ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1274/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 2103 din 4 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea formulată de reclamanta SC A.C.T.I. SRL București, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Prin aceeași sentință, au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 7.140 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Obiectul acțiunii formulate de reclamantă este multiplu și constă în obligarea pârâtelor: 1) să soluționeze de îndată cererile de rambursare a soldului negativ de TVA în sumă totală de 50.193.976 RON aferentă lunilor septembrie 2008-ianuarie 2009; 2) să recunoască dreptul societății la rambursarea sumei de 50.193.976 RON reprezentând sold negativ de TVA aferent lunilor septembrie 2008-ianuarie 2009 în sensul plății acestei sume în contul societății, după efectuarea compensării legale cu suma de 9.505.673 RON; 3) să comunice deciziile de rambursare corespunzătoare emise de D.G.A.M.C. dar necomunicate societății; 4) să recunoască dreptul societății la compensarea solicitată prin cererile de compensare; 5) să fie obligat D.G.A.M.C.

să procedeze la efectuarea compensării parțiale a sumei de 50.193.976 RON, reprezentând TVA aprobată la rambursare prin deciziile de rambursare cu suma de 9.505.673 RON reprezentând obligații ale societății către bugetul de stat și bugetele asigurărilor sociale și fondurile speciale, și de a emite și comunica notele de compensare aferente compensării acestor creanțe fiscale reciproce până la concurența celei mai mici dintre ele; 6) să fie obligat D.G.A.M.C. să procedeze la efectuarea operațiunii administrative de restituire prin plata în contul Societății a sumei de 40.688.303 RON reprezentând diferența între suma aprobată la rambursare și suma ce trebuie compensată, precum și de a emite și comunica notele de restituire pentru această sumă; 7) să fie obligat D.G.A.M.C.

în baza art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 la plata de penalități către societate în cuantum de 100.000 RON pentru fiecare zi de întârziere termenul de maxim 30 de zile stabilit de instanță în îndeplinirea fiecăreia dintre obligațiile menționate la capetele de cerere 1-6; 8) să fie obligat D.G.A.M.C. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezența cauză. La termenul din data de 04 mai 2010, reclamanta a precizat că au fost emise raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 29 decembrie 2009 și decizia de impunere de către pârâte, solicitând respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

Instanța de fond, constatând că, la data de 29 decembrie 2009, pârâtele au întocmit raportul de inspecție fiscală din 29 decembrie 2009 și au emis deciziile de impunere, a reținut că se impune a se lua act că acțiunea a rămas fără obiect. De asemenea, invocând dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și arătând că actele au fost emise după introducerea cererii de chemare în judecată, prima instanță a apreciat că se imune ca pârâtele să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată, conform facturii a extrasului de cont anexate la dosar. II. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta critică sentința atacată în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, susținând în principal că acestea au fost greșit acordate întrucât nu a pierdut procesul, ci acțiunea a rămas fără obiect, nu are culpă procesuală pentru că deconturile nu puteau fi soluționate decât în urma unui control fiscal anticipat, care să stabilească dacă dreptul de deducere a fost exercitat în mod corect, iar în raport și de complexitatea solicitărilor este justificată emiterea deciziei de impunere la 29 decembrie 2009. În subsidiar se menționează că onorariul avocatului este disproporționat față de obiectul cauzei și munca îndeplinită, motiv pentru care apreciază că se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Intimata-reclamantă SC A.C.T.I. SRL a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, combătând criticile recurentei-pârâte. În esență, se precizează că emiterea actelor administrativ fiscale de către recurentă a avut loc urmare a promovării acțiunii în justiție, astfel că aceasta are culpă procesuală, iar procesul a determinat cheltuieli de judecată pe care aceasta trebuie să le suporte în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Se menționează că în cauză nu se poate face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât cuantumul onorariului avocatului angajat în cauză reflectă pe deplin munca depusă în cadrul unei spețe de complexitate ridicată.

III. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Critica recurentei referitoare la faptul că în mod greșit a fost obligată la cheltuieli de judecată deși nu a pierdut procesul, este nefondată. Necontestat este faptul că în timpul derulării procesului dintre părți au fost soluționate cererile reclamantei prin emiterea actelor administrativ fiscale de către recurenta-pârâtă, respectiv decizia de impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009 și raportul de inspecție fiscală nr. 29588 din 29 decembrie 2009, fapt care a condus la rămânerea fără obiect a litigiului în cauză și pronunțarea în acest sens a sentinței recurate.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată urmează a fi plătite de partea care a căzut în pretenții. Chiar dacă acțiunea formulată de reclamantă a rămas fără obiect nu se poate reține că recurenta-pârâtă nu are obligația de restituire a cheltuielilor de judecată, neavând culpă procesuală, întrucât din vina sa a fost declanșat procesul între părți. Astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, intimata-reclamantă a depus la recurenta-pârâtă deconturile de TVA aferente lunilor septembrie 2008-ianuarie 2009, solicitând compensarea din soldul sumei negative cu opțiune de rambursare. Potrivit O.M.F.P.

nr. 1857/2007, privind aprobarea Metodologiei de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, respectiv Capitolul I, lit. A, pct. 6 „solicitările de rambursare se soluționează, în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termen de maximum 45 de zile calendaristice de la data depunerii decontului cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare”. Față de pasivitatea autorității pârâte, intimata-reclamantă a formulat contestație în temeiul art. 205 coroborat cu art. 209 C. proc. fisc.

înregistrată la organul fiscal competent sub nr. 989826 din 03 iulie 2009, ce nu a fost soluționată, fapt care a determinat continuarea demersurilor prin promovarea acțiunii la instanța de contencios administrativ la data de 28 septembrie 2009. Argumentele recurentei-pârâte în ceea ce privește complexitatea actului de control nu pot fi reținute ca o justificare în ceea ce privește lipsa culpei procesuale întrucât autoritatea pârâtă este ținută de respectarea termenelor prevăzute de dispozițiile legale incidente în cauză privind soluționarea cererilor ce îi sunt adresate și de respectarea principiului operativității, ca principiu de bază al desfășurării activității acesteia. Prin urmare, în raport de situația de fapt expusă, procesul între părți s-a purtat din vina recurentei-pârâte căreia îi incumba obligația soluționării cererilor formulate, implicit emiterea actelor administrativ-fiscale potrivit competenței sale.

Cum aceste acte au fost emise după formularea cererii de chemare în judecată, în mod corect instanța de fond a reținut culpa procesuală a recurentei-pârâte și a făcut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 274 alin. (2) C. proc. civ. Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.

Însă, aceste dispoziții nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză, argumentele invocate de recurenta-pârâtă neputând fi reținute întrucât cuantumul cheltuielilor de judecată este rezonabil, existând un raport de proporționalitate între complexitatea cauzei și activitatea depusă, avându-se în vedere numeroasele demersuri întreprinse atât înainte de formularea acțiunii la instanța de contencios administrativ, cât și ulterior. Nu prezintă relevanță faptul că recurenta-pârâtă este terț față de contractul de asistență juridică deoarece onorariul de avocat justificat prin documentele depuse la dosarul cauzei se încadrează în categoria cheltuielilor de judecată ce trebuie plătite de partea care cade în pretenții, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. Avându-se în vedere considerentele expuse, instanța de recurs apreciază că instanța de fond în mod corect a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu poate reține incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 2103 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2011.