ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2235/2011

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 239 din 25 mai 2010,

Tribunalul Satu Mare a admis cererea formulată de reclamantul Ș.Z., în

contradictoriu cu pârâții SC M.S. SRL Cărei și M.B., a dispus dizolvarea

societății pârâte și înscrierea în Registrul comerțului și publicarea în M. Of.,

după rămânerea irevocabilă a hotărârii, a numit lichidator judiciar al SC M.S.

SRL pe C.M.R., a dispus Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul

Satu Mare efectuarea cuvenitelor mențiuni.

Prin

decizia nr. 118 din 23 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins, ca

nefondat, apelul reclamantului, împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei din apel a formulat

recurs reclamantul Ș.Z., arătând, în esență, că pârâtul M.B., prin înșelăciune,

a devenit noul administrator al SC M.S. SRL care a dus la decăderea acestei

societăți, aspecte ce vizează fondul cauzei fără nicio legătură cu decizia

atacată.

Motivarea

recursului constituie activitatea procesuală desfășurată de către recurent în

scopul susținerii nelegalității hotărârii atacate și, care determină limitele

controlului judiciar extraordinar exercitat de către instanța de recurs asupra

eventualelor neregularități ori greșeli pretins a sta la baza judecății în

apel, reflectate în hotărârea dată, atât direct cât și indirect.

Este de

esența recursului faptul că acesta privește exclusiv ipoteza nelegalității

soluției pronunțate de către instanța de apel, astfel cum rezultă, fără

echivoc, din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în

pricina de față, recurentul a înțeles să reitereze motivele de fapt pe care

și-a întemeiat cererea de chemare în judecată inițială, reluarea aspectelor în

fapt ce au determinat această parte să formuleze acțiunea în instanță

echivalând cu o nemotivare a căii extraordinare de atac, simplele afirmații și

susțineri cuprinse în cererea de recurs neavând relevanță asupra hotărârii

pronunțate în apel, deci, nepermițând examinarea acesteia din urmă de către

instanța de recurs, neputând fi circumscrise niciunui motiv de casare ori

modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ.

Așa

fiind, cum recurentul nu a arătat în ce constau eventualele greșeli de judecată

ale instanței de apel ce constituie obiectul cenzurării de către instanța de

recurs, înalta Curte va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității prevăzută

de alin. (1) al art. 302

1

C. proc. civ., întrucât, potrivit lit. c)

a precizatului articol, cererea de recurs va cuprinde, sub evocata sancțiune,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, ce

înseamnă încadrarea acestora într-unui din motivele de nelegalitate a hotărârii

recurate, limitativ prevăzute de pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.

Așadar, lipsa criticilor ce vizează

nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu poate atrage schimbarea soluției

la care tinde recurentul, iar abordarea recurentului în pricina de față a

motivelor de recurs ce vizează strict fondul pricinii, fără a evidenția vreo

potențială greșeală de judecată în apel duce la constatarea nulității cererii

de recurs, în absența motivelor de ordine publică care să conducă la incidența

dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs

formulat de reclamantul

Ș.Z., împotriva deciziei Curții de Apel Oradea nr.

118 din

23 noiembrie 2010.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 8 iunie 2011.