de
necompetență materială a Tribunalului București și a declinat competența de
soluționare a
apelurilor formulate de M.P.
prin Parchetul de pe lângă
Tribunalul Timiș și de S.R. prin M.F.
P. în favoarea Curții de Apel Timișoara, reținând
că, în speță, competența Tribunalului București ar putea fi atrasă numai în
privința
judecării în fond a litigiului, iar această competență nu poate
fi activă în condițiile în care sentința Tribunalului Timiș nu a fost
desființată,
iar Tribunalul București nu
are competență și în privința căii de atac a
apelului.
Constatând ivit conflictul negativ de
competență, s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în
vederea soluționării acestuia.
Asupra
conflictului negativ de competență de față, Înalta Curte
reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2020 de la 5
martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă,
instanța de recurs a
îndrumat instanța de
apel ca, în rejudecarea apelurilor, să examineze și
motivul privind competența de soluționare în fond
a litigiului în raport
de prevederile art. 506 alin. (3) C. proc. pen.
și art. 155 din Legea nr. 105/1992 și nu competența soluționării apelurilor,
cum în mod eronat a procedat Curtea de Apel Timișoara.
Singura îngrădire adusă atribuțiilor
instanței de apel care rejudecă procesul după casare este aceea că hotărârile
instanței de control judiciar sunt obligatorii cu privire la punctele de drept
dezlegate, starea de fapt a procesului urmând să fie stabilită numai de
instanța de trimitere, care poate să ajungă din
nou la aceeași concluzie.
Față de aceste considerente, Înalta
Curte, conform art. 22 C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă
soluționare Curții de Apel Timișoara.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența în favoarea Curții de Apel Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi/15 decembrie 2011.