ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1274/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Soluția instanței de fond.

Prin sentința nr.

2103 din 4 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea formulată

de reclamanta SC A.C.T.I. SRL București, în contradictoriu cu pârâtele Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Prin

aceeași sentință, au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei

de 7.140 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Obiectul acțiunii

formulate de reclamantă este multiplu și constă în obligarea pârâtelor: 1) să

soluționeze de îndată cererile de rambursare a soldului negativ de TVA în sumă

totală de 50.193.976 RON aferentă lunilor septembrie 2008-ianuarie 2009; 2) să

recunoască dreptul societății la rambursarea sumei de 50.193.976 RON

reprezentând sold negativ de TVA aferent lunilor septembrie 2008-ianuarie 2009

în sensul plății acestei sume în contul societății, după efectuarea compensării

legale cu suma de 9.505.673 RON; 3) să comunice deciziile de rambursare

corespunzătoare emise de D.G.A.M.C. dar necomunicate societății; 4) să

recunoască dreptul societății la compensarea solicitată prin cererile de

compensare; 5) să fie obligat D.G.A.M.C. să procedeze la efectuarea compensării

parțiale a sumei de 50.193.976 RON, reprezentând TVA aprobată la rambursare

prin deciziile de rambursare cu suma de 9.505.673 RON reprezentând obligații

ale societății către bugetul de stat și bugetele asigurărilor sociale și

fondurile speciale, și de a emite și comunica notele de compensare aferente

compensării acestor creanțe fiscale reciproce până la concurența celei mai mici

dintre ele; 6) să fie obligat D.G.A.M.C. să procedeze la efectuarea operațiunii

administrative de restituire prin plata în contul Societății a sumei de

40.688.303 RON reprezentând diferența între suma aprobată la rambursare și suma

ce trebuie compensată, precum și de a emite și comunica notele de restituire

pentru această sumă; 7) să fie obligat D.G.A.M.C. în baza art. 18 alin. (1) și

alin. (5) din Legea nr. 554/2004 la plata de penalități către societate în

cuantum de 100.000 RON pentru fiecare zi de întârziere termenul de maxim 30 de

zile stabilit de instanță în îndeplinirea fiecăreia dintre obligațiile

menționate la capetele de cerere 1-6; 8) să fie obligat D.G.A.M.C. la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate de prezența cauză.

La termenul din data de

04 mai 2010, reclamanta a precizat că au fost emise raportul de inspecție fiscală

încheiat la data de 29 decembrie 2009 și decizia de impunere de către pârâte, solicitând

respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor

de judecată constând în onorariu de avocat.

Instanța de fond, constatând

că, la data de 29 decembrie 2009, pârâtele au întocmit raportul de inspecție

fiscală din 29 decembrie 2009 și au emis deciziile de impunere, a reținut că se

impune a se lua act că acțiunea a rămas fără obiect.

De asemenea, invocând

dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și arătând că actele au fost emise după introducerea

cererii de chemare în judecată, prima instanță a apreciat că se imune ca pârâtele

să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată, conform facturii a extrasului

de cont anexate la dosar.

II. Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Agenția Națională

de Administrare Fiscală, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurenta critică sentința

atacată în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, susținând în principal

că acestea au fost greșit acordate întrucât nu a pierdut procesul, ci acțiunea a

rămas fără obiect, nu are culpă procesuală pentru că deconturile nu puteau fi soluționate

decât în urma unui control fiscal anticipat, care să stabilească dacă dreptul de

deducere a fost exercitat în mod corect, iar în raport și de complexitatea solicitărilor

este justificată emiterea deciziei de impunere la 29 decembrie 2009.

În subsidiar se menționează

că onorariul avocatului este disproporționat față de obiectul cauzei și munca îndeplinită,

motiv pentru care apreciază că se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.

(3) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă SC

A.C.T.I. SRL a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței recurate ca fiind legală

și temeinică, combătând criticile recurentei-pârâte.

În esență, se precizează

că emiterea actelor administrativ fiscale de către recurentă a avut loc urmare a

promovării acțiunii în justiție, astfel că aceasta are culpă procesuală, iar procesul

a determinat cheltuieli de judecată pe care aceasta trebuie să le suporte în raport

de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Se menționează că în cauză

nu se poate face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât

cuantumul onorariului avocatului angajat în cauză reflectă pe deplin munca depusă

în cadrul unei spețe de complexitate ridicată.

