ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1237/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul T.O.M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 29085 din data de 07 martie 2011 emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și ca atare se impune anularea acesteia întrucât în cursul lunii septembrie a anului 1940 părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din motive etnice din Cluj-Napoca în Brașov unde au stat până în luna aprilie a anului 1945, dovedind această situație prin acte de stare civilă și declarațiile de martorii autentificate de notarul public.

Prin Sentința civilă nr. 242 din 14 aprilie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului T.O.M. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj, a dispus anularea Hotărârii nr. 29085 din 07 martie 2011 emisă de către pârâtă și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 03 decembrie 1942 - 06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 29 noiembrie 2010. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit art. 2 din Normele de aplicare a prevederile O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele refugiate. Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată. Aceste condiții sunt dovedite prin înscrisul emis de Prefectura județului Brașov care atestă că părinții reclamantului au avut statut de refugiați, reclamantul însuși fiind născut în timpul refugiului.

Legea nu exclude indemnizarea copiilor care împreună cu părinții au suportat consecințele refugiului. Ținând cont de contextul general în care părinții au suferit prejudicii prin refugiere, nu se poate susține că aceste consecințe nu s-au extins și asupra reclamantului care s-a născut în timpul refugiul părinților săi. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi și persoanelor strămutate în altă localitate. Art. 2 din H.G.

127/2002 definește noțiunea de persoană strămutată, în sensul că include în aceasta categorie și persoanele care au fost obligate să-și schimbe domiciliul din motive etnice în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945. Pentru ca o persoană să dobândească calitatea de "refugiat" în sensul acestor acte normative, este necesar ca datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă să își schimbe domiciliul în altă localitate. Din actele depuse în probațiune se reține faptul că reclamantul nu și-a schimbat domiciliul, fiind născut în localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii în aceasta localitate. De asemenea, reclamantul nu a suferit persecuții din motive etnice, fiind născut pe un teritoriu liber.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice. Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta, începând cu data nașterii sale, respectiv 3 decembrie 1942, a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva Sentinței civile nr. 242 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2012. Procesat de GGC - AS