ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2235/2011

Asupra recursului de față; Prin sentința nr. 239 din 25 mai 2010, Tribunalul Satu Mare a admis cererea formulată de reclamantul Ș.Z., în contradictoriu cu pârâții SC M.S. SRL Cărei și M.B., a dispus dizolvarea societății pârâte și înscrierea în Registrul comerțului și publicarea în M. Of., după rămânerea irevocabilă a hotărârii, a numit lichidator judiciar al SC M.S. SRL pe C.M.R., a dispus Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare efectuarea cuvenitelor mențiuni. Prin decizia nr. 118 din 23 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva deciziei din apel a formulat recurs reclamantul Ș.Z., arătând, în esență, că pârâtul M.B., prin înșelăciune, a devenit noul administrator al SC M.S.

SRL care a dus la decăderea acestei societăți, aspecte ce vizează fondul cauzei fără nicio legătură cu decizia atacată. Motivarea recursului constituie activitatea procesuală desfășurată de către recurent în scopul susținerii nelegalității hotărârii atacate și, care determină limitele controlului judiciar extraordinar exercitat de către instanța de recurs asupra eventualelor neregularități ori greșeli pretins a sta la baza judecății în apel, reflectate în hotărârea dată, atât direct cât și indirect. Este de esența recursului faptul că acesta privește exclusiv ipoteza nelegalității soluției pronunțate de către instanța de apel, astfel cum rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc.

civ. Or, în pricina de față, recurentul a înțeles să reitereze motivele de fapt pe care și-a întemeiat cererea de chemare în judecată inițială, reluarea aspectelor în fapt ce au determinat această parte să formuleze acțiunea în instanță echivalând cu o nemotivare a căii extraordinare de atac, simplele afirmații și susțineri cuprinse în cererea de recurs neavând relevanță asupra hotărârii pronunțate în apel, deci, nepermițând examinarea acesteia din urmă de către instanța de recurs, neputând fi circumscrise niciunui motiv de casare ori modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ. Așa fiind, cum recurentul nu a arătat în ce constau eventualele greșeli de judecată ale instanței de apel ce constituie obiectul cenzurării de către instanța de recurs, înalta Curte va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității prevăzută de alin. (1) al art. 302 1 C. proc.

civ., întrucât, potrivit lit. c) a precizatului articol, cererea de recurs va cuprinde, sub evocata sancțiune, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, ce înseamnă încadrarea acestora într-unui din motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, limitativ prevăzute de pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ. Așadar, lipsa criticilor ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu poate atrage schimbarea soluției la care tinde recurentul, iar abordarea recurentului în pricina de față a motivelor de recurs ce vizează strict fondul pricinii, fără a evidenția vreo potențială greșeală de judecată în apel duce la constatarea nulității cererii de recurs, în absența motivelor de ordine publică care să conducă la incidența dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulat de reclamantul Ș.Z., împotriva deciziei Curții de Apel Oradea nr. 118 din 23 noiembrie 2010. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2011.