ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4124/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 10 noiembrie 2010, reclamantul C.M.B.

a chemat în judecată pe pârâtele B.C.R. SA București, SC S.C. București și C.T.,

solicitând nulitatea parțială a contractului de credit bancar pentru persoane

fizice nr. 855/PF, încheiat la data de 29 iunie 2007, nulitatea absolută a

contractului de cesiune de creanță nr. J962 din 27 octombrie 2010 și obligarea

pârâtei B.C.R. SA București la plata prejudiciului provocat ca urmare a

nerespectării clauzelor contractului de credit și al contractului de cesiune.

Tribunalul Alba, secția comercială și

contencios administrativ, având în vedere că temeiul de drept al acțiunii îl

constituie dispoziții ale Legii nr. 193/2000, a invocat excepția necompetenței

materiale a tribunalului, pe care a admis-o și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, cu motivarea că, în

conformitate cu art. 12 din precitata lege, voința legiuitorului a fost de a

stabili în competența judecătoriei analizarea și desființarea contractelor pe

motivul existenței unei clauze abuzive, așa cum rezultă din sentința comercială

nr. 44/ COM/2011 din 22 martie 2011.

Prin sentința civilă nr. 3232/2011 din

23 iunie 2011, Judecătoria Alba Iulia a invocat, din oficiu, excepția

necompetenței materiale a judecătoriei, pe care a admis-o și a declinat

competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Alba, după care,

constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul la Curtea de

Apel Alba Iulia în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că acțiunea formulată de reclamant este o acțiune de drept

comun, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 pct. l C. proc.

civ., care instituie competența tribunalului în procesele și cererile în

materie comercială al cărui obiect are o valoare de peste 100.000 lei, or, în

speță, Cum valoarea nominală a creanței depășește 200.000 euro, iar valoarea

contractului de credit a fost de 143.000 euro.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială, soluționând conflictul negativ de competență, a pronunțat decizia

comercială nr. 11/2011 din 18 iulie 2011, prin care a stabilit competența de

soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Alba.

Instanța a

reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. l

lit. a) C. proc. civ. și nu cele ale art.

14 coroborat cu art. 12 și 13 din Legea nr. 193/2000, așa cum greșit a reținut

tribunalul.

Împotriva acestei decizii pârâta C.T. a

declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate și în urma rejudecării

stabilirea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Alba

Iulia.

Recurenta a invocat în drept

prevederile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., susținând că în speță sunt

aplicabile prevederile art. 12, 13 și 14 din Legea nr. 193/2000, deoarece

acțiunea reclamantului, în ansamblul ei, este guvernată de această lege.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.,

reglementează modificarea hotărârii atacate cu referire la situațiile când

hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde

motive contradictorii, ori străine de natura pricinii (pct. 7), când instanța

interpretând actul juridic dedus judecății, a

schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia

(pct. 8), când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9).

Analizând motivele invocate de

recurentă, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

și vizează ipoteza

aplicării greșite a dispozițiilor art. 2 pct. l C. proc. civ.,

raportate

la art. 12, 14 din Legea nr. 193/2000, pct. 7 și 8 ale art. 304 C. proc. civ.,

neavând suport în susținerile recurentei.

Conflictul de competență dintre

Tribunalul Alba și Judecătoria

Alba Iulia

s-a ivit ca urmare a interpretării diferite cu privire la aplicarea

dispozițiilor procedurale generale și ale celor prevăzute de legi speciale,

respectiv

prevederile Codului de procedură civilă și cele ale Legii nr. 193/2000.

Competența materială presupune o

delimitare între instanțele de grad diferit, normele de competență fiind

stabilite atât sub aspect funcțional cât și sub aspect procesual în Codul de

procedură civilă precum și în acte normative speciale.

Este de reținut că, prin cererea

introductivă, reclamantul a solicitat constatarea nulității contractului de

credit bancar nr. 855/PF încheiat la data de 29 iunie 2007 și nulitatea

absolută a contractului de cesiune de creanță nr. J962 din 27 octombrie 2010,

invocând calitatea sa de consumator în contractul de credit bancar, calitate pe

care, a susținut, că și-a pierdut-o în raporturile cu cesionarul-colector de

creanță, astfel că i-a fost înlăturat dreptul de a se folosi de prerogativele

și normele de protecție a consumatorilor față de cesionar, contra clauzelor

abuzive, înțelegând să-și întemeieze cererea în drept pe dispozițiile Legii nr.

193/2000.

Capitolul III din legea precitată

reglementează organele abilitate pentru constatarea contravențiilor și

soluționarea litigiilor, instituind controlul respectării dispozițiilor legii,

în sarcina reprezentanților împuterniciți ai A.N.P.C., precum și sancțiunile

aplicabile și constatarea acestora.

Art. 12 din Legea nr. 193/2000 prevede

că procesul verbal de constatare a contravenției, încheiat de organele

abilitate să efectueze controlul, se transmite după caz judecătoriei în a cărei

rază teritorială s-a săvârșit fapta sau în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul contravenientul, care va dispune asupra rămânerii în

ființă a contractului sau desființării lui. Se constată deci că numai organul abilitat

să efectueze controlul poate să trimită procesul verbal de constatare a

contravenției judecătoriei, competența judecătoriei fiind strict legată de

calitatea organului care efectuează controlul.

Art. 14 din aceeași lege,

reglementează dreptul consumatorului prejudiciat prin contractul încheiat cu

încălcarea prevederilor legii de a se adresa direct organelor judecătorești în

conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

Este de necontestat că normele de

competență sunt de strictă interpretare, iar în măsura în care legea specială

prevede în mod expres competența materială a instanței de drept comun pentru

acțiunile formulate direct de consumatorul nemulțumit, competența revine, în

speță, instanței prevăzută de normele generale în materie, respectiv

tribunalului, așa cum corect s-a stabilit prin hotărârea atacată.

Față de aceste considerente, în

conformitate cu art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

C.T.

împotriva deciziei comerciale nr. 11/2011

din 18 iulie 2011, pronunțată de Secția comercială a Curții de Apel Alba lulia,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 14 decembrie 2011.