ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4124/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 10 noiembrie 2010, reclamantul C.M.B. a chemat în judecată pe pârâtele B.C.R. SA București, SC S.C. București și C.T., solicitând nulitatea parțială a contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 855/PF, încheiat la data de 29 iunie 2007, nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță nr. J962 din 27 octombrie 2010 și obligarea pârâtei B.C.R. SA București la plata prejudiciului provocat ca urmare a nerespectării clauzelor contractului de credit și al contractului de cesiune.

Tribunalul Alba, secția comercială și contencios administrativ, având în vedere că temeiul de drept al acțiunii îl constituie dispoziții ale Legii nr. 193/2000, a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, pe care a admis-o și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, cu motivarea că, în conformitate cu art. 12 din precitata lege, voința legiuitorului a fost de a stabili în competența judecătoriei analizarea și desființarea contractelor pe motivul existenței unei clauze abuzive, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 44/ COM/2011 din 22 martie 2011. Prin sentința civilă nr. 3232/2011 din 23 iunie 2011, Judecătoria Alba Iulia a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a judecătoriei, pe care a admis-o și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Alba, după care, constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul la Curtea de Apel Alba Iulia în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că acțiunea formulată de reclamant este o acțiune de drept comun, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 pct. l C. proc. civ., care instituie competența tribunalului în procesele și cererile în materie comercială al cărui obiect are o valoare de peste 100.000 lei, or, în speță, Cum valoarea nominală a creanței depășește 200.000 euro, iar valoarea contractului de credit a fost de 143.000 euro. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, soluționând conflictul negativ de competență, a pronunțat decizia comercială nr. 11/2011 din 18 iulie 2011, prin care a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Alba.

Instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. l lit. a) C. proc. civ. și nu cele ale art. 14 coroborat cu art. 12 și 13 din Legea nr. 193/2000, așa cum greșit a reținut tribunalul. Împotriva acestei decizii pârâta C.T. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate și în urma rejudecării stabilirea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia. Recurenta a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., susținând că în speță sunt aplicabile prevederile art. 12, 13 și 14 din Legea nr. 193/2000, deoarece acțiunea reclamantului, în ansamblul ei, este guvernată de această lege. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Art. 304 pct. 7-9 C. proc.

civ., reglementează modificarea hotărârii atacate cu referire la situațiile când hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii (pct. 7), când instanța interpretând actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (pct. 8), când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9). Analizând motivele invocate de recurentă, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează ipoteza aplicării greșite a dispozițiilor art. 2 pct. l C. proc.

civ., raportate la art. 12, 14 din Legea nr. 193/2000, pct. 7 și 8 ale art. 304 C. proc. civ., neavând suport în susținerile recurentei. Conflictul de competență dintre Tribunalul Alba și Judecătoria Alba Iulia s-a ivit ca urmare a interpretării diferite cu privire la aplicarea dispozițiilor procedurale generale și ale celor prevăzute de legi speciale, respectiv prevederile Codului de procedură civilă și cele ale Legii nr. 193/2000. Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, normele de competență fiind stabilite atât sub aspect funcțional cât și sub aspect procesual în Codul de procedură civilă precum și în acte normative speciale.

Este de reținut că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat constatarea nulității contractului de credit bancar nr. 855/PF încheiat la data de 29 iunie 2007 și nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță nr. J962 din 27 octombrie 2010, invocând calitatea sa de consumator în contractul de credit bancar, calitate pe care, a susținut, că și-a pierdut-o în raporturile cu cesionarul-colector de creanță, astfel că i-a fost înlăturat dreptul de a se folosi de prerogativele și normele de protecție a consumatorilor față de cesionar, contra clauzelor abuzive, înțelegând să-și întemeieze cererea în drept pe dispozițiile Legii nr. 193/2000. Capitolul III din legea precitată reglementează organele abilitate pentru constatarea contravențiilor și soluționarea litigiilor, instituind controlul respectării dispozițiilor legii, în sarcina reprezentanților împuterniciți ai A.N.P.C., precum și sancțiunile aplicabile și constatarea acestora.

Art. 12 din Legea nr. 193/2000 prevede că procesul verbal de constatare a contravenției, încheiat de organele abilitate să efectueze controlul, se transmite după caz judecătoriei în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta sau în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul, care va dispune asupra rămânerii în ființă a contractului sau desființării lui. Se constată deci că numai organul abilitat să efectueze controlul poate să trimită procesul verbal de constatare a contravenției judecătoriei, competența judecătoriei fiind strict legată de calitatea organului care efectuează controlul. Art. 14 din aceeași lege, reglementează dreptul consumatorului prejudiciat prin contractul încheiat cu încălcarea prevederilor legii de a se adresa direct organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

Este de necontestat că normele de competență sunt de strictă interpretare, iar în măsura în care legea specială prevede în mod expres competența materială a instanței de drept comun pentru acțiunile formulate direct de consumatorul nemulțumit, competența revine, în speță, instanței prevăzută de normele generale în materie, respectiv tribunalului, așa cum corect s-a stabilit prin hotărârea atacată. Față de aceste considerente, în conformitate cu art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.T. împotriva deciziei comerciale nr. 11/2011 din 18 iulie 2011, pronunțată de Secția comercială a Curții de Apel Alba lulia, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2011.