ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1237/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul T.O.M. a

solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Cluj, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr.

29085 din data de 07 martie 2011 emisă de pârâtă, cu consecința obligării

acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică

și ca atare se impune anularea acesteia întrucât în cursul lunii septembrie a

anului 1940 părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din motive etnice din

Cluj-Napoca în Brașov unde au stat până în luna aprilie a anului 1945, dovedind

această situație prin acte de stare civilă și declarațiile de martorii

autentificate de notarul public.

Prin Sentința civilă

nr. 242 din 14 aprilie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului T.O.M.

împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj, a dispus anularea Hotărârii

nr. 29085 din 07 martie 2011 emisă de către pârâtă și a obligat pârâta să-i

recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 03 decembrie 1942 -

06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data

de 29 noiembrie 2010.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că potrivit art. 2 din Normele de aplicare

a prevederile O.G. nr. 105/1999 aprobată prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană

strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege orice persoană

care a fost mutată sau a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele

refugiate.

Din norma enunțată

rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face

dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere

materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această

părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.

Aceste condiții sunt

dovedite prin înscrisul emis de Prefectura județului Brașov care atestă că

părinții reclamantului au avut statut de refugiați, reclamantul însuși fiind

născut în timpul refugiului.

Legea nu exclude

indemnizarea copiilor care împreună cu părinții au suportat consecințele

refugiului. Ținând cont de contextul general în care părinții au suferit

prejudicii prin refugiere, nu se poate susține că aceste consecințe nu s-au

extins și asupra reclamantului care s-a născut în timpul refugiul părinților

săi.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi și

persoanelor strămutate în altă localitate. Art. 2 din H.G. 127/2002 definește

noțiunea de persoană strămutată, în sensul că include în aceasta categorie și

persoanele care au fost obligate să-și schimbe domiciliul din motive etnice în

perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945.

Pentru ca o persoană

să dobândească calitatea de "refugiat" în sensul acestor acte

normative, este necesar ca datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă

să își schimbe domiciliul în altă localitate. Din actele depuse în probațiune

se reține faptul că reclamantul nu și-a schimbat domiciliul, fiind născut în

localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii în

aceasta localitate. De asemenea, reclamantul nu a suferit persecuții din motive

etnice, fiind născut pe un teritoriu liber.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile

acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit

persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele

și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit

art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării

în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant

și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu

înscrisuri și a celei cu martori.

Așadar, înscrisurile

și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea

hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată

pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice.

Cum în cauză s-a

făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în

perioada de refugiu a părinților săi, în mod corect instanța de fond a reținut

că acesta, începând cu data nașterii sale, respectiv 3 decembrie 1942, a

suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să

se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre

temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva Sentinței civile nr. 242

din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 martie 2012.

Procesat de GGC - AS