III. Soluția instanței

de recurs.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile

care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta

este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Critica recurentei referitoare

la faptul că în mod greșit a fost obligată la cheltuieli de judecată deși nu a pierdut

procesul, este nefondată.

Necontestat este faptul

că în timpul derulării procesului dintre părți au fost soluționate cererile reclamantei

prin emiterea actelor administrativ fiscale de către recurenta-pârâtă, respectiv

decizia de impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009 și raportul de inspecție fiscală

nr. 29588 din 29 decembrie 2009, fapt care a condus la rămânerea fără obiect a litigiului

în cauză și pronunțarea în acest sens a sentinței recurate.

Potrivit dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată urmează a fi plătite

de partea care a căzut în pretenții.

Chiar dacă acțiunea formulată

de reclamantă a rămas fără obiect nu se poate reține că recurenta-pârâtă nu are

obligația de restituire a cheltuielilor de judecată, neavând culpă procesuală, întrucât

din vina sa a fost declanșat procesul între părți.

Astfel cum rezultă din

înscrisurile de la dosarul cauzei, intimata-reclamantă a depus la recurenta-pârâtă

deconturile de TVA aferente lunilor septembrie 2008-ianuarie 2009, solicitând compensarea

din soldul sumei negative cu opțiune de rambursare.

Potrivit O.M.F.P. nr.

1857/2007, privind aprobarea Metodologiei de soluționare a deconturilor cu sume

negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, respectiv Capitolul

I, lit. A, pct. 6

„solicitările de rambursare se soluționează,

în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termen de maximum

45 de zile calendaristice de la data depunerii decontului cu sume negative de taxă

pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare”.

Față de pasivitatea autorității

pârâte, intimata-reclamantă a formulat contestație în temeiul art. 205 coroborat

cu art. 209 C. proc. fisc. înregistrată la organul fiscal competent sub nr. 989826

din 03 iulie 2009, ce nu a fost soluționată, fapt care a determinat continuarea

demersurilor prin promovarea acțiunii la instanța de contencios administrativ la

data de 28 septembrie 2009.

Argumentele recurentei-pârâte

în ceea ce privește complexitatea actului de control nu pot fi reținute ca o justificare

în ceea ce privește lipsa culpei procesuale întrucât autoritatea pârâtă este ținută

de respectarea termenelor prevăzute de dispozițiile legale incidente în cauză privind

soluționarea cererilor ce îi sunt adresate și de respectarea principiului operativității,

ca principiu de bază al desfășurării activității acesteia.

Prin urmare, în raport

de situația de fapt expusă, procesul între părți s-a purtat din vina recurentei-pârâte

căreia îi incumba obligația soluționării cererilor formulate, implicit emiterea

actelor administrativ-fiscale potrivit competenței sale.

Cum aceste acte au fost

emise după formularea cererii de chemare în judecată, în mod corect instanța de

fond a reținut culpa procesuală a recurentei-pârâte și a făcut aplicabilitatea în

cauză a dispozițiilor art. 274 alin. (2) C. proc. civ.

Este adevărat că potrivit

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., „judecătorii au dreptul să mărească

sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor

minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de

mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.

Însă, aceste dispoziții

nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză, argumentele invocate de recurenta-pârâtă

neputând fi reținute întrucât cuantumul cheltuielilor de judecată este rezonabil,

existând un raport de proporționalitate între complexitatea cauzei și activitatea

depusă, avându-se în vedere numeroasele demersuri întreprinse atât înainte de formularea

acțiunii la instanța de contencios administrativ, cât și ulterior.

Nu prezintă relevanță

faptul că recurenta-pârâtă este terț față de contractul de asistență juridică deoarece

onorariul de avocat justificat prin documentele depuse la dosarul cauzei se încadrează

în categoria cheltuielilor de judecată ce trebuie plătite de partea care cade în

pretenții, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Avându-se în vedere considerentele

expuse, instanța de recurs apreciază că instanța de fond în mod corect a făcut aplicabilitatea

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu poate reține incidența

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul

art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 2103

din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2011